Arlind FARIZI: Cuvântul iar

Fernando Aguiar

 

Cuvântul iar

 

În noaptea asta
Nu știu cum să scriu
Să fie asta oare alt fel de inspirație?

În noaptea asta umblă
Cuvinte cu dureri de cap
Iar eu m-am săturat de ele…

În noaptea asta
Nici gând nu mă mai află
Hârtia se așterne neatinsă
Iar eu aștept, aștept
Din cerurile minții

Cuvinte să coboare
Care să umple falii
Din biet sufletul meu…

Arlind Farizi (Macedonia, 1984)

Traducere: Germain Droogenbrood și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din: “Poezie între două veri”, Serile de Poezie de la Struga

***

(The Word Again: Tonight/ I don’t know how to write/ Is this a new state of mind?// Tonight/ The words have a headache/ As I am tired of them…// Tonight/ Not a single thought comes to my mind/ The paper is empty/ And I wait, wait/ From the skies of thought/ Words descend/ And they fill in/ The cracks of my soul…)

Hussein HABASCH: Doi arbori se iubeau (poeme)

Foto: Afrin, Siria, după un bombardament 2018

 *

Doi arbori se iubeau

 

Doi arbori aprig se iubeau
Dar pădurarul ranchiunos
Trunchiul le reteză
Și-i luă la el acasă
În vatră însă iar se întâlniră
Și în focoasă-mbrățișare
S-au mistuit împreunați.

Milostenie Continue reading „Hussein HABASCH: Doi arbori se iubeau (poeme)”

Claribel ALEGRÍA: Versuri

Fotografie Germain Droogenbroodt

*

vreau să fiu totul în iubire…



Vreau să fiu totul în iubire
amantul
iubita
vertijul
briza
apa în care se reflectă
norul acela alb,
vaporos,
nehotărât,
care ne-acoperă
o clipă.

***

Frontiere

Am fost norul
și ploaia
și marea
și vreau să fiu înserarea
și peretele
și tu.

Claribel Alegría, Nicaragua (1924 – 2018)
Traducere Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

 

Quiero ser todo en el amor…//Quiero ser todo en el amor/el amante/la amada/el vértigo/la brisa/el agua que refleja/y esa nube blanca/vaporosa/indecisa/que nos cubre/un instante. Fronteras //Fui la nube/y la lluvia/y el mar/y quiero ser la tarde/y la muralla/y tú.

—————————

,,Fiind invitat pentru a treia oară la Festivalul Internațional de Lirică din Granada, Nicaragua, am ales ca titluri ale Săptămânii din preajma Sfântului Valentin două scurte poezii de dragoste din opera poetei nicaraguane Claribel Alegría, pe care am tradus-o și publicat-o în câteva rânduri. Cultivând o relație de amiciție călduroasă și apreciindu-ne reciproc pentru operele noastre poetice, intenția mea era să o și vizitez la Managua. Din nefericire, în chiar clipa în care mă pregăteam de drum, a apărut în ziarul spaniol El País un articol cu titlul  „Su Majestad ha muerto“ (Majestatea Sa a murit), care ne anunță trecerea în neființă a poetei-prietene, în cursul lunii trecute. Fie ca aceste poezii de dragoste să aducă un pios omagiu celei care a fost La Grande Dame a liricii latino-americane și prietena mea întru poezie”. Germain Droogenbroodt

Germain DROOGENBROODT: Întrebare

                              Fotografie de Germain Droogenbroodt

 

Întrebare

 

Pământule, ești oare mai mult
decât simplă scânteiere din lumina dintâi,

copil orfan și schilodit
rătăcitor prin Infinit?

Vițel cu trupul aurit
ce-a-mprumutat aripi de înger

în vreme ce stăpânul lui, de zor
se înveștmântă-n straie de profet
tot propăvăduind minciuni drept adevăr Continue reading „Germain DROOGENBROODT: Întrebare”

Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG: Crăciun cu cântec

Era unul din acele Ajunuri de Crăciun din preajma anului 2000 pe care-l începeam în spaţioasa vilă a unei familii înstărite de englezi. Rezidenţi pe Costa Blanca de câţiva ani buni, părinţii bine situaţi ai cântăreţei de operă Sarah B. aveau obiceiul să-i invite la o recepţie pe toţi aceia cu care avuseseră contact în decursul anului precedent. Nimic de zis, modul lor de a spune „mulţumesc” era plin de distincţie!

La o şampanie şi ceva aperitive minuscule luam şi noi pulsul vecinătăţii şi profitam de ocazie să-mbrăcăm straiele de gală, exersând bunele maniere şi cunoştinţele de limbi străine. Fireşte că era o onoare deosebită să figurezi printre invitaţi. Ne bucuram să socializăm cu persoane de toate facturile, de la nobili până la personalului casei. Cu mai toţi ne ne vedeam literalmente din an în an, fiind aceea unica ocazie în care drumurile ni se intersectau.

Dintre toţi, familia gazdelor era cea mai interesantă. Numeroşi şi diversi, membrii ei ne prilejuiau mereu surprize, nu pentru că ar fi vrut să epateze, ci mai degrabă tocmai pentru că se străduiau discret să n-o facă. Pe lângă starul familiei – cântăreaţa vestită, surpinzător de tânără şi de firavă, afişând modestia specifică englezescului understatement – făceau obligatoriu act de prezenţă mulţi fraţi şi surori, însoţiţi de personaje coborâte parcă direct de pe ecrane, prieteni sau parteneri de cele mai diverse rase, vârste şi orientări (inclusiv sexuale). Reuniţi sub mottoul unei toleranţe care poate pentru noi ar fi frizat scandalul, ne înconjurau cu acea condescendentă atitudine de acceptare atot ce poate fi omenesc, făcându-ne să ne simţim al naibii de la noi acasă.

Luminată şi împodobită cu tradiţionalele ghirlande şi globuri de Crăciun, în ciuda dimensiunilor ei considerabile, vila spaţioasă ne primea într-o ambianţă neobişnuit de caldă. Casa în stil rural, dotată însă cu confort modern, avea formă de semicerc deschis mării şi dispunea de o terasă largă, cu o piscină supradimensională îngropată în ea. Aşezată la o înălţime care permitea privirii să îmbrăţizeze o bună parte din ţărmul Mediteranei era parcă înadins concepută să ţină loc de culise acestui gen de festivităţi.

Continue reading „Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG: Crăciun cu cântec”

José Eduardo DEGRAZIA: Copacul se înalță în vânt

Fotografie Germain Droogenbroodt, Kyoto, 2017

 

 

Copacul se înalță în vânt

                    pentru Germain Droogenbroodt



Ne n-ar fi vânt, nimic n-ar fi copacul,
nu-s sigur nici măcar de-ar exista
de nu i-ar insufla vântul un tremur.

 

Copacul întrupând fără-ncetare
Imagine, vers, poză, filă scrisă,
nu numai trunchi, sau rădăcini, sau legănare,
cu propria lui sevă se hrănește
din lemnul care poate cădea pradă focului, și din vântul
ce-l poate frânge ades prin viforiri în noapte.

 

Copacul se preschimbă-n vânt,
sau în privirea celui ce-l contemplă.

El numai prin mișcare se înalță
prin acel vânt sau gând
care ne-adie doar întrupat în poezie.

–––––––––––––-

José Eduardo Degrazia, Brazilia

Traducere Germain Droogenbroodt – Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din “A Nitidez das Coisas – La Nitidez de las cosas”.

***
A ÁRVORE SE FAZ NO VENTO / A árvore não é nada sem o vento,/nem sei ao certo se ela existe/se o vento não lhe imprime o movimento./A árvore só existe ao mesmo tempo/imagem, poema, foto, documento,/além de seu tronco, suas raízes, seu alento,/sustentando-se em si mesma, na seiva,/na madeira que o fogo queima, e o vento/teima em quebrar em noite de tempestade. // A árvore se transforma no vento,/ou no olhar de quem a inventa. // A árvore acontece quando se move / no vento, ou no pensamento, // como o poema quando nos comove.

Renato FIORITO: Zăpada

                       Fotografie Germain Droogenbroodt

***

Zăpada

Ai venit în tăcere
cum vine zăpada

când inima în zori
în alb se-nfășoară
cu glasul pierit.

În nea înfășat, eu
viorea prea firavă
albul suflu al gliei

îl simt cum se deschide

pițigoiului tril

Tresar precum mărul
sub a ta dezmierdare.

Ce plăpând răsare luna-n amurg.

Renato Fiorito, Italia,

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu-Sonnenberg

***
La neve//Sei venuta in silenzio/come viene la neve/e al mattino il cuore/era tutto bianco/e non sapeva cosa dire.//Mi hai coperto/come la più piccola delle viole/e ho sentito il respiro bianco/della terra aprirsi/al canto della cinciallegra.//Come il melo rabbrividisco/alla tua carezza.//Com’è lieve stasera la luna.

Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG: Distanța care ne apropie

Privit prin prisma efectului Bernoulli, paradoxul distanţelor este că dacă sufli aer între două foi de hârtie, ele se apropie una de alta. Deci nu se îndepărtează, cum s-ar crede la prima vedere. Distanţa, aşadar, poate fi şi un factor de apropiere, atunci când e privită în dinamică.

Unii susţin că distanţa ar acţiona asupra sentimentelor precum vântul asupra focului: flacăra abia pâlpâindă o stinge, dar vâlvătaia o-nteţeşte mai mult. Sau că, privite dintr-un punct îndepărtat, lucrurile îşi pierd claritatea şi devin neglijabile. Există o puzderie de cugetări, mai mult sau mai puţin profunde, care descriu efectul distanţei asupra percepţiei noastre. Lăsând la o parte platitudinea unora dintre aceste „înţelepciuni”, nu pot să nu remarc cât de contradictorii pot fi efectele înstrăinării asupra noastră, în special în contexte istorice atât de frământate cum sunt vremurile de masivă migraţie pe care le trăim acum. Ca exemplu, ce-i drept cam extrem, iau fanaticii religioşi, care se radicalizează în occident nu în ciuda faptului că sunt înconjuraţi de alte concepţii, ci tocmai din cauza lor. Provocaţi de nostalgie şi de îndepărtarea faţă de acel „acasă” pe care-l idealizează, încep să exagereze calităţile patriei lăsate-n urmă. Sună cumva cunoscut? Cel puţin acelora dintre noi, care, atunci când vizitează România, constată că nu e aceeaşi cu cea de care ţinem strâns în memoria noastră mai mult afectivă decât faptică, fenomenul acesta le-ar putea fi familiar.

Continue reading „Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG: Distanța care ne apropie”

Patrizia VALDUGA: Ochii…

Zăbrele ale minții sunt ochii
închiși să-i ții mai bine e, cu grijă
când ziua nu se-abate, ci merge înainte…

Iar ale inimilor porți…. urechi;
le-nchidem și pe ele, la fel, din prevedere
să ne rugăm pentru cei morți și cei bătrâni,

să aibă și ei om ce să-i iubească…
un dram de dragoste, a vieții garanție,
fără nevoi de legi și fără ordonanțe. Continue reading „Patrizia VALDUGA: Ochii…”

Teresa PASQUAL: Și de te vei întoarce

                                                  Joaquín Sorolla

***

Și de te vei întoarce într-o noapte
din mare și pescăruși
voi încerca să sărut
potecile ochilor tăi,
și dacă plângi, neantul
și îndoiala buzelor tale
îmi vor înseta gura
pe rătăcite plaje.

 

Teresa Pasqual, Spania

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din „Les hores”

***

I si em tornes un vespre / de mar i de gavines, / intentaré besar
els camins dels teus ulls, /i si plores, el trenc

i el dubte dels teus llavis / em secaran la boca

sobre platges perdudes.