Amir OR: Cum

Elisabeth Gecius, Berlin

 

Dragoste vrăjită

Cum

Cum să îți spun? – Nesuportat de aproape îmi ești.
Un fruct care în inimă se coace.
Nume-odihnind în gura care tace.
Ca marea-n al Pâmântului căuș.
Te-ating și sunt gelos pe mâna mea,
Deși te țin aproape, să te-ating aș vrea.
Mă urmărește spaima clipei de nemișcare:
Căci prea adânc în mine, lăuntric te păstrez.
Mistuitor e focul ce sufletul mi-l arde,
Însă-n a lui văpaie inima nu-mi dispare.

Amir Or, Israel (1956)
Din “Loot”, Dhali Books, India, 2017

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

 

 

אמיר אור

אהבה מכשפת

אֵיךְ אֹמַר לָךְ? – אַתְּ קְרוֹבָה מִנְּשֹא.

אַתְּ הַפְּרִי הַפּוֹקֵעַ בַּלֵּב.

אַתְּ הַשֵּׁם הַנִּשָּׂא בַּפֶּה הָאִלֵּם

כְּמוֹ יָם בְּכַף אֲדָמָה.

אֲנִי נוֹגֵעַ וּמְקַנֵּא בְּיָדִי הַנּוֹגַעַת,

נוֹגֵעַ וּמִתְגַּעְגֵּעַ לָגַעַת.

בֶּהָלַת הָרֶגַע שֶׁאֵינֶנּוּ חוֹלֵף:

אַתְּ כָּאן בְּתוֹךְ כָּאן בְּתוֹךְ כָּאן.

כָּאן אֵשׁ הַנְּשָׁמָה בּוֹעֶרֶת

כָּאן הַלֵּב אֵינֶנּוּ אֻכָּל.

Rose Ausländer: Vânzare

„La Olla”, Spania, fotografie de Germain Droogenbroodt

***

VÂNZARE

Primăvara
vând
viorele de prin grădini

pierdute prin veri
trandafiri de hârtie

crizanteme din cuvinte
din toamnă

din iarnă
flori de gheață la fereastra
mamei mele plecate

Astfel trăiesc
de pe-o zi pe alta
până-ntunericul mă prinde

Noaptea
elogiez
luna și stelele
până când soarele răsare
iar el zilei
mă vinde

Rose Ausländer, (1901-1988)
Traducere: Germain Droogenbroodt – Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din „Weil es nicht Schöneres gib – Omdat er niets mooiers bestaat
(„Pentru că nu există nimic mai frumos”) POINT Editions, 2017

(VERKAUFEN: Im Frühling/ verkaufe ich/ Veilchen aus verlorenen Gärten/ im Sommer/ Papierrosen/ Astern aus Worten/ im Herbst/ im Winter/ Eisblumen vom Fenster/ meiner toten Mutter/ So lebe ich/ in den Tag hinein/ in die Nacht/ Nachts/ rühme ich/ Mond und Sterne/ bis die Sonne erscheint/ und mich verkauft/ an den Tag)

Germain DROOGENBROODT: Efemera floare a timpului (poeme)

DICHTEN

Van het woord

de sluier lichten

zonder het gedicht

te ontsluieren.

A SCRIE POEZIE

 

A ridica vălul

cuvântului

fără a dezbrăca

poemul.

MORGENSTER

Paul Celan: O Blume der Zeit

De morgenster

die zich aan duistere bronnen beneveld heeft

weerspiegelt zich nog even in het ochtendrood

verdwijnt dan

met de vergane dromen van de nacht

aangefakkeld door het licht

ontluikt de dag

efemere bloem

van de tijd.

LUCEAFĂR

Paul Celan: O, floare a timpului

(Traducere: Gabriela Căluțiu Sonnenberg)

 

Luceafărul

umbrit în tulbure abur de izvoare

pentru o clipă oglindește văpaia zorilor

dispare-apoi

cu ale nopții vise stinse

cu licărul scânteii lui aprinse

apare-o nouă zi

efemeră floare

a timpului.

LICHTTEKEN

(a Raquel Lanseros)

In het oog

een schijn van maanlicht

een zachte bries

zoals een woord soms

een handgebaar

of een omhelzing

een glimp van licht

dingen voor het hart.

SEMNALE LUMINOASE

(lui Raquel Lanseros)

 

În ochi

rază de lună

o boare delicată

precum cuvântul uneori

un gest schițat din mână

sau o îmbrățișare

un licăr luminos,

daruri de suflet.

DAGSCHEMERING

Zoals de zon soms weifelt

tussen komen of gaan

zo weifelt soms ook het geluk

en weet het niet goed waarheen

naar dageraad

of naar nacht.

CREPUSCUL

 

La fel cum astrul câteodată

cumpănit zăbovește între dus și întors

și fericirea chibzuiește la răstimpuri

nehotărâtă încotro s-o ia

spre zori

sau spre-ntuneric.

DE JAGER VAN HET WOORD Continue reading „Germain DROOGENBROODT: Efemera floare a timpului (poeme)”

Fernando PESSOA: IX Sunt un păstor

Heinrich von Zügel, 1850-1941

IX

Sunt un păstor.

Turmă-mi sunt gândurile
iar ele toate, simțuri îmi sunt.
Gândesc cu ochi și urechi
cu mâini și tălpi
cu gură și nări.

Când gândesc floare, o văd și o adulmec,
un fruct dacă îl mușc, înseamnă că îl gust.

Așa se face că-ntr-o zi de vară
fiind eu trist, mă-nfrupt din toate astea
întins pe iarbă
și-nchid ochii înfierbântați,
simțind cum mă cufund în calda realitate,
în adevărul cunoscut, mă cuibăresc și sunt ferice.

Alberto Caeiro (Fernando Pessoa), Portugalia (1901-1988)
Traducere: Germain Droogenbroodt – Gabriela Căluțiu Sonnenberg

***

Sou um guardador de rebanhos./O rebanho é os meus pensamentos/E os meus pensamentos sao todos sensaçaóes./Penso com os olhos e com os ouvidos/E com as maos e os pés/E com o nariz e a boca./Pensar urna flor é ve-la e cheirá-la/E comer um fruto é saber-lhe o sentido.//Por isso quando num dia de calor/Me sinto triste de gozá-lo tanto,E me deito ao comprido na erva,/E fecho os olhos quentes,’Sinto todo o meu corpo deitado na realidade,/Sei a verdade e sou feliz.

Ivan HRISTOV: Harfa

HAR

Harfă mi-e trupul tău
freamătă corzi deasupra
cutiei rezonante
degetele mele ciupesc
gâtul
întinsa suprafață
acuități
triunghi
un arc de vânătoare
trubaduri
truveri
minesengeri
Monteverdi
Gluck
Berlioz
Glissandoul specific
stopează rezonanța.
Las în blândă cădere
una sau două mâini
pe corzi să odihnească.

Ivan Hristov,  Bulgaria, 1978
Traducere: Germain Droogenbroodt Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din “A Dictionary of Love”

 

HARFA

Tvoje telo je harfa

Žice duž zvučne ploče

Rezonantna kutija

Pokreće se prstima

Vrat

Povisilica

Snizilica

Obliku trijangla

Gudalo

Trubadura

Truvera

Mnesanga

Monteverdija

Gluka

Berlioza

Karakterističan glisando

Koji zaustavlja

Rezonancu

Lagano stavljam jednu

A ona drugu ruku

Preko žica

Ivan Hristov (Bugarska)

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Dizarmonii fericite

Citeam deunăzi opinia unei cercetătoare care dă de pământ cu jumătate din fizica modernă, contrazicându-se cu o generație întreagă de laureați ai Premiului Nobel. Teza ei este că „armonia perfectă, ca principiu universal, este prea tentantă pentru a se verifica în realitate”. Mai exact, nemțoaica atrage atenția asupra maniei cercetătorilor de a vâna rezolvările elegante, lucru care conduce la paralizia științelor. Argumentul ei este mulțimea formulelor aparent „urâte”, care și-au dovedit de-a lungul timpului valabilitatea, în ciuda aparenței lor dezordonate.

Evident, nici a insista să complici lucrurile nu este o garanție pentru progres. Cu toate acestea, teoria ei mi-a picat cu tronc din prima clipă. Nu pentru că m-aș pricepe la științele exacte, ci pentru că am observat cum idealizarea a tot ce ne înconjoară pune în pericol și discernământul nostru de zi cu zi, în situațiile cele mai banale.

Am crezut și eu multă vreme în mantra dacă este frumos, înseamnă că este corect. Simetria perfectă a unui fagure de miere, a fractaliilor unei căpățâni de broccoli, a spiralelor unei cochilii de melc sau a unui lanț de ADN nu se poate datora decât unei forțe supreme, unei voințe divine, sau, eventual unei ecuații matematice! M-am aflat astfel în compania unor gânditori celebri, ca Aristotel, Leonardo da Vinci sau Johannes Kepler, care la rândul lor au crezut în corelația dintre frumos și bine, ultimul susținând chiar că „este absolut necesar ca opera unui Creator perfect, să fie, la rândul ei, de o frumusețe supremă”.

Niciodată nu mi-am pus problema că aș putea greși pronunțându-mă pentru soluțiile „frumoase”, ci am sperat în taină în asentimentul tacit al majorității, crezând că această „super-simetrie”, cum o numesc fizicienii, guvernează din culise universul. Într-o lume plină de lucruri urâte, strâmbe, disproporționate, preferăm instinctiv variantele echilibrate, care se disting de anodin. Pare logic ca tot ce este frumos, simetric, armonios să fie o reflecție a supremului. Pare.

„Ce spui tu, spun și eu, dar nu-i așa”, zice un bun amic de-al meu. Vorba lui se potrivește iluziei noastre, născute mai degrabă dintr-un impuls estetic decât din rațiune. Foamea de frumos are rădăcini atât de adânci încât spulberăm pur și simplu fără drept de apel ideile care îi contravin. Așa, de exemplu, timp de secole, faptul că orbitele planetelor nu sunt perfect circulare, ci eliptice n-a fost acceptat. A trebuit să ne „mintă frumos” un astronom inventiv, susținând că planetele ar emite sunete, creând o armonie cerească, grație orbitelor lor ovale (excentrica Terra ar vibra în tonurile mi-fa-mi, pasămite). Numai așa a înghițit omenirea gălușca „imperfecțiunii” sistemului solar.

Revin însă la faptele pământene-cotidiene: iluzia căutării unui loc perfect, pentru a duce o viață fericită, continuă să domine lumea. Dovadă stă valul nestăvilit al emigrației planetare. Eu însămi, având norocul să locuiesc într-un loc în care mulți vin să petreacă vacanțe de neuitat, înconjurată fiind tocmai de acei oameni care au reușit să-și ducă la îndeplinire idealul unei vieți tihnite, la umbra unui măslin, constat că este îndeajuns să mă uit în jur pentru a realiza că frumosul nu este și nu poate fi conținutul vieții de calitate. Cunosc o mulțime de rezidenți spanioli care duc dorul zăpezii inexistente aici… Mulți continuă să fie nefericiți în acest paradis, chiar dacă se felicită unii pe alții pentru alegerea lui ca adresă.

Frumosul este cel mult cadrul, scena, portativul sau tabloul în care fiecare își pictează, joacă, interpretează sau construiește propria existență. Armonia este una din variantele posibile ale realității, în niciun caz condiția fericirii. E clar că frumusețea, la fel ca banul, nu are puterea de a crea fericire, chiar dacă – asta da! –  o poate încuraja. De aici însă până la pasul decisiv, acela de a învinovăți frumusețea pentru că ne ademenește, inducându-ne în eroare, este însă o distanță mare. A introduce cu forța dizarmonia, cu intenția declarată de a sparge tiparul armoniei incorect cimentate, echivalează cu a fractura controlat un os care s-a îmbinat greșit. Așa ceva, fără-ndoială, doare.

Continue reading „Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Dizarmonii fericite”

Miroslaw GRUDZIEŃ: Lecție

“Continuum”, Joseph Beuys

 

Lecție

Atât de rare sunt cuvintele
pe care mă căznesc să le exprim
firicele din praf de cretă
dintr-un burete folosit
pentru a șterge
tabla

 

ceva rămâne mărturie
un os în gât
căznindu-se să iasă

 

pe tabla de la școală
un venerabil dascăl
text ilizibil scrie:
viața mea

 

din ce în ce mai scurt e timpul
până când clopoțelul va suna
cuvinte tot mai drămuite
consumă creta reducând
praful rămas pe degetele mele.

MIROSŁAW GRUDZIEŃ, POLONIA

Traducere: Germain Droogenbroodt – Gabriela Căluțiu Sonnenberg

 

***

LEKCJA /  tak mało słów / z siebie wyduszam / tyle co kredowego pyłu z gąbki / po starciu tablicy //  ciągle coś pozostaje / tkwi kością  w gardle /  nie chce wyjść // stary belfer / pisze na szkolnej tablicy /  niezrozumiały  tekst / moje życie // coraz mniej czasu do dzwonka / coraz mniej słów / coraz mniej kredy / w palcach

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Berlin – Ursulețul gastronom

August 2018: opt zile la Berlin, căldură mare! Temperaturi peste 30 de grade Celsius, inclusiv noaptea. Orașul fierbe la propriu și la figurat. În asemenea condiții prima oprire se impune de la sine la o terasă la care ne stingem setea cu „carcalete” autohton, Berliner Weisse. E rece ca gheața berea aromatizată cu sirop roz, de zmeură, sau verde ca fierea, din ierburi. Pentru o clipă am ezitat să mă ating de ea, văzând că se servește în pahare mari, cu picior și că se bea cu paiul. Prea semăna a vin otrăvit! Până la urmă însă gustul bun m-a convins.

Surprinzător de rece era și apa din țâșnitoarea de la colțul străzii. Pe un panou publicitar de lângă ea se putea citi un mesaj formulat în ton obraznic: „Toți ne critică pentru aerul poluat, dar nimeni nu vorbește despre minunata noastră apă potabilă”. „Măi să fie”, îmi zic și iau o gură de probă din ea. Fără glumă, surpriza a fost colosală! O apă rece și limpede, ca de izvor!

„Te pomenești că umblă cu șiretlicuri și-o aduc filtrată și răcită”, mi-am zis în sinea mea. Dar n-aveam dreptate. S-a dovedit mai târziu că și apa de la hotel, de la duș, de la chiuvetă, practic de peste tot era la fel de răcoritoare și de bună. Dintre toate capitalele europene pe care le-am marcat pe „harta mea lichidă”, numai Viena mai are o apă așa de rece. Îți îngheață dinții și-ți amorțește limba dacă nu ești atent! Plasez mental apa Berlinului pe locul întâi în ierarhia băuturilor mele preferate pentru următoarele mele opt zile și-mi văd mai departe de drum.

Pe lângă hrana lichidă, capitala Germaniei excelează la gastronomia de mare clasă, reprezentată de tot felul de restaurante cu dichis, mândrindu-se cu mulți bucătari-șefi distinși cu stele Michelin. Mi-am zis, iarăși, în sinea mea: ”las´ că n-am venit să investesc sume mari în mâncare” și iarăși aveam să primesc o lecție. Pentru că nu trebuie să fie scump tot ce e bun! Dar despre asta vorbim ceva mai încolo. Cert este că viața la Berlinul, în general, nu este deloc costisitoare. Nu numai la produse alimentare, ci la mai toate bunurile de consum. Și asta în ciuda faptului că este capitala prosperei Germanii. Exceptând chiriile, care cresc vertiginos, Berlinul a rămas un oraș pentru toată lumea, poate și pentru că n-a uitat de vremea în care era pe jumătate comunist, tăiat pe dindouă de absurdul său zid.

„Sărac, dar sexy” („arm, aber sexy”) îi place berlinezului să fie. Arta de a celebra grijile și de a le ignora concomitent e la mare căutare. În meniul restaurantului la care ne-am oprit e tipărită o poezioară din folclorul local, care sugerează cam același lucru: „De viața te-nghiontește/ Nu plânge după ea./ Pe-o cracă te-aciuiește/ Și bate-ți joc de ea.” („Jibt dir det Leben eenen Puff, denn weine keene Träne! Lach dir´n Ast und setz dir druff und baumle mit de Beene“).

Revenind la gastronomi, mi-au rămas în minte câțiva mai neobișnuiți. De exemplu, un restaurant al unui unic și singur liber întreprinzător, șef și bucătar în același timp, strict specializat pe sardine la conservă. Poate că alimentul acesta nouă ni se pare banal, dar în multe țări trece drept delicatesă fină. Evident, depinde de ce conține conserva. Restaurantul cu pricina are 120 de tipuri de sardină în meniu, care mai de care mai sofisticate, cu uleiuri și sosuri din cele mai rafinate, servite în cutiuțele lor originale. În ele plutesc peștii la distanțe, aș zice aproape normate, nici prea înghesuiți, nici prea liberi, având proveniențe și varietăți din cele mai dichisite, fiind aduși din te miri ce colțuri de lume. Mușterii se înghesuie la ușa neobișnuitului local!

Altul s-a specializat pe servirea aluaturilor necoapte, deci în faza în care se află când nu te poți abține să nu lingi blidul. Acest produs le amintește multora de ghidușiile copilăriei, pe când își făceau de lucru prin bucătărie, ținându-se de fusta mamei. Cu arome de vanilie sau fructe, pufoase sau cleioase, aluaturile se vând sub forma unuei mingiuci îndesate într-un cornet de înghețată. Lumea își linge degetele după ele. Cel mai inovativ este însă șeful restaurantului care s-a axat exclusiv pe produse locale. Într-atât de învederat e proprietarul său încât nu permite nici măcar accesul piperului, uleiului de măsline sau lămâii în bucătăria sa, pentru simplul fapt că ele nu cresc pe teritoriul Germaniei. El însuși umblă îmbrăcat după moda de acum o sută de ani, la veston și papion, și are o mustăcioară răsucită pe la vârfuri, ca pe vremea lui Charlie Chaplin. Protipendada orașului se dă în vânt după felurile lui de mâncare, intenționat minimaliste. De exemplu, mulți comandă țelină prăjită, sau sfeclă la cuptor, dar pregătite cu metode moderne, care le intensifică gustul așa de tare, încât papilele gustative își amintesc de frageda pruncie, când totul era mai profund și îndesat de arome. Ca la bunica…

Comanda se face din timp; la fel și rezervarea. Ferească Sfântul însă să nu vii, sau să contramandezi în ultima clipă! Temperamentalul gastronom e renumit pentru tiradele pe care ține la telefon celor care îndrăznesc să nu se țină de cuvânt. „Cum adică nu veniți?! Păi eu am gătit pentru voi. Așa faceți și la mama acasă? Rușine să vă fie!” Dacă, însă, se mai întâmplă să-i fie simpatic clientul, atunci se schimbă situația. Stă cu el la taifas până uită să închidă localul și-l răsfață cu trufandale, servindu-l personal și explicându-i cu lux de amănunte secrete gurmandistice, ca de exemplu diferența dintre untul făcut din smântână dulce și cel maturat, pe care-l ține într-o putină, acoperit cu apă. Sau îl învață pur și simplu să facă distincția dintre un ou și… alt ou. În ciuda luxului aparent, prețul mesei în restaurantul său e încă plătibil, orarul de lucru flexibil, vesela și tacâmurile simple, apoape țărănești, iar mobilierul fără pretenții. Unele feluri se mănâncă direct cu mâna iar linsul pe degete e semn de bună creștere. Interzis este însă accesul membrilor partidului de dreapta, AFD. Un curaj destul de mare din partea gastronomului nostru nărăvaș!

Berlinul se mândrește așadar pe bună dreptate că a depășit clișeul de incontestabil  „oraș-inventator” al chebapului și al vestitei „Currywurst”. Cu toate acestea, ar fi mare păcat să evităm aceste două produse clasice berlineze, pentru că sunt în continuare cele mai bune din toată Germania. Dovadă stau cozile interminabile care se formează în fața câte unui chioșc aparent insipid, din vreo stație de metrou, unde lumea mănâncă direct din mână, la botul calului.

Se zvonește că absolut toate ciosvârtele de chebap care se frig în orice parte a Germaniei sunt livrate exclusiv de unul și același producător, cu sediul la Berlin. Bineînțeles că mai nou există și chebab vegan. Iar în ce privește vestitul „Currywurst”, cârnatul crocant, bine prăjit, presărat din abundență cu pudră de curry, nu mică mi-a fost mirarea când am fost întrebată la tarabă dacă nu cumva îl vreau în varianta fără pieliță. Ca să vezi, până și în lumea fast-foodului se fac concesii noului val!

Celor grăbiți, care nu se dedau modei restaurantelor tip slow, unde masa se ia în tihnă, asistându-se la prepararea produselor direct sub privirea consumatorului, li se propune pur și simplu metoda localelor tip-bliț. Va Veloce este opusul lui Va Piano. Apropo cârnați, un studiu recent demonstrează că porecla „Sauerkraut”, sau, pe scurt, „Krauts” (varză) pe care le-au dat-o anglosaxonii germanilor nu mai este actuală. Potrivit statisticilor, mâncarea preferată a nemților este incontestabil cârnatul, în toate variantele sale posibile. „Wurst!”, comentează la faza aceasta unii, cuvântul polivalent, care la germani înseamnă și „na-ți-o friptă”, ”mare bânză” sau pur și simplu „ete scârț”.

În cealaltă extremă, adresa la care se pot gusta cele mai sofisticate delicatese, în frunte cu stridiile vii și șampania scumpă a rămas de când lumea etajul dedicat produselor alimentare din vestitul mega-magazin „Kaufhaus des Westens” (pe scurt KaDeWE), situat pe cel puțin la fel de renumitul bulevard Kurfürstendamm (pe scurt „Ku´damm”). Pe aceeași arteră circulată se află și notoriul punct de întâlnire al spionilor de pe vremea războiului rece, cunoscuta cafenea circulară, suspendată Café Kranzler, cea care a făcut carieră prin filmele cu James Bond, Jason Bourne și nu numai. Din păcate s-a reprofilat și vinde acum inofensive cafeluțe bio și prăjiturele din făinuri integrale, ce-i drept la prețuri cam pipărate. Recunosc că am fost nițel dezamăgită…

Continue reading „Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Berlin – Ursulețul gastronom”

Germain Droogenbroodt: Poem de Ziua Internațională a Poeziei

                                          Pictură de Luis Pla

 

Acvila


Corbii zboară în stoluri
acvila zboară solitar.
Luchino Visconti

 

Atât de aproape de cer
zboară acvila

singură
ca un poet

răbdător așteptând
sosirea cuvântului

până când pana, în sfârșit,
zgârie câteva linii

îndoindu-se încă
de rostul

de zădărnicia
spunerii prin cuvinte.

Germain Droogenbroodt

Traducere: Gabriela Căluțiu-Sonnenberg

din “În curgerea timpului, Meditații în Himalaya”
Editura Europa, Craiova

Maria do Sameiro Barosso: Recoltă

                                             Vincent van Gogh

 

Recoltă

Eu voi veni pe alte uși,
cu bolduri de lumină,
iar roua zorilor de zi,
prin roze și marină spumă va licări.
Prima silabă-n noaptea mută
o voi rosti tot eu
printre umbre și îngeri bleu.
Astfel a mea viață se va vedea-n adins
ca o scânteie sau o clipă,
un creștet nins
sau întuneric greu,
un pește mic în eleșteu.
Înot înconjurat de o mireasmă
de dulce și vechi vin înnobilat
dintr-o recoltă aurie.

Maria do Sameiro Barosso, Portugal

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg