Ecaterina CHIFU: Interviu cu poeta Elena Armenescu – membră în Mişcarea Mondială pentru Poezie/Word Poetry Movement

D-na poetă Elena Armenescu, alături de alţi scriitori reprezintă cultura română în Mişcarea Mondială  pentru Poezie. Această mişcare consideră că poeţii pot schimba lumea în bine, pot influenţa deciziile politice, pot determina realizarea unor constituţii pe principii umaniste, căci orice societate trebuie să aibă în centrul omul şi interesele sale, să nu fie dominată doare de goana după profit. Iată ce a spus d-na Elena Armenescu în interviul ce mi l-a acordat:

***

Ecaterina CHIFU: Stimată doamnă, sunteţi o poetă foarte bine cunoscută şi apreciată, membră a USR din anul 1998, cu multe volume publicate. Ne puteţi aminti câteva titluri?

Elena ARMENESCU: Privind  activitatea literară,  înainte de anul 1989,  am participat şi obţinut două premii la concursul literar „Tudor Arghezi” şi în 1989 am debutat în revista „Luceafărul” cu poemul „Confluenţe”, apoi au apărut volumele: „Ferestrele somnului”, „Regatul ascuns”, „Exodul uitării”, „Dictatura iubirii”, „Strigăt spre lumină”, „Memoria statuilor”, „Joc tainic”, „Cântecul iubirii” (sonete), „Locul de lumină”, „De mână cu Orfeu”, „Insomnia căutării”, „Livada cuvintelor”, „Judecata animalelor” (poezii pentru copii), „Constelaţia inimii”… Am alcătuit şi editat antologii: „Poeţi români slăvind Dumnezeirea” (dedicată martirilor Sfinţii Mucenici Brâncoveni, 2014), „Unirea face puterea” (2018), „Mişcarea Mondială pentru Poezie/Word Poetry Movement” (2019) şi volumul de proză „Gânduri de utrenie”. Am colaborat la revistele: „Luceafărul”, „Poesis”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare”, „Viaţa românească” şi am acordat interviuri la radio, pe teme literare şi medicale.

Ecaterina CHIFU: Ce tematică abordaţi, care este universul creaţiei dumneavoastră?

Elena ARMENESCU: O tematică variată aşa cum este şi viaţa, cum este natura din jurul nostru din care ne inspirăm, iar unele scrieri – fie poezie ori proză – sunt chiar profunde, ca sufletul însetat de iubire şi cunoaştere.

Ecaterina CHIFU: Aţi înfiinţat „Fundaţia Mirabilis”. Vă rugăm să ne spuneţi care sunt obiectivele acesteia?

Elena ARMENESCU: Sunt mulţi oameni care fie din convingere (dintr-o profundă înţelegere a ideii, că, ce este natural este cel mai apropiat de structura noastră) fie că au urmat un tratament alopat îndelungat fără rezultate sau cu rezultate apreciabile, dar nu mai pot urma tratamentul respectiv, din cauza unor fenomene secundare ori intoleranţă sau sunt alergici la medicamente, se adresează celor care practică metode tradiţionale, neconvenţionale, adică nouă, celor care practicăm o medicină biofuncţională, holistică. Obiectivul nostru a fost de a implementa metodele terapeutice nemedicamentoase cu rezultate certe, în cele mai frecvente afecţiuni, constatate în practică la cabinetul „Fundaţiei Mirabilis”,  pe o perioadă de cinci ani, din care enumăr câteva: apifitoterapia, reechilibrarea energetică integrală, acupunctură, electropunctură, masaj terapeutic, bioterapie, chiropraxia, reflexoterapia, aromaterapia, relaxare prin meloterapie, dietoterapie individualizată pe boli şi grupe sanguine stabilită de specialişti în nutriţie, spiritualizare, prin convorbiri individuale, recomandarea lecturilor benefice stării de sănătate corporală şi mentală, evitarea factorilor perturbatori psihici sau de mediu (umiditate, frig, poluare etc).

Ecaterina CHIFU: Prin fundaţia pe care o conduceţi, faceţi parte din cluburile UNESCO şi prin activităţile organizate în Bucureşti şi în ţară din Mişcarea Mondială a Poeţilor. Vorbiţi-ne, vă rog, de ecoul literaturii române pe plan internaţional!

Elena ARMENESCU: Sunt de fapt două lucruri diferite care au în comun dragostea faţă de semeni. Mă voi referi în primul rând la „Fundaţia Mirabilis” care face parte din Cluburile UNESCO din România. Este o fundaţie pentru Medicină Alternativă Transdisciplinară care îşi propune să adune, sintetizeze, dezvolte, promoveze şi să facă totodată cunoscute totalitatea izvoarelor şi cunoştinţelor legate de vechile metode medico-terapeutice practicate de-a lungul vremurilor pe teritoriul României. Mă refer la cele zamolxiene, cunoscute şi peste hotare. „Fundaţia Mirabilis Club UNESCO” organizează anual simpozioane naţionale de medicină alternativă şi complementară ajunse la cea de a XXIII-a ediţie. Medicina holistică încearcă prin toate mijloacele, să întărească energia vitală, astfel încât, după declanşarea bolii, să aducă organismul într-o stare de echilibru cât mai apropiată de normalitate, adică de starea de dinaintea îmbolnăvirii. O abordare holistică presupune că există o forţă vitală (energia Qi) în fiecare pacient şi că aceasta este singura capabilă să determine restabilirea echilibrului. Acum să vă precizez şi despre „Mişcarea Mondială de Poezie” (WPM). Proiectul „Word Poetry Movement” a fost  iniţiat în Medellin, Columbia. Această mişcare a fost înfiinţată în contextul reuniunii mondiale a directorilor de la 37 de festivaluri internaţionale de poezie, care a avut loc la Medellin, Columbia, în perioada 4-8 iulie, 2011. Acolo, au discutat legătura dintre poezie şi pace, reconstituirea spiritului umanist, recuperarea naturii şi reconcilierea cu omul, unitatea şi diversitatea culturală a popoarelor, sărăcia materială şi justiţia poetică, precum şi posibile acţiuni în favoarea globalizării (extinderii) poeziei. Unul dintre scopuri este includerea celor mai puternice festivaluri internaţionale de poezie, poeţi, şcoli de poezie şi publicaţii tipărite şi virtuale, pentru a spori cooperarea reciprocă şi pentru a energiza vocea individuală şi colectivă a poeziei, în epoca noastră. Datorită naturii poeziei, „Mişcarea Mondială de Poezie” susţine şi va sprijini întotdeauna gândurile, acţiunile şi măsurile care pot contribui la pacea mondială, apărarea oricărei vieţi pe pământ, dezvoltarea durabilă a unei lumi noi, restaurarea frumuseţii, demnităţii şi adevărului, în procesul unei consolidări persistente a prezenţei poeziei în societatea contemporană din întreaga lume. Eu şi alţi poeţi români ca Ioana Trică, Victoria Milescu, Paula Romanescu ş.a am aderat la această mişcare. Eu organizez trimestrial seri de poezie şi muzică, lecturi publice, conform programului iniţiatorilor.

Ecaterina CHIFU: Prezentaţi-ne, vă rugăm, Proiectul „POESIS”?

Elena ARMENESCU: Am gândit un proiect românesc, prin înfiinţarea unui CLUB LITERAR ARTISTIC „POESIS” care presupune întâlnirea lunară a creatorilor de artă (poeţi, muzicieni, pictori), a actorilor şi artiştilor care, în mod profesional, recită ori cântă vocal sau la diferite instrumente, în mijlocul expoziţiilor de pictură care încântă ochiul – adică stimulăm organele de simţ (văz, auz) ca, prin intermediul lor, starea emoţională să fie declanşată, să se creeze emoţie, de dorit pozitivă, înălţătoare, extrem de benefică evoluţiei noastre spirituale. Sper că aceste întâlniri vor reprezenta  totodată o modalitate de emulaţie pentru creatori şi interpreţi.

Ecaterina CHIFU: Poeziile dumneavoastră au apărut şi în antologii?

Elena ARMENESCU: Da, sunt incluse în multe antologii, de pildă: „Antologie de Poezie” (Editura Arhip Art, Sibiu, 2010); „Lira în patru puncte cardinale”, (Editura med Publishers,  2012, 2014, 2015), „Simbioze lirice” (vol I, IV, X) (Editura Anamarol, 2014), „Poeţi români slăvind Dumnezeirea” (Editura Mirabilis); „Poètes, vos papiers” (Editura Tipo Moldova); „Să ningă peste inimi Continue reading „Ecaterina CHIFU: Interviu cu poeta Elena Armenescu – membră în Mişcarea Mondială pentru Poezie/Word Poetry Movement”

Ecaterina CHIFU: Prietenii mei scriitorii – Elena Armenescu, ,,Joc tainic” (versuri)

„Scriitorii sunt fericirea popoarele” scria d-l Iulian Bunilă.

D-na Elena Armenescu, membră în U.S.R şi în M.M.P. (World Poethy Movement – Mişcarea Mondială pentru Poezie) ne oferă în versurile din poezia „Joc tainic” care dă titlul volumului de versuri publicat în anul 2011, crezul său artistic, dar şi sfaturi pentru un „modus vivendi” sub taina Marelui Demiurg.

Dumneaei a publicat multe volume de poezie şi proză,  a coordonat realizarea mai multor antologii. Am participat la Muzeul Literaturii la lansarea antologiei „Unirea face puterea” în care am şi eu câteva poezii. D-na Elena Armenescu a spus atunci: „Am aranjat în ordine alfabetică scriitorii, căci nu se ştie peste ani care va fi mai valoros”.

Iată că, peste ani, un poem de-al dumneaei devine foarte important şi chiar necesar, într-o perioadă de grea încercare pentru omenire. Toţi ar trebui să-i urmăm îndemnul:

„Închide ochii şi deschideţi inima,

Lasă-te flămând, năvălit de clipă

Arzi, pârjolit de pr,opria-ţi flacără eşti

Sub freamătul chemărilor îngereşti!”

Sufletul nostru ar trebui să trăiască plenar, să simtă incandescenţa clipei, să ardă de propriile idei şi sentimente, sub  „ freamătul chemărilor îngereşti”. Orice fiinţă ar trebui să-şi deschidă inima şi să se integreze în marele univers, să devină parte din veşnicie, acordându-şi ritmul interior cu harpa ei, ce aduce cântecul „vechi”  „adânc simţit” în misterul nopţilor „cu lună plină”.

„Închide ochii şi deschideţi inima,

Ascultă ritmul veşniciei, te poţi acorda

Cu ascunsa ei harpă, cântec vechi, auzit

În nopţile cu lună plină, adânc simţit!”

Poemul este şi un îndemn la iubire „pe culmile scăldate în lumină”, când doreşte aproape fiinţa dragă:

„Apropie-te, învăluieşte-mă stăpânitor,

Răpeşte-mă-n galopul alb al norilor!”

Continue reading „Ecaterina CHIFU: Prietenii mei scriitorii – Elena Armenescu, ,,Joc tainic” (versuri)”

Ecaterina CHIFU: Taina scrisului (67) – Misiunea de scriitor

A fi scriitor/scriitoare este o mare onoare pentru care niciun sacrificiu nu mi se pare prea mare. Creatorul de literatură este un ales, el, dacă pune suflet în ceea ce scrie, mult suflet, acea scânteie divină ce-l face unic, va crea o operă deosebită.

Când apari pe lume în „Ţara Luanei”, te pătrunzi de luminile şi culorile ei, le porţi în suflet toată viaţa, vrei să le faci cunoscute şi altora, ca pe o bucurie a unui paradis ce doar pădurile copilăriei îl pot oferi. Ele mi-au inspirat prima compunere frumoasă, apreciată de d-na profesoară de limba română, Aurica Mocanu. Apoi, fiind elevă la liceul „Mihai Eminescu” din Buzău, în revista „Năzuinţe”, d-l prof. Petre Ştefan mi-a publicat drama familiei Doamnei Neaga, legenda ce circula pe plaiurile natale. În revista facultăţii de filologie, mi-au apărut câteva poeme, scrise în efervescenţa vârstei tinere.

Am pătruns pe cărările literaturii şi-mi făcea plăcere să repet în gând pasaje din lecturile mele. De aceea, am decis să ofer şi altora, mai ales copiilor şi tinerilor, şansa de a citi, oferindu-le cărţi create de mine pentru ei, după ce am publicat auxiliare didactice, să-i fac să înveţe repede şi bine limba română şi limba franceză, ca să aibă mai mult timp pentru studierea literaturii.

Formarea mea ca profesoară m-a influenţat şi am scris cărţi de călătorie, combinând informaţia cu romanul de ficţiune, ca: „Jurnal de vacanţă”, „Prin luminile din Ţara Luanei”, „Paris, mon amour”, „Croazieră pe Mediterana”, „Bucureşti, dragostea mea”, „Imigranta”, „Felicia”, „Orfeu pentru eternitate” şi altele, aflate în manuscris. Am vrut mai ales să descriu starea de fericire pe care o simte orice călător prin miraculoasa „Ţară a Luanei”, pe străzile Parisului, prin frumosul Bucureşti, locuri în care converg energii telurice şi astrale ce dau o stare spirituală aparte.

Despre cartea „Bucureşti, dragostea mea” au scris favorabil în diferite reviste mai mulţi scriitori: Florentin Popescu („Convorbiri literar-artistice”, „Bucureştiul literar şi artistic”), Doina Bârcă („Independenţa Română”), Veronica Balaj („Melidonium”), Crina Bucşan Descuseară („Mesaj literar„). Au creat aceste ghiduri sentimentale, ca cititorii să iubească mult locurile evocate, să dorească a face călătorii în acele spaţii ce formează un univers cultural unic (monumentele Parisului, obiective din patrimoniul UNESCO din jurul Mediteranei, un itinerar cultural-artistic prin Bucureşti)  un miracol al naturii din Ţara Luanei, la care pot participa chiar ei,  real sau prin jocul imaginaţiei.

Când nu mi se primeau cărţile în librării, sub pretext că sunt publicate de edituri mici, au fost momente când am renunţat să scriu, deşi jocul ideilor, al cuvintelor mi se părea mereu fascinant.

Am reluat scrisul, la îndemnul marelui om de cultură Artur Silvestri. Premiile literare la concursuri naţionale şi internaţionale din Japonia (pentru roman şi haiku) Liban (aforisme), Franţa (poeziile: „Liberté”, „Mon patrimoine”) nu m-au făcut mai vanitoasă, ci mai responsabilă faţă de cuvântul scris.

Consider că orice scriitor are misiunea lui Orfeu, el, prin creaţia sa, poate juca un mare rol în viaţa cetăţii, poate mişca suflete, înflori inimi. Nu am să uit niciodată lumina de pe chipurile tinerilor care mi-au citit primul volum de poezie: „Toi-Moi, une éternité”/„Tu-Eu, o eternitate” (ediţie franceză-română) care se încheia cu versurile: „Numai sufletele pure/  unite-n iubire/ Ştiu că, lumina ce izvorăşte din ele /poartă esenţa divină// ea transfigurează totul/ iluminând la infinit, tot ce însemnă iubire”. Atunci, am înţeles ce înseamnă creaţia literară. Poezia este respiraţia creatorului său, raţiunea lui de a trăi, este ardere la cele mai înalte tensiuni ale sufletului, este ideal greau de atins, o misiunea asumată, aceea de a schimba mentalităţi.

Continue reading „Ecaterina CHIFU: Taina scrisului (67) – Misiunea de scriitor”