Canada este considerată, în ultimul secol, de oameni din toate colturile lumii, ca un tărâm privilegiat, unde mulți își pun speranța și doresc să emigreze cu familiile lor.
Deși Canada este esențial o tară nordică, totuși țara aceasta a atras de multă vreme imigranți din toate colțurile lumii, care vin aici datorită nu numai evidentei prosperității economice, dar mai ales datorită climatului social, a mediului uman mult mai favorabil decât în multe alte locuri din lume cu o climă mai blândă.
Istoria și tradiția acestei țări este mai de grabă o sinteză a istoriilor individuale, o istorie a oamenilor, cum o numesc istoricii contemporani. Iar documentele cele mai prețioase par a fi scrisorile trimise de-a lungul generațiilor de imigranți sau jurnalele lor personale.
Este, pe de altă parte, nu atât o istorie a faptelor monumentale și figurilor eroice (ca în istoriile europene, spre exemplu), cât una a rezistentei și a adaptării individuale si comunitare, a conflictelor (minore?) sau a îmbinărilor dintre tradiție și inovație, dintre „civilizații”, dintre așteptări și realitate.
Și astfel se scrie și acum istoria acestei țări sau, altfel spus, o scriem fiecare dintre cei ce încearcă să își facă o patrie (adoptivă) în aceste locuri.
Și experiențele, destinele sunt desigur diferite, dar parcă se pot reuni toate, în a mulțumi acestei țări care ne-a primit cu brațele deschise, care ne-a oferit o șansă pe care am apucat- o sau nu.
Procesul imigrației, cu toate aspectele sale, implică, fără îndoială, un soc cultural pe care fiecare dintre noi l-am resimțit sau încă îl mai resimțim, într-o măsură mai mică sau mai mare, în funcție de personalitatea fiecăruia, de așteptările pe care le-am avut când ne-am asumat responsabilitatea de a ne lua viata dela capăt într-un alt loc decât acela unde ne-am născut si asa mai de-parte.
Canada este, prin definiție, o tară multiculturală, o țară mare în care își dau mâna, în mod pașnic, Estul și Vestul, Nordul și Sudul, cultura Orientului și cea a Occidentului, într-o coabitare fericită și încurajată de legi care dau dreptul nou-venitilor să îsi cultive limba, credința, tradițiile, obiceiurile.
Acest amestec de influente de pretutindeni oferă tării, sau cel puțin orașelor unde imigrația este mai puternică, un caracter exotic și inedit.
De cealaltă parte imigranții vin cu specificul, limba, cultura, dar mai ales cu speranțele, așteptările și – nu în ultimul rând – cu prejudecățile lor .
Mergând, de exemplu, pe străzile orașului Toronto, trecătorul va vedea o îmbinare amețitoare de restaurante grecești, indiene, sud-americane etc., va vedea sariuri lângă mătăsuri chinezesti, va auzi nenumărate limbi sau dialecte din lumea întreagă.
Fragmentarea vieții religioase nu este o invenție a noului continent, chiar dacă acesta, mai puțin conservator, a favorizat dezvoltarea liberă a oricărei „erezii”.
Ceea ce este, însă, cu totul specific unor mari țări primitoare de imigranți sunt bisericile comunitare, etnice – și cu adevărat se pot întâlni de la greci ortodocși la vietnamezi catolici sau anglicani aborigeni, de la baptiști filipinezi la ucraineni catolici sau ruși ortodocși și așa mai departe.
Pare locul unde istoria religiilor lumii s-ar putea preda pe viu.
O smintitoare adunătură! ar putea exclama unii.
O admirabilă armonie pașnică! ar putea spune alții.
Un imens puzzle (de rase, naționalități, credințe, obiceiuri limbi) ce își unește piesele în virtutea unor principii ca: libertate, demnitate, tolerantă, sau poate doar a speranței, am spune noi, punând pe umerii Lumii Noi aceleași străvechi aspirații.
În aceste zile de pandemie acest furnicar de neamuri trăiește, înțelege și încearcă să se adapteze situațiilor – împreună.
Credem că viitorul – de la cel mai apropiat până la cel mai îndepărtat – depinde de disponibilitatea noastră de a învăța și de a deveni constienți de toate conexiunile între tot ce există în noi și în „afara” noastră.
Cu cât vom înțelege mai repede mesajul acestei experiente de viată ce ne-a afectat în mod global, cu atât vom trece mai repede si mai ales cu bine peste ea.
——————–————-
Dumitru Puiu POPESCU
Observatorul, Toronto
25 mai 2020
http://www.observatorul.com/default.asp?action=articleviewdetail&ID=21349