GRĂDINIȚA

 

Vara iată s-a sfârșit

La grădiniță am venit

Cu Ionel și Marinel

Și cu-al nostru Azorel.

 

Fericiți nevoie mare

Lângă doamna învățătoare

Ascultăm povești cu zmei

Suntem cei mai cuminței.

 

Împreună ne jucăm

Apoi veseli colorăm,

Toată gustarea mâncăm

La amiază ne culcăm.

 

 

PUFIȘOR

 

Astăzi merge la oraș

Și e tare drăgălaș,

Cu ghetuțe și palton,

Îmbrăcat e ca un domn.

Dă binețe tuturor

Și oferă ajutor

Celor care au nevoie,

O face de bunăvoie.

A primit și-o ciocolată

Pentru-a faptelor răsplată!

 

 

NEASTÂMPĂRAȚII

 

Doi căței la colț de stradă

Joacă prinselea voioși

Cad, se-mpiedică și țipă

Și sunt prea gălăgioși.

Continue reading „Emilia-Paula ZAGAVEI: Picuț, un cățel drăguț (poezii pentru copii)” →

Timp

 

Topește timpul peste lume

Un amalgam de neajuns,

Pe un penel tăcit să-ndrume

Cuvântul cel de nepătruns.

 

Poveste încâlcită-n spume,

Un  mut poem care apune,

Străin azi costumat în glume

Ce se apleacă-n iertăciune.

 

Aleargă iute printre vise

Golind copacii de frunziș,

Îmbracă ale noastre case

Într-un alean ce stă pieziș.

 

Și-n vuietul pe care-l lasă

La trecerea de peste ani,

Găsim povestea dureroasă

În care-am devenit orfani.

 

Și lacrimi curg peste durerea

Închisă-n labirintulul firii,

Împărtășindu-și azi părerea

Uitată-n glastra nemuririi.

 

 

Măști

 

Cad măști peste inimi și vise

Se-mpiedică-n zare-un cuvânt

Din ochi curg lacrimi proscrise

Ce rătăcesc pe pământ.

 

Continue reading „Emilia-Paula ZAGAVEI: Poesis” →

Maturi cu viață de copil
Privesc înmărmuriți o frunză
Ce pică-n calea lor flămândă
De dorul unei noi trăiri.
Ne par ciudați, dar ei iubesc.
Sunt și flămânzi, dar hoinăresc
Pe întunecatele cărări
Care-i adună-n șapte zări.
Oameni cu suflet de copil
Ce nu știu multe a trăi,
Ce stau tăcuți în lumea lor
Neînțeleși și muritori.
Se mulțumesc cu ce primesc
Cerșesc țigări și-mbătrânesc
Uitați de rude și copii
Doar cu dorința de-a trăi.
Au inimi împietrite în ei,
Când râd, când plâng,
Când chiar zâmbesc,
De fapte ce își amintesc.
Privesc în gol, triști și stingheri
Așteaptă ziua cea de ieri.
Doresc bomboane, jucării,
Că sunt de fapt niște copii.
Se întâlnesc și se iubesc
Se așteaptă și își risipesc
Urâtul gol și nemilos
Îmbrățișându-se duios.
Sunt și ciudați, dar sunt și puri
Vor să cunoască alte lumi
De basm, de vis și de mister
De dor nebun și de blestem.
E casa lor pe care-o știu
E tot ce au în astă lume
N-au alt cămin, aici își scriu
Povestea îmbrăcată-n glume.
Ei văd un ieri în azi pierdut
Spun snove fără început
Ce le repetă neîncetat
Și tu îi privești îngândurat.
Nu te primesc în lumea lor
Te-ndepărtează, nu te vor.
Trist te privesc nedeslușit
Unde ei oare au greșit?
Îti cer un leu, nimic mai mult
Sau poate un măr, din când în când
Și când primesc sunt fericiți
Că sunt bogați cu ochii triști.
Nu vor averi, doar un mic gest
Să le zâmbești, să-i înțelegi
Dar mai presus de toate vor
Să nu pătrunzi în lumea lor,
În lumea amintirilor…..

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

Iunie 2019

TRISTE CUVINTE…

 

Poveste cu triste cuvinte înghețate

Se scurge nevolnic spre tăcut gând,

Uscate iluzii pe-un vis cocoțate

Sfărâmă lacrima căzută-n pământ.

 

De doruri e plină cămara iubirii

De patimi ascunse după un rug

Tăceri ancestrale împart nemuririi

Și verbul cel mut învăț să-l conjug.

 

Cad picuri de stele printre păcate,

Mustește de doruri iubirea din vis,

În suflet iluziile-mi cad dezbrăcate,

Gând orb se îndreaptă spre paradis.

 

Țes în tăcere adâncă durere

Cu un surâs leg un dor de alt dor,

Ițele vieții au parfum de tăcere

Viața își scutură tăcută un nor.

 

MĂȘTI

 

Cad măști peste inimi și vise,

Se-mpiedică-n zare-un cuvânt,

Din ochi curg lacrimi proscrise

Ce rătăcesc pe pământ.

 

Se sparge tăcerea de pietre

Și visul se-mparte în vers,

Pe margini de lacrimi, orchestre

Își cântă dorul pervers.

 

Nori grei apasă pe suflet,

Dureri împărțite-n apus,

Iubirile își caută umblet,

Într-un poem indispus.

 

Tristeți matinale pictează

Timpul grăbit înspre ieri,

Doar o privire cutează

Să rătăcească spre nicăieri.

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

2 mai 2019

Durerea din noi….

 

Pe geană de gând

Abstractă visare

Se-mbracă un nimb

De aleasă cântare.

Îngerii toți

Jelesc o iubire,

Pe la noi porți

Cerșesc fericire.

Amarnicul dor

Cu scut de poveste

Cântă în cor

La uși de neveste.

Poemul e-un vis,

Incoloră culoare

Mai spinteci abis

Pe frunți cu candoare.

Lăsate amoruri

Desprind de prin noi

Urlete–n zboruri

Căzute apoi.

Ne pierdem tăcuți

În seara din zori

Îmbrâncind muți

Durerea din noi.

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

1 mai 2019

Inimi de gheață

 

Poeme se ceartă-ntre ele
Pornind războaiele grele,
Uitarea e prinsă de stele
Cu gând rătăcit în zăbrele.
Tăcerea devine-o credință,
Iubirea e aspră sentință,
Durerea din suflet e mare,
Argintul la tâmplă apare.
Se seceră timpul devreme,
Se-mpart cu candoare poeme,
Condeiul uscat de păcate
E mut peste coală și fapte.
Abisul împarte tristețe,
În inimi impunem strictețe
Și lacăte punem visării,
Lăsând frâul liber trădării.
Prelinși peste inimi de gheață
Curg țurțuri ce suflete-ngheață
La streșini de fapte și vise
A vieților noastre ucise.

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

12 februarie 2019

 

 

VISE

Târziu în noapte
Ascult visele ce se ridică la cer
Unele într-un dans sublim
Neîntâlnit până acum….
Altele zburând ușor
Cu aripile lor
De mătase și dor…
Le privesc, fascinată
De frumusețea lor.
Multe povești deapănă
În ghemul fermecat
Al nemuririi…
Le dau binețe și le rog
Să-mi ducă mai departe
Speranțele mele
Muritoare și nevinovate…

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

4 februarie 2019

Timp

 

Topește timpul peste lume
Un amalgam de neajuns,
Pe un penel tăcit să-ndrume
Cuvântul cel de nepătruns.