Sufletu-a fost în acest trup captiv
jucând şi tragedii şi comedie.
Nu ar fi drept sã moarã, sã stea-ntr-o colivie
pe care-ncet s-o roadã pãmântul coroziv.

Nu pot sã cred cã n-am sã urc în zbor
spre infinitul care-i trecut şi viitor,
pentru cã viaţa este-un veşnic este.

Voi mai avea popasuri prin lumi din când în când
doar ca sã scriu în cartea eternã o poveste,
mereu un pumn de tinã îngropând.

————————————–

Anatol COVALI

București

31 ianuarie 2019

din prieteni în niciunul
să nu crezi, să tragi ponoase
când cu fapte generoase
vrei s-ajuţi, să faci pe bunul…

Să fii rege, dar injurii
să primeşti fără oprire
când în suflet porţi iubire
şi-ai azur în cerul gurii,

să râdă de tine-obscurii
care plini de nesimţire
să îţi scuipe în privire
tot gunoiul imposturii…

Să fii rege într-o vreme
ticăloasă şi stupidă,
să domneşti peste obidă,
peste-o lume care geme

şi nu urlă căci se teme,
fiindcă-i doar o biată-omidă
ce de zbor este avidă,
dar socoate că-i devreme…

Să fii rege care poartă
zdrenţe ce-au mai fost purtate,
să-ţi simţi inima că bate
doar pentru frumos şi artă,

dar să-ţi vezi speranţa moartă,
visurile mutilate,
să te simţi o nulitate
ce strivită e de soartă…

————————————–

Anatol COVALI

București

31 ianuarie 2019

Sã-şi facã alta nouã n-a-ncercat
pentru cã n-ar mai fi aşa frumoasã.
Chiar şi de carii vremii cu insistenţã roasã
lui i se pare încã un palat.

Plouã cu lacrimi fiecare gând.
Va trebui sã plece din dânsa în curând
şi nu ştie-ncotro paşii-or sã-l poarte.

Va regreta cãminul în care-a stat închis,
dar unde-n orice clipã mereu a avut parte
de mângâierea tandrã-a unui vis.

————————————–

Anatol COVALI

București

30 ianuarie 2019

A trebuit
pe culmi s-ajung
ca în sfârşit
sã-ncep s-alung

Din viaţa mea
dureri şi plâns
şi tot ce-n ea
gemând a strâns.

M-am rupt firesc
din tot ce-a fost
şi-mi întocmesc
zâmbind alt rost,

Când tot mai mult
uimit visez
cã-n nou tumult
sunt dulce miez,

Cã aripi mari
din mine cresc,
iar codrii-mi rari
întineresc.

————————————–

Anatol COVALI

București

29 ianuarie 2019

Frunzelor, care m-au pãrãsit
una câte una,
li s-a fãcut milã
de crengile mele goale
şi au rugat vântul
sã le punã la loc.

La început m-am bucurat,
dar curând mi-am dat seama
cã nu-mi mai aparţin
şi am început sã-mi scutur ramurile
încercând sã scap de ele.

Plecaţi, le-am spus,
nu vedeţi cã sunteţi ofilite?

Când o să vină Primăvara
unde or sã mai rãsarã mugurii?

Am auzit un foşnet de râs
şi frunzele-au zburat ca nişte pãsãri
şoptindu-mi în gând:

Crezi c-o sã vinã? Crezi c-o sã vinã?

————————————–

Anatol COVALI

București

28 ianuarie 2019

Cauţi sã-nţelegi care-i rostul mãştii
pe care o porţi de o vreme-ncoace
când chiar dacã pari cã-n lume te-mprãştii
stai în gãoace.

Ce mai are rost când vraişte e-n toate
şi dezordini pasc iarba ca o scamã?
Cum mai poţi sã speri când şi-absurdul „Poate“
nu te ia-n seamã?

Şi cum singur eşti, din eşec faci ţintã
nemaiîntrebând de ce-atâta ceaţã
a fost sã înfrunţi doar ca sã te mintã
cã este viaţã.

Sufletul fragil e strãpuns de sãbii,
dar inima ta plânsul o inundã
când simte cã-n ea sute de corãbii
se tot scufundã.

————————————–

Anatol COVALI

București

27 ianuarie 2019

Sfârşitul se preschimbă-n început
iar viitorul intră în trecut
cântând feeric.
Şi nici prezentul nu mai e demult,
căci renăscut, în tristu-i întuneric,
sunt alt tumult.

Ce pace e în mine şi în jur
când dau oricărui vis un nou contur
şi simt în sânge
cum lin pătrunde-n el un nou izvor
ce se transformă într-un murg pursânge
cu care zbor.

Am aripi. Aripi mari.Cu ele pot
să fiu când vreau oriunde. Peste tot.
Puţin îmi pasă
de se vor rupe, dacă am să cad,
cât timp viaţa mea nouă e frumoasă
şi par răsad !

————————————–

Anatol COVALI

București

26 ianuarie 2019

Prea rar trãiesc, mai mult exist,
în loc de vânt sunt adiere,
vâslesc cântând, trag la galere
şi-n loc sã mã implic, asist.

Sunt visãtor, dar realist
fac şi ce vreau şi ce se cere,
risc, dar o fac cu prevedere
şi când dau de eşec rezist.

Renunţ, însã când vreau insist,
în plin vacarm devin tãcere,
am miere-n suflet, dar şi fiere
şi sper când nu sunt pesimist.

————————————–

Anatol COVALI

București

25 ianuarie 2019

Nu plânge! Fii tare
şi-ndurã
pe rând fiecare
torturã.

Zâmbeşte. Chiar dacã
durerea
aproape cã-ţi seacã
puterea.

Te luptã! Învinge
doar cine
speranţa o-ncinge
în sine.

Viseazã! Sporeşte
puţinul
ce ţi-l dãruieşte
destinul.

Trãieşte esenţa
din clipe,
nu-ţi pierde prezenţa-n
risipe.

————————————–

Anatol COVALI

București

23 ianuarie 2019

Rostul meu este să fiu atras,
ţelul: o atracţie reciprocă
între ce-a trecut şi ce-a rămas,
care în atracţii se evocă.

Noi atracţii se-mpletesc pe rând
cu acelea care ard nuclee,
ca esenţa dintr-un singur gând
să devină ne-ncetat idee.

Şi răspunsul e mereu firesc
fiindcă-atracţii-îl dau pe rând întruna,
demonstrând că-n ele clocotesc
mii de-atracţii, pentru totdeauna.

————————————–

Anatol COVALI

București

22 ianuarie 2019