Dan-Obogeanu Gheorghe: Confesiuni…acelei muze

Miroase perna a muşcată,
Cresc flori de câmp în patul tău,
Adormi cu mine îmbrățișată
Să fim doar unul, tu şi eu.

 

Împreunaţi de o iubire
Ce n-are leac şi nici păcat,
Rămasă veche amintire
De îngerul grăbit plecat…

 

Mirosi a lut si mere coapte
Din Pomul Vieţii roditor,
Și vin spre a-ţi culege-n noapte
Nectarul fructelor ce dor.

Tu eşti icoană resfinţită
Cu frumuseţea unui gând
Venit, ca dorul să-ţi cuvânte
Peste al toamnei galben rând.

Sosit pe calea unei stele
Necăzătoare, printre nopți,
Lumina să-ţi pătrundă-n vene,
Tu s-o primeşti, cu drag, de poţi!

Şi să usuci nisipul crud
Ca prin oftaturi să-ţi măsoare
Clepsidra veche, un timp nud,
Din nopţile cu Ursa Mare,

Iar tu în taină le pătrunzi
Cu ochiul tău înlăcrimat,
Prin constelaţii să îţi vezi
Toți zeii ce te-au dezlegat

De albe nopţi, îngândurate,
Singurătăţi cu norii plânși,
Rămase clipe-nstrăinate
De ochi uitaţi, cărbunii stinşi…

Și-n dimineţi tot mai senine
Cu brumele cernite fin,
Îţi voi trimite să te-aline
Un stol de rândunici ce vin.

Frumoase-s ca şi primăvara
Demult uitată peste luni,
Se-ntorc asemenea dorinţei
Din capul neumblatei lumi…

Ne vor găsi în taina nopţii
În patul cu parfum de flori,
Şi vor cânta pe bolta porţii
În tril de fluier și viori!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

Octombrie 2019

Lasă un răspuns