Dumitru MNERIE: Impresii și păreri la o carte

La Steaua Polară

Autori: Marta-Polixenia & Marin BEȘCUCĂ,

Editura „Hoffman”, 2020

Într-una din primele zile de iulie 2020 curierul mi-a adus un colet de care știam că va veni, dar care se lăsa parcă prea mult așteptat. În interior – într-o simplă exprimare publicistică: un nou volum de poezii, apărut în Editura Hoffman, semnat de Marta-Polixenia & Marin BEȘCUCĂ – „La Steaua Polară”. Deși am citit periodic timp de mai bine de 2 ani versuri care au format această carte, am fost foarte plăcut surprins, poate chiar șocat, nu doar de dimensiunile acesteia, (1027 pagini format A4) ci și de emoția care m-a copleșit. Starea s-a amplificat văzând imaginea de pe copertă, accentuându-se mai apoi citind cuvintele adresate de către autori, cu dedicație specială familiei mele: „Dragilor, când vă e dor să vă fie dor, desfaceți filele acestei cărți, este suflet cât cuprinde!” … „ne-am promis-o iar Dumnezeu, când nu ne mai așteptam … ” Citind prima pagină a scrierii m-am închinat, pentru că, în loc de Introducere/Cuvânt înainte/Prefață, era un motto simplu și esențial: „NIMIC ȘI NICIODATĂ FĂRĂ DUMNEZEU!!!”

Zile în șir am tot citit îmbucurat de binele pe care-l transmiteau versurile rezultate din simbioza simțirilor nobile a două suflete îndrăgostite, dar care nu-și etalează pierduți prin scris minunăția unei iubiri de vis, sau a unor suferințe zădărnicite. Ca cititor, cu fiecare pagină m-am simțit parcă-ntr-o barcă plutind pe apele fluviului-POEM al unei frumoase povestirii de iubire, totuși, petrecută în zilele noastre. Excepționalul constă și din modul ascendent de construcție al unui edificiu botezat „UNULne”, iluminat de iubire, fără o tencuială bazată pe împliniri materiale nemaisperate, ci doar pe trăirile proprii, puternice, realiste, pământene, cu zbuciumul de fiecare zi, influențat inevitabil de mediul cotidian colorat/spoit de … prieteni/dușmani.

Poemul-fluviu are 4 părți – RĂSPÂNTII, FASCINAȚII, INCANTAȚII, ORATORIUM și un EPILOG, cartea închizându-se ca un pentagon ale iubirii dintre doi autori miluiți de forța divină ca să-l nască pe UNULne, jinduit în esență de cupluri, fără vârstă. Figurile de stil folosite, plac cititorului provocat de imaginația abundentă a autorilor, atât de greu de identificat separat printre rândurile scrise: „Sufletul cânta Odă bucuriei” …, „… am scoborât IUBIREA-IUBIRE,/adusă dinspre DUMNEZEU! / și DUMNEZEU s-a bucurat …”, „mi te-am iubesc!”

Alergând ușor în poem m-am simțit invitat să fiu complice la mersul evenimentelor, … autorii atenționându-mă: „… vă amintiți”. După o ezitare vinovată, mi-am răspuns: ”-Da, desigur!”. Ca oricare dintre cititori, nu mi-este greu să-mi amintesc de volumul „ODISEIC – TRUP din NETRUP”, (Marin Beșcucă, 2016), care începea pe prima pagină cu: „NIHIL SINE DEO!”. Atunci am simțit, mai pe la-nceputul cărții o îndoială a poetului privind împlinirea iubirii: „ … de-aia ziceam , la o adică, TE VEI RĂMÂNE ÎN MINE RANA CARE NE SE MAI VINDECĂ!/ am vorbit cu Dumnezeu, nu-mi mai e frică!”. Dar, în final am fost pus să înțeleg două aspecte semnificative: pasul spre împlinire – „cea mai frumoasă poveste de iubire se-nsăvârșea!!/ eram doar noi doi, / eu, OMUL,/tu FEMEIA!!”… dar și despre conștientizarea poetului de „harul” de a scrie poeme – „în mine prezent și din mine izvor,/ și se curge poemul … NIHIL SINE DEO”. După ODISEIC mi-am amintit cu drag și de urmarea: „ALBIILE DORULUI – doi într-un poem”, cu 2 autori Marta Polixenia MATEI – Mărțișor, Marin BEȘCUCĂ, (Editura Aureo, Oradea, 2018). „ALBIILE …” începeau cu recunoașterea, (acum laolaltă), a înzestrării dumnezeiești „NIHIL SINE DEO!” spre creația și iubirea lor, condusă spre împlinire prin vers. Aici, cei 2 autori de poem și-l întrevedeau pe UNULne, cândva-undeva sprijinit pe-o stea anume. Așa s-a pornit drumul spre „La Steaua Polară”, ce s-a lăsat să vie, cu „karmice legături”. Citind-o am găsit o „liniște în planeta iubirii” unde „lacul strevede prin gheață edificiul tăcerii/și-n liniștea din mormânt/stelele-au căzut în ațipit …/numai STEAUA POLARĂ nu!”. Ploaia de metafore din întinsa lucrare se poate asemăna cu ploaia de meteoriți, spectacolul, emoția creată, fiind asemănătoare în modul poate cel mai firesc – venind dinspre același cer.

În aceste vremuri, starea pandemică m-a vrut parcă mai îndepărtat de încrederea în șansa lucrului pur, original, de autentică valoare. Așa că, aflând de titlul stelar, de Marin Beșcucă, (care m-a invitat, ș-apoi m-am alăturat acum câteva luni în „Oastea lui Eminescu”), apoi de tema aparentă a cărții – iubiriea de vis, eu – un cititor (inginer și economist …) nu destul de avizat, m-am dus cu gândul „La steaua care-a răsărit/E-o cale-atât de lungă,/Că mii de ani … ”, sau, de ce nu la „Luceafărul” aceluiași genial „Domnitor” al poeziei românești.

Încercând să mă dumiresc asupra oricărei urme de plagiarism, influențe, determinări, am căutat explicațiile mele la alegerea acestui titlu de carte-poem. Ca orice om înregimentat academic, m-am documentat … științific, nu doar din asocierile sau explicațiile găsite în poem. Astfel, am constatat că noi românii, ca toți locuitorii așezați în emisfera Nordică, distingem ușor Steaua Polară – Alpha Ursae Minoris aparent imobilă pe cer, dar cea mai strălucitoare din constelația Ursa Mică, în jurul căreia se rotesc și alte 3 constelații Carul Mare, Orion și Casiopeea. Ea Continue reading „Dumitru MNERIE: Impresii și păreri la o carte” →

Dumitru MNERIE: O zi de Rusalii cu I. C. Rada

7 iunie 2020. O binecuvântată zi de Duminica Mare, pentru noi ortodocșii sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh peste sfinții apostoli. Este o anumită zi de îmbogățire spirituală, de aducere aminte de prieteni, de oameni dragi, de fapte bune. Mi-am propus azi să sărbătoresc cu gândul la alții, pe care îi simt mai ca mine … La vârsta de 25 de ani m-am mândrit cu învățăturile acumulate în facultate pentru a fi un bun inginer mecanic, dar practicând m-a cuprins spiritul ingineresc. Practicând ingineria m-am izbit de zidul spiritului economic. Intrați bine în tranziția postrevoluționară, prin studii universitare „la zi” am dărâmat ceva din zid modelându-mi judecata tehnico-economică, în condițiile unei piețe declarate libere, cu preț ridicat al progresului tehnologic. Și totuși, revenind la spiritul uman, inundat de facilitățile oferite de comunicarea online, în această lungă primăvară, din poziția „stând/muncind de-acasă”, (mai ales pe perioada pandemiei de COVID-19), citeam aproape zilnic din poemele pline de patimă, iubire și dor lansate de prietenul meu drag, poetul Marin Beșcucă. După citire mai comentam pe chat/mess/telefon, despre lumea care ne împresoară, dar mai ales despre prieteni. Așa m-am întors cu gândul cu un an în urmă, la un înscris: „Boier Mnerie! Te uită Domnule ce poate ieși când prietenia te scânteie dinlăuntru.” Semnat Marin Beșcucă, Dumbrava Roșie 188. De fapt atenționarea – dedicație de autor, era pe a II-a pagină a noii apariții editoriale (Editura Hoffman), a volumului de versuri: „IC Rada – Poem peste Oradea”. Am răsfoit imediat cartea, atras de dinamismul cu care poetul se juca cu metaforele, aducându-mă sufletește, pe mine cititorul, mai aproape de Dumnezeu și de Costică – prietenul lui Marin, Profesorul IC Rada. Am citit curios și plăcut impresionat cele 2 pachete de „Scrisori către Profesorul Doctor în Științe, IC Rada”, trecând mai superficial, la început, de la „SOMNOSTIHII” la „METAFIZICA VISULUI”, mânat cu grabă, ba de „BOLEROUL ÎNDOIELII”(08), ba de „TRANSHUMANȚA DESTINULUI” (101). Ajuns în partea a II-a, am început cu „MĂ UIT CUM ÎNFLOREȘTE CUVÂNTUL” (001): „… Profesore IC Rada, petale, sepale, vocale,/corola mă umple de senin,/visele irump roua timpului meu/și văd cum albinele criticii/mă sorb de nectar, sleit de puteri, Prietene Costică, apuc să adorm,/ ploapele transcend în petale de plumb, …”. Apoi, tot grăbit, dar nu stresat, citeam „ÎNTR-UN CEAS EDULCORANT”(043), cum: „ … cadavrele iernii se-mput în stradă,/un primar refulat,/dar cu barbă!/tânjește după Emil …/ce minciună!/țanțoși ghiocei, cu nămol în sepală!/dau ortul popii…/gâlceavă!/parcările taxiurilor…primărie,/edulcorant, sicofant, abracadabrant …”. Purtat și de PS-urile poemelor, în care poetul dornic de taină, este în vorbă când cu „Profesore IC”, când cu „Prietene Costică”, ajung chiar la scrisoare: „DRAGĂ COSTICĂ” (067): „Sunt bine sănătos și datorită ție!” … care se încheie simplu: „Cu mare drag, Marin.”. Apoi, m-am oprit din citit. Mă gândeam: Ce frumoasă prietenie!… Pe poetul Marin Beșcucă, l-am întâmpinat, mai întâi online, începând cu decembrie 2018, după citirea unor poeme interesante apărute pe pagina web-site/facebook și în revista „Logos&Agape” (fondate și conduse de distinsa poetă, Doamnă Mariana GURZA). Apoi, m-a întâmpinat Poetul chiar la el acasă, în vara trecută, în Dorohoi, str. Dumbrava Roșie, 188. Acum ne simțim apropiați, ca buni prieteni, bine legați și printr-un fir fin, divin. Dar, a mai rămas să-mi clarific cine este de fapt „Prietenul Costică”? Cine este „Profesorul Doctor în Științe, IC Rada”? Întrebările m-au frământat de ceva vreme. Așa, având în față chipul luminos al eroului de pe coperta volumului de versuri, lansat anul trecut de poetul Marin Beșcucă, am scormonit în bazele de date oferite de rețelele de Internet, am mai adăugat unele întrebări sau am cerut unele confirmări de la colegi și prieteni mai vechi din Oradea, în final descoperind cât de aproape îmi era, acest personaj, de fapt o mare personalitate din lumea academică românească. De ce apropiat ? … Deoarece, ca vârstă, Dumnealui este mai înaintat decât mine cu mai bine de un an, iar ca și traseu în carieră am trecut și eu, (cât de cât …), dinspre industria progresistă, spre studiul economiei, problemele managementului firmelor și încheind cu mediul învățământului universitar.

În această frumoasă zi de Rusalii, recunosc Pogorârea Sfântului Duh și ca un izvor de har dat unor oameni mai deosebiți. Cu acest har este înzestrat și Profesorul IC Rada.

Excepționalul lui IC Rada mi l-am definit urmărind, atât emoția scrisorilor-poeme scrise din inimă de către prietenul Marin, cât și de impresionantul Curriculum Vitae al Profesorului universitar Doctor în economie, ing. Ioan Constantin RADA.

După o pregătire inginerească, cu studii aprofundate în domeniul tehnologiilor cu microunde, desăvârșite la Universitatea din Oradea, inginerul IC Rada, debutează la Fabrica de ulei din localitate, continuând apoi mai mulți ani la SC Petrom SA, unde a ocupat diverse funcții de conducere până în anul 2009. Între timp, din anul 1993, finalizează și studiile economice la Universitatea „Babes – Bolyai” din Cluj-Napoca. În această direcție devine în anul 1999 Doctor în economie.

„Vorbind dinspre Poemul din eu,/iau după puteri,/la toți ne dă DUMNEZEU„ …„ eu, Profesore IC,/doar din Șoapta-I!/iar asta e condiția mea de a fi ”… „POEZIA ESTE SUPREMA LIBERTATE!/asta e clar deci, iar de e clar, Profesore IC,/eu doar din Șoapta-I,/iar asta e condiția mea de A FI …/sunt!” (81. CIUDATĂ VIAȚĂ ÎN ROZ).

Odată cu împlinirea vârstei de 40 de ani, deja cu o bogată experiență practică și devotat studiului, specialistul IC Rada s-a alăturat colectivului de cadre didactice a Universității din Oradea, Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației, ocupând chiar funcția de director al Departamentul de Ingineria Sistemelor Automate și Management. Este recunoscut pentru cercetările științifice și studiile efectuate, rezultatele fiind prezentate cu prilejul unor conferințe de specialitate, în majoritate publicate în reviste, culegeri și cărți. S-a implicat în importante proiecte în special orientate spre management. Face parte din mai multe asociații profesionale. În 2016 a obținut Diploma de excelență pentru contribuția sa deosebită la construirea, afirmarea și prestigiul în țară și străinătate a Asociației „Societatea din Ingineri de petrol și gaze „(SIPG).

„… dă Doamne, cerul mai în jos,/să-mi simtă gândul,/scoate din poala nopții vântul/și-mi dă putere dorul să mi-l sting,/ pe ea mă lasă să mi-o strig,/să-mi știe inima cum frige …!” … „… dar pasul o ține pe-a lui:/Îndemnul Tău Doamne!/și parcă un strig mă tot urmărește, Profesore IC:/să nu te lași, să nu …!/iată dar ce acuarelă, Prietene Costică, / pe care o aștern covor amurgului care aduce atâta ascuns/încât chiar el se-ndevine un mister de nepătruns,” (096 – DĂ DOAMNE CERUL MAI JOS).

Din dorința de a pătrunde mai bine esența cărții, am citit și răscitit epilogul volumului, în care poetul Marin Beșcucă, îl plimbă pe cititor prin lumea fantastică a inspirației sale divine, reluând și răstălmăcind un pic din titlurile poemelor. Așa am înțeles povestea frumoasei cărți: „… am dus în tip tot ce mi-am dorit,/ iar DUMNEZEU mi-a dat puterea să mă adun/” … iar „ tu Costică,/ ai acceptat să dăm timpului PUMN sufletelor noastre:/ „IC Rada – Poem peste ORADEA”!/ ha-ha … și Poetul renunță la peripatetice … !” Acest volum de versuri înfățișează sublim Oradea – pentru o bucată de timp loc comun pentru cei doi împrieteniți, înzestrați – fiecare-n felul lui, cu câte-un har. Datorită autorului-poet Marin Beșcucă, cititorul rămâne mai bogat spiritual, adăugându-și o nouă viziune încărcată de metaforă, despre trecerea frământată a omului prin viață, dar și cu imaginea Profesorului-prieten IC Rada.

În urma unei cariere și experiențe profesionale și de viață, Profesorul Doctor în economie, ing. Ioan Constantin RADA, și-a format un crez în șansa noilor mecanisme managerial-economice, considerând necesitatea abordării cercetării economiei sociale de către cei mai buni specialiștii în economie, inginerie și management, pregătiți să răspundă nevoilor presante ale umanității.

Acum, la împlinirea frumoasei vârste de 66 de ani, îi doresc Domnului Profesor, mulți ani cu sănătate, voie bună și încredere în viitor!

Prof.dr.ing, ec. Dumitru MNERIE

Timișoara

Eliza RUSE: Marin Beșcucă la Timișoara

Lungi și ciudate sunt căile omului. Marin Beșcucă este jurnalistul, poetul, scriitorul, maestrul pe care pașii vieții l-au condus în diverse locuri și spații. Acum s-a stabilit la Dorohei. Dar pentru cât timp? Spiritul, cărțile, gîndurile domniei sale se simt peste tot: București, Slatina, Oradea, Caracal, Roman… Timișoara.

Nu de mult timp l-am intâlnit la Timișoara, însoțit de cei doi copii împreună cu soția, binecunoscuta poetă, Marta-Polixenia (Mărțișor) Beșcucă. La sediul Fundația pentru cultură și învățământ, IOAN SLAVICI din Timișoara, din cadrul Universității IOAN SLAVICI, a avut loc o adevărată seară literară. Evenimentul nu ar fi fost desăvîrșit fără prezența poetei Mariana Gurza, fondator și redactor-șef al Revistei creștine de cultură, tradiții și atitudine civică, LOGOS și AGAPE, dar și a membrilor LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI, filiala Banat, asociație coordonată de prof. Doina Drăgan. Moderatorul evenimentului, prof. univ. Dumitru Mnerie a reușit într-un mod exemplar să îmbine momentele de lectură, cu cele de restituiri, sau prezentări de carte. Cărțile lui Marin Beșcucă te surprind de fiecare dată prin abordare, tematică, dar și prin abundență. Scriitorul este sârguincios. Versurile prind viață în orice moment. Acum, la Timișoara, au fost lansate două volume: TIMIȘOARA – Acolade peste timp Ed. Fundației pt. cultură și învățământ IOAN SLAVICI, Timișoara, (dedicată aniversării în această iarnă a 30 de ani de la Revoluția română din Decembrie 1989), respectiv cartea MNIERU – Profesorul meu de prețiozități, apărută sub îngrijirea editurii Hoffman.

Viziunea poetului te surprinde plăcut. Poeziile incluse în volumul TIMIȘOARA – Acolade peste timp, rememorează punctual momentele Revoluției din 1989, dar și alte evenimente importante petrecute în ultimii 30 de ani. Deasupra tuturor se află „Punctul 8 de la TIMIȘOARA!”, al Proclamației de la Timișoara – „… propunem ca legea electorală să înterzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de securitate…” – care, din păcate, nu a fost respectat. Referirea la acest moment este prezentă pe tot parcursul volumului, destul de stufos, care cuprinde peste 100 de poeme.

Cartea MNIERU – Profesorul meu de prețiozități este original chiar prin titlu. Pare un volum dialogat avându-l ca interlocutor pe profesorul Dumitru Mnerie, totuși acest prim nivel este un preambul pentru a ajunge la intenție nespusă a poetului, aceea de a capta prin mesajul versurilor o categorie vastă de interlocutori și cititori. Cele peste 140 de poeme demonstrează faptul că poezie se poate naște din orice: „mi-am lăsat Suprema Libertate în Poem, […] Cuvântul!/ iată lutul…” În final se revine la idea inițială propusă prin titlu; Marin Beșcucă creează mai multe poeme reunite sub titlul Mnieru in laudatio.

Așteptăm cu nerăbdare o revenire a maestrului Marin Beșcucă pe plaiurile bănățene. Până atunci îi urăm, acum la trecerea spre noul an, multă putere de muncă, inspirație și creație sub puterea Cuvântului!

––––––––-

Eliza RUSE

Timișoara

27 decembrie 2019

Galina MARTEA: COLUMNA 2000 – Pondere spirituală în societatea română

În palmaresul culturii române se regăsește cu mult prestigiu și onoare Revista de Cultură Istorică COLUMNA 2000, serie nouă, editată de Universitatea „Ioan Slavici” din Timișoara. De această dată publicația în cauză, apărută recent de sub tipar, cu menirea de a promova în mod distinct istoria, cultura și limba română, include intervalul de timp ianuarie-decembrie 2019, cuprinsul fiind de 318 pagini. De menționat, la elaborarea acestei monografii de o valoare aparte au depus efortul intelectual distinșii oameni de știință și de cultură – Tiberiu Ciobanu (fondator, director, redactor șef, doctor în științe istorice, conf.univ., prorector al Universității „Ioan Slavici”), Dumitru Mnerie (redactor-sef adjunct, dr., prof.univ., președintele Consiliului Academic al Universității „Ioan Slavici”), Otilia Breban (redactor-sef adjunct, prof.), precum și redactorii Ana Caia, Ion Jurca Rovina, Zaharia Pereș, Mariana Gurza, Alina Șușoi, Veronica Balaj, Doina Dragan, Florin-Ionuț Filip și mulți alții, care prin inteligența și capacitatea lor profesională au reușit să pună în lumină și să ofere publicului cititor o lucrare de mare preț, o lucrare cu adevărat demnă de respect și admirație. Corespunzător de specificat, Consiliul Științific al Revistei este onorat cu prezența de renumitul academician și om de știință – Ioan-Aurel Pop (acad., prof. univ., dr., Președinte al Academiei Române, Rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, etc.), precum și de alte personalități notorii din lumea academică română – Ioan Hațegan (dr., cercetător ştiinţific I la Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Preşedinte al Societăţii Culturale „Banatul” din Timişoara), Ionel Popescu (prof., dr.), etc. Impresionant este faptul că Revista Columna 2000 apare sub egida Mitropoliei Banatului, Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Fundația pentru Cultură și Învățământ „Ioan Slavici” din Timișoara, Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Societății de Științe Istorice din România – Filiala Timiș „ Mihai Pârvulescu”, Televiziunii „Europa Nova” Timișoara, Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Sindicatului Independent al Învățământului Preuniversitar Timiș-Federația „Spiru Haret”, dar și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș. Drept urmare, este foarte plăcut acest lucru atunci când pătura intelectuală a societății și instituțiile statale interesate realizează acțiuni nobile și demne de apreciere, astfel îmbogățind cu mult succes patrimoniul cultural român și, în același timp, completând bunurile spirituale ce aparțin întregului popor român.

Din primele pagini ale revistei, secțiunea Editorial, facem cunoștință cu un articol de fond, întitulat „Timișoara sus pe columna românească”, scris de celebrul profesor universitar și om de știință Dumitru Mnerie, prin intermediul căruia se profilează punctul de vedere în probleme de actualitate ale anului 2019 pentru localitatea Timișoara, descrierile respective însumând în sine cele mai importante momente istorice și cu efecte semnificative pentru istoria României și a poporului român. În continuare, secțiunea „Omagiu” este destinată în memoria mentorului Aurel Turcuș (savant, poet, prozator, etnograf, jurnalist, istoric).

În secțiunea „Pagini de istorie” sunt elucidate subiecte concrete – despre istoria neamului român de la începuturi și până în prezent, despre istoria limbii române, despre cetatea și orașul Timișoara în vremea stăpânirii otomane, despre incursiunile turcești la Dunărea de Jos în secolul al XIV-lea; despre aniversarea a 425 de ani de la declanșarea, derularea și zdrobirea revoltei antiotomane româno-sârbe din Banat, desfășurată în februarie-iulie 1594; precum și multe alte subiecte, iar autorii acestora fiind: dr. Laurențiu Nistorescu; acad., prof. univ., dr. Ioan-Aurel Pop; dr. Ioan Hațegan; dr. Alexandru Kosa; conf. univ., dr. Tiberiu Ciobanu etc.

La secțiunea „Patrimoniu” regăsim o descriere foarte importantă „despre legăturile culturale ale românilor bănățeni din Monarhia Austro-Ungară cu regatul României – premise pentru Marea Unire din 1918”, autorul fiind profesorul Cristian Gabriel Vlad. În cadrul aceleași secțiuni de asemenea sunt prezente lucrări foarte interesante „despre ținutul Banatului – ca centru al multiculturalității și diversității etnice” (autor prof., dr., Eugen Mioc), „despre marele om de cultură bănățean Cornel Grofșorean la împlinirea a 70 de ani de la trecerea sa în eternitate” și „despre Vasile Maniu la împlinirea a 195 ani de la nașterea sa” (autor conf. univ., dr. Tiberiu Ciobanu).

Secțiunea „Evocări” este destinată marilor oameni de cultură ai națiunii române. Printre lucrările prezente la această secțiune se regăsesc eseurile despre marele scriitor Mihai Eminescu (autor prof. univ., dr. Adrian Dinu Rachieru), despre Nicolae Bălcescu – cu prilejul aniversării a 200 ani de la naștere (autor prof. Virgil Popescu; prof. Nicolae Mihail Petchescu), despre omul politic și de cultură Valeriu Braniște-aniversare 150 ani de la naștere (autor prof., dr. Adina Nasta) etc.

În paginile revistei urmează și secțiunea „Homo Religiosus” unde nu lipsesc temele despre istoria și cultura religiei, despre sistemul de credințe și de practici cu accente pe sentimentul divinității, iar printre autorii lucrărilor înscrise sunt prezenți – Mitropolitul Banatului † IOAN; Preot, lect. univ., dr. Marius Florescu; Preot, dr. Marius Ioana; Preot Răzvan Nistor Chivulescu; Dr. ing. Ștefan Dună, alții.

Pe când secțiunea „Din larga românitate” își însumează cuprinsul cu articole de analiză științifică și literară, studii destinate istoriei și limbii române din Basarabia, cât și din alte ținuturi românești; articole despre România în contextul european etc., toate acestea fiind realizate de către scriitori români și oameni de știință din întreaga lume, printre aceştia regăsindu-se: prof. univ., dr. habilitat Valeriu Dulgheru; prof. univ., dr. Viorel Roman; prof., dr. Galina Martea; Eleonora Schipor; conf. univ., dr. Virginia Popovic, etc.

Continue reading „Galina MARTEA: COLUMNA 2000 – Pondere spirituală în societatea română” →

Dumitru MNERIE: Acolade la… „Acolade…” – pe diagonală

(Nota editorului)

Lucrarea „TIMIȘOARA – Acolade peste timp” se dorește a fi interesantă de citit și de înțeles de cât mai mulți, conținând un mesaj trimis pe diagonala țării, dar și un omagiu adus eroilor-martiri căzuți în zilele Revoluției române din 1989, un semn de respect și considerație pentru cei care au crezut în idealurile Revoluției pornite de la Timișoara.

Multe dintre poeme au fost create în anii ’90, respectiv chiar în primii ani la început de Mileniu III, când efectele Revoluției erau încă neclare iar mulți dintre noi, cetățenii Timișoarei nu înțelegeam prea multe.

Acest omagiu este manifestat într-un mod aparte, oferind cititorului un șir de creații poetice proprii, inspirate din diferite perioade post-revoluționare, dar și ca un rezultat al frământărilor sufletești provocate autorului de diferendele sociale și politice, despre care atâta lume discută și se pronunță destul de ambiguu.

Scrierea acestei cărți are o mică, dar interesantă, poveste. Am aflat de talentatul poet Marin BEȘCUCĂ prin intermediul site-ului și Revistei „Logos & Agape” (coordonate de distinsa poetă Mariana GURZA), publicații cu un veritabil rol de „burete” de creații și creatori literari, atrăgând într-o perioadă destul de scurtă foarte mulți scriitori valoroși, cu o mare sensibilitate artistică. Am fost plăcut surprins de stilul particular de exprimare, de provocările îndreptate atât către cititorii inițiați dar și înspre cititorul ocazional, pe care-l determină la cugetare și reflexii prin puterea de impresionare a rândurilor încărcate de metafore din poemele sale.

Am început să corespondăm, mai ales pe marginea celor publicate, dar și despre alte teme de actualitate. Așa am aflat de experiențele literare, jurnalistice și de viață avute anterior, mai ales din postura de contemporan în cele două epoci ale societății românești, dar și ca prezență vie, poate prea păsătoare față de existența umană la puntea dintre cele două Milenii. Am discutat și de povestea înregistrărilor interviurilor excepționale luate unor personalități politice și culturale de excepție, în capul listei fiind Seniorul politician țărănist Corneliu Coposu (ultimul interviu în viață) și Ex-președintele țării Emil Constantinescu. În această vară, făcându-i poetului o vizită la Dorohoi, am înțeles mai bine „domeniul DILIMANDJARO”, cântat și descântat în scrierile sale de zi cu zi, de fapt un teren, rămas parcă al nimănui, dar acum marcat de vecinătățile căsuței de domiciliu a poetului, (str. Dumbrava Roșie, 188), având mereu în față ruinele unei foste întreprinderi socialiste și perspectiva unui deal „agricol” cu culturi aleatoare. Devenit atât de familiar cu locul nimănui, în creațiile recente, Marin BEȘCUCĂ s-a autointitulat MONSTRUL de pe DILIMANDJARO, dând o semnificație și mai aparte poemelor semnate astfel, de luptător neînfricat, un adevărat pericol față de dușmanii noștri, dar lăsând vizibilă și ceva din armura lui Don Quijote de la… Dorohoi, Dumbrava Roșie 188.

În urma discuțiilor și corespondențelor purtate am descoperit în poetul-jurnalist Marin BEȘCUCĂ un foarte atent analist a ceea ce a ajuns să însemne pentru români Timișoara, după sloganul „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara”. Această preocupare nu s-a dovedit doar de conjunctură, (gen „DILIMANDJARO”…), ci o considerație, poate chiar obsesivă, de lungă durată, cu importanță marcantă pentru propria-i trecere prin timpul ultimilor 30 de ani. L-am observat prețuind un tom de poezii în manuscris compuse cu 15-20 de ani în urmă, chiar pe malul Begăi, fiind cu treburi prin Timișoara. Apreciind stilul complex, cu o fericită combinație între consemnările debordantului jurnalist și pana ingeniosul poet, am oferit susținerea din partea Editurii Fundației pentru Cultură și Învățământ IOAN SLAVICI din Timișoara, a conceperii și apoi editării acestei cărți. Am simțit o adevărată binecuvântare a lui Dumnezeu să realizăm împreună o punte de legătură de suflet „intercomunitar”, cuprins foarte bine în interiorul neamului românesc, pe diagonala Dorohoi – Timișoara.

Titlul cărții este inspirat ales, trezind un interes special cititorului divers, mai ales prin asocierea numelui orașului martir TIMIȘOARA, în al XXX-lea an de la Revoluție, cu cuvântul „acolade” definit prin dicționare ca având mai multe sensuri. Astfel, titlul va atrage atenția cititorului în mod diferit, așteptările acestuia putând fi caracteristice și nivelului de pregătire profesională sau pasiunii acestuia. Astfel:

un cititor, mai cunoscător al tradițiilor istorice ale popoarelor, cuvântul „acolade” l-ar duce cu gândul la denumirea ceremonialului medieval de învestire a unui cavaler, constând dintr-o îmbrățișare și o atingere cu latul spadei;
un mai pasionat de arhitectură s-ar gândi la elementele specifice stilului gotic, care poartă această denumire;
alții, mai deprinși cu realizarea de scrieri sintetice, cu anumite scheme de redactare, se vor aștepta la cuprinderea în carte a unor referiri exprimate sumar, prin cuvinte cheie, dispuse orizontal/vertical. De asemenea muzicienii se pot aștepta la exemplificări prin reprezentarea grafică a unor portative muzicale;
acei mai obișnuiții cu științele exacte, în special cunoscători ai teoriei mulțimilor (matematică), s-ar duce cu gândul la semnele grafice care cuprind, între numitele acolade, mulțimi de numere, sau în expresiile aritmetice și/sau polinomiale, un șir de operații matematice grupate în paranteze mari și mici.

Din toate aceste perspective, urmărind cu atenție cele scrise pentru această carte de către autorul Marin BEȘCUCĂ, am descoperit într-un anume fel, o abilitate extraordinară de a cuprinde de fapt, într-un mod firesc toate aceste sensuri, mulțumind astfel pe toată lumea. Poemul – ca specie a poeziei epice – este prezent majoritar în carte ca formă de exprimare literară, pe mine, din postura de cititor ocazional, m-a condus cu gândul la timpurile trecute, spre diversele stări controversate trăite-n Timișoara de-a lungul anilor, care însumează mai mult de jumătate din perioada-i românească, de după marea Unire, în mod practic de când mă știu ca fiind timișorean, începând cu 1967, anul mutării aici cu familia și până în prezentul anului 2019.

Recunoscându-mi pregătirea profesională orientată mai mult spre tehnică, cu ceva veleități de matematician, abordând tematica cărții, îmi permit „o acoladă deschisă”, (dar deschizând doar o paranteză mică…), să afirm cu convingere faptul că, pentru mine personal, Decembrie 1989 a însemnat cu adevărat o revoluție înfăptuită pe toate planurile: material, juridic, economic, social, profesional, spiritual și sentimental. Citând din PREAMBUL: Continue reading „Dumitru MNERIE: Acolade la… „Acolade…” – pe diagonală” →

COMUNICAT DE PRESĂ – Cea de-a XXXIV-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Columna 2000”

Cea de-a XXXIV-a ediţie a Simpozionului internaţional „Columna 2000” (ediție dedicată împlinirii a 100 de ani de la instaurarea administrației românești în Banat, a 100 de ani de la înfiin-țarea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a 75 de ani de la eliberarea ultimei brazde de pământ românesc de sub stăpânirea Ungariei horthyste, a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, a 20 de ani de existență a revistei de cultură istorică „Columna 2000”, Zilei Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul Românilor, și Zilei Naționale a României), organizată de Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara, Universitatea „Ioan Slavici” Timişoara, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara, Proto-popiatul Ortodox Român Timişoara I, Parohia Ortodoxă Română Timișoara-Dacia, Sindicatul Independent al Învăţământului Preuniversitar Timiş-Federaţia „Spiru Haret”, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, sub egida Arhiepiscopiei Timişoarei, Mitropoliei Banatului şi Consiliului Judeţean Timiş (co-finanţatorul manifestării), va avea loc vineri, 29 noiembrie 2019, începând cu ora 10, în incinta bisericii Parohiei Ortodoxe Române Timișoara-Dacia.

Din programul manifestării: Ceremonial de deschidere; Binecuvântarea simpozionului de către Prea Onoratul Părinte dr. Ioan Bude, paroh al Parohiei Ortodoxe Române Timișoara-Dacia și protopop al Protopopiatului Ortodox Român Timişoara I; Cuvânt de salut din partea organizatorilor; Prezentarea oaspeților și a invitaţilor de onoare; Comunicări ştiinţifice în plen şi pe secţiuni;

Lansări editoriale: revista de cultură istorică „Columna 2000”, nr. 77-78-79-80/2019 (prezintă prof. dr. Sorin Ionescu), volumul Vlad Țepeș, «cel mai mare cârmuitor și comandant militar» al vremii sale de Tiberiu Ciobanu (lucrare apărută în acest an la Editura Eurostampa din Timișoara şi prezentată de cercetătorul științific I dr. Ioan Hațegan de la Filiala Timișoara a Academiei Române) şi volumul Timişoara, acolade peste timp de Marin Beşcucă (lucrare apărută în acest an la Editura Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” din Timișoara şi prezentată de prof. univ. dr. Dumitru Mnerie); Program cultural-artistic dedicat evenimentelor aniversate.

Conf. univ. dr. Tiberiu Ciobanu,

Membru de onoare al Academiei Pontificale Internaționale Mariane de la Vatican,

prorector al Universităţii „Ioan Slavici” Timişoara,

director al Liceului Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara

(responsabil de proiect și președinte al Comitetului de organizare)

Dumitru MNERIE: Dinspre MNIERU

Dragă cititorule,

Venim pe lume și avansăm în viață purtând o zestre fără să-i știm caracteristicile și nici să-i înțelegem prea bine originea. Pe părinți îi simțim. Pe bunici parcă-i știm de mai demult. Ne înțelegem mai ușor cu ei. Toți laolaltă ne poartă de grijă lăsându-ne să ne bălăcim liberi în candoarea irepetabilei copilării. Mai pe când ni se așază pe umeri ghiozdănelul, suntem etichetați cu un nume și prenume, substantive proprii pe care trebuie să le știm bine, pe dinafară. Apelativele dragi cu care ne dezmierda mama, des cad în derizoriu, sunt luate chiar de primii prieteni în derâdere și ne fac să ne rușinăm în fața colegilor. Ba, câteodată se caută motive de batjocoră și din numele de familie, pe care-l dobândim din tată-n fiu. Așa m-am identificat și eu cu Mnerie Dumitru. Deh!… Dumitru – nume de botez, data nașterii fiind mai aproape de sărbătoarea din calendarul ortodox român a Sfântului Dumitru. Dar Mnerie?… Mi-amintesc 3 momente mai semnificative:

Comuna Șeitin, jud. Arad, anii 1961-1963. În casa bunicilor din partea mamei, într-o dimineață.

Bunica (Maica Mină):

– No,… prunci sculațî-vă!… Mai o țâră și traje d-amniaz.

– Nu ieșim de sub dună, că ni-i frică, (noi, 2 copii de 6-8 ani: eu, Mitică, venit în vacanță de la Vinga, jud. Arad, respectiv Bebe, verișorul meu de la Timișoara, dintotdeauna mai mic decât mine cu 2 ani…).

– Dă cine v-i frică?

– Dă ăla ce strâgă pă uliță (de pe stradă se auzea dintr-o căruță cu coviltir: „Vaaaaar, vând vaaaaaar!… vând vaaaaaar!”).

– No lasă că ăsta nu-i d-ăia care să vă baje-n sac… Ăstă-i un pădurean ce vinde var, apoi zise către bunicu (taica Fanu):

– Du-te, Fanule, până la uliță și vezi dă pădureanu’ cela ce strâgă, n-are cumva și niște tiatră-mnierie, că tare ni s-o mănit via.

– Bine Mină. Iaca mă duc.

După câteva minute Taica către Mama Mină:

– Mai are numa’ o țâră, într-un sac în șireglă.

– Și, cum o dă?

– Iaca, zâce că 3 kile p’o polovică dă cucuruz.

– Atunci du-te iute-n pod și ie-ntr-o videre cucuruz d-ăla mai bun, dân grămada dă lângă fundoaie.

– Mai întii mărg să-i zâc să m-aștepte și să pregătească tiatra, ș-apoi mă sui în pod.

– No, biiiine, bine. Da’ numa’ iute!

După vreo 10 minute, eu, împreună cu Bebe, după ce ne-am asigurat că gălăgiosul „pădurean” a plecat mai departe cu căruța din fața casei, am sărit din pat și am fugit desculți în curte, curioși să vedem despre ce „tiatră mnierie” a fost vorba. Taica, numai ce intrase în curte ținând în mână banița/polovica aproape goală:

– No, ce-i cu voi?

– Arată-ne și nouă ce-ai cumpărat?

– Nu-i dă voi.

– Araaată-ne, te rugăăăăm!

Ne-a lăsat să observăm pe fundul polovicii, învelit într-un ziar vechi o minunăție de cristal vinețiu, mare cât pumnul și în rest mii de mărgeluțe de-un albastru ultramarin, scânteietor. S-a apropiat și Maica Mină:

– Curată tiatră! Faină! Și câtă-i dă vânătăăă!”

Altădată, cam prin aceiași ani, tot în Șeitin, treceam – copil de unul singur – pe stradă. Dintr-o curte a ieșit o femeie, (o știam din iarnă de la colindat – Nană Dyulă). Observându-mă, luând o poziție de „tare ocoșă”… mi se adresează:

– Mă pruncule, tu d-al cui ești?

– Săru’ mâna, Nană Dyulă! Mi-s pruncu-ăl mai mic a lu Dascălu Mnerie…

– No, nu mai spune… tu iești d-a-lu Mnieru? Bată-te să te bată!… Nu te-am mai cunoscut. Ce mare te-ai făcut! Da mumă-ta, Mnieroaica,… Drăghinuța, no, ce mai face?…

Mult mai târziu, în anul 1981, am fost într-o excursie în județul Baia Mare, făcând parte dintr-un grup de tineri, destul de eterogen, toți absolvenți de învățământ superior dar de specializări foarte diferite și proveniți de prin toate județele țării. Înainte ei mă cam batjocoreau după numele de familie, spunând că la înregistrarea numelui meu în certificatul de naștere notarul a fost beat și mi-a „băut” un „i”. Astfel, numele ce-l purtam, în loc să fie „Minerie”, cum, după părerea lor era normal, era doar Mnerie…

Ajunși la muzeul „Țării Oașului”, la vederea unor case foarte vechi, de față cu toți colegii, l-am întrebat pe ghid, însuși Directorul muzeului:

– Domnule Director, cum numiți pe-aici culoarea cu care sunt vopsite casele?

– No, p-aci tătă lumea știe. Tăte-s mnierii… Ca să nu să suie pă zîduri omizîle sau alte gângănii, să bagă-n zama dă var o soluție de tiatră mnierie, sau vânătă – cum i se mai zice – d-aia ce să dă și pă vița dă vie când îi mănită. No, dragă, u’ti-te ce mândră-i casa ceea: mnieru ca ceru’!

***

Rostul celor scrise nu este de a face o introducere la vreo cercetare genealogică ci reprezintă un rod de plăcută simțire și bucurie a vieții, pe care o am înregistrat-o alături de un mare Maestru al scrisului, poetul și jurnalistul desăvârșit Marin Beșcucă. Cunoașterea și apropierea este din destin, iar calea ne-a fost deschisă în rețeaua Facebook. Așa m-am trezit pomenind odată în corespondența purtată despre bănuiala mea asupra propriei origini, antrenându-mă mai mult pe preocuparea, predestinată parcă, de ALBASTRU, sub multiplele semnificații. Așa cred că s-a născut motivul MNIERU, un alt izvor de imaginație a Poetului, cu reflexe în excepționale versuri. Urmărind fascinat șirul acestora, trăiesc senzația spectatorului/cititorului așezat pe un scaun aflat chiar pe scena unde se joacă piesa, în mijlocul actorilor, dar asigurat de independență față de scenariu prin biletul de intrare pe care-l țin strâns în mână, gata să-l prezint oricând controlorului.

Autorul, sub pretextul MNIERU, dă contur excepțional diverselor simțiri și considerente asupra lumii înconjurătoare: „MNIERU mi-a pus făclie clipa…”, ”MNIERU le știe și înțelege”. Asociat unui virtual „Profesor de prețiozități”, MNIERU este persoana-spirit, gata de a da un sfat, dispus mereu la dialog, chiar opozant propriilor păreri, un martor al propriilor peregrinări pe drumurile reamintite ale vieții cotidiene, născătoare de neliniști și frământări, provocatoare de zbuciumări în inimă și minte. MNIERU reprezintă și imaginea speranței, frumusețea azuriului cerului senin, libertății de gândire, libertății de mișcare, îndrăzneala de-a visa, tenacitatea de a nu renunța a privi mereu pe fereastra deschisă spre viitor.

Dar Poetul nu uită toxicitatea „tietrii mnierie” – sulfatul de cupru – folosit în prepararea „zemii bordeleze”, substanță-inamic al manei viței de vie, periculoasă pentru fel de fel de dăunători.

Continue reading „Dumitru MNERIE: Dinspre MNIERU” →

Marta-Polixenia MATEI (BEȘCUCĂ): Prolegomene

Uite-uiteeee!… – îmi striga un gând pe care-l ascunsesem sub pleoapa unui dor – nu te sfii, pășește pe urma poemului și descoperă-i aura, ochiul lumi-i zărească dezvăluirea! – dar ce-o fi vrând și gândul ăsta? – aaaaa, e timpul să vă prezint ceva: ultimul volum de versuri ce stă pitit în așteptare, amirosind a plămadă proaspătă, doruind frământ de tipar, al lui Marin. Cum cine Marin?!… Marin Beșcucă, poetul care are atâta zgândăr în peniță încât poți auzi călimara deversându-și fluviile de cerneală în albii de metaforă prin terasamentele de celuloză ale colii.

Și e atâta sevă de cuvânt aici, dar și necaz că izvorul ar putea n-ajungă… știți voi, hârtia are putere de absorbție, nu glumă! Însă aud scâncetul unui prunc în fașă și dau fuga pe mal de vers să văd ce mi-a adus șuvoiul de cerneală… pe o petală de verde-albastru descifrez un nume de botez: MNIERU!…

De ce Mnieru?… auzii șoapta gândului și-mi veni un răspuns, de undeva din condeiul poetului, chiar din miezul unui vers: în fine, am stat în mine ceva/ și dacă Mitru aveam pentru D. Branc,/ atunci lui i-am zis MNIERU…!/ nu știu cum, sau nu, să-i fi plăcut,/ dar s-a petrecut ceva sub Tacitus…

Sub Tacitus sau nu, verbul avea voce și vocea aceea se reverbera dintre acolade de simțiri ce-și dădeau ghes să iasă luminii, cum atâtea altele ce încă sunt în aștept. MNIERU nu este o fantezie, este aplecarea către un interlocutor real, poetul ne explică, încă de la începutul volumului, uvertura acestui dialog și natura izvorului său: acolo,/ în poemul ce dădea-n suspin șuvoiul,/ am strâns atâtea câte, la-ndemână,/ și ne-am citit,/ și ne-am strâns mâini cu palme de depărtări,/ cu degete-n vise!

Nevoia de comunicare, desigur, anulează distanțe, însă nu este suficient să comunici, este esențial ceea ce comunici pentru ca distanțele să poată deveni „aproape”… și uite-așa, poemul unește suflete, minți, într-un fel unic, poate greu de înțeles pentru unii, fin perceput de către alții, lungimile de undă ale percepțiilor nu sunt mereu egale dar, acolo unde se întâlnesc, se creează, indiscutabil, punți de legătură inimaginabile, chiar dacă, aparent, undele acelea provin din universuri diferite. Și mai e și acel adaos de respect care armonizează totul, vibrația e cea care contează, este cea care dă rezonanță totumului. Găsesc undeva, în vers, o concretizare a celor afirmate: MNIERU mi-a tot întors,/ mi-a tot răstors, metafora,/ dar nu mi-a dat în ea cu cianuri…/ niciodată! Și, da, metafora devine punct de zbatere și dezbatere, însă dialogul e „cuminte”, alchimiile scot la iveală aurul ascuns în plumb nu cu puțin efort, totul este rezultatul unor cercetări lăuntrice amănunțite, explicat și aici, într-un alt fel de simplu, dar complicat: MNIERU mi s-a-ndevenit, din căutări!/ PROFESORUL MEU DE PREȚIOZITĂȚI… și, ca-n orice alchimie, e nevoie de foc să lămurească totul, acela care nu poate fi stins cu apă și a cărui vâlvătaie se poate vedea cu ochiul liber, unul viu, și viul acesta dintre noi va avea flacără,/ va avea puls,/ și nu se va lăsa împins de la spate,/ de sub rampă… nimic nu se vrea în ascuns aici, niciun dedesubt nu este permis, totul este în fair-play, toate lumile instinctului erau cu puii la vedere,/ clipa se-nroșea în obraji cerând dăruirea…

Poetul, vorbind despre sine și parcă pentru sine, se consideră un izolat care suferă durere și crede în Lumină și nu întotdeauna sufărul lui este la îndemâna înțelegerii tuturor. Dar este, în același timp, un izolat creator, poate că tocmai acest izolament în sinele propriu, undeva la granița dintre liniști și neliniști este acel stimulent al înmuguririi întru lirica metaforică. Fermentul, odată activat, nu poate decât să dea plămadă, terenul este fertil, spicul minții este matur. „Poftiți la facerea pâinii!”, parcă îndeamnă un glas, și e și sânge, pătruns prin vene de vers, cumva abstract: m-am descoperit că sufletul meu este singurul portativ/ pe care mi-am așezat inima de cheie sol…/ …/ se vedeau dungi de sânge verde…/ fotosinteza metaforei nu era o treabă de-ndemână,/…și eu mă audeam în mine străpungându-mă din/ ființă să-mi ies afară din mine Luminat.

Ici-colo, impregnate pe coli de vise, apar mărturii desprinse din algoritmul timpului, care ne conduc înspre faptul că nimic nu e întâmplător, totul își are o predestinare… la fel și iubirea, nu este ceea ce-ți vrei, ci ceea ce te absoarbe în însăși eul ei, desen eram înșine noi!/ cu linii drepte, frânte, curbe, vectori/ ce ne chemau tot timpul să-i urmăm…/ …/ dar știam Calea!/ bătătorisem atâtea-n anii aceștia,/ în care nopțile netulburi ne prăduiau simțiri. Suntem liberi să visăm în limita a ceea ce ne este dinainte trasat, așteptând doar momentul care negreșit va să vină… și ne-am descătușat când anii își dau mâna,/ încheiam prin început!?/ UNUL-ne l-am dat în contopit!!

Pe stâncile încercării se mai zăresc încă urmele florilor deznădejdii acum ofilite, o boare duce-ntr-acolo: visam, Mnierule,/ dar timpul împrăștia caudine,/ …/ aripile crescute pe dinlăuntru mi-au obosit!/ pasul știe/ și șotângește… asiduu,/ în contrariul sufletului/ care și-a găsit perla!

Și dacă din trecut mai adie câte un fâlfâi de amintire, poetul își înfige tălpile în prezent îndemnându-și interlocutorul să-i pășească alături, purtându-l prin acuarela unui peisaj pe care și l-a însușit, făcând din el colțul său de rai. Acest petec de Moldovă, ascuns parcă voit privirilor metropolitane, mustește de urmele Rapsodiilor Române, iar poetul ne-o dezvăluie, dialogând cu Mnierul său, pe care și l-a dorit legendui sub numele acesta de alint, într-o altfel de lumină: azi mi-am ieșit singurul prin enescienele răzoare/ săpate în adâncimile viitorului…/ cauți urmele pașilor lui și vei găsi infinitul!, în timpan, glasul sângelui…ce pufnea pe nări,/ balaur suflându-și flăcările nestingerii,/ Oedip!… îmi șoptea un tei… Teiul!… cel ce atâtea leagă de sufletul poetului, de la Corabia obârșiei lui, la leitmotivul eminescian (Ipoteștiul e la doar câteva zeci de kilometri de aici!), acest falnic străjer și martor al atâtor inspirații, TEIUL, care odată se întindea ghirlandă de-a lungul bulevardului vechi pavat cu bazalt, aduce mireasmă de Enescu și mai era și o bancă din piatră,/ ce mă rugă să m-așez picior peste picior…/ și m-am așezat!/ purtam 45 la tăcere!… și banca se minună:/ restul de cavaleri?/ dorm cu capetele pe Inimă de Leu!

Și uite, cititorule, cum ne trezim în mijlocul unor cugetări care amiros a istorie, e drept, teii aceia-n ghirlandă nu mai sunt, ici-colo a mai scăpat câte unul de securea modernizării, dar și când te apropii de cei rămași, parfumul lor te atrage-ntr-acolo… peste umbletul lui Enescu,/ toți teii își acordau florile pe coarda viorii de geniu/ și eu călcam cu teamă să nu calc vreun ecou… cât de încărcată de semnificație metafora aici!… și parcă simți solemnul și pielea ți se face buburuze… simți, Mnierule? E un amalgam de percepții care vin una după alta din împletiri de stări, planurile se schimbă din nou, din istorie poetul trece la analiza cotidianului, lumea, cu ale ei, pare că își are o filozofie proprie, natura însăși pare mulată pe șina timpurilor, constați, fără să vrei că iarăși plouă și ploaia e strâmbă…cum adică strâmbă?… te-ntrebi, însă mai bine opreai gândul, uite cum se și-nghesuie altul: oare câtă minte i-a trebuit celuia cu mulțimea vidă?

Nu foarte departe de aici se vălure Prutul (frate și el cu Poetul), român sfâșiat între neamuri, Prutul m-a aflat deja,/ i-am și scris!/ atât cât să nu-i învolbur apele… omul caută spre apropiere un alt om, însă atunci când e-n singur își caută aproapele-n tot ceea ce-l înconjoară, natura e-n armonie cu spiritul, toate celelalte par atonii peste picturala sufletului, timpul își cadențează ritmul folosind noi metrici, pare că vine torențiala apocalipsei!/ o, tu, tempora, vopsit în tempera…/ și tu măsurător în pas cu pas,/ trageți hora, după ceas…/ vom muri uniți în cuget și-ntr-un glas/ i-am face caricatură lui Popas!

Continue reading „Marta-Polixenia MATEI (BEȘCUCĂ): Prolegomene” →

Dumitru MNERIE: Profesorul doctor Aurel ARDELEAN a plecat la Domnul

Revoluția română din decembrie 1989 a adus și șansa dezvoltării în România unui sistem alternativ de învățământ superior, cu finanțare și administrare privată. Profesorul doctor Aurel ARDELEAN a fost printre primii care au înțeles și au demarat inițiative în acest sens, înființând la Arad Universitatea de Vest ”VASILE GOLDIȘ”. A fost personalitatea care a marcat viața „Cetății” Arad, mai ales prin crearea unei Universități de prestigiu, cât și pentru aportul adus la dezvoltarea culturală a urbei, implicarea activă în promovarea și apoi recunoașterea Aradului ca și Capitală politică a Marii Uniri.

Profesorul Aurel Ardelean a fost un prieten și un partener educațional desăvârșit al Fundației pentru cultură și învățământ „IOAN SLAVICI” din Timișoara, încă de la începuturile demersurilor de înființare a Universității „IOAN SLAVICI” (în anul 2000), Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” alăturând universitatea noastră tânără într-un consorțiu al universităților particulare din vestul țării.

Întreg corpul profesoral al Universității IOAN SLAVICI din Timișoara își manifestă întreaga recunoștință față de cel care a fost RECTORUL fondator al Universității de Vest „VASILE GOLDIȘ” și este alături de familia personală și de „familia academică” a regretatului Profesor Aurel ARDELEAN, plecat prea devreme dintre noi.

Dumnezeu să-l odihnească-n pace!
Veșnica lui amintire și pomenire!

AUREL ARDELEAN (4 iulie 1939 – 26 decembrie 2018)

A plecat dintre noi un Mare Om… și mai avea atâtea de făcut… DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!
Rector fondator al Universității de Vest ”VASILE GOLDIȘ” din Arad, iar mai apoi Președinte al universității…

… așa îl cunosc arădenii pe Profesorul Aurel Ardelean, el cu siguranță fiind însă mult mai mult de atât. Profesorul Ardelean a fost un adevărat ”Om al Cetății”, a fost un cetățean responsabil, model pentru concetățeni, uneori înțeles de aceștia, alteori poate nu…

Dacă astăzi Aradul este recunoscut ca oraș al Marii Uniri – CAPITALA POLITICĂ A MARII UNIRI – i se datorează profesorului Ardelean, care împreună cu alți intelectuali ai Aradului au pus bazele Universității arădene care a preluat numele lui VASILE GOLDIȘ – omul politic arădean care la Alba Iulia proclama MAREA UNIRE.

Nu de puține ori profesorul Ardelean s-a confundat cu profesorul Vasile Goldiș. Amândoi au fost mari idealiști…

Destinul a făcut ca profesorul Ardelean să treacă spre cele sfinte în Anul Centenerului Marii Uniri, fără a vedea instalat la Arad Monumentul Marii Uniri, monument la care a visat și Vasile Goldiș…
Profesorul Aurel Ardelean va fi mereu prezent aici, alături de noi, iar Universitatea de Vest ”VASILE GOLDIȘ”, fondată la inițiativa sa, va sta mărturie prezenței SALE…

Ce poți să spui despre o viață de om în câteva rânduri?

Egiptenii au fost cei mai ”sintetici” dintre pământeni, pentru ei trecutul se rezuma la menționarea unui nume pentru a desemna o epocă.

Pentru Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș”, numele AUREL ARDELEAN înseamnă începutul și întreg parcursul de până acum… Aurel Ardelean este sinonim cu Universitatea care poartă numele lui Vasile Goldiș, cel care spunea tuturor românilor la Alba Iulia că merită să se trăiască pentru un ideal comun românesc și într-o singură țară românească, dar împreună în bună înțelegere cu toate comunitățile naționale.

Aurel Ardelean a încercat să pună în practică, la Arad, principiul lui Vasile Goldiș: ”PRIN NOI ÎNȘINE!”, considerând că România nu se poate dezvolta decât dacă are un popor educat, instruit, bine pregătit profesional, iar vocația lui de dascăl l-a îndemnat să pună bazele unui sistem de învățământ superior la Arad.

Indiferent de critici sau păreri adverse, Aradul nu poate avansa în rândul orașelor de prim rang din România fără a fi un Centru Universitar cât mai puternic în plan național și internațional. Profesorul Ardelean a reusit să pună bazele, la Arad, unui sistem de învățământ medical – sistemul poate cel mai complex, mai costisitor și mai pretențios, pentru că medicina înseamnă … în primul rând viață, sănătate … iar sănătatea este cea mai importantă pentru fiecare dintre noi. Cineva trebuia să încerce și în Arad, iar profesorul Ardelean și-a asumat – cu toate criticile și opoziția – această misiune.

A sprijinit activitatea specialiștilor istorici prin susținerea specializării Istorie la universitate chiar și atunci când mulți considerau că nu este ”profitabilă”. Ce poate fi mai profitabil decât cunoașterea propriei identități? De unde venim și unde ne ducem? Profesorul Ardelean a pus Aradul pe harta țării și în acest domeniu, a pus bazele Muzeului Memorial ”VASILE GOLDIȘ”, mai mult chiar s-a implicat în sprijinirea cercetărilor asupra trecutului … a reînființat ASTRA Arădeană, dar s-a preocupat și de sprijinirea cercetării operelor lui Ioan Slavici sau Tudor Arghezi …

Sunt atât de multe domenii sprijinite de profesorul Ardelean, încât cu siguranță ușor poți omite câteceva din domeniile: sănatate, științele umaniste, juridice, economice, inginerie, sport…

A fost un dascăl de vocație, un om de știință perseverant, s-a implicat în politică considerând că oamenii politici trebuie să fie sensibilizați de valorile reale ale societății … te întrebi cum de reușea să facă atâtea lucruri… era la birou dimineața de foarte devreme și pleca de la birou sau de la universitate / facultate / centru de cercetare, noaptea foarte târziu. Nu s-a menajat și nu i-a menajat pe cei din jur. Era foarte greu să te adaptezi ritmului de viața a profesorului Aurel Ardelean.
Sa nu uităm familia. A fost un Om al familiei, încercând să coaguleze în jurul său membrii familiei… era ”sufletul” FAMILIEI, aceasta fiind cea care i-a dat puterea de a lua de la capat – în fiecare zi – fiecare inițiativă, ideie, proiect…

Dacă am face o scurtă statistică despre preocupările profesorului Aurel Ardelean, am putea spune:
AUREL ARDELEAN (4 iulie 1939 – 26 decembrie 2018)
– Preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”din Arad
– Preşedintele Consiliului de Administraţie
– Preşedintele Fundaţiei Universitare „Vasile Goldiş” din Arad
– Președintele Asociației pentru ridicarea Monumentului Marii Uniri la Arad
– Preşedintele Fundaţiei pentru Medicină Celulară şi Moleculară din România
– Director – Şcoala Doctorală de Biologie – IOSUD – UVVG Arad
– Director – Institutul de Ştiinţe ale Vieţii – UVVG Arad
– ACTIVITATEA DIDACTICĂ: Botanică farmaceutică, Biologie celulară şi moleculară
– ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ ŞI DE CERCETARE: cărţi, tratate, monografii: 85 cărţi, tratate, monografii; editor / coordinator: 56 volume; numeroase capitole publicate în monografii internaţionale, prelegeri de sinteză, cursuri, manuale de lucrări practice şi manuale şcolare; 79 de lucrări ştiinţifice de biologie, ecologie şi protecţia mediului; 60 de lucrări de istoria biologiei; 12 lucrări indexate în baza de date Web of Knowledge, Web of Science (ISI Thompson Reuters); peste 250 de citări; Indice Hirsch 15, cf. Google Scholar: 810 citări ISI Proceedings Paper…
– Până în 1989 – Profesor: Liceul Teoretic Chişineu Criş, Liceul Pedagogic Arad, Liceul Moise Nicoară Arad, Inspector şcolar de specialitate…
– 1974 – 1980: Doctor în Ştiinţe biologice, cu teza „Flora şi vegetaţia Crişului Alb, între izvoare şi oraşul Ineu” la Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj- Napoca.
– Membru în comisii de doctorat, concursuri – posturi didactice, admitere…
– Evaluator în competiţii CEEX, PNCDI I, PNCDI II, UEFISCDI…
– Membru al unor Academii din Romania sau străinătate: Academia de Ştiinţe Medicale din România; Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOŞR); European Academy of Science and Arts, Vienna/Salzburg (EASA); Albert Schweitzer World Academy of Medicine, Warsaw; Academia Brasilleira de Ciencias, Sao Paolo; Academy of Science New York; European University Association (E.U.A); National Association of Biotechnology, Norwich, UK; International Association for Ecology (INTECOL); European Association for Research on Plant Breeding Montpellier, France (EUCARPIA); Cellular Biology Society of York University, England; Electronic Microscopy Society – Royal Society of Ecology, Denmark; National Society of Ecology, Hungary; European Society of Human Genetics, Geneva; Danubians Rectors Conference (DRC).
– Membru in organizaţii/societăţi profesionale/ştiinţifice naţionale: Societatea Naţională de Biologie Celulară; Preşedinte al Societăţii Române de Biologie Celulară (SRBC) Filiala Arad; Societatea de Ştiinţe Biologie din România; Societatea Naţională de Morfologie Normală şi Patologică din România; Asociaţia Naţională a Grădinilor Botanice din România ANGBR, Preşedinte Filiala Arad; Comitetul Naţional de Istoria şi Filozofia Ştiinţei, CRIFST, Divizia Istoria Ştiinţei, Academia Română; Comitetul tehnic al plantelor medicinale şi aromatice; Comisia Naţională de Bioetică a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale; Comisia pentru Securitate Biologică / Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului / Ministerul Mediului Comitete de redacţie ale unor reviste naţionale sau internaţionale…
– Redactor sef reviste cu referenti şi colective editoriale internaţionale: Studia Universitatis “Vasile Goldiş” Seria Ştiinţele Vieţii (Life Sciences Series); Annals of the Romanian Society for Cell Biology (SRBC); Current Problems in Cellular and Molecular Biology (Probleme curente în Biologia Celulară şi Moleculară) Membru în comitet de redacţie revista cotata ISI 3 – Journal of Cellular and Molecular Medicine, Faculty of Medicine Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Ed. Carol Davila University Press (2009) – Romanian Journal of Morphology and Embriology (Journal of the Romanian Society of Morphology), Romanian Academy Publishing House Membru în comitet de redacţie reviste cu referenti şi colective editoriale 5 internaţionale – Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie – Serie nouă (editată sub egida MEN, ANCS, Colegiul Consultativ pentru CDI, CNCS) – Revista „Noema”, Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii (sub egida Academiei Române) – Annals Series in Biology Sciences, Academy of Romanian Scientists…
– Recunoaşterea prestigiului professional: Academia Română: Premiul ”Emanoil Teodorescu”; Premiul „Emil Racoviţă”; Premiul „Petre S. Aurelian”.
– PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI: Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.
– PATRIARHIA ROMÂNIEI: Medalia şi Diploma Omagială „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, cu ocazia Anului Omagial „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”
– ORDINUL MILITAR DE ROMÂNIA, membru al a Parlamentului European, NATO şi OSCE: Diploma Membru de Onoare în Grad de Comandor.
– Doctor Honoris Causa: Universitatea ”Liberty” din Sacramento, California, SUA; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara; Universitatea ”Transcarpatia” din Ujgorod, Ucraina; Universitatea „Danubius” din Galaţi.
– Distincţii / Premii: Medalia de bronz „INVENTIKA; UEFISCDI: PN-II-RU-PRECISI-2014-8-7311; PN-II-RU-PRECISI- 2014-8-7335; „Excellence Award for Cross-border Cooperation in the DKMT Euroregion; Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad; Titlul de Onoare „Personalitate a Judeţului Arad”, conferit de Consiliul Judeţean Arad; Titlul „Cetăţean de Onoare” al Municipiului Baia-Mare, conferit de Consiliul Local al Municipiului Baia Mare; Titlul de Cetăţean de Onoare al Oraşului Sebiş; Titlul de Cetăţean de Onoare al Oraşului Chişineu – Criş, Jud. Arad.
PENTRU CINE DOREȘTE SĂ ÎȘI IA RĂMAS BUN DE LA PROFESORUL AUREL ARDELEAN
Joi 27 decembrie 2018, începând cu ora 18,00
Primăria Arad – Sala Ferdinand
Ora 20,00 – SLUJBĂ DE PRIVEGHERE
Vineri 28 decembrie 2018 – pe parcursul întregii zile
Campusul Universitar, str. Liviu Rebreanu, nr. 86, Arad – Salonul oficial
Ora 19,00 – SLUJBĂ DE PRIVEGHERE
Sâmbătă 29 decembrie 2018
Campusul Universitar, str. Liviu Rebreanu, nr. 86, Arad
Ora 13,00 – SLUJBA DE ÎNMORMÂNTARE
iar ulterior
Cimitirul Pomenirea
SĂVÂRȘIREA SLUJBEI DE ÎNMORMÂNTARE

—————————

Prof. univ. dr.Dumitru MNERIE

Timișoara

28 decembrie, 2018

Galina MARTEA: Constatarea evenimentelor istorice – apariție editorială în onorarea Centenarului Marii Uniri

În semn de recunoștință pentru marele eveniment Centenarul Unirii a fost lansată ediția specială a revistei de cultură istorică COLUMNA 2000, serie nouă, editată de Universitatea „Ioan Slavici” din Timișoara. Fiind în al 19-lea an de existență, revista Columna 2000, cu numerele 73-74-75-76 (ianuarie-decembrie 2018), este o publicație remarcabilă care, la rândul ei, ar putea fi comparată cu o monografie științifică de o valoare aparte în domeniul istoriei, având un conținut de 330 pagini și o consistență analitică ce predispune către reflecții profunde, în cazul dat, către onorarea/ reamintirea/ constatarea celor mai reprezentative evenimente din istoria neamului românesc din perioada anilor 1918-2018 și nu numai. Publicația respectivă este binevenită prin prezența unor personalități marcante din sfera academică, universitară și scriitoricească atât din cadrul țării, cât și din afara ei, avându-l pe Aurel Turcuș în calitate de conducător spiritual, iar în consiliul științific al revistei fiind prezenți renumiți oameni de știință precum Ioan Aurel-Pop (acad., prof.univ., dr., președinte al Academiei Române), Ioan Hategan (dr., cercetitor științific la Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române), Doina Benea (dr., membru corespondent al Institutului German de Arheologie din Berlin), Adrian Bejan (dr., prof.univ., membru al Societății de Științe din România), Radu Paiușan (dr., prof.univ, președinte al Asociației Istoricilor Bănățeni), Cornel Petroman (prof, dr., responsabil al Secției de Istorie Modernă a Societății de Științe Istorice din România-Filiala Timiș), cât și alți savanți eminenți ai națiunii române. Corespunzător, existența revistei este onorată prin contribuția majoră a Colegiului Directorilor Onorifici și, nu în ultimul rând, construită și pusă în lumină de Colegiul de Redacție, redactor sef fiind istoricul Tiberiu Ciobanu (fondator, director, dr., conf.univ., prorector al Universității „Ioan Slavici”), iar redactorii-sefi adjuncți fiind domnii Dumitru Mnerie (dr., prof.univ., președintele Consiliului Academic al Universității „Ioan Slavici”) și Otilia Breban (prof.), și, respectiv, redactorii Ana Caia, Ion Jurca Rovina, Zaharia Pereș, Mariana Gurza, Alina Șușoi, Veronica Balaj și mulți alții, care prin inteligența și capacitatea lor profesională reușesc să ofere publicului cititor o lucrare demnă de respect și apreciere.

O revistă consacrată în totalitate marelui eveniment – Centenarul Unirii, dar și multor altor evenimente/ acțiuni istorice ce au fost prezente în viața poporului român. O lucrare oportună și de o importanță extraordinară, aceasta însumând în sine aspecte despre istoria, cultura, tradițiile, unitatea și identitatea neamului românesc. Scopul principal al acestei ediții este de a relata realitatea trăită în țara românească de-a lungul timpului și, nemijlocit, de a elucida conținutul obiectiv prin intermediul căruia se profilează personalitatea poporului român în diverse perioade istorice. Pentru început, în cuvântul de deschidere, la secțiunea Editorial, ne vorbește Dumitru Mnerie despre „Cultura și demnitatea României în anul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire”. O descriere fascinantă și impunătoare despre trecutul și prezentul istoric al României. Referindu-se la semnificația anului 2018, Domnia Sa scrie: „Anul 2018, prin Decizia 864/ 2017 a Parlamentului european și a Consiliului UE, este declarat Anul european al patrimoniului cultural. Revista Columna 2000, încheie al XIX-lea an de existență în Serie nouă, cu îndeplinirea menirii de păstrător la loc de cinste al patrimoniului cultural românesc, al demnității României – vatră statornică a tuturor românilor”, continuând cu: „Întregul an 2018 este presărat de momente de aduceri aminte, de aniversări și comemorări, dovezi de recunoaștere și prețuire a valorilor culturale adunate de poporul român de-a lungul veacurilor. Lista momentelor se deschide cu numele a doi mari români, tată și fiu, personalități de care se leagă de istoria românilor, în special istoria medievală a Transilvaniei și Banatului: Iancu de Hunedoara (n.1407, Hunedoara – d.1456, Zemun) și Matia Corvin (n. 1443, Cluj – d. 1490, Viena). Se împlinesc 580 de ani de când Iancu de Hunedoara, unul dintre cei mai mari comandanți militari ai Europei medievale (remarcat mai ales pentru numeroasele campanii antiotomane), devine Ban al Severinului și Comite al Timișoarei (1438)”. În același timp, Domnia Sa semnalează că „Anul 2018, anul Centenarului Marii Uniri marchează România (suprafața 238.397 km² și 19.549.220 locuitori), ca țară membră în principalele organisme internaționale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite – ONU (1955), Uniunea Latină (1980), Consiliul Europei (1993), Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa – OSCE și Organizația Internațională a Francofoniei – OIF (2003), Organizația Tratatului Atlanticului de Nord – NATO (2004), Uniunea Europeană – UE (2007). Acum România, ca țară europeană bine integrată, se pregătește să preia chiar și Președinția Consiliului Uniunii Europene (în 2019)”. Concomitent, Dumitru Mnerie face o analiză și descriere succintă despre activitatea și viața marilor domnitori, istoriografi, umanisti, filozofi, cărturari, oameni de știiință, episcopi, scriitori, oameni politici de origine română, care prin contribuția lor au dezvoltat și au venerat țara românească, aceștea fiind Dimitrie Cantemir, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare (Domnitorul Moldovei timp de 47 ani, considerat cu cea mai mare domnie din epoca medievală din Țările Române), Miron Costin, Vasile Alecsandri, Ioan Inochentie Miku-Klein, Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Grigorescu, Regina Elisabeta, Regele Carol I, Ioan Slavici, Ciprian Porumbescu și multe alte personalități distincte ale națiunii române. În încheiere, domnul Dumitru Mnerie menționează cu multă satisfacție sufletească și demnitate națională despre valoarea Actului de Unire din 1918: „Și totuși, aniversarea cea mai dragă a poporului român din acest an este Centenarul României. Prezentul număr al revistei „Columna 2000” este dedicat, în special acestui mare eveniment. În editorial se amintesc două momente premergătoare extrem de importante, și anume: 27 martie/9 aprilie 1918, momentul hotărârii prin vot de către Sfatul Țării (adică Parlamentul proclamatei Republicii Democratice Moldovenești) a unirii Basarabiei cu România (act ce reprezintă concretizarea și biruința mișcării «româniste» din acest ținut), precum și 15/28 noiembrie 1918, unirea Bucovinei cu România, hotărâtă în Congresul general al Bucovinei, când, în fapt s-a decis adoptarea Moțiunii prin care se cerea „unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, regatul României”. Momentul de referință al înfăptuirii Marii Uniri a fost marcat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918, fiind convocată de către Marele Sfat Național Român, prin Consiliul Național Român Central de la Arad, la care au participat 1228 de deputați pentru a vota Rezoluția de la Alba Iulia, prin care se se pecetluia unirea românilor transilvăneni, crișeni, bănățeni și maramureșeni cu Regatul Român”. Sunt puse în relief idei fenomenale, pătrunse de spiritul național, desigur, totul fiind raportat la mediul, pământul și graiul românesc. Cuvinte extraordinar de frumoase, cuvinte care inspiră sentimente de venerație și provoacă omul în realizarea cât mai multor acțiuni nobile pentru țara natală.

Cu aceleași gânduri de bună credință și fidelitate în valorile spirituale, umane, naționale, Col.(r.) Constantin C. Gomboș scrie un eseu în memoria regretatului Aurel Turcuș (mentorul revistei Columna 2000, savant, poet, prozator, etnograf, jurnalist, istoric), întitulând „Gânduri pentru un prieten plecat în nemurire, Aurel Turcuș (1943-2012)”. Acesta este un moment de reculegere pentru o personalitate și identitate autentică a neamului românesc. În memoria scumpului prieten, Col.(r.) Constantin C. Gomboș mărturisește: „La 1 decembrie anul acesta voi aprinde o candelă și pentru tine în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Nu te pot uita, drag și de neuitat prieten!”.

La secțiunea Pagini de Istorie autorii înscriu subiecte nespus de importante despre etnogeneza românilor, voievodat, ideea și indentitatea națională, recunoașterea independenței, naționalizare, acțiunile politice românești, cultură, relațiile socio-umane, etc.; iar componentul Marii Uniri este transpus în cel mai detaliat mod și cu multă demnitate națională. Pentru început, profesorul universitar și dr. Doina Benea ne face cunoștință cu studiul privind „Cercetările arheologice din castrul roman de la Tibiscum (1976-2015). Rezultate și perspective”. Respectivul studiu științific oferă o largă posibilitate de înțelegere concretă a modului de integrare culturală a unor populații provinciale (traci, vindelici), cu etnii din spațiul sirian și nord-african cu populația locală dacică în secolele II-III, autoarea argumentând că ascendența rapidă a veteranilor din castrul de la Tibiscum în rândul elitei aristocrației urbane locale, dar și de la Apulum și mai ales, în Capitala Ulpia Traiana Sarmizegetusa, constituie indiciul cel mai clar al romanizării unei pături importante din populația anticului Tibiscum”.

La aceeași secțiune Pagini de Istorie, profesorul universitar și dr.Tiberiu Ciobanu prezintă descrieri foarte clare și destul de interesante „Despre Vlad Țepeș – un „voievod absolut” și „cel mai mare cârmuitor și comandant militar” al vremii sale – la împlinirea a 570 de ani de la urcarea sa pentru prima oară pe tronul Țării Românești”; „Despre Mihai Viteazul («stăpân [chiar dacă doar vremelnic] al întregului neam românesc», «eroul naţional [pentru veșnicie] al tuturor românilor» și «principe valah [român] de interes [indiscutabil] universal») la aniversarea a 460 de ani de la nașterea sa și a 425 de ani de la urcarea lui pe tronul Țării Românești”; „Despre Dimitrie Cantemir, principele-cărturar al neamului românesc, la aniversarea a 345 de ani de la nașterea sa și la comemorarea a 295 de ani de la trecerea lui la cele veșnice”; „Despre Alexandru Ioan Cuza, părintele statului național român modern, la comemorarea a 145 de ani de la trecerea sa la cele veșnice”. Cercetările Domniei Sale sunt marcate de o viziune amplă despre marii voievozi, domnitori, cărturari români, în mod aparte, despre acele personalități distincte care, în timp, au contribuit substanţial la realizarea aspirațiilor milenare de unitate, respectiv, de creare a statului naţional român. Făcând o descriere relevantă despre domnitorul Mihai Viteazul, Tiberiu Ciobanu spune: „Neîndoielnic că „fiul marelui și preabunului răposatului Io Petrașco Voievod”5 este conducătorul nostru politico-militar cel mai temeinic cunoscut pe plan naţional şi internaţional din întreg Evul Mediu românesc, el meritând pe deplin să fie pomenit cu evlavie, mândrie și recunoștină de către toți românii cu ocazia Centenarului, deoarece este, practic, primul unificator de neam și țară din îndelungata și zbuciumata noastră istorie”. Cât despre Dimitrie Cantemir (domnitorul Moldovei și marele cărturar al umanismului românesc), autorul menționează: „… deși a domnit foarte puțin, prin întreaga-i activitate, pusă atât în slujba luptei pentru neatârnarea patriei sale, cât şi a dezvoltării culturii româneşti şi europene, poate fi considerat unul dintre cei mai valoroşi voievozi şi cărturari ai neamului nostru”. Afirmații de mare preț în adresa marilor personalități românești.

Însă, Ioan-Aurel Pop (prof.univ., dr.hab., președintele Academiei Române) scrie despre „Etnogeneza românilor – dincolo de aspectul enigmatic și miraculos”, în concluzie declarând: „Poporul român s-a format într-un proces îndelungat, între secolele I-II și VIII-IX d. Hr., ca un popor romanic din romanitatea estică, în urma colonizării Daciei. Invazia slavilor a slăbit în chip sensibil romanitatea sud-dunăreană, diminuându-i mereu potențialul uman. Datorită romanizării, limba latină s-a impus peste tot în provincia traiană, iar apoi și în celelalte regiuni ale Daciei, așa cum se impusese și în Moesia și Dacia Aureliană. Limba latină vorbită la Dunărea de Jos (latina populară) a evoluat pe o cale proprie, ca și latina vorbită în Peninsula Iberică sau în Gallia, și a dus treptat la formarea unei noi limbi – limba română. Unitatea limbii române și faptul că la sud de Dunăre nu s-au format limbi romanice distincte, ci doar dialecte ale limbii române demonstrează încă o dată strânsele contacte dintre romanicii de pe ambele maluri ale fluviului, precum și faptul că izolarea protoromânilor și românilor de la sud de fluviu de masa nord-dunăreană a poporului lor s-a făcut relativ târziu, prin secolele al VII-lea – al VIII-lea, când etnogeneza și glotogeneza erau aproape terminate”.

Eugen Mioc (prof., dr.) prin intermediul lucrării despre „Ideea națională și Revoluția de la 1848-1849 în Banat și Transilvania” zice că „Revoluțiile dintre anii 1848-1849 au reprezentat, atât prin aria de răspândire cât și prin durată, o ridicare populară nemaiîntâlnită până atunci la nivel european. Ele au fracturat regimurile monarhice neoabsolutiste de pe bătrânul continent și au adus ca noutate naționalismul.1 Organizatorii mișcărilor au fost cu predilecție intelectuali, proveniți atât din rândurile burgheziei liberale cât și din cele ale nobilimii reformatoare. Majoritatea liderilor revoluționari aveau contingență cu lojile masonice și combinau ideile iluministe de sfârșit de secol XVIII – libertate, egalitate, fraternitate, specifice Revoluției franceze de la 1789 – cu idealuri romantice de început de secol XIX – conceptele de națiune și naționalism. Prin urmare, scopurile mișcărilor revoluționare au fost multiple: democratizarea societăților, cu tot ceea ce presupune acest fapt dar, și emanciparea popoarelor asuprite și formarea unor state naționale pe criterii etnice. Conceptul de națiune în sensul modern al termenului apare la sfârșitul secolului XVIII în vestul Europei și în Statele Unite și de acolo se extinde în întreaga lume…”. Anul 1848 a constituit însă și momentul trezirii conștiinței naționale a românilor. A fost pentru prima oară când, idealul formării unui stat românesc unitar a coborât de la nivelul elitelor la nivelul poporului de rând”.

Respectiv, profesorul Otilia Breban prin articolul „140 de ani de la recunoașterea independenței de stat a României” înregistrează următoarele: „Anul 1878 se înscrie în istoria neamului românesc ca anul în care a fost dobândită pe calea armelor (în urma victoriei obținute de armatele ruso-române asupra forțelor militare turcești în Războiul din 1877-1878) și recunoscută prin acțiuni diplomatice (care au culminat cu Congresul de Pace de la Berlin din iunie-iulie 1878) Independența de stat a României (ce fusese deja proclamată la 9 mai 1877), fără înfăptuirea acestui ideal național nefiind posibilă, practic, evoluția ulterioară a țării noastre și înscrierea acesteia în rândurile marii familii a statelor europene”. „În primăvara anului 1877 existau toate condițiile interne și externe pentru îndepărtarea suzeranității otomane. Întreaga națiune dorea și era interesată să obțină independența deplină a României. Un război victorios, care să înlăture suzeranitatea Porții otomane și să consfințească independența țării, reprezenta o necesitate, nu numai de ordin istoric, ci și de ordin moral și național”. „În ciuda unor condiționări și îngrădiri, Tratatul de la Berlin a recunoscut independența statului român și intrarea cu drepturi depline a României în concertul european. În lunile următoare, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Rusia, au recunoscut fiecare noul statul internațional al țării, stabilind cu ea relații diplomatice. Italia va recunoaște independența în 1879, după ce articolul 7 din Constituție se va modifica, articol care făcea referire la drepturile civile și politice, iar celelalte trei mari puteri, Franța, Marea Britanie și Germania, vor recunoaște independența țării, abia în anul 1880, după ce guvernul român avea să accepte condițiile de răscumpărare a căilor ferate de la acționarii germani. Datorită recunoașterii sale internaționale, România a străbătut o etapă decisivă în procesul ei de afirmare europeană. Totodată, dobândirea independenței de către statul român a contribuit în a pregătii desăvârșirea unificării statale a națiunii române”.

Profesorii Radu Botiș și Mircea Botiș analizează cu multă pasiune Acţiunile politice româneşti în direcţia realizării Marii Uniri, la acest subiect concretizând: „În nemijlocită legătură cu activitatea politică şi diplomatică dusă pe diferite planuri de România în scopul realizării idealului său national,cu lupta purtată de conaţionalii din provinciile aflate sub stăpânire străină, un mare număr de români au desfăşurat în diferite ţări din Europa,precum şi în S.U.A. o acţiune multilaterală şi eficace,în cooperare cu sârbii, cehii, polonezii etc. pentru cauza comună: victoria principiului naţionalităţilor şi recunoaşterea acestuia drept criteriu fundamental în statuarea postbelică a lumii”. Pe când, Ana-Maria Ciupu (elevă în clasa a XI-a, Științe Sociale, Liceul Teoretic „Vlad Țepeș” Timișoara) vine cu o relatare destul de prețioasă despre „Propaganda românilor din Occident în favoarea Marii Uniri”, astfel afirmând: „În înfăptuirea Marii Uniri din 1918, un rol deosebit de important l-au avut acțiunile românilor aflați în Occident, și, mai ales, a celor aflați acolo cu un mandat. Propaganda românească în favoarea cauzei naționale s-a amplificat mai ales după retragerea armatelor române în cadrul campaniei de la sfârșitul anului 1916”. Astfel, marile personalități ai neamului românesc au desfășurat o activitate enormă pentru cauza românilor, pentru țara natală, printre aceștea regăsindu-se: Vasile Stoica din SUA, Gheorghe Mironescu și Dumitru Drăghicescu din Marea Britanie; Traian Vuia și Alexandru Lepădatu din Franța, Vasile Goldiș din Belgia și mulți alții. Prin această lucrare autoarea demonstrează că activitatea desfășurată de românii din străinătate a dat roade mari, constituindu-se într-o contribuție semnificativă la cunoașterea și înțelegerea cauzei românești.

Fiind structurată în multiple secțiuni și cu diverse conținuturi (pagini de istorie, patrimoniu, evocări, din istoria învățământului românesc din Banat, homo religiosus, marea unire reflectată în artă, din larga românitate, mari personalități ale omenirii, restituiri, meridiane, consemnări, vitrina cu cărți), revista în cauză cuprinde o pleiadă întreagă de autori care, la rândul lor, transmit mesajul corespunzător pentru publicul cititor. În această listă a autorilor/ cercetătorilor/ academicienilor/ scriitorilor se înscriu și Horațiu Suciu și Monica Suciu cu lucrarea „Lugojul, Marea Adunăre Națională de la Alba Iulia și instaurarea administrației românești (1919)”; Laurențiu Nistorescu cu „Ultramontania, un ducat tardeno-dacic”, Sorin Gabriel Ionescu despre „Voievodatul – forma de organizare a comunităților din Banat la începutul Evului Mediu”, Ioan Hațegan cu „Studenți din Banat la universități străine în Evul Mediu. Studenți timișoreni”, Alexandru Gyuris cu „Cetatea Timişoara otomană în hărţi habsburgice din secolul XVIII”, Cristina Grecu „Aniversare. 170 de ani de la Revoluția pașoptistă din Banat”, Sorin Codaț „Prăbușirea Frontului de Est și consecințele sale politice pentru România (1917-1918)”, Marieta Rubaneț „Scurtă privire asupra evenimentelor din preajma Marii Uniri”, Horia Țâru „Regal la Marea Unire de la 1918”, Constantin C. Gomboș „Ecoul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 în documente de arhivă și presa vremii din Banat (1919-1940)”, Dușan Baiski „Rebeli cenăzeni, la Curtea Marțială”, Eusebiu Narai „70 de ani de la naționalizare. Naționalizarea principalelor mijloace de producție în județul Caraș”, Mariana Gurza „Vasile Plăvan – mărturii de istorie trăită”, Galina Martea „Centenarul Marii Uniri – unitatea națională a românilor de pretutindeni”, Virginia Popovici „«Opinca», prima „foaie” românească din Banatul sârbesc” și mulți alți autori; în cele din urmă, redacția revistei venind cu studiul „Dovezi documentare ale participării la Marea Unire”. De menționat, în majoritatea cazurilor, lucrările tuturor autorilor se înscriu în categoria cercetărilor științifice, acestea fiind însoțite de surse bibliografice, introduceri, concluzii și alte aspecte caracteristice conținutului analitic. Autorii revistei, prin subiectele abordate, au încercat să pună accente clare pe evenimentele istorice care au marcat, în timp, identitatea poporului român.

Printre multitudinea de autori prezenți în această revistă sau, mai bine zis, în această monografie științifică se regăsesc renumiți savanți, scriitori, pedagogi și istorici cu renume, iar cele scrise de domniile lor sunt realități despre destinul, viața și existența poporului român. Sunt formulate descrieri ce relatează, cu adevărat, istoria națiunii române din trecut și prezent, astfel lucrarea de față fiind nespus de necesară societății române de astăzi, cu atât mai mult, în Anul când se onorează marele eveniment – Centenarul Unirii. O lucrare ce merită a fi lecturată și înțeleasă cu întreaga totalitate a proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului – conștiința, cugetul, gândirea – unde sunt puse în evidență conținuturi extraordinar de interesante ce sunt pătrunse de spiritul național, în același timp, totul reprezentând o chemare întru valorificarea sentimentului autentic pentru neamul românesc de pretutindeni. Drept urmare, COLUMNA 2000 este o revistă de cultură istorică construită conform celor mai moderne tehnici editoriale și care, la rândul ei, este publicația care completează, în mod onorabil, patrimoniul cultural român.

———————————-

Galina MARTEA

Olanda

10 decembrie, 2018