De ce nu m-ai luat cu tine,
În zborul tău, spre galaxii?
De ce mi-ai pus în ochi poveri,
Ce curg din norii inimii?

De ce mi-ai pus în suflet plumbul…?
Să-l port ca haină, nu-i deajuns…
Te-aș fi urmat, doar să-mi fi spus
O aripă mi-ar fi ajuns…

De ce-ai ales să pleci departe?
Cine în nori te-a-ntâmpinat?
Eu am rămas cu ochii-n noapte,
Teii cu ani m-au veșmântat…

De ce te-ai rupt așa de mine?
De ce nu mi-ai trasat un drum?
Cum voi ajunge eu la tine,
Când tot ce ai lăsat e scrum?

Degeaba anii trec în grabă.
Fără tine,-ntruna sânger…
Privesc la poza ta, tăcută,
De ce te-ai îmbrăcat în înger?

——————————–

Alina CRISTIAN

9 iulie 2019

Uneori sunt ploaie, ce-mi răscolește-n gânduri,
Iar tu-mi aduni fiecare nor, și-l transformi în zâmbet…
Ești mereu cu mine, simt prezenţa ta,
În fiecare șoaptă, ce vântul o poartă în bătaia sa.

Uneori sunt liniștea cerului, oglindit în ochi de mare,
Alteori sunt furtuna întunecată a ochilor tăi,
Ce-mi aruncă-n inimă văpaie…
Dar orice-aș fi, tu ești echilibrul meu, într-o lume nemiloasă
Și fiecare dimineaţă ce începe cu tine,
Îmi dă energie, cât pentru întreaga viaţă.

Uneori sunt noaptea, ce-ţi ghidează pașii lini,
Când revii în braţele-mi, ce-ţi recunosc parfumul fin…
Alteori sunt o vioară, ce-ţi cântă poezia mea,
Tu o asculţi, și-mi săruţi notele,
Ce-ţi cântă toată iubirea din ea.

Uneori sunt salcie plângătoare la mal,
Alteori sunt un zâmbet, de copil ștrengar…
Dar tu, cu iubirea ta curată, de fiecare dată,
Ma poţi trece de la un mal la alt mal,
Fără să ceri răsplată.

Uneori sunt șoaptă de dor ce te cheamă,
Alteori sunt plâns de copil, când îmi este teamă…
Dar mâna ta, e mereu aproape, și mă liniștește,
Iar dragostea ta, asemeni unui trandafir,
Sufletul îmi înflorește.

——————————–

Alina CRISTIAN

3 iulie 2019

De sub borul pălariei, mă privești cu zâmbet larg,
Parcă ești un călător, rătăcit la mine-n prag…
Părul tău ca abanosul, strălucește ca o noapte,
Unde-un roib mă tot răpește peste zările albastre.

Imediat, îmi dai bineţe, și-apoi ochii-ţi iscodesc,
Parcă vrei să afli taine, din adâncul strămoșesc…
Dar și eu îţi cat privirea, doar atunci când nu mă vezi,
Nu vreau ochii tăi să vadă, tainele din ochii verzi.

Așa trec zilele toate, și-ntre noi plutesc chimii
Ne leagă ca niște aţe, nu te știu, tu nu mă știi…
Pentru tine-s fata care, niciodată n-a crescut,
Însă, dacă vrei s-o superi, e tăioasă ca un scut.

Te privesc cum iarași treci, pe aleea mea cu flori,
Chiar și florile surâd, parc-ar ști că-mi dai fiori…
Stau ascunsă sub un tei, ca să nu mă poţi vedea,
Însă teiul cu miresme, te-aduce în faţa mea.

Rușinoasă ca un mac, în obraji port mere coapte
Tu, nu mă întrebi nimic, însă ochii-ţi sunt doar șoapte…
Teiul este fericit, natura-ntreagă vibrează
Și zâmbind ca doi copii, teiul ne îmbrăţișează.

——————————–

Alina CRISTIAN

Iunie 2019

Degeaba-mi cauţi pricini, eu nu mă ţin de șotii
Privesc senin prin viaţă, ca prin ochean vrăjit…
Mă-mbrăţișează zarea, înveșmântată-n rochii,
Iar noaptea mă sărută, căci prea mult a tânjit …

Iar dimineața, tandră, cu zâmbetul pe buze,
Cu trandafiri m-așteaptă, la geamul meu s-apar…
Un tril de păsărele mă strigă-n cânt, pe nume,
Iar viața îmi zâmbește, cu buze de nectar.

Nu vreau o altă viaţă, nu vreau o altă zestre;
Mi-e dragă viaţa mea, cu bune și cu rele…
Sunt cartea mea nescrisă, sunt propria-mi poveste
Când timpul meu va trece, voi adormi pe stele.

Prin fiecare zi, mă plimb ca-ntr-un portret
Și-aștept și răsăritul, și-apusul, cu răbdare…
Îmbrățișez și umbra, când se așterne-n suflet,
Căci știu c-o nouă zi, m-așteaptă iar, cu soare…

——————————–

Alina CRISTIAN

Iunie 2019

Nu știu cine era umbra, sigur nu puteai fi tu
Frigul s-a-nteţit deodată, că mi-a-ngheţat sufletu’
O tăcere mă pocnea, și focul dansa în vatră
Nimeni nu trecea pe drum, doar vântul zâmbea-n fereastră.

Fulgii sărutau pământul, într-un dans fermecător
Și-i priveam cu nostalgie, privind la fotoliul gol…
Amintirile pluteau, se-mpleteau ca un covor,
Și-am simțit că fără tine, inima mi-e în viscol…

Așteptarea era grea, tot priveam la ușa care,
Te-nghiţise undeva, ca-ntr-o joacă oarecare…
Și-așa m-am trezit din vis, cu-a ta dulce sărutare
Am privit speriat fotoliul, tu ședeai în el se pare.

Șalul de cașmir zâmbea, cu un râs maliţios
Perlele, acum la gât, parcă te-alintau, duios…
Și privirea ta suavă, mi-a zâmbit iar, drăgăstos,
Și-atunci, chiar am înțeles, că sunt tare norocos!

——————————–

Alina CRISTIAN

8 mai 2019

Acum ce rost ar mai avea, cascade de cuvinte
Mai bine-mbrac vălul tăcerii, să nu-mi aduc aminte…
Iar dorul n-o să îl slobod, îl ţin captiv în vers,
Chiar liber dacă ar fi fost, tu nu l-ai fi-nțeles…

Toate regretele tardive, crezi că mi-ar folosi,
Când inima e-atât de lașă, și nu știe-a iubi?!
Îmi caut locul printre oameni, dar totul pare-un vid
Și visurile-ncep să zboare, le văd cum se divid.

O ploaie-acidă de cuvinte, rămase-n urma mea,
Am tras oblonul peste pleoape, potop de vreme rea…
Nu vreau să-aud cum ţipă ploaia, să mă întorc din drum,
Când toate visurile noastre s-au transformat în scrum…

——————————–

Alina CRISTIAN

4 mai 2019

Te undui ca sirena, prin gândurile-mi tulburi
Și rozele-ţi din plete îţi sângeră timide
Cu mâna ta de înger, începi ca să mă bucuri
Și-mi torni plăcerea dulce, cu zâmbete candide.

Te sorb dintr-o privire, agonizând în taină
Când ochii tăi, jăratec mi-aruncă-n încăpere…
Amiaza-mi pare-o pată, lipită de-a mea haină
Clepsidra-mi cerne anii, și lutul mă tot cere.

Și-n ochii mei e zarea, atât de sângerândă,
Ca gura ta de fragă, din vinu-mi parfumat…
Umil, să mor în taină, cu o așa osândă
Tu să îmi fii călăul, și-aș mai muri o dat’

Mă-mbracă noaptea iară, cu zâmbetul tău dulce,
Carafa-mi este goală, dar eu sunt plin de tine…
Luna îmi cântă tandră, la harpă, să mă culce
Și-aș vrea în pat de roze, să fii doar tu cu mine.

În zori, ibricul urlă, i-un șuierat în gară
Din care îmi apare-un înger, prin aburi de cafea…
Tu m-ai ucis aseară, mi-ai fost călăul, iară,
Iar eu, un foc nestins, cum mi-este dragostea.

——————————–

Alina CRISTIAN

1 mai 2019