Tăceri
Unde de clopot împărțite-n felii,
Odaia e strâmtă şi pereții înalți,
Se lovesc privirile, golul răsună,
Pasări şi albine pe rece în lanț.
Se aude o voce – reducem tăcerea,
Memorăm atingerea din doi în doi,
Furnicile stau albite în muşuroaie,
Soarele caută grămezi, ceru’ e-n ploi.
O pasăre pare să creadă în ea,
Ramului îi spune de iubiri trecute.
În case e doar abur de ceai şi cafea,
Cuvintele-s surde, sufletele mute…
———————————
Eugenia BUCUR
Slatina
21 Martie 2020
Voaluri cereşti
Pe pleoape de zori stă oprită silaba
Sprințară pe albul respirat din trecut,
Coborând pe luciu de ape des liniştite,
Ori poate în parfumul florilor sub vânt.
O rază de lumină stă oprită-n ramuri,
Adâncul se încălzeşte surâzând vioi,
Se adună consoane şi vocale-n perechi,
Numărătoare vie mai mult din doi în doi.
Împrăştie ramul de cireş trenă rozalie
În adieri uşoare ridicând curat cuvântul,
Tot mai încet şi mai suav şi mai discret,
Să strecoare-n iubiri de îngeri iar surâsu’.
Un vers pe ram rămas din floare-n alb,
Porneşte-n taină să-şi rotunjească casă,
Copii cu rimă, ritm şi măsură să colinde
Spre albul univers din lumea cerească.
E plin văzduhul de mătăsuri de cuvinte
Purtate de necunoscute şi vii chemări,
Spre inelele copacilor de pădure dăruite,
Să trăiască-n răsfoire în suave primăveri.
———————————
Eugenia BUCUR
Slatina
9 Martie 2020
E opt
Ora exactă a pământului,
Când petale se dăruiesc
Irisului, ce-n chemare
Răspunde simplu –
Vă îndrăgesc!
O lacrimă a cerului
Le închide privirea,
O rază de cer suav
Ne trezeşte simțirea.
În adieri amintiri surate,
Paşi ce sufletu’ însoțesc,
Coboară dăruirea-n suflet
Şi dumneavoastră ştiți –
Vă îndrăgesc!
Bate orologiul ora exactă,
E primăvară în suflet iar,
Cerul şi-a revărsat cerneala
E 8 martie-n noi şi-n calendar.
———————————
Eugenia BUCUR
Slatina
8 Martie 2020
Cuvântul primăverii
Caut sfios cuvântul zorilor
Sub ploaia-n cadență divină
Pe lumina gândului stelelor
Ce mă îmbie la bogată cină
Acolo-i lumea nevăzută firesc
Ce adună-n senin albă bucurie
Sufletele se revarsă din ceresc
Vorba respiră dulce copilărie
Gânduri dragi se răspândesc
Ecouri în preaplinul de iubire
Lumini de astre şi pământeşti
Fac primăvara inel de fericire
———————————
Eugenia BUCUR
Slatina
Martie 2020
Pe raza gândului pătruns
Lumina sfântă, de adâncuri,
Se răspândeşte în tumult
Pe braț verde de albi fluturi.
Închid o parte din privire
În suflet candid de copil,
Plec cu vântul primăverii
Pe dorul unui vechi suspin.
El iar mă duce în povestea
Cu mângâieri prin vreme,
Crescute de clipe rămase
Ce reîntregesc fără temeri.
În foşnetul frunzei uscate
Se leagănă dorul chemării,
Pădurile odihnite-n zăpezi
Oferind vestitori primăverii.
Azi scriu în buchet candid
Nume dragi copilăriei mele,
Unele-n ghiocei pe tâmple
Altele-n senin printre stele.
Suflet de femeie
Făptură ce înfloreşti cuprinsu’
Ce atâtea adâncuri dăruieşti
Purtând în tine lumina cuminte
Venită pe drumuri line cereşti
Muguri de viață porți pe ram
Flori parfum şi fructe coapte
În tine noaptea se odihneşte
Şi zorii coborâtori din aştre
Lacrima crucii
Focuri albe din cruci albe
Tăciune-n cele multe grele
Vânturat peste pământuri
Să nu urce lumina-n stele
Glasuri răzlețe se aprind
Rar inimi cu forță să bată
La poarta unde în cimitir
Mai urcă un bocet de fată
Gărzile crucilor albe suie
Lutu’ neaprins se aşează
Din umbra lui sub micime
În zori inima lăcrimează
Privesc bisturiul încătuşat
L-aş cuprinde şi să fie bine
Dar n-am în suflet o literă
Să schimb a lumii destine
Să decolez ce sufocă țara
Pânza de întuneric îndesită
Crucea ei de lumină trudită
De tumoră îi este azi ucisă
Rădăcini de haite azi suie
Noroi ce se scăldă absurd
Ucigând speranță dreptate
Lacrimă gând curat şi bun
Glasuri răzlețe se aprind
Rar inimi cu forță să bată
La poarta unde în cimitir
Mai urcă un bocet de fată
———————————
Eugenia BUCUR
Slatina
15 februarie 2020
Visătorul
Căzuse lumina pe liniştea din mine
Şi pasul spre unde încet mă chema,
Se întâlnea soapta lui cu cele divine
Şi-o lume în fruct copt mă îmbrățişa.
Privirea era de-o lumină închinată,
Ce-n picuri în suflet mi se revărsa,
Erai tu sau era o altă suavă simțire
Şi cerul tot în stea mi se cuprindea.
Acum privesc amintiri de ceară,
Sub focul nostalgic apar şi dispar
Şi dorul mă gustă în esența amară,
Mai vino-mi, în visul din sfântul altar.
———————————
Eugenia BUCUR
Slatina
12 februarie 2020
Lumina
Ploua de ani, mărunt, ploua des,
Vară şi iarnă prin noapte şi prin zi.
Numai el, soarele copil, peste nori,
Se întrece în vesele şi lungi ghiduşii.
Pe pragul cerului înalt rămăseseră
Doar ochii pironiți pe-o cale lungă,
În poala vie a câțiva ani de muritor,
Din urma speranței de tăcere udă.
O ultimă suflare pe muchie de stea,
Într-un cărunt cuprins de aşteptare,
Se mai zărea pe timpul ce curgea,
Picături mici şi rare prin perfuzoare.
O lacrimă din cer pătrunse straniu,
În cordul ce stătea uscat în îndoială,
Viața prinse fără nori cenuşii contur,
Dintro lumină zărită parcă întâia oară.
Un zâmbet larg însenină iar privirea,
Ce se plecă în taine şi-n lungă visare,
Părea purtată de-o privire vie, blândă,
Ce daruia tăcută chemări nemuritoare.
———————————
Eugenia BUCUR
Slatina
3 februarie 2020
Dăruirea
Primăvară, vârfuri în inflorescențe,
Mireasma-n păduri dezgolite de jar,
Doar îngerii stau în veşminte trudite,
Mă leagănă în amintiri iar şi iar, şi iar.
Aud săltat de păsări zglobii pe ramuri,
Fine sunete-mi ridică obosită privirea.
E lumină în codru şi-i lumină în mine,
E martie şi a ‘ntinerit în clipe pădurea.
Inele curate îmbracă trupuri cernite.
Mă plec peste ele-n calmă îmbrățişare.
Mi-e sete de libertatea privirii din cer,
De vis curat, trăiri din senina depărtare.
Mă sui pe vârfuri de nouă primăvară.
Ce alb, încărcat cu esență de petale!
Întind brațele, să te am mai aproape…
„- Copilă!” îmi spui şi mă prinzi în ale Tale.
———————————
Eugenia BUCUR
Slatina
25 ianuarie 2020
Sâmbăta
Casa noastră azi tremură de friguri
Ea în plină iarnă nu mai are cuşmă
Pe cărarea veche lată dinspre drum
Nu mai e zăpadă nu mai este urmă
Doar un animal tremură-n ogradă
Cu singurătatea strânsă în fânețe
Nu mai vine-un om sau o pasăre
Să îl necăjească ori să-i dea binețe
De pe coşul casei greu nu mai colindă
Fum curat de iarnă spre alba grădină
Prin văzduhul curții ce de el mă leagă
Şi de mâna mamei astăzi în odihnă
Zilele se duc azi îmi pleacă satul
Cu tâmpla albită de lipsa lui mâine
Un ascet ce-n rugă azi se stinge gol
Fără să mai ceară dreptul lui la pâine
La icoana veche în casa încuiată
Şade busuiocul aşteptând de ani
Sub ştergarul mare gălbejit de viață
Iisus în genunchi tot la Ghetsimani
Mă întoarce gândul astăzi într-o casă
Ce-mi pare străină ce-mi pare a mea
O zăresc adesea pe mama prin curte
Dar mai des în rugă Mi-e inima grea
Tremură în curte o viață de câine
Tot mai singur astăzi şi mai pedepsit
N-are el în curte un om să-i arunce
O coajă de pâine şi-un cuvânt răstit
Poarta se deschide scârțâind cu jale
Nimeni n-o izbeşte în mersu-i grăbit
O rugină veche mărunt mărunt îi cade
Ea abia se mişcă şi cred că a surzit
———————————
Eugenia BUCUR
Slatina
11 ianuarie 2020