Casa
Sufletu-i trist de-o vreme. Casa în care-a stat
se nãruie sub timpul ce-o apasã,
iar el nu se mai simte demult în ea acasã,
din zi în zi e tot mai strâmtorat.
Sã-şi facã alta nouã n-a-ncercat
pentru cã n-ar mai fi aşa frumoasã.
Chiar şi de carii vremii cu insistenţã roasã
lui i se pare încã un palat.
Plouã cu lacrimi fiecare gând.
Va trebui sã plece din dânsa în curând
şi nu ştie-ncotro paşii-or sã-l poarte.
Va regreta cãminul în care-a stat închis,
dar unde-n orice clipã mereu a avut parte
de mângâierea tandrã-a unui vis.
————————————–
Anatol COVALI
București
30 ianuarie 2019