O NOAPTE FOARTE NEBUNĂ

 

Am ajuns pe drumul fecund la porțile templului tău,
Și-mi pare că te zăresc în oglinda unui mugur de clipă
O cascadă revarsă peste noi primăvara necernută
Un pescăruș rostește un psalm ce-n dor se înfiripă.

 

Oglinda unui univers pârguit ce pare fără timp,
Îmi topește mansardele negrei nopți în frivole abații
Prinse-ntr-un dans frenetic fără epilog sau nimb
Cine sunt eu, mă întreb căutând ale tale împărății ?!

 

O liră aud cîntând lângă lacul de smarald și de vise,
Pastel pictat doar de heruvimi în culori ce ne sunt interzise
Îmi spui că eu sunt calea spre ținuturile promise
Trebuie doar să privesc prin ferestrele ce sunt deschise.

 

Mă ascund după o iederă ca taina să-ți ascult,
În muguri de nufăr îmi citesc sentința ce mă așteaptă
Un fior mă ucide când te sorb în noaptea plină de tumult
Coboară din icoane rug aprins și hai de te dezmiardă.

–––––––––––––

Cristian Gabriel VULPOIU

5 iulie, 2018

O CANDELĂ

 

O candelă de soare,
Am în căușul mâinii pentru tine
Am transformat-o-n floare
Să șadă-n părul tău și dorul să-ți aline.

 

O candelă de rouă,
Din lacrimi grele-n nopți senine
Cu lună clară și nouă
Icoană ești iubito, pentru mine.

 

O candelă în noapte,
Luna se joacă-n ea cu o rază
Îți culeg stele coapte
Tu-n veșnicii destinu-mi luminează.

 

O candelă de lună,
Să-ți lumineze mugurii iubirii
Din ei să-ți fac cunună
Spre mine să te conducă trandafirii.

 

O candelă de rai,
Ești însăși tu, nimfă a lui Zeus
Când valul sărutai
Cerul cânta din zori, pân` la apus.

––––––––––––––

Cristian Gabriel VULPOIU

4 iulie, 2018

UN VIS

 

Îți scriu scrisoare cu sângele solar în călimară,
Și cu un penel din susur de izvoare,
La liră îngerii îți cântă ode-n mantie de seară
Până când azurul zorilor iarăși apare.

 

Pe-o lacrimă îți cânt taina iubirii-n necuvinte,
În clipe șăgalnice acum eu mă ascund
Pe ruguri aprinse eu închin laice jurăminte
Cu șoapte de luceferi visele-ți inund.

 

În nopțile surde, doar vântul îmi aduce șoapta ta,
Îți aud glasul și norii mi-i alungă
Pe-o corabie de dor eu navighez spre nemărginirea ta
O, tu naiadă, la Demiurgi mi-ești rugă.

 

Eu vin spre tine, peste moarte, pe lespezi de păcate,
Chiar dacă dorul și litera-mi fac rană
Draga mea, ești același portret divin de belle-arte
Mă ucide a ta iubire inumană.

––––––––––––––

Cristian Gabriel VULPOIU

3 iulie, 2018

O SCRISOARE SCRISĂ FĂRĂ DE CONDEI

 

Privesc pe fereastră cum timpul aleargă pe alei,
Ascult cum un opaiț îmi spune ultimele-i șoapte
Ți-aș scrie o scrisoare, dar am rămas fără condei
Voi transforma-n cuvinte negrul din această noapte.

 

Pe infinit încerc să-ți scriu dorul meu într-o carte,
Cu un penel împrumutat din stelare curcubee
Ți-o voi trimite pe corăbii de vise în sacra noapte
Îți voi mai scrie după ce din clar de lună voi făuri condee.

 

Când alegoricul poștaș îți va înmâna o carte,
Scrisă în călimară de amor, de lacrimă și dor
Ai să găsești în ea din inima-mi o parte
Precum și-al mării-n serile de vară cald fior.

 

Pe un nor am scris iubirea și ți-l trimit ca diligență,
Cu inima am scris căci iar am rătăcit condeiul
Ți-am trimis și al nopților noastre de amor, esență
Oriunde tu vei naviga, la mine-ți este cheiul

 

AFARĂ PLOUĂ A IUBIRE

 

Afară plouă a iubire,
Dintru a norilor catapeteasmă
Spre sufleteasca primenire
Într- a edenului mireasmă.

 

Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: Versuri” →

PE CER AM SCRIS IUBIREA !

 

Am scris iubirea pe-a cerului petală,
Din corola diafană a vis absurd
Caut în absoluturi o dragoste fatală
În lumea ta eternă azi vreau să mă ascund.

 

Pe cer am scris iubirea, pe soare și pe nor,
Sărut curcubee după venerate ploi
Ce mă sfințesc cu lacrimi păgâne de dor
Raza de soare, singularitatea noastră în doi.

 

Am scris nemărginirea pe cer, sacră iubire,
Pe-o lacrimă, dar și pe destinul cel absurd
Cred ca un nebun întru a noastră nemurire
Însă zilele fără tine, agonizant de încet se scurg.

 

Pe cer am scris iubirea, deci te rog citește,
Pe-al lunii pergament, cu un penel de dor
Te simt în fiecare fir de iarbă care crește
În fiecare pescăruș ce liber se avântă-n zbor.

 

Am scris iubirea pe cerul înstelat, femeie,
Un luceafăr blând să ți-o adune-n șoapte dulci
Liberi apoi vom scrie a dragostei odisee
Prin ploaia de petale vom alerga apoi, desculți.

 

CÂND PICTEZ IUBIREA

 

Atunci când pictez iubirea,
Strâng la piept șoaptele-ți ca pe un suvenir
În noapte-mi găsesc iluminarea
Și caut purificarea-n ploile de mir.

 

Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: Poezii de dragoste” →

EȘTI O POEZIE

 

Ești poezia versului pierdut în norul de păcate,
Când ne iubeam până la iad în nopțile de foc
Când ne sărutam, cântam simfonii de iubire peste moarte
Într-un pat de petale, sub stele coapte, mirosind a busuioc.

 

Ești o poezie, scrisă cu penelul de mărgăritar,
Desculță îmi dansezi prin ploi care trezesc apusuri
Mă doare mâna ta ce mă silește spre sacrele altare
Pendulul morții tace și se răscolește în abisuri.

 

Ești poezia mării, coborâtă din icoanele iubirii,
Cu talazuri ce mă unduie pe versurile tale
Urmez iambul poeziei tale pe scara nemuririi
Gustând dintr-ale soarelui prea dulci petale.

 

Ești poezia iubirii, seninul, însăți un heruvim,
Lasă-mă să te sărut, clipă a paradisului
În lumea de dincolo de lumi, singuri să fim, să ne iubim
Să-i dăm culoare și limpezimi de mir noi, visului.

–––––––––––––

Cristian Gabriel VULPOIU

27 iunie, 2018

BUNĂ DIMINEAȚA, PLOAIE !

 

S-a acoperit cerul de nori întunecați,
Și fulgere mari se întrevăd la orizont
Văzduhul urlă, e magie ploaia s-o asculți
Lacrimi de înger curăță pământul tot.

 

Bună dimineața ploaie și bine ai venit,
Cu a ta iubire și iertare de păcate
O dragoste divină cu dor dezlănțuit
Ne curge dinspre împărăteștile palate.

 

O, ploaie, dulce binecuvântare,
Vino te rog și mai iubește-ne odată
Sparge tu acum lumeștile hotare
Și fă să fie bine în lumea asta toată.

 

Vino ploaie și spală te rog acest tărâm,
Și vindecă-l de negurile toate
Spre necuprins noi de acum să năzuim
Ne face atunci părtași la darurile toate.

 

Vino ploaie, la noi ești ca o garanție,
Clepsidra încă curge zi sau noapte
Că avem calea dreaptă spre divina abație
Oriunde am fi de dincolo de moarte.

–––––––––––-

Cristian Gabriel VULPOIU

26 iunie, 2018

STROPI DE NOAPTE

 

Stropi de noapte plâng pe geamul meu ca după tine,
Iar luna mă mîngâie cu ultimele-i raze
Nu mă mai curg șoapte de dor, ci râuri de suspine
Văd crezul iubirii mele în moarte cum vibrează.

 

În întunericul absurd al nopții, eu ascult încă glasul tău,
Simt pașii tăi parcă venind spre mine și tresar
Un înger îmi arde-n alăută a mea inimă
Rug de foc îmi este noaptea, ars de dorul cel hoinar.

 

Stropii sunt tot mai reci, aici în regatul nopții,
Icoane-mi sunt doar zorii și soarele perlat
C -așa au tras încă de la începuturi, sorții
Să rătăcesc la răspântii de drumuri grele fârtat.

 

Noaptea e tot mai rece iar pianul mă omoară,
Velința iubirii tale mă arde atom cu atom
Nu pot atinge templul tău, nu pot urca pe scară
Tu ești nemuritoare, iar eu dea pururi om.

 

În noaptea grea, când clepsidra mă curge spre genuni,
Când din pașii tăi și glasul tău, eu am făcut altar
Iar abisul mă obligă să-i port acum recile-i cununi
Inima-mi cea sordidă, eu ți-o ofer în dar.

––––––––––––

Cristian Gabriel VULPOIU

25 iunie, 2018

ÎN UMBRA NOPȚII

 

În umbra nopții, tu ești lacrima iubirii,
Și rugăciunea mea în altarele de rouă
Un izvor vestește clipa regăsirii
În cartea iubirii scriem o pagină nouă.

 

În umbra nopții draga mea, iubește-mă a moarte,
Pe raza curcubee a unui vers să-mi vii
Soarbe-mă atom cu atom cu caldele-ți șoapte
Și ia-mă prizonier într-ale tale veșnicii.

 

În negura nopții ascult șoaptele tale,
Tu primăvara o zâmbești în acuarelă
Îmi las destinul să se deschidă în petale
Iar timpul curge prea frivol într-o candelă.

 

În umbra nopții, luna luminează a balsam,
Înveșmântând al tău sărut în miresmele de brad
Iar șoapta ta nespusă e pentru mine psalm
Ce mă ridică din genuni când mă pregăteam să cad.

 

În umbra nopții, întunericul aprinde felinare,
Lumina din întuneric se revarsă peste noi
Purtându-ne pașii pe căile hoinare
Spre infinitul unde vom fi iarăși amândoi.

 

EȘTI O POEZIE

 

Ești poezia versului pierdut în norul de păcate,
Când ne iubeam până la iad în nopțile de foc
Când ne sărutam, cântam simfonii de iubire peste moarte
Într-un pat de petale, sub stele coapte, mirosind a busuioc.

 

Ești o poezie, scrisă cu penelul de mărgăritar,
Desculță îmi dansezi prin ploi care trezesc apusuri
Mă doare mâna ta ce mă silește spre sacrele altare
Pendulul morții tace și se răscolește în abisuri.

 

Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: Lacrima iubirii (poeme)” →

EȘTI LACRIMA UNUI VERS !

 

Ești lacrima unui vers,
Pierdut în taina slavei tale
Pictat pe micu-ți univers
Dintr-un curcubeu de calde stele.

 

Tu, lacrima versului meu,
Scris în taina unui vis absurd
Cum nu sunt luceafăr eu
Doar lângă tine-n ceasul de amurg ?!

 

Tu ești lacrimă și vers,
Și al iubirii suvenir
Greu de tâlcuit mister
Prea blândă adiere de zefir.

 

Ești vers și lacrimă,
Pictate pe o mare de jad
Sărută-mă a crimă
Să mă transform în Nirvană eu aș vrea.

 

Să mă transform în Nirvană,
Iubirea pe o lacrimă s-o scriem
În vers de rază diafană
Lumina ta, lasă-mă să-ți fiu.

––––––––––––––

Cristian Gabriel VULPOIU

19 iunie, 2018