Îți scriu povestea iubito, pe fila unui vis,
Mă arde ruginiul toamnei tutelare
În sânge pianul scrie ode în anticul zapis
Pe o lacrimă de înger la răsărit de soare.

Am să te iubesc ispito, ca-n povești,
Cu vise îmbrăcate-n straie nupțiale
Cu inorogi de foc și alegorice calești
Și heruvimi să îți aducă osanale.

Mă pierd de mine atunci când îți privesc,
Trupul ce parcă tremură a liră
Rog o lacrimă să îți șoptească întâiul TE IUBESC
Coroane din șirag de stele zeii ne-mpletiră.

Încă o filă din poveste iubito îți mai scriu,
În susur de vioară precum al tău alint
Lasă-mă în noaptea grea luceafăr să îți fiu
Lasă-mă nirvană inima să-ți simt.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

9 noiembrie 2019

Un biet opaiț mai lacrimă a șoaptă,
O stea îmi mai foșnește nefiresc în palmă
Fictive abisuri pe puntea dintre lumi așteaptă
Clipe reci ce mă îngână strident în sudalmă.

Pe scara unui vis lunec spre secundul imers,
O liră-i lumină-n chivotul unei mări bacante
Descântă nopți vivante ascunse sub cupola unui vers
De sub arcușul veșted al genunilor mirobolante.

O floare albastră gustă suspinul unui fior,
Ce în amurg mai închină visu-n plenitudini
Pe diafanul unei aripi de pescăruș pierdut în zbor
Spre ale necuprinsului șarmante latitudini.

Visul meu se pierde răstignit în clepsidra unui neant,
Sinucis în irisul fierbinte al unui amor a moarte
Departe de destinu-i de sticlă și sinele-i vivant
Își deslușește umbrele precum o fereastră, într-o carte.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

7 noiembrie 2019

Simt aroma toamnei în trupu-mi amforă,
De sub arcușul ploii ce se tânguie a poem
Pe portativul vis mai suspină o vioară
Iar un pian mă miruie cu glasul să boem.

O, toamnă, mă înclin serenității tale,
Și corolei tale de prințesă din Levant
Feeric înveșmântată în straie nupțiale
Dansează menueturile unui cer vivant.

Iubesc serenitatea melancoliei tale, toamnă,
Și ruginiul plâns ce-mi tremură-n cărare
Și lacrima versului pierdut în icoana ta, doamnă
Mă seduce să sărut al tău crâmpei de soare.

Mă-ntreabă codrii ruginii, de ce le-am furat visul,
De ce a tăcut șoapta eternelor iubiri ?
La răspântii de dor o liră mai cântă versul
Și ale noastre melancolice amintiri

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

Soarele abia zâmbește din penumbre,
Când timpul curge-n amfore de abis
În necuvinte ard și-n patimi sumbre
Mă reculeg în alchimia unui vis.

Marea e rece și focul ca de gheață,
Îmi mistuie păgâna nemurire
Visele mi le așează în balanță
Pe portativul unei ludice clepsidre.

Iubito, iarna șuieră a moarte,
Și parcă de mine tot mai departe ești
Îți scriu de sub geru-ntunecat o carte
Mi-e dor de tine și aștept calde vești.

Regatul alb a acoperit drumul dintre noi,
Mă gândesc la tine și parcă nu mi-e bine
Când vei trimite dara plicul înapoi
Te rog iubito, trimite-te pe tine.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

Tu ești corola unei dimineți,
Și acuarela lui Orfeu
Pe azur te lacrimă poeții
Clipă de basm răpită de la zeu.

Te venerez, dulce ispită,
Lumina mea în visul diafan
Te visez în nuferi poleită
Îți ascult glasul în șoapte de pian.

Sculptură-n vis, mugur de rouă,
Mă lasă să îți fiu luceafăr
Să îți ascult dragostea cum plouă
În călimara unei flori de nufăr.

Un val mi te-a-mbrăcat mireasă,
În mantie de heruvimi
A cerului împărăteasă
Și a profanei mele inimi.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

Culeg stele coapte, frunze ce respiră elixire,
De sub cerul yin și yang între două tăceri
Gândul lumină îmi cântă nemuriri la lire
Plămădind stropii de vise din zorii pauperi.

Respir soaptele toamnei din pletele-i de absint,
Sub curcubeie desculțe ce balotează neguri
Pe cioburi de clepsidre alerg prin labirint
Ascult refrenul ploii din ludice amurguri.

Citesc psaltirea-n frunzele ce cad a cruce,
Când vântul vivant a scris pe vis eternitatea
Spre plenitudini noaptea versul că-mi seduce
Un pian îmi mai suspină-n rugă pietatea.

Ploaia de toamnă coboară pe strune de vioară,
Pe portativul rastignit al lacrimei din zori
Trezind din letargie clipe precum o mândră
Ce se desmiardă-n falduri în marea de fiori.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

Răsfoiesc ale tale pagini pline cu vise,
Și talazuri ce te dezmiardă-n versuri albe
Prin labirintul tainic al șoaptelor nescrise
Închin rugi arămii și ți le prind în salbe.

Îți sărut marea ce curge din clepsidră,
În rogvaivul toamnei spre răspântii de cer
Pictându-ți zâmbetul dulce de copilă
Pe șevaletul plămădit din praf de stele.

Din petalele viselor din zori,
Îți împletesc corole-n muguri de toamnă
Te scald în poemul ludic al mării de fiori
Velință îți sculptez din melancolii, doamnă.

Un pian mă miruie cu lacrima-ți din zori,
La harpă izvorul mi te suspină-n sânge
Neguri îmi alungă toamna și pe ai ei cocori
Iar fulgul alb de nea … lacrima îmi stinge …

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

Mă regăsesc în astralele penumbre,
Eu sunt penumbra ce sărută oglinzi mate
Ating petale de vis din vitralii sumbre
Ce îmi îngâna litere-ntr-o carte.

În litere e roua ce mă doare,
Dar și lumina ce din rouă se revarsă
Spre zorii păgânului răsărit de soare
Care ucide noaptea careia-i spun casă.

Întuneric și lumină îmi sunt pagini de carte,
Iar penelul, un licar din dulcele absurd
În agonia morții doar versul cântă-n șoapte
Tălmăcite doar de lună în deliru-i surd.

Eu sunt versul, iar cartea cântă-n lacrimi,
Pe fila albă a valului din zori
Mistice trăiri și calde patimi
Pe strunele de rouă ale mării de fiori.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

Aud un cer răstignit,
Pe raza unui vers
Ninsă de timpul risipit
Și de nimbu-i pauper.

Aud ionii unei clipe,
Și valul în vitralii surde
Pe ale visului aripe
Respir trăiri absurde.

Aud diateza unui val,
În metru-i alegoric
Mă pierd în visu-i abisal
Ce nu are istoric.

Aud ispita unui vis,
Ecouri din penumbre
Ce-n litere de necuprins
Un yin și young ascunde.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU