Dacă…

Dacă iubirea ar fi un vânt hoinar
Ar zbura nebună prin grădinile Asiriei
Şi la porțile albei Iştar va înopta
Cuprinzând inima ta în vers…
Dacă samânţa îndoielii ar răsări
În piatra seacă a disputelor pustii
Din ea s-ar ridica Porunca
Unui alt Cod al dorului Infinit…
Iar dacă un grădinar s-ar face poet
I-aş porunci să omoare dorul
În grădinile Asiriei pustiite…
Iştar sa fii tu, iar eu Nabucodonosor!
În Câmpia Mesopotamiei
Pe colina verde cu cedrii seculari
Aş pune dorinţele
Să cânte în note cuneiforme,
Bătându-le adânc
În inimile de dor răvăşite…
Prin palatele din Bagdad,
În minarete și pe covoare de mătasă
Aş zugrăvi o Iubire
În care Tu și Eu
Ne vom cânta de bucurie
Amândoi pentru Veşnicie…
Cântecul pătrundă adânc
În cedrii Libanului,
Pe munţii de Măslini
Sau în Valea unui Armaghedon…
Într-o Pace curtată
De metafore și credinţe
Pe un râu de Cuvinte,
În apa Iordanului
Cu Botezul Devenirilor
Va reînvia iubirea noastră…

–––––––––

Dan-Gheorghe OBOGEANU

12 iunie, 2018

Flori de tei

 

Te voi îmbrățișa cu verdele pădurii
şi printre vise iţi aduc lumina
florilor din bolți
lăsate de sfinți să licărească
în ochii tăi…
Priveste-mă cu stelele!

……………………………….

În dealul în care
nu bate gândul tău amar
le-m spus teilor să cânte
cu florile din inimile lor…
Ce minune s-a făcut
şi câtă lumină
se împrăștie în verdele codrului!
Am îmbrățișat teiul
şi ţi-am ascultat şoaptele….
i-am pus mâinile pe trup
şi îţi bătea inima….
Era dorință
sau numai în mintea mea
era nepricepere?!

…………………………………

În anul care vine
voi auzi acelaşi tremurat
şi parfumul din părul tău…
Vei înflori pentru mine?!
Voi aştepta o vară cu arşiţe,
o toamnă cu tâmplă albă
şi primăvara în care vom trăi
veșnicele răsărituri de viață….
Rămâi pentru mine
şi pentru tine
teiul din nopţile lungi…
Cerne cu flori peste sufletul meu!

–––––––––––-

Dan-Gheorghe OBOGEANU

11 iunie, 2018

,,Devenire’’

                      (închinată celor de la catedră

                                         și dascălilor mei plecaţi din această lume)

 

Dacă m-aş mai naşte odată
i-aş cere Domnului să mă facă Dascăl,
să văd lumea cu ochiul primului Cuvânt
ieşit din creionul unui suflet micuţ….
E Miracolul celui ce încă n-a înţeles Viaţa
dar vrea să fie Om Mare!
Şi i-aş cere Tatălui Meu
mai multă inimă,
mai multă fantezie,
mai multă Iubire…
I-aş cere numai răbdare să-mi dea
să pot să mai fiu Eu atât de Copil
cât să pot sădi copilaria asta dulce
în orice Fiinţă….
Lumea să iubească
aurul din litere
şi dulceaţa din cuvinte,
iar gustul lor
să se facă Miere, Azimă şi Vin….
Aş vrea să fie Lumea
un stup
în care să se adune
toată dulceaţa florilor din câmp…
Iar Dascălul priceput
să poarte Roiul acesta
în tot Universul,
iar Harul său
să se facă Lumină de Înviere
peste tot Pământul!

………………………………….

De m-aş naşte înc-odată
Fa-mă, Doamne, rămurea
Muguri buni să dea din ea…
Rod bogat din Flori de Stea!

–––––––––––––

Dan-Gheorghe OBOGEANU

5 iunie, 2018

,,Sentința”

 

Ai vrut să-mi stai pe lângă suflet,
Să nu trăieşti în rătăcire,
Dar gându-ţi este numai umblet
Sau o fărâmă din neştire…

 

Nu-ţi spun poveşti americane
Şi nici nuvele franţuzeşti,
Te naşti din vechi foiletoane
Şi cazi în vechile poveşti!

 

Când visele iţi cad canonic
În vechi păcate pe altar
Mai vine îngerul demonic
Sa dea cu peria un var …

 

Şi bat cărările întoarse
Aceleaşi arse, scrum, regrete,
Tot plâsul inimilor stoarse
Îţi face sufletul burete…

 

Şi judecata e minciună
C-un adevăr scurt la picioare,
Îţi cântă lira cu o strună
Păreri de vis într-o uitare…

 

Şi visul cade peste zori
Cu stelele în fundul mării
Te vei trezi…n-ai cum să mori
Punând doar semnul întrebării…

 

Mai lasă o mirare-n zi
Şi un regret într-o oglindă
Şi iţi voi scrie poezii…
În cartea mea tu îmi eşti grindă…

 

Eşti stâlpul verde lustruit
Ce-mi ţine candela aprinsă
Lumina ei m-a mistuit…
Străin eram cand dormea stinsă!

 

Acum…e bine…m-ai iubit
În cărţi, mi te-ai făcut citire,
Te-am răsfățat şi te alint…
Eu te condamn la Fericire!

 

Sentință grea, de n-ai s-o duci
Te va închide epitetul,
Metafora vei vrea s-o-ncurci…
Dar nu uita să-ţi pierzi…regretul!

………………………….

Într-un recurs…din nou…citire…
Eu te condamn la Fericire!

––––––––––––––

Dan-Gheorghe OBOGEANU

4 iunie, 2018

 

Fericirea…

 

Ți-aș mai pune o-ntrebare:
Oare ce e fericirea?!
O găsești în fund de mare
Sau în Cartea cu Psaltirea?!

 

Stă in inima înfrântă
De prea multe zile mute
Sau în tâmpla ta căruntă
De prea multe nopți pierdute?!

 

Ți-aș răspunde la-ntrebare
Dar nu știu ce-i fericirea,
Fiindcă nu știu ce te doare,
Nu-ți cunosc neîmplinirea

 

Anii trec pe lângă mine
Ca un râu pe pietre albe;
Sapă, spală, cresc ruine…
Inimi dorm in bătăi slabe!

 

Plâng copacii în pădure
Că nu-i braț să-l înconjoare,
Plânge rugul plin de mure
Când, rău, soarele-l dogoare.

 

Plânge marea fără maluri
Că nu-i cer s-o încălzească,
Dar cum să nu facă valuri
Mintea noastră omenească?!

 

Plâng toți norii sus pe boltă
Într-o arșiță păgână,
Și coboară în cohortă
Îngerii cu flori in mână

 

Și tot plouă, plouă-n șoapte
Stelele care te dor,
Tâmpla ta-i albul din noapte..
Visul, șoimul călător…

 

Te întrebi ce-i fericirea
Și iți pun ce nu știu EU,
Poate-i numai amintirea
Sau un strop de Dumnezeu…

 

Inima iți bate-n grabă
Cu pași iuți, prin ani, spre somn,
Ai mereu prea multă treabă…
Nu uita, Sus e un Domn!

…………………………….

Fericirea ta-i o Lume
Într-o inimă de Rai,
Nu e-n cărți sau în cutume…
Ci în suflet… poți s-o dai?!

––––––––––––-

Dan-Gheorghe OBOGEANU

29 mai, 2018

Ploaie de Rusalii

 

Ploaie sfântă de Lumină
Scaldă iarba și Pământul,
Inimă din Rai, senină,
Mângâiată-i azi cu Duhul

 

Care plouă, plouă vrednic
Peste lut și pe morminte,
Din izvor de viață veșnic
Îmi culeg șir de cuvinte!

 

Ploaie sfântă de Mir tainic
Umple trupul meu avar,
Luminând precum un sfesnic
La intrarea din Altar

 

Și când plouă, plouă-n spumă
Cu psaltiri și nopti albastre,
Cântec lin din glas de mumă,
Într-un veac doiniri măiastre!

 

Ploaie sfântă de Iubire
Spală păcura băltită
Și c-un nor de nemurire
Lasă casa mea sfințită

 

Și când plouă, plouă-n zare
Dorul vieții de Hristos,
Frunza Nucului cel Mare
Are Duh de trai mănos !
……………………………..
Plouă Nucii de Rusalii
Cu Duh Sfânt în verzi vitralii!

––––––––––––––

Dan-Gheorghe OBOGEANU

27 mai, 2018

 

Cântec de iubire

 

Între nopţi cu albe stele
Și în zilele cu rouă
Aș împarte clipe grele
Și mi-aș lua inimă nouă;
Și mi-aș pune chezăşie
Ca să fiu ce nu mai sunt,
Să rămân ce n-am fost încă…
Doar iubire şi cuvânt!

 

Iar când ploaia cade rece
Dintr-o geană lăcrimată
O sămânță de iubire
O voi pune ca s-o bată,
Să răsară flori de pace
Pe un câmp netulburat,
Dorul care mult mai zace
Să se facă nor uitat!

 

Într-o lume de tristețe
Zboară gândul călător
Nopţi cu stelele răzlețe
Trec în șir ca un izvor
Și rămân cu amintirea
Unui vis ce l-am uitat,
Mă voi face mărginirea
Dorului neîntrupat!

 

Ne vom prinde peste vreme
Panseluțe la rever
Vom dansa de nu te-i teme,
Ca și stelele pe cer,
Continue reading „Dan-Obogeanu Gheorghe: Poeme” →

De m-aş face

 

De m-aș face dor în lume aş cânta cu norii-n ploaie
Şi pe bolta frământată de furtuna din senin,
Aş dansa în vals de lună peste serile de chin…
Curcubeu m-aş face ţie, cu lumina în şuvoaie.

 

De m-aş face tei în munte aş petrece ziua calmă
Şi-n poiana înflorită umbra-mi las în şezătoare,
Te-aş îmbrăţişa cu ramul, să-ţi prind trupul ce te doare…
Chipul îngeresc de fată să ţi-l mai cuprind în palmă.

 

De m-aş face vânt de vară peste lutul ars de soare
Şi-n cărarea ta uscată aş zbura ca un zefir,
Te-aş mai răsfăţa pe pleoape c-un sărut de trandafir…
Focul inimii rănite vrea placuta-mbrăţişare!

 

De m-aş face lutierul cu doinirile măiastre
Şi pe portative mute aş lăsa tot graiul lumii,
Mi-ai cânta în leagan dorul, cântul cu iubiri al mumii…
Simfonii pentru iubire umple zările albastre.

……………………………………………………………..

De m-aş face toate astea ţi-aş rămâne numai ţie,
Tu mă caută în şoaptă….te sărut în poezie!

––––––––

Dan-Gheorghe OBOGEANU

18 mai, 2018