Cel care s-a născut la țară în mijlocul naturii îi de două ori binecuvîntat!
O dată că rădăcinile îi sunt înfipte adânc în glia strămoșească, iar a doua oară pentru că brațele îi pot cuprinde toată bogăția obiceiurilor și tradițiilor primite odată cu botezul în apa sfințită din căldarea în care a fost scufundat.

Ce poate fi mai frumos și mai înălțător decât să te bucuri de aceste binecuvântări în perioada Sărbătorilor de iarnă, ce iată, deja sunt la timpul trecut!

Nici nu trece bine Anul Nou că prin satele din Ardeal preotul cu gecii (cântăreții) colindă satul pentru a sfinți apa din pâraie și din fântânile de pe la casele credincioșilor :

În ajiun ge Bobocează, popa, cu crucea colindă
Creșcini cu inimă bună l-așteaptă cu drag în tindă.
Donița-i cu apă sfîntă, popa, parețî stropeșce
Ne încinăm cu evlavie, cîn’ pa noi ne alduieșce.

Fetele din sat sunt nerăbdătoare să afle cum le-a ursit soarta, să le fie norocul în viață! Se zice că trebuie neapărat să ajune, adică să nu mănînce în acea zi, iar preotul le va lăsa din ujogul(buchețel) de busuioc, cu care stropește casa, o crenguță ruptă la întîmplare.

Ge îs două ramurele, atunci pacostea-i mai mare
Două cununii, pa bune, le-o prezîs … o ursitoare.
Ca șî bradu nalt gin munce, ori mai mnic, zău, gi statură
La fel ca șî busuiocu’ le-o fi omu’-n batatură!

Sub perină, în Ajun de Bobotează, fetele dornice de măritiș să așeze piaptănul și oglinjoara, o iconiță și crenguța ce au primit-o.

La icoană sî să-ncine, zua-ntreagă să ajiune*
Cine le-o va fi ursîtu’, îngeru’-n vis, le va spune.
Clombuța ge n-o fi dreaptă, așa-ș’ vor gasî barbat
Aplecat ge space bine, or’ mai rău, vreun cocoșat!

Tot tradiția străbună zice că ele trebuie să iasă afară din casă după ce se lasă întunericul și răsar stelele, să se învîrtă cu ochii închiși, de cîteva ori, apoi să privească cerul! Direcția în care vor vedea o stea va fi și locul unde soarta le va purta pașii.

Umorul sănătos de pe la sate binecunoscut, își face simțită prezența din belșug și în aceste zile în care glumele nu întîrzîie să apară:

Povestea Ana li Cocu*, că o viață-o ajiunat
Nici ursît nu o visat, nici stea nu i s-o arîtat.
Num-odată Mnihăilă*, tare ciuf*, mînce-l beleaua
I-arătă fundoiul Anei, cîn’ ieșî sî vadă steoua!

Nu numai fetele din sat erau prinse în obicei străvechi în Ajunul Bobotezei, dar chiar și femeile ce se grăbeau să scoată albiturile din pîrlău (butoi din lemn, fără fund, în care se așezau rufele din pînză, cenușă și apă clocotită), să le ducă la rîu să le spele înainte de a vărsa preotul apa sfințită. Bătrînele din sat le aminteau tinerelor. „ Prima dintre muieri ce o să bată cu maiul rufele pe piatră, în apa sfințită, o bate Cine nu Trîbă pe fund, cu un mai mare”! Cam două săptămîni nu mai spăla nimeni la rîu, ori poate și mai puțin, pentru-că se găsea câte o tinerea ce nu credea în acest obicei și bătea cu maiul mai repede! Bucurie mare pentru celelalte!

De obicei, la noi în Țara Zarandului, în ziua în care preotul cu gecii(cîntăreții) cîntă pe la ușile creștinilor: „În Iordan, botezîndu-te, Tu Doamne”, zăpada e înghețată, fulguie și mai în fiecare an se lasă cu ger.

Îi un ger cum n-o mai fost,
Că-ngeață vițălu-n vacă,
În padure, lemne creapă,
Sar scîncei gin șporul nost!

Asta înseamnă că e de bine și Anul Nou o să fie mănos, un an îmbelșugat, fără boli pentru oameni și animale! Îi semn bun cînd îngheață ujogul la preot în mînă iar mustățile sunt albite de promoroacă!

Și geru-i atît ge rău,
Nările geolalt’ să prind
Sî lipeșce, cîn’ gișcid
Mîna mea pa fîrgatău!

Preotul trebuie să termine devreme sfințitul apei din fîntînile credincioșilor pentru că se lasă întunericul și frigul:

Pă la căși nu zăboveșce,
Geru-i greu, el să grăbeșce,
Pă bocanci îl vor călca
„Iuănii” cu muzica!

În seara de Bobotează, în ajun de „Sînciuăn”(Sf. Ioan) , pe la casele sătenilor sosesc feciorii cu muzica, pentru a le face urări celor ce poartă numele Sfântului Ioan! De obicei merg în liniște și doar cînd sub fereastră, cîntă cunoscuta romanță:

„Deschide, deschide fereastra
O vorbă doară să-ți spun!”

Prilej de bucurie, de a închina un pahar de crampă(țuică fiartă) ori vin și de ai face urări celui sărbătorit, legîndu-i brațul cu o batistă și purtîndu-l pe brațe în chiuturi și voie bună! Vecinele, cum auzeau muzica săreau iute pîrleazul și fugeau la casa sărbătoritului pentru a le juca flăcăii! Mai demult aproape în fiecare casă trăia cîte un suflet ce purta numele Sfântului Ion: Oanea, Ionică, Ionuț, Nelu, Neluț, Onică, Ionic și mai rar Ioana.

Cu ziua de „Sînciuăn” se încheie ciclul Sărbătorilor de iarnă în care creștinii au sărbătorit Nașterea Domnului, Anul Nou, Boboteaza și Sfântul Ioan!!

——————————-

Ileana Cornelia NEAGA

Sat Crișan, com. Ribița, Hunedoara

Ianuarie 2019