CÂT MAI E CLIPA?
Cum mă auzi când nu mă auzi
Când te strig de nu te mai strig?
Ce îmi răspunzi prin atâta liniște
La o clipă de… până la cuvinte?
Nasc fantome prin peștera înghețată,
În perindarea unghiurilor de vis.
Ai apucat să îmi dilați celulele
Prin descântec vrăjind vene spre rod.
Cum mă respiri în pulsul sufocării,
Când perfectul necompus rătăcește fără ,,avoire”?
Verbul leant din prezumtiv-potențial
Este interogat între gerunziu și participiu.
ABSENȚĂ LA… ESENȚĂ
Frică imbecilă, nu-mi alungi credința!
Poate lași din clește, robii lăcomiei!
Să mă rog la Ceruri, să-mi călesc ființa?
Poate spăl cu lacrimi, sabia mândriei?
Câte lighioaie, scoate lăcomoasă,
Jalnica Pandora, ghips rămas ruine,
Cum nu se îndură, în comuna casă,
Poate vrea o halcă de carne din mine?
Am ales nefrica, am cules trăirea,
Poate demoni tainici, împletesc îndemnul?
În zadar încearcă să îmi sape firea,
În acest spectacol, respingând infernul…
Profesorul geamăt cu-a durerii carte,
S-a zgârcit la note, obosit de-absențe,
Nu mai are parte, cel ce scuipă-n frate:
Pacea de integru, naște din esențe…
RĂSPUNSURI LA NEÎNTREBĂRI
Număr de la unu, la 12,
Cât tu uiți a-ți aminti să procesezi
Naturalețea tăcerii tale
Are aroma chimiei cu glasu-ți timid.
Laurii clipei scutură ecoul liniștii
În ritmul pașilor neschițați pe harta viselor.
Înflorește în resemnare, piatra din zidul fricilor,
Mai înspumată de frământarea cu pumni somnolenți.
Cade o literă din țesătura empatiei
Și aruncăm la coș frază cu frază,
Context cu context al halucinantei poveri,
Pe fundalul răspunsurilor din aceleași roluri.
DOAR TU DIN DOAR EU
Unde ai fi doar tu și unde aș ființa doar eu?
Litere spre mântuire
Doamne, m-ai poleit cu flori în pomi
Și pasul mi l-ai făcut treaptă.
Continue reading „Diana CIUGUREANU: Iarna sufletului (poeme)” →