Nici un semn de viață tu nu ai mai dat,
Ești parcă cu totul dispărut din lume,
Mistuit de teamă și atât de îngrijorat,
Taciturn oftează și s-a-nchis în sine.

Vreau să îl împac, nu m-ascultă însă,
Azi îl simt absent, de dor e pierdut,
Flacăra iubirii dintre noi e stinsă,
Ca un văl de ceață – n nori s-a risipit.

Nu-ți înțeleg lipsa, gândul întâi doare,
Suferă cumplit,deși știu c-apoi îi trece,
Dar sătul de toate, zilele, clipele amare,
Hotărât că tu-l îmbeți doar cu apă rece,

Se va-nchide-n el, suferind te va uita,
N-are rost ca tu să – l chinuiești într-una,
Chiar de întâi doare și mult va suspina,
Îi va trece-apoi sigur pentru totdeauna,

Înțelegând că tu,nu-mi vei fi nicicând,
Căci ești amăgire și doar speranță fada,
Vei rămâne amintirea care nopți la rând,
Îl scăldai în dor-necat în lacrimă caldă.

Stau la sfat cu gândul pe muchia unei șoapte,
Doar cu el atât în taină pot să vorbesc,
Mă confrunt cu aceeași grea timiditate,
Și cât aș vrea să-ți spun că te iubesc.

,, Să îți sorb sărutul cu gust de cireșe coapte”,
Dac-ai ști tu cât de mult uneori îmi doresc,
La piept să te strâng cu aceeași timiditate,
Dar ești departe, doar în gânduri te întâlnesc.

Tu ce faci la ora când nu ai somn în noapte,
Mă iubești oare?… Cât de mult as vrea să știu,
Când te las,, să-ți fie dor”, într-o clipă de timiditate,
Pe-aripă de vis vino de-mi alină sufletul pustiu.

Rătăcesc, caut alinarea sufletului ce nu poate,
Să stingă fiorii dragostei atât de fierbinți,
Mă cufund în dorință, și-ntr-un moment de timiditate,
Vreau de dragul tău, să mă pierd în ochi-ți cuminți.

‘N taina nopții ascult tic-tacul inimii cum bate,
Mă înfioară teama că tu ai avea pe altcineva,
O lacrimă pe obraz într-un oftat plin de timiditate,
Cade ușor, îmi tresaltă de dorul tău inima.

Vino, te rog ucide-mi clipa tristă de timiditate,
Am atâta nevoie iubite de dragostea ta,
Uneori când mă trezesc în miez de noapte,
Mă ucide gândul depărtării că nu te pot avea.

——————————-

Elena TUDOSA

18 mai 2019

Viața își va duce iată cursul său,
Cu bine și cu rele mereu înainte,
M-am împăcat cu suflețelul meu,
Singurătatea mi-o alin scriind cuvinte.

Din călimara sorții astăzi scriu,
Nimic și nimeni nu mă va opri,
Cu versul îmi alin noaptea târziu
Sufletul obosit, când nu poate dormi.

Visam cândva să fiu iarăși o floare,
Pe-o ramură albastră să -nfloresc,
Dar fost-a o dorință iată trecătoare,
Nu are sens nici rost ca să mă chinuiesc.

Ciudat era ca să îmi fac speranță,
Să te iubesc,, fără de trup”, distant,
Iubești de fapt doar o dată în viață,
Sufletul meu nu vrea o viață de amant.

M-am împăcat cu mine și cu soarta mea,
Îmi iau tristețea-n palme și îmi fac pod din ea,
Iar amăgiri de-o vară nu au ce cauta,
Inimii mele astăzi i-am zăvorât poarta.

Stăpână pe-al meu suflet, dispar din viata ta,
Te las să fii ferice, așa cum vrei să fii,
Chiar dacă voi fi tristă, știu a mă resemna,
Am încetat la tine să vreau a mai gândi!

——————————-

Elena TUDOSA

16 mai 2019

Să vrem în viață vreo schimbare,
Simțim că nu e deloc simplu, nici ușor,
Când ne gândim la astă depărtare,
În suflete ne ard numai ploi de dor.

Iubirea care ne-o dorim mereu,
Ne e un vis mult prea îndepărtat,
Căci fiecare-având destinul său,
Simțim doar ploile care ne ard.

Răpuși de dor amarnic și dorința,
De-a ne avea în brațe a ne strânge,
Doar ploi de dor ne inundă ființa,
Și chinul care sufletul ni-l frânge.

Astăzi scriu gânduri pe coala de hârtie,
Cuvintele-mi par tot ploi de dor amare,
Pe umeri m-o apăsa curând toamna târzie,
Iubirea ne va zace pierdută – n depărtare,

Și ploi de dor, ne plouă în suflete și doare!

——————————-

Elena TUDOSA

15 mai 2019

Te caut neîncetat în bezna nopții adânci,
Cu privirea rătăcind prin colțuri stinghere,
Orele se deapănă încet, îmi par mai lungi,
Ploi de tristeți mă ard în lipsa ta cu durere.

Îmi e greu fără de tine să știi tot mai mult,
Sunt ca o luntre pe valurile vieții purtată,
Tăcerile-n mine mă dor atâta de crunt,
Inima de însingurare grea îmi este secata,

Zilele și nopțile fără de număr se scurg,
Mă urmăresc mereu amintirile din trecut,
Viata-mi trece, acum e zi, acuș e iar amurg,
Până când te voi cauta, de ce nu pot să te uit?!,

Toamna anilor pe umeri ca o haină apasă,
Dorul de tine cu foc în jar mă arde nespus,
Mă petrec prin lume, răzbat cu inima arsă,
Gândul îmi rătăcește doar spre al vieții apus,

O teamă groaznică – mi inundă sufletul stins,
Disperată te caut, te caut iubite neîncetat,
Mă întreb în sine, oare ți-e bine unde te-ai dus,
De nu-ți pasă de sufletul meu îngenuncheat?!?

A înflorit iubite din nou caisul,
Pe care noi doi l-am sădit,
Cât de frumos îmi era visul,
Din care zorile m-au trezit.

Cad lin petalele dintr-insul,
Curcubeu de ploi cu flori,
Mă abțin să-mi ascund plânsul,
Căci nu te mai pot zări în zori.

Este iubite iarăși primăvară,
Simți cât dorul poate să doară,
Eu privind cerul în fiece seară,
Mă sfârșesc în lacrimă amară.

Nopți și zile le petrec oftând,
Visele mi-s clipe de ceara-mpletite,
Și cad florile din cais pe rând
În zori, și visele-mi sunt risipite.

Dragostea mi-e floare în ploi,
Scuturata pe pământ petale,
Din caisul pe care l-am sădit noi,
Rămas amintire de dor și jale.

Cu mâna întinsă și tremurânda,
Cautam în întunericul ce se lăsase,
Îmi ștergeam fața ce sudoarea o inundă,
Deși în mine aproape totul înghețase,

Mă simțeam fără viață, ca și moartă,
Buzele vineții tremurau scuturate de frig,
Din senin se deschise în ceruri o poartă,
Agonia mi-a amorțit glasul… Încercam să te strig.

Dar nu-i poartă și nici fereastră ce s-a deschis,
Ci o rază de lumină înghițita de adâncul hău,
Mă trezește o voce, mă salvez să nu cad în abis,
Însă într-un sloi de gheață zace trupul meu,

Privesc în jur speriată, dar nu te zăresc iubire,
Nu-mi vine a crede că dintr-un vis m-am trezit,
Răpusă de dor constat că e doar AMĂGIRE,
Privesc tavanul și din gene lacrimile au izvorât.

Mi-e frig, mi-e teamă, îmi lipsești atâta de mult!

——————————-

Elena TUDOSA

6 mai 2019

O nostalgie în suflet mă arde fierbinte,
Chipul tău doar în amintiri îl regăsesc,
Mă sting precum ceara lumânării topite,
Conștientă-s că n-am să te mai întâlnesc,

Și te caut în gândurile mele înțelepte,
În singurătatea sufletului ce mai plânge încă,
Încotro să le spun pașilor mei să se îndrepte,
Cu ce preț se plătește o durere atât de adâncă?,

Amintirea ta iubite ce cumplit mă doare,
Îmi e greu să trăiesc răpusă de atâta dor,
Îmi va fi greu până în ziua aceea în care,
Sufletul va cerși către stele ultimul zbor,

Merg pe aleea unde ard felinare în noapte,
În suflet amintirea ta, o simt ca o piatră,
Cum mi-ai schimbat viața blestemată moarte,
De mă simt brutal de singură și neajutorata,

Deznădejdea și teama e a morții răsplată,
Amintirea ta mi-e lacrima în inima sfârtecata.

——————————-

Elena TUDOSA

2 mai 2019

Noaptea era neagră, ca un stins tăciune,
Apostolii mirați, te-ntrebau ce-i cu tine,
Dar oftatu-i adânc, blândule Iisus,
Și cu glasul trist, tremurat le-ai spus:,

Că în seara asta cu ei împreună vei cina,
Dar această cină va fi ultima,
Seara următoare cu toți vor lipsi,
Căci tu printre dânșii, nu ai să mai fii.

După miezul nopții când cocosul va cânta,
De tine cu toții se vor lepăda,
Cu tremur în glas, le-ai spus triste cuvinte,
Și că unul dintre dânșii fariseilor te va vinde.

Discipolii neluând în seamă vorba ta,
Te rugara de poți tu ai învăța,
Ce rugă să spună când le vei lipsi,
Credeau că glumești, că nu vei mai fi.

Impartindu-le apa, vin și pâine,
Le-ai dat trupul tău, sângele din vine,
Apoi cu glas dulce le-ai spus Doamne – n fine,
Sfânta rugaciune cu care să se-nchine (Tatăl nostru).

Unul din discipoli, pe față te-a sărutat,
Însă Tu știut-ai că de el vei fi tradat,
Apoi întristat cu gândul tăcut,
Zisa-i că vei fi trădat c-un sărut.

Beznă nopții mute încet se lăsase,
Apostolii tăi mersera spre-ale lor case,
Tu-ai rămas tăcut, până în miez de noapte,
Lângă un măslin te rugai în șoapte,

Te gândeai la lume, te rugai pentru ea,
Și-ți implorai Tatăl, pentru ai ierta,
Pe pământ și-n cer să se facă voia Sa,
Sufletele lor, era împărăția Ta.

Cu nedumeriri, temeri ce le aveai în gând,
Auzii cocosul de trei ori cântând,
De-undeva din umbra grădinii întunecată,
Soldații te-au prins, legându-te-ndata.

Fusesesi, doar pentru 30 de arginți trădat,
De Iuda care de greșeală seama și-a dat,
Și – și sfârșise viața în cel mai crunt păcat,
Căci se spânzurase singur într-un copac.

Cumplită de lunga îți fu-această noapte,
Căci ți-au pus ostașii cruce grea în spate,
De-aici începuse Iisuse cruntă a Ta soartă,
Hotărâtă de o nedreaptă judecată,

A fariseilor, hoarde barbare, păgâne,
Ce mult te urau, având teamă de tine,
Că le vei fi-mparat ei ast-au crezut,
Fără s-aibe credință te voiau omorât.

Drumul crucii tale a fost nespus de greu,
Sub icoana-ți sfântă, astăzi Doamne eu,
În genunchi mă rog, fac 12 metane,(metanie),
Și te rog plângând, ca să ne ierți Doamne,
Tot păcatul rău cu care noi far’sa vrem greșim,
Și în orice zi slabi și neștiutori te răstignim.

——————————-

Elena TUDOSA

25 aprilie 2019

O, blândul meu păstor,
Ce te-ai jertfit pe cruce,
De-ai ști de câte ori,
Tristețea mă ajunge.

Căci pentru al meu păcat,
Ca mielul spre tăiere,
Tu sufletul ți-ai dat,
În chinuri și durere.

Acum mai vinovată,
Liniștea să-mi găsesc,
Vin la a tâmplei poartă,
Ție să mă marturisesc.

Căci eu te rastignesc,
Aproape-n orice zi,
Atunci când îți greșesc,
Cu poftele inimii.

Azi Doamne îmi plec fața,
Lângă sfânt Altarul tău,
Căci plătind scump cu viața,
Mă izbăvești(mânuiești) de rău.

Acum când văd ce grea,
Pe cruce i-a ta răstignire,
Ție Doamne – ți voi închina,
Mereu a mea iubire.

——————————-

Elena TUDOSA

23 aprilie 2019

Doamne cât de frumos în cetate ai întrat,
Și nu bănuiai nicicând, că vei fi judecat,
Fariseii răi, vicleni având inimile lor păgâne,
Te urau mult și aveau Doamne teamă de tine.

Văzând cât de mult ești Tu de lume iubit,
Plini de ură te-au vândut, te-au schingiuit,
Însă n-au știut că a ta mare împărăție,
E în ceruri sus la Dumnezeu în veșnicie.

Ca un miel nevinovat ce merge spre tăiere,
Ai îndurat Doamne batjocora, chin și durere,
Cu mândrie însă crucea-n spate ți-ai purtat,
Chinurile groaznice ai răbdat și le-ai îndurat.

Lumea toată ai mântuit-o și salvat-o din pacat,
Căci Tu erai al sufletelor marele lor împărat,
Ție ți-a dat Dumnezeu Tatăl această menire,
Să-i salvezi cu viața ta de la intinaciune și pieire.

Slavă Ție Doamne blândule păstor , mântuitor,
Ție ne-nchinam azi în sărbătoarea Floriilor,
Întru slava ta ramuri de salcie și măslin sfințite,
Ducem Doamne acasă cât și la morminte,
Astăzi toți te preamărim și lăudăm, bunule părinte!

——————————-

Elena TUDOSA

21 aprilie 2019