De mai bine de un secol tot soiul de „luminați” caută să acrediteze ideea că singura posibilitate a Românilor de a fi pentru totdeauna fericiți ar fi să preia ,în întregime și fără rezervă, în formă și spirit, „valorile” apusene. Acest mesaj neghiob a fost și este “argumentat” prin intelectualii mercenari, bugetofori și campioni ai amoralității,”elita de mahala” și este răspândit prin sinistra gloată a ‘imbecililor utili”, adunați în ONG-uri și formațiuni politice sinistre gen “Uniunea Salvați România’, PLUS, etc. Cei care au stat și stau, neclintiți în jurul celor care se constituie ca stăpânire vremelnică și azi sunt reprezentați printr-un guvern sinistru și un președinte lamentabil.

Mai nou această „elită de mahala” se dă de ceasul morții propovăduind necesitatea convertirii Românilor la ideologia satanică a „globalizării” și abandonării cât mai grabnice a Tradiției Românești și a credinței Drept Măritoare.

Acești amăgitori și vânduți nu iau o clipă la socoteală împrejurarea că o civilizație nu se măsoară în înzestrarea ei tehnică,un criteriu nespus de fragil și lesne schimbător, ci în respectul arătat valorilor veșnice și mai ales vieții. Măsurată sub cumpăna celor în urmă amintite civilizația românească se găsește într-o categorie net superioară „apusului”. Să nu uităm că civilizația românească este parte componentă a Bizanțului (care înseamnă tot spațiul Ortodox), probabil deplina și desăvârșita înțelegere a rostului omului pe pământ.

În Bizanț pedeapsa cu moartea era doar arareori folosită. Chiar și la caz că se pronunță o condamnare la moarte ea putea fi apelată în față Împăratului și în chip obligatoriu executarea ei se amâna cu treizeci de zile, de la pronunțare. Exact pentru a da vreme de corecție a unei sentințe pripite.

În Rusia „kieviana”, în codul de legi al Prințului Vladimir Monomahul (1113-1125),pedeapsa cu moartea era interzisă și asemenea interzise erau mutilarea și tortura. Iar în anul 1503 Sfântul Nil „Sorski”, de la sihăstria Sora din ținutul de peste Volga, vehement cuvânta împotriva acumulărilor de averi de către cinul călugăresc. El propovăduia sărăcia și slujirea aproapelui în nevoie. Același Sfânt osândea, până la asemuirea cu păcatul sinuciderii, violență împotriva celor abătuți de la credință, a „ereticilor”. El cerea ca împotriva lor doar „sabia” Cuvântului să fie folosită. Să ne aducem aminte de orgiile de sânge comise de către „luminații” Apusului în aceiași vreme, și mai apoi, în chip egal, „reforma” și „contra reforma”.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Vânzători de țară și neam” →

Existența umană poate fi rezumată că fiind un șir permanent de opțiuni, de alegeri, între bine și rău, între drept și nedrept. Aceste opțiuni, alegeri, sunt făcute în vâltoarea existenței zilnice, cu necazurile ei, cu suișurile și coborâșurile ei, cu perioadele ei de plictiseală. Totuși nevoia de a face opțiuni nu poate fi înlăturată, este un dat. În acest context este bine să ne reamintim despre condiția omenească și că este una căzută și prin urmare imperfectă și înclinată să facă greșeli, unele de voie și altele fără de voie. Este iarăși bine să ne aducem aminte că toate înjghebările omenești și toate alcătuirile omenești sunt nedesăvârșite și că singura cale sigură de a evita complicitatea la rău este de a fi întotdeauna de partea celor slabi și săraci. Doar stând de partea celor care « pierd » vom fi siguri că nu adăugăm la răul zilei. Să te opui sau minimal să nu contribui la rău, este formă de vitejie și fermitate morală.

Complexitatea acestei situații este încă mai mare dat fiind faptul că întâmplările vieții omenești nu se petrec în vid sau „în principiu”; aceste întâmplări sunt concrete și întotdeauna personale și, datorită acestor împrejurări, obligația de a face opțiuni este încă mai imediată. Prin urmare ar trebui să fie limpede că responsabilitatea acelora aflați în poziția de a lua decizii ,care afectează un număr mare de persoane,cei care se fălesc a fi „cei ce tună și fulgeră”, responsabilitatea lor este covârșitoare. Dar totodată aceasta nu înseamnă că responsabilitatea celor „de jos” nu există și, mai vârtos în clipele grele când decizii importante trebuiesc luate.

Istoria are propria ei direcție și nimeni nu îi poate schimbă curgerea. Conducătorii și cei aflați ‘la putere” vor fi pomeniți ca „buni” numai în măsură în care simt și urmează cursul istoriei. Conducătorii sau instituțiile care își închipuie că pot manipula „poporul” sau direcția istorică sunt sortiți ca iute să afle că ei gândesc anapoda. În fapt conducătorii și instituțiile care încearcă să se opună direcției istorice întotdeauna dispar că un vis urât. Ceea ce trebuie însă reținut este că în momentele de criză,în momentele de „definiție” toți cei care au o părere trebuie să o rostească, măcar sub forma alăturării afective la ceea ce este bun și la refuzul de a sta complice răului. Trebuie mereu să ne aducem aminte că toți și fiecare vom fi judecați nu numai pentru răul sau binele pe care l-am făcut, dar și pentru binele pe care am fi putut să îl facem și nu l-am făcut. Nu există iertare pentru tăcere!

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Qui tacet consentit (Cel care tace este de acord)” →

La sfârșitul lunii August 2020, regimul Klaus Johannes și acoliții săi: Partidul Național Liberal și sinistrele formațiuni politice Uniunea Salvați România-PLUS, au decis, în chip samavolnic, provocativ și insultător să interzică marile pelerinaje Ortodoxe de la Sfânta Parascheva și de la Dimitrie cel Nou. Aceste pelerinaje sunt, pentru Români, naționale. De câteva veacuri, an de an, la bine și rău, Românii Ortodocși merg să cinstească acești doi Sfinți apărători. Pelerinajele aceste sunt manifestări de credință dar și de identitate națională. Interzicerea pelerinajelor, sub penibilul pretext al prevenirii gripei, a fost un act samavolnic, un act de răutate vicioasă. În chip limpede administrația Johannes și ‘vasele de necinste”, PNL, USR-PLUS au arătat cui slujesc: șarpelui celui bătrân, necuratului, Satanei.

În marea Ei înțelepciune Biserica Ortodoxă Română, Patriarhia și Mitropoliile, au acceptat, nu au protestat, au dat ‘Cezarului, ce este al Cezarului”, dar și-au exprimat nemulțumirea. În chip înțelept acestei exprimări de nemulțumire Înalt Prea Fericitul Patriarh Daniel i-a adăugat un avertisment, ”Dumnezeu nu se lasă batjocorit”. Cei care lovesc în Biserica, în Trupul lui Hristos, să se aștepte la pedeapsa cuvenită. Ei bine aceste exprimări, mai mult decât cuvincioase, au fost prilej că trepădușii regimului să se lanseze într-o avalanșă de insulte, la adresa Patriarhului și a Bisericii. Au fost insulte de felul celor folosite în “reeducarea” de la Pitești și, nu întâmplător, ”vârf de lance” a fost un ziarist cu o figura demonică. Turma Ortodoxă și-a strâns rândurile în jurul Patriarhului și stă gata să apere si sa riposteze. Vremea celor “caldicei” a trecut.

În momentul de față Biserica Ortodoxă Română are, în persoana Preafericitului Daniiel, un Patriarh providențial. Un ierarh care, cu mâna fermă și cu dragoste, așează Biserica milenară Ortodoxă Româna pe temelii trainice și care Patriarh face pentru Biserica Ortodoxă Română viitorul cu putință. Se mai poate spune că, rămânând credincios condiției sale de Bănățean autentic, Patriarhul Daniel dovedește din nou că “Banatu-i fruncea”.

În ultima vreme Patriarhia Română și Patriarhul sunt ținta unor atacuri vicioase. Evident este glasul celui rău care se exprimă prin “imbecilii utili” și prin oameni fără minte și suflet. În aceste condiții s-a exprimat opinia că “Biserica a rămas singură”. Biserica nu are cum să rămână “singură”. Biserica Ortodoxă este Trupul mistic al lui Iisus și Ea se află sub o făgăduință mult mai tare, fără asemănare mai tare, decât cea a oamenilor. Dar în aceste împrejurări, a atacurilor iresponsabile și vicioase împotriva Ortodoxiei, să fim deplini conștienți: toți și fiecare vom da seama de modul în care am acționat. Căci ateiștii și sectarii păcătuiesc prin eroare, dar cei care își spun ortodocși și nu spun nimica, păcătuiesc prin tăcere. Să nu ne amăgim: există vorbire în deșert, dar există și tăcere în deșert. Iar acest lucru este mai grav în condițiile în care Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este un om de excepție.

Biserica este așezământ teandric, întemeiată de către Iisus Hrisos, desăvârșită prin Duhul Sfânt, întărită prin jertfa Apostolilor, a martirilor, a mărturisitorilor, a credincioșilor. Biserica este în întregime unită cu Dumnezeu. Ea este formă de viață nouă după modelul și în asemănarea Sfintei Treimi, o existența în Hristos și în Duhul Sfânt, o viață care se împlinește prin participarea în Sfintele Taine. Biserica este o singură realitate, pământeasca și cerească, văzută și nevăzută, omenească și dumnezeiască. Membrii Bisericii pot, și uneori chiar sunt, individual, păcătoși dar, împreună, în comuniune ei sunt „altceva” decât simpli indivizi. Acest „altceva” este Trupul lui Hristos. Biserica, între altele, are menirea să promoveze și apere Dreapta Credință, să adune neamurile, să le unească în Pravoslavnicie către slavă Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. În afara Bisericii Drept Măritoare nu există mântuire. Ce se va întâmplă cu cei din afară Ei noi nu știm sau, cum spunea Episcopul Kallistos Ware, „noi știm unde este Biserica, nu știm unde nu este”. Este cu totul fascinant că în Biserica, membrii ei, toți și fiecare,nu devin o masă uniformă. Fiecare persoană rămâne unică, având un rol unic de împlinit. Pogorârea Sfântului Duh s-a făcut prin „limbi” de foc ce s-au așezat peste fiecare dintre cei prezenți. Altfel spus, întotdeauna păcatul este plictisitor și repetitiv și niciodată Sfințenia.Toți membrii Bisericii sunt chemați să mărturisească și propovăduiască Dreapta Credință, dar rosturile fiecăruia sunt diferite. Biserica este a ordinii și nu a haosului și confuziei. Biserica nu este a haosului și dezbaterilor fără rost, este a ordinii și ierarhia ei strictă este în același timp cea mai bună,căci este ierarhia dragostei.

În fruntea Bisericii se află Episcopii, Preoții și Diaconii. Ei sunt cei care slujesc și „drept învață cuvântul adevărului”. Autoritatea supremă stă în Sfântul Sinod Național și în hotărârile celor șapte Sfinte Sinoade Ecumenice. Harul și purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Biserică a făcut ca în toate vremile să avem vlădici vrednici, pe măsura vremilor și pe măsura a ceea ce merităm. În momentul de față un asemenea Ierarh vrednic este Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel.

El este un om cu o pregătire teologică superlativă și mai ales, potrivit vremii de confuzie,teamă existențială, îndoială pe care o trăim.

Hotărât și aspru, El inspiră respect și, cred, atunci când este cazul, teamă, frică. Patriarhul Daniel arată că ierarhia Bisericii nu este a haosului,este a strictei ascultării, fiind o ierarhie a dragostei. Despre buna gospodărire pe care o împlinește nu este aici locul să insist. Dar cu totul remarcabil îmi pare modul în care a făcut rânduiala acolo unde nu era și mai ales modul în care a transformat, de fapt a reinventat, modul de a comunica al Patriarhiei.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Patriarhia Ortodoxă Română trebuie apărată” →

Trăim în aceste zile evenimente care schimbă față lumii. Încercarea de instaurare “veșnică” a imperiului globalist-sodomit-anglo-sionist a eșuat. Această fiară hidoasă încă se zvârcolește. Este o fiară rănită de moarte și prin urmare nespus de periculoasă. Acțiunile ei nu mai sunt nici previzibile și nici raționale. ”Imperiul” lovește buimac în dreapta și stânga,află dușmani în tot locul și caută să îi războiască și în plus, în interior, este sfâșiat de contradicții care nu mai pot fi reconciliate. Cauza acestei crize mortale nu este conjuncturală, este sistemică. Ideea care a adus în ființă “imperiul” a fost putredă,din capul locului, iar acuma cangrena este generalizată în tot trupul acestui ‘imperiu”.

“Ideologia” globalistă își are obârșia în Protestantism care, la rândul său a devenit posibil din ‘filioque”, erezia romano-catolica.

Protestantismul a tăgăduit, din capul locului, conceptul de Biserica și de mântuire colectivă, în Biserica. Prestantismul s-a axat pe idea dubioasă a “mântuirii” individuale. Din acest concept, al “mântuirii individuale”, s-a dezvoltat actualul individualism al “apusului”. Căci ,pe măsură ce trecea vremea, Protestantismul a degenerate în secularism și individualismul, foarte repede, s-a preschimbat în egoism, hedonism, laudă de sine, ”să ne simțim bine” și infantilism cretin. Aceasta este “mântuirea personală” conform cu ideologia ateistă a secularismului. Fiecare este prorpiul său “dumnezeu’!

Astfel,după căderea zidului din Berlin, în Noiembrie 1989, și după ce, rând pe rând, regimurile comuniste est-europene s-au prăbușit și coșmarul Marxist a luat sfârșit, ideologii “apuseni” au considerat că nimic nu le mai poate sta împotrivă. Cuprinși de superbie, de triumfalism dement, acești ideologi au considerat că individualismul lor vulgar va cuceri toată lumea, sub sloganul “valorilor” dubioase împachetate sub eticheta, fără conținut real, ” democarație și libertate”.

În consecință, ”imperiul” a căutat să distrugă ce mai rămăsese din Rusia,să lichideze Islamul, considerat de “imperiu” că fiind “primitiv” și având convingerea că India și China se vor subordona rapid. Cu aceste gânduri, ideologia globalistă s-a grăbit să anunțe triumfalist și cretinoid, ”sfârșitul istoriei”.

Cuprinși de un hubris dement globalistii au fost convinși că vor cuceri lumea promovând ideea de egoism salbatec și,în același timp violenta organizată ,care este o trăsătură dominanta a “apusului”. Prin “imperialism cultural”, adică antivalorile consumarismului vulgar și larmei de tip Hollywood, globalistii au fost convinși că repede vor termină de subjugat planeta. Iar, la caz, aceiași globalisti, au folosit agresiunea deschisă, bombardamentele salbatece, prezentate drept acțiuni de “democratizare”. Să nu uităm cazul Kosovo!

Dar, s-a dovedit din noul că această cale a răutății pure are adversari și adversar tari!

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Un triumfalism fără acoperire” →

Acțiunile tot mai deschis anti-creștine și mai exact anti-Ortodoxe, care se iau în România, sub cele mai ridicole pretext, sunt tot mai sfruntate, mai evidente, mai agresive.

Sub pretextul “molimei”, zis “pandemia”, marile pelerinaje ortodoxe au fost interzise. Brusc, sinistrul regim Johannes-PNL și acoliții lor USR și alții asemenea, au stabilit că pelerinajele creștine și în general prezența în Biserici reprezintă un pericol teribil și le-au interzis. Asemenea acțiuni arbitrare, samavolnice, ostentaive și provocative sunt fără precedent în România. Iar forțele de ordine, incapabile să își împlinească rostul firesc, sunt mobilizate tot mai deschis în prigonirea Ortodocșilor. Să nu ne amăgim: în momentul de față, în România, ne găsim în plină prigoană anti-Ortodoxă! Luând în considerare acțiunile anterioare: promovarea sodomiei, boicotarea referendumului pentru definirea familiei, promovarea “educației” de gen în școlile elementare, se poate spune că actuala administrație a României intră în hotarul satanismului. Suficient este să amintim scandaloasele ordonanțe împotriva pelerinajelor ortodoxe naționale, la Iași (Sf.Parascheva) și București (Sf.Dimitrie cel Nou Basarabov). Faptul că populația s-a opus ferm, la limita violenței, acestor ordonanțe abuzive și faptul că Jandarmeria a cedat,este dovadă că limita răbdării cu dezastroasa administrație, se apropie de sfârșit. Ar fi bine că oamenii să vadă asta și să voteze în consecință la apropiatele alegeri, câtă vreme vor mai avea accesul la un vot liber.

Atunci când încercăm să analizăm istoria creștinismului este cu neputință să nu observăm că această istorie este în fapt succesiunea unor persecuții neîntrerupte. Persecuții care au fost separate de perioade de relativă liniște, o liniște care a permis reașezarea credinței pe temeliile ei tradiționale. Începutul creștinismului, Întruparea Fiului lui Dumnezeu, a fost însoțită de prima prigoană sălbatică, uciderea pruncilor. În această persecuție s-a arătat și chipul celui care prigonește, chipul ”celui rău”, cel care ucide pe cei cu totul nevinovați, pe inocenți. Iar de atunci persecuțiile s-au succedat necontenit: în vremea Imperiului Roman, în vremea iconoclasmului, în vremea Revoluției Franceze și în orgia de sânge bolșevică.Iar atunci când persecuțiile nu au fost sângeroase, ele au continuat prin ideologii ateiste, materialiste sau deschis satanice.

Vremea pe care o trăim,stăpânirea imperiului globalist-sodomit-anglo-sionist,a fost în permanență dominate de un anti-creștinim furibund.

Perioada istorică pe care o străbatem este dominată de confruntarea tot mai violentă dintre “globalism”, care apune, și “locuri” sau, altfel zis, țări, Neamuri, Tradiție locală și mai ales Credință, stări veșnice și de neînlocuit.

În această înțelegere este necesar să reafirmăm ce înțelegem prin termenii și conceptele folosite. Să lămurim ce “limbă” vorbim.

“Globalismul” este, încă, o realitate fluidă, după unii în dezvoltare și după semnatarul acestor rânduri în disoluție.Oricum “globalismul” s-ar dori un soi de nou “turn Babel”. O alcătuire care ar cuprinde tot și toate, de-a-valma, oameni, locuri, stări, așezate sub o singură stăpânire, o singură voie și slujind un singur scop. Ca justificare “globalismul” declară că ar urmări instaurarea “binelui universal”.

Lesne poate fi văzut, la o analiză mai atentă, că această “acoperire de intenție” este strict larmă, zgomot, fonema fără rost.

“Binele universal” este cea mai penibilă credință posibilă. Care “bine”, unde, când, cum? De fapt “binele universal” este o iluzie fără urmă de acoperire. Este bine să ne aducem aminte că iluzia este singurul lucru pe care îl poate oferi negativitatea pură (altcum zis, necuratul). Mai departe scopul propus: o singură stăpânire, o singură voință, o singură gloată, după crâncena experiență a veacului douăzeci, știm bine ce înseamnă: teroare de plumb de tipul Ceka, Gestapo, Guantanamo.

Între timp sunt folosite minciuna, jumătatea de adevăr și vorbăria. Încet, tenace, diabolic, trupurile organice (familia, Neamul, Țara,Credința) sunt minate,calomniate și insultate, atunci când nu sunt atacate direct: cu bombe, intervenții “umanitare” sau aruncări în lagăre. În schimb sunt promovate: relativismul moral, impostura, perversiunile (prezentate, nu doar ca stări “normale’, ci direct că virtuți). Un simptom extrem de semnificativ poate fi observat în modul în care însăși limba în care vorbim este desfigurată și împănată cu “barbarisme” inutile, barbarisme de dragul barbarismului. De regulă “barbarismele”, cuvinte luate dintr-o altă limba, intră în limba locului atunci când nu există echivalent. Dar în momentul de față sunt introduse sinistre, stridente, “barbarisme” fără rost. Spre exemplu se spune “OK”, în loc de bine, a “implementa” în loc de a introduce, s.a.m.d. Aceste “barbarisme” inutile, folosirea lor, demonstrează că oamenii nu citesc și dacă citesc nu pricep. Dar această încercare de eliminare a Tradiției,Credinței și a bunului-simt, printr-o “ideologie” găunoasă, nu a reușit. Iar noul imperiu, globalist-sodomit, anglo-sionist a trecut la faza care trebuia așteptată, persecuția deschisă.

Mai înainte de a intra în acest subiect câteva precizări metodologice sunt necesare.

Evenimentele istorice au ca scop să arate unicitatea persoanei umane și zădărnicia căutării împlinirii ei în această lume. Este vorba de adevărul esențial,existențial că Mântuirea nu vine în timpul istoriei,vine la sfârșitul ei. În această înțelegere putem pricepe de ce fiecărei generații i-a fost dat să asiste la o schimbare majoră de „regim”, fie sub forma încetării unei lungi „domnii”, fie sub formă schimbării de regim sau sistem politic. În asemenea împrejurări s-a putut cristaliza înțeleaptă vorba românească, „schimbarea domnitorilor, bucuria nebunilor”. În sens mai larg împlinirea personalității umane, repet mântuirea ei, nu vine în și prin Istorie ci la capătul ei. Dar cele spuse la nici un caz nu înseamnă că în existența sa pământească omului i se cere să fie pasiv, detașat,”neangajat”. Din contra.

Diversitatea uluitoare a evenimentelor istorice, „schimbările” de care vorbeam, sunt toate ocazie, și direct obligație, pentru fiecare persoană, de a alege între bine și rău și astfel, putință de mântuire. Formele sub care suntem chemați la participare sunt mereu noi și fără precedent și de aceea alăturarea la bine sau la rău tot mereu va fi fără echivoc. (De aceea este atâta de degradant să vezi oameni care duc „lupta” contra unor forme istorice dispărute, cum ar fi cei ce continuă să militeze împotriva unui comunism care în România nu mai există, Slavă Domnului, de treizeci de ani). Probabil că cea mai simplă cale de a nu fi părtași,complici, la rău este de a fi mereu alături de victime, de cei care „pierd”, iar că temei de gândire avem mereu alăturarea de Tradiție și modelul existențial al Neamului din care coboram. Cu această introducere am să mă încumet să vorbesc despre ceea ce cred că va fi ” modelul” persecuției anti creștine ce ne stă înainte.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Noua prigoană” →

Sub ochii noștri vedem cum valorile morale, toată tradiția creștină care au dăruit splendoare,autoritate morală și prestigiu,sunt călcate în picioare și subordonate demonicei ideologii „globaliste” și imperiului globalist-sodomit-anglo-sionist. Această ideologie s-a insinuat inițial prin cuvinte meșteșugite și înșelătoare, apoi prin minciună grosolană și în momentul de față prin forță, financiară sau militară. Gândirea multor,foarte multor oameni a fost pervertită și pângărita până a îi condiționa pe acești nefericiți în roboți care visează la lagăre cu confort sporit. Mai rău, foarte mulți au fost descurajați la limita de a nu mai crede că o alternativă există. Dar acestă alternativă există.

Da, acest drum mântuitor există. El există în adâncuri, în sufletele celor care cred și știu că Dumnezeu nu va lăsa lumea Lui să piară.Dumnezeu mereu va lumina mintea celor care îl caută și le va arăta „calea, adevărul și viața”, le va arată drumul care duce acasă. În momentul de față miraculos nu este faptul că mulți au uitat drumul,miraculos este că mult mai mulți îl știu și statornic îl urmează.

Marea greșeală pe care o fac cei dezamăgiți și descurajați este de a se încrede în „bunătatea ” uzurpatorilor. Așa au crezut banato-ardelenii în „drăguțul ghe împărat” și așa au fost dezamăgiți și înșelați cu furie.

Cu acești uzurpatori nu trebuie dialogat și conclucrat. Cu diavolul nu se stă de vorbă. Ceea ce trebuie să facă aceia care sunt de bună credință este să spună mereu, tare și răspicat, ceea ce după cunoștință și conștiința lor este adevărul. Nici un fel de importanță nu are dacă, în momentul de față, cei buni sunt puțini. În urmă cu două mii de ani, doisprezece pescari semianalfabeți, au făcut să cadă Imperiul Roman. Iar aceste neamuri proste, care se găsesc în fruntea bucatelor azi, nu sunt Imperiul Român, sunt domnia neamului prost. Lupta pentru bine trebuie dusă în maniera tradițională românească, prin „retragerea la munte”, în mijlocul României tainice, care este vie, viețuind în sate și comunități organice. Comunități care știu și practică activ diferența dintre bine și rău.

Credința în bine și practicarea lui, individual și colectiv, are o gigantică putere de contagiune. Oamenii, și încă mai vârtos Românii, nu sunt proști și nu pot fi prostiți. Există fără îndoială rătăciți și din pacte sunt destul de mulți, dar nu ar trebui nici băgați în seamă și mai ales nu trebuie argumentat cu ei. Poate cel mai cu neputință lucru în lume este să îl faci pe un prost să își schimbe „părerea”, adică vidul pe care îl are în cap. Dar cei care vor binele au în ajutor câteva arme care s-au dovedit mai tari decât orice organizare omenească.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Biruind lumea căzută” →

În Evanghelia Sfântului Luca,cap.17;1 Mântuitorul spune, ”cu neputință este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care vin!” Sunt cuprinse aici câteva lucruri esențiale.

În lumea căzută, ca urmare a păcatului strămoșesc, ispitele vin și ele vin prin lucrarea necuratului și au consecință prin căderea în ele, din libera voie a omului. Dar în același timp păcatele comise și perpetuate și mai mult, înfățișate ca model și cale de urmat, sunt vina exclusivă a celui care le comite. Iar cel care le recomandă și duce în cădere pe mulți își adună enorma osândă. O osândă atât de mare încât Iisus exclama “vai” pentru aceia. Toate cele pomenite merită o privire încă mai atentă.

Aducând în lume păcatul, și prin el moartea, diavolul a obținut asupra lumii o stăpânire pe care însuși omul i-a conferit-o, prin neascultarea față de Dumnezeu și supunerea către cel rău. În acest fel, din pricina păcatelor omenești, necuratul a ajuns “stăpânitorul acestei lumi”. Este doar datorită dragostei infinite și milei lui Dumnezeu că oamenii nu sunt nimiciți de cel rău. Dar prin propriile lor puteri oamenii nu mai erau capabili să se mântuiască și să devină ceea ce, la început, au fost. Era nevoie de intervenția directă a lui Dumnezeu și ea a fost făcută prin întruparea Fiului lui Dumnezeu și prin șederea Lui între oameni prin jertfa de pe Golgota și prin glorioasa Înviere. În această privința un foarte important, tainic eveniment a avut loc și el ne este relatat în toate cele trei Evanghelii “sinoptice”.

Imediat după Botezul în Iordan, Mântuitorul a fost purtat “de Duhul” în pustie (în pustia Carantaniei) și acolo El a postit vreme de patruzeci de zile. Atunci de El s-a apropiat ispititorul.

Ispititorul nu știa că în față lui se află Fiul lui Dumnezeu, știa doar că “ceva” neobișnuit se întâmplă și categoric era îngrozit. Profitând de ceea ce era limpede, ca om, Mântuitorul era istovit și era flămând, ispititorul a căutat să îl “doboare” , să oblige la reacții contrare voinței și planului divin.

Aceste ispite au fost trei. Dar ele sunt “tipul” tuturor ispitelor pe care le oferă necuratul, în infinite forme, dar care toate, se reduc la aceste trei “tipuri”.

Necuratul a spus, ”zi acestor pietre să se facă pâini”. A încercat să așeze dorința materială peste puterea duhovnicească. Mântuitorul l-a respins aducându-I aminte, ”că nu numai cu pâine se va hrăni omul..”. Dar câteva lucruri trebuiesc nuanțate. De ce nu a făcut necuratul pietrele pâini? Era mai tentant. Nu le-a făcut pâini, deoarece NU putea. Necuratul nu poate face, poate oferi iluzie și ispită. Iar în oferta “pâinii” vedem ispita: bogăției, luxului, desfrânării, ”consumarismului”. A doua ispita a fost mai subtilă și ea se adresa mândriei, credinței în “deștăptăciune,. Necuratul citează din Scripturi, ”Îngerilor Săi va porunci să te apere..”. Iarăși este de nuanțat că citatul este incomplet, trunchiat. Este clara metodă a necuratului (să nu uităm că satana înseamnă “cel care dezbină”, iar diabolos înseamnă “cel care clevetește”,”cel care minte”.) căci nu există metodă mai josnică și mai perfidă de a minți decât folosind “jumătatea” de adevăr. Îndemnul la “provocare” a Creatorului, este respins prin vorbele, ”să nu ispitești pe Domnul..”. Această ispită este provocarea la: minune facilă, la scamatorie, la circ, la amăgire și mai rău, la răstălmăcirea adevărului divin. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Smintelile” →

Această formulare, ”popoarele au conducătorii pe care îi merită”, a fost repetată până la plictis în vremea în care numeroase țări se găseau sub ocupația comunistă. Cei care o repetau, cu îngâmfare, obrăznicie și fățișă bucurie, erau, mai ales, crainicii posturilor de radio propagandistice (gen,”Europa Liberă-Libertatea” și “Vocea Americii”) și de cei care, după prăbușirea comunismului, s-au grăbit să se pună în slujba unui nou (de fapt foarte vechi) “jupan”. Acești mercenari de duzină, a căror credentiale morale au fost întotdeauna de mucava, mereu au uitat să spună că în Estul Europei popoarele nu aveau nici un cuvânt de spus despre conducătorii lor, ele erau ocupate militar și aflate la voia unui stăpân cu care, culmea cinismului, chiar patronul vânduților despre care pomeneam, căzuse la învoială. Am săvârși un păcat de neiertat dacă măcar o clipă am uita că în Estul Europei comunismul s-a instaurat cu binecuvântarea puterilor “democratice”. Sângele a milioane de oameni nevinovați stă pe mâinile lui Stalin și acoliților lui, dar și ale conducătorilor SUA și Marii Britani. Oricum, iată că istoria s-a dovedit din nou mai ingenioasă decât “laboratoarele” cutăror “înțelepți”.

În momentul de față în Răsăritul Europei, scăpat prin minune Dumnezeiască, de urgia bolșevică, exista si administrații decente. Ele sunt, evident, cu limite, ca toate alcătuirile omenești dar, în esență, sunt decente și reflectă voință și firea popoarelor pe care le conduc.Este nespus de pozitiv faptul că Răsăritul Europei revine la valorile sale tradiționale: dragostea de Credință, Neam și loc, în Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Austria și cam prea încet în România unde, diabolica influență, a lui Soros și ONG-urilor sale, încă amețește pe “imbecilii utili”. Dar, în momentul de față putem spune că în acea parte a lumii “popoarele au conducătorii pe care îi merită”. Culmea este că și singura “super putere”, ”noul imperiu”, USA et. comp, are tot conducătorii pe care îi merită dar, despre acești conducători, câteva lucruri trebuiesc spuse pe șleau.

În momentul de față administrația, cel puțin teoretic, patronată de către personaje sinistre gen Trump,Bolton, Pompeo și alți eiusdem farinae, este în fapt vârful de lance al unei plutocratii fără scrupule, fără milă și fără rușine. Poate inconștient ea este arătarea negativității pure în ofensivă sau, mai răspicat, a unui Satanism fără mască. Că așa este ne-o arată cel puțin câteva fapte.

“Paradisul” infernal al imperiului consumerist se manifestă sub trei forme principale: parazitismul, impostură și parodia. Aceste trei trăsături, trebuie să înțelegem bine, adresează factorii de decizie, pe cei care conduc și profită de sistem si nu Poporul American.

Parazitismul vârfurilor plutocratice este deșănțat. Activitatea lor este de a face tot mai mulți bani și asta o fac mutând industriile producătoare în țări în care munca este plătită la limita batjocorii și implicit, lăsând fără lucru pe muncitorul American, poate cel mai harnic individ pe care l-a cunoscut istoria.

Impostura este probabil cea mai vizibilă formă a sistemului, a noului imperiu. Practica dublei măsurii (una spui și altă faci), a prostituării termenilor și conceptelor (libertate, drepturi civile, democrație) este sistemică. La fel și parodia. Căci ce altă decât o parodie indecentă pot fi războaiele permanente și tot mai sângeroase care se duc prin armata SUA ?

Puternic în toate aspectele tehnice acest imperiu cultivă abandonarea omului în sine,izolarea și divizarea lui. Un abandon la scară planetară ,unde rachetele iau locul Îngerilor și unde tunetul mâniei lui Dumnezeu se aude tot mai deslușit. Câteva aspecte concrete pot ilustra cele spuse mai sus.

Administrația caută să asigure venituri cât mai mari celor mai bogați din SUA și asta în condițiile în care diferența dintre cei bogați și cei săraci este oricum obscenă. Aceiași administrație nu încetează să crească bugetul militar și de securitate și asta în condițiile în care bugetul militar al SUA este mai mare decât al restului omenirii la un loc! La fel de mult se cheltuiește pentru aparatul de represiune intern, poliție, securitate, etc. Un aparat represiv de o brutalitate unica în lume și alcătuit din mercenari sadici și rasiști. Enormele manifestații din Primăvara și Vara 2020 au dovedit cu prisosință acest lucru. Un aparat represiv, a cărui menire este sa apere privilegiile celor 0.5% care stăpânesc 90% din bogăția celei mai avute țări din lume. O stare obscenă! Că aceste acțiuni vor sfârși prin a ruina SUA nu încape îndoială. Semnele se văd încă de acuma: scăderea valorii dolarului, deficitul bugetar copleșitor, reducerea importanței economiei SUA pe plan global, sărăcirea populației SUA, căderea dramatică a credibilității SUA în lume. USA nu mai influențează moral lumea, o bombardează și asuprește. Iar acest lucru poate fi perfect ilustrat prin conducătorii pe care îi are SUA. Aceștia sunt reprezentanții plutocrației celei mai agresive și adesea selectați din rândul câtorva penibile familii. Oameni care nu au nimica în comun cu poporul pe care îl conduc. Indivizi care instigă la război și vărsare de sânge și care adaugă la acestea o imoralitate fără măsură. Ei combină răutatea cu ridicolul. Dostoievski spunea că cea mai eficace cale de depistare a profanării și falsului este de a îi surprinde esența care, întotdeauna, este ridicolul. Dramatică este și împrejurarea că în momentul de față, din frică, din prostie, din lașitate, conștiința civică este inexistentă.

Această conștiință civică este la pământ. Nu din cauza oamenilor, care sunt buni, generoși și harnici peste măsură, ci datorită faptului că ei sunt manipulați, într-o manieră care trece peste închipuirea oricărui om născut în afară SUA, de către un sistem de informare în masă controlat total de către plutocrația care stă și în spatele administrației. În proporție de 90% mijloacele de informare în masă din SUA sunt controlate de patru mari corporații ale căror interese sunt una cu cele ale plutocrației amintite. Pentru oricine vizitează SUA este aproape de necrezut și cu siguranță halucinant faptul că nu există decât o singură opinie (despre problemele majore) și o unanimitate desăvârșită privind calitățile conducătorilor. Ceea ce nu au reușit serviciile secrete din țările comuniste, media din SUA a reușit. De fapt întrebările majore nici nu pot fi puse și atunci când sunt puse ele sunt prezentate ca venind din “afară” sau de la marginea insignifiantă a sistemului. În momentul de față această propagandă a devenit peste măsură de agresivă. Ea s-a identificat cu administrația iar mijloacele alternative de informare sunt atacate brutal, inclusiv fizic. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Conducători netrebnici” →

Sfințirea crucii memoriale de la „Leu”, în hotarul satului Borlovenii-Vechi din Valea Almăjului, are o dublă importanță.

În primul rând monumentul, crucea comemorativă, este așezat acolo unde s-a găsit vatra inițială a satului, a comunității. Pe un pinten înfipt în curbura Nerganului, pinten care apoi urca și se contopea cu dealurile și depresiunea ” Vlașca „. Acolo, înconjurați de pădure , râu și deal, locuitorii aveau pavăză naturală și tihna de a își duce viața în rosturile ei milenare.

Căci această comunitate are rădăcini milenare. Urme arheologice dovedesc viețuirea neîntreruptă din vremea „pietrei șlefluite”, mileniul al III – lea i.d.H și apoi din vremea epocii bronzului, a fierului și a Dacilor și până în ziua de azi.

Se poate spune, cu drept cuvânt, că vatra Borloveniului este din totdeauna.

Monumentul sfințit la „Leu” amintește deci această impresionantă realitate istorică. Dar acest monument are o semnificație încă mai importantă. El nu este un memorial, o simplă aducere aminte. Acest monument înseamnă mai ales marcarea unui tărâm duhovnicesc. Un tărâm spiritual care este veșnic: ieri, azi, întotdeauna.

Crucea de la „Leu” arată că istoria și comunitatea Borloveniului s-au făcut și s-au păstrat prin credință și încă mai exact prin Dreapta Credință, prin Ortodoxie.

Căci locuitorii au fost de la începutul mileniului nostru Drept Măritori, Ortodocși; toți, până la unul.

Monumentul de la „Leu”, sfințirea lui, arată că hotarul comunității nu este doar cel văzut, este și cel nevăzut. Hotarul Borloveniului este pământ, apă, pădure dar parte a întregii creații și deschidere către Rai. Un hotar care trebuie aparat, menținut, cinstit cu dragoste și devotament. Frumusețea acestui hotar si a acestui loc este colosala. Fără nici o urmă de exagerare se poate afirma că în acest hotar se afla unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Orice încercare de a distruge această frumusețe fără egal este deopotriva o crima fizica și una morala. Cel care, ar distruge asemenea loc sau ar promova distrugerea lui, sunt ferm convins ca va fi blestemat și în lumea asta și în cea de dincolo! Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Hotar duhovnicesc în Borloveni” →