Al. Florin ȚENE: Expoziție de carte și recital liric ”Mihai Eminescu – Poet Național. In memoriam” la Cluj-Napoca

În organizarea Primăriei municipiului Cluj-Napoca și Bibliotecii Județene “Octavian Goga“, din aceași localitate, a avut loc o amplă activitate culturală dedicată Poetului Național, cu ocazia comemorării a 132 de ani de la trecerea în eternitate.

Manifestarea s-a deschis la ora 10.00, cu vernisarea expoziției de carte cu opera și critica literară despre Mihai Eminescu, din “fondul de aur” al bibliotecii, unde bibliofilii au descoperit cărți rare editate de-alungul anilor de către edituri de pe întreg cuprinsul țării. Organizatorul expoziției a fost Iarin Pop.

La ora 11.00, în fața unui public numeros, scriitorul Ionuț Țene, șef birou Învățământ, cultură culte, sport și societate, a deschis “maratonul” recitalului de poezie al poeților clujeni, vorbind despre actualitatea operei lui Eminescu, arătând, plastic și sugestiv, actualitatea publicisticii eminesciene, dar și al operei lirice. „În realitate, recitindu-l pe Mihai Eminescu îl regăsești din nou, mereu proaspăt, mereu surprinzător și te uimește prin noutatea ideilor, temelor abordate și mai ales prin stilul literar îndrăzneț. Mihai Eminescu nu poate fi încadrat în canoane, într-un pat al lui Procust, cum s-a încercat de-a lungul timpului, definit ca  întârziat sau un clasic al literaturii române. În concluzie, poezia lui Mihai Eminescu este de o actualitate debordantă, insolită și de un modernism cutremurător, transfigurator”.

La invitația acestuia, s-au perindat la microfon următorii poeți, care au citit câte o poezie semnată de Mihai Eminescu și una din creația proprie: Marius Țion, Victor Constantin Măruțoiu, Gavril Moisa, Iulian Patca, Raveca Vlașin, Al.Florin Țene, Rotar Laurențiu, Iulia Anamaria Ghidiu, Iulian Emil Coțofană, Camelia Hodiș, Alina Mizgan și Ionuț Țene, membrii ai Ligii Scriitorilor Români și tineri de la cenaclul Vox Napocensis de la Casa de Cultură a Studenților, coordonat de Victor Constantin Măruțoiu. Au impresionat publicul poeții din noul val liric clujean.

Manifestarea s-a încheiat cu concluziile organizatorilor, care au mulțumit participanților și elevilor prezenți de la școlile clujene: „Mihai Eminescu și-a depășit prin stil, concepție și limbaj secolul în care a trăit. Poetul nostru pare un impetuos bard al generației debutului de mileniu 2000, fiind cu adevărat un contemporan cu noul val liric post-decembrist și milenarist. Suflu liric eminescian străbate literatura română până în ziua de azi 15 iunie 2021”.

Al.Florin Țene

Al. Florin ȚENE: Romanul epistolar al scriitorului Petre Cichirdan formă de a oglindi realitatea unui oraș de “Carton “

        Se consemnează în istoria literaturii universale că primul roman care a expus piesa complexă pe care genul epistolar îl permite a fost Aphra Behn ‘s Love-Letters Between a Nobleman and His Sister , care a apărut în trei volume în 1684, 1685 și 1687. Romanul prezenta rezultatele genului de schimbare a perspectivelor și  punctelor individuale  prezentate de către personaje individuale, iar vocea centrală a autorului și evaluarea morală dispărând (cel puțin în primul volum; volumele sale ulterioare au introdus un narator). Mai mult, Behn a explorat un tărâm al intrigii cu litere care cad în mâinile greșite, scrisori falsificate, scrisori reținute de protagoniști și interacțiuni chiar mai complexe.

        Am făcut această introducere pentru a înțelege genul epistolar, mai rar folosit de scriitorii români, abordat cu îndrăzneală de scriitorul vâlcean Petre Cichirdan în “Orașul de carton- Apocalipsa după anul 2000 “, apărut la Editura INTOL-Press, Râmnicu Vâlcea, 2020, roman primit cu următoarea dedicație: “Domnului Al.Florin Țene cu deosebită stimă și preșuire din partea autorului. 15.02.21, ss P.Cichirdan

           Deşi avem o literatură epistolară bogată, abordările sintetice dedicate speciei sunt foarte puţine la număr: un vechi studiu dedicat literaturii epistolare al lui Al. Săndulescu, volumul Mari corespondenţe (1981) de Livius Ciocârlie, câteva capitole din Genurile biograficului (2008) de Eugen Simion, implicaţiile sporadice din Literatură şi comunicare. Relaţia autor – cititor în proza românească paşoptistă şi postpaşoptistă (1999) de Liviu Papadima, referinţele asupra epistolei medievale în literatura română (Şi au scris carteEseu asupra epistolei medievale în literatura română, 2003) semnate de Laura Bădescu şi, doar forțând nota, am mai putea atesta vreo câteva.

            Acest gen a fost descoperit abia în secolul al XIX-lea, primele corespondenţe literare sunt atestate relativ târziu faţă de impulsurile europene. De reţinut totuşi că proza noastră artistică apare şi se dezvoltă, în prima ei fază, sub semnul memorialisticii epistolare şi de călătorie şi aparţine momentului 1848. Aproape toate genurile şi speciile literare, cu excepția teatrului, au fost modelate de tiparul corespondenței. Această configurație este adoptată, cu unele modulări din alte specii, de memorialul de călătorie (Peregrinul transilvan de Ion Codru Drăguşanu; Călătoria în Africa de Vasile Alecsandri), de speciile prozei scurte (în cazurile lui Costache Negruzzi, Ion Ghica, Vasile Alecsandri, Vasile Porojan), de romanul sentimental (Manoil de D. Bolintineanu),  dar şi de poezie (Epistolele de Gr. Alexandrescu) etc.

            Citind titlul romanului editorului, promotorului cultural și scriitorului Petre Chichirdan, mi-am adus aminte de romanul lui Octav Dessila, intitulat „București orașul prăbușirilor”, în cazul nostru fiind un roman epistolar, frescă a evenimentelor culturale și politice din istoria recentă a municipiului Rm.Vâlcea.

            Dacă la Octav Dessila Bucureștiul este un oraș iubit de autor, pentru că îl prezintă prin stările protagonistei ca pe o fiinţă vie, care obsedează: „Bucureşti… imagine sfântă a visurilor mele! Te-am dorit, te am în faţă, tră­iesc în tine şi tu… tu… mă cutremuri şi mă aprinzi, mă zvârcoleşti şi-mi încinzi carnea, mă tulburi şi mă orbeşti… Bucureşti, ce vrei să faci din mine? Tu eşti bătrân, hârşit în rele; eu, un fulg rătăcit, o frunză în bătaia vânturilor, o pribeagă în răscrucea drumurilor, un alb de scrisoare pe care tu aşterni întâiul te iubesc. Să cred în luminile tale?… Să cred în vuietul tău de stradă, în furnicarul tău omenesc, în vâltoarea ta?”. S-a spus şi s-a scris că este o carte a desfrâului, expus într-o poveste banală, cu detalii vulgare. Ca mereu, depinde cum cade lumina înţelegerii asupra textului. Este şi o carte care vorbeşte dureros despre cum poate fi cineva distrus de către însuşi subiectul iubirii sale. Ana Scutaru, tânăra venită pentru studii la Bucureşti, ştia un singur lucru, că nu vrea să se mai întoarcă vreodată în captivitatea provinciei. Restul a fost viaţă care a curs repede, haotic, fără timp de întrebări şi răspunsuri. la Petre Chichirdan descoperim același sentiment. iubește orașul Rm.Vâncea cu oamenii lui, chiar dacă, uneori, sunt surprinși că eșuează în multe acțiuni culturale, edilitare, politice, iubește străzile și parcurile orașului de pe Olt.

            Voluminoasa carte de 507 pagini se deschide cu un “Cuvânt înainte “, în care, printre altele, orașul este considerat de carton pentru că peste ciment este pus cartonul izolator, dar mai ales: “ Comunitatea în care valorile reale, umane, sunt date deoparte este una de carton…marea mulțime de locuitori fiind private de beneficiile faptelor acestor valori.“

            În cele două “structuri “ale cărții:” Orașul de piatră “și  “Orașul de carton “  descoperim un personaj cu numele de Toschris Ceckirdas, ce-l bănuim a fi autorul cărții, care vorbește despre trecutul orașului de pe Olt, subliniind personalitățile: Melentie Răuță, profesor universitar cernăuțean, Leca Morariu și profesorul și avocatul Nicu Angelescu director la Liceul Lahovari în perioada legionară,  care au vorbit cu dragoste depre aceste locuri cu o istorie ce începe de la Mircea cel Bătrân. Testele încărcater de multe date istorice, economice, politice, filologie, culturale sunt frisonate și de un excelent stil jurnalistic încărcat cu “mierea” adevărului..

            Epistolarul  care semnează cu numele Toschris Ceckirdas își aduce aminte cu nostalgie de vremurile când umbla cu ghiozdanul în spate la școala de pe Cetățuie, făcând naveta dintre casa unde locuia cu chirie, casă ce nu mai există, pe temelia ei construidu-se biserica Sfinții Apostoli Sf.Petru și Pavel.

            Epistolele unor personalități artistice și scriitoricești din cadrul Forumului Cultural și a altor ONG-uri, oficialității (Epistola lui Poe C.Poe adresată ziarului Info Puls, către edilii orașului, Johann Sonne, Alina Dumitrașco, Marius Pătrășcoiu “inginerul “ fizician de la Forum, Liviu Rusnac-românii sunt chemați să refacă Revoluția! cei care s-au  ridicat după niște uscături ca la orice Revoluție!, dialogul epistolar cu Nikita Fedorov, cu Gheorghe Brătulescu, Anmton Spârlea, Călin Georgescu, Alexandru Cifru  ), sunt adevărate pagini de istorie locală, în care descoperim atât o critică constructivă și nu vituperantă, ceea ce ne spune nouă cititorilor, că autorul trăiește în agora și îi pasă de orașul și țara în care s-a născut și trăiește. Numele unor personaje sunt, se pare, eponime, sau mai precis  numele comune asociate strâns cu noțiunea (de aceea limba maternă, comparată mai puternic de noțiuni decât una străină, este mai frumoasă, adică mai expresivă). Continue reading „Al. Florin ȚENE: Romanul epistolar al scriitorului Petre Cichirdan formă de a oglindi realitatea unui oraș de “Carton “”

Al. Florin ȚENE: Doamna Limbii Române continuă să promoveze valorile literaturii române pe mapamond

             În anul acesta se împlinesc  zece ani de când scriitoarea Ligya Diaconescu, membru a Ligii Scriitorilor, editează cu pasiune, dărnicie, și talent antologii ce cuprind creațiile scriitorilor români de pretutindeni. Aceste “oglinzi “sunt adevărate pagini  ce se înscriu din mers în marea Istorie a Literaturii Contemporane.a neamului nostru.

            Până în prezent Ligya Diaconescu a publicat următoarele antologii care, așa cum scriam mai sus, sunt pagini de aur ale literaturii noastre contemporane. Acestea, sunt amintite în Prefață,  : Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume, STARPRESS 2011, ediţie – bilingvă –româna-engleză, reuşind să reunească scriitori români talentaţi din întreaga lume, colaboratori ai revisteiinternaţionale

– Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume STARPRESS 2012, volum bilingv, română-franceză, care, ca si primul s-a bucurat de un real succes.

– Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume STARPRESS 2013, bilingvă, română-germană.

– Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume STARPRESS 2014, bilingvă, română-italiană.

– Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume STARPRESS 2015, bilingvă, română-spaniolă.

– Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume STARPRESS 2016, bilingvă, română-greacă.

– Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume STARPRESS 2017, bilingvă, română-rusă.

– Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume, STARPRESS 2018, ediţie – bilingvă –română-engleză,

            Așa cum a procedat de fiecare data  Ligya Diaconescu (“Doamna Limbii Române “, așa cum am denumit-o eu la manifestările Zilei Limbii Române organizate în Stațiunea Jupiter în 31 august 1914, de domnia sa, revista internațională Starpress și Liga Scriitorilor Români), editează, chiar, aproape de două ori pe an, antologii bilingve, prin care cu generozitate promovează opere ale scriitorilor de expresie română de pe toate meridianele Terrei.

            La începutul acestui an, chiar în “focul” epidemiei care a cuprins omenirea, scriitoarea și promotorul cultural Ligya Diaconescu este din nou în mijlocul cititorilor săi și în biblioteci cu o nouă antologie bilingvă, română engleză, intitulată :“ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME – STARPRESS CANADA, 2021 – CONTEMPORARY WORLDWIDE ROMANIAN WRITERS ANTHOLOGY – STARPRESS CANADA, 2021 –“, apărută la Editura “Olimpias “, 2021.

            Această antologie se deschide cu o pertinentăși bine documentată  “Prefață”, prin care autoarea acesteia Mary Smiith. din Statele Unite ale Americii, face un plastic portret al Ligyei Diaconescu: “ Scriitoarea Ligya Diaconescu, directorul revistei româno-canado-americane STARPRESS – este realizatoarea Antologiei bilingve, româno-engleze, 2021.

LIGYA DIACONESCU – este cunoscută în ţară şi în întreaga lume – “DOAMNA LIMBII ROMÂNE”, numită astfel de preşedintele Ligii Scriitorilor Români, Al. Florin Țene, dar şi “DOAMNA SUFLETULUI ROMÂNESC ” – cum a fost catalogată de istoricul GEORGE ROTARU.

Jurnalist, poet, scriitor, publicist, economist, maestru Reiki, pictor amator.

A câştigat în anul 2017 – Trofeul Ligii Scriitorilor Români – TROFEUL „LIMBA ROMÂNĂ”. În anul 2018 a obţinut – TABLETA DE AUR A LIMBII ROMÂNE – din partea Ligii Scriitorilor Români.

– Este născută în Bicaz, Neamţ. Deşi plecată des din România, îi place să spună că este româncă şi locuieşte, când nu se află peste ocean, într-unul dintre cele mai frumoase oraşe ale lumii, plin de cultură, dintr-o zonă preponderent turistică, zona Vâlcii.

Realizarile sale în domeniul cultural și puntea de legatură, create pentru scriitorii români de pretutindeni, întalnirile minunate organizate anual cu scriitorii români din întreaga lume de Ligya Diaconescu, sunt bine cunoscute și așteptate de scriitori ca o întalnire în familie, în marea familie STARPRESS, cu emotie, dor si drag. La acestea, se adaugă lansarile și prezentările antologiilor pe diverse teme ale Ligyei, dar și cele bilingve, până acum realizand ca antologii bilingve:

– Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume, STARPRESS “

            Citind această voluminoasă lucrare mi-am adus aminte de zicerea  Ilenei Vulpescu:”Sufletul cuprins de harul iubirii, aureoleaza o fiinta, devenind generos cu celelalte fiinte, risipind si spre ele firimituri de bunatate, respingand trivialitatea, grosolania”.Cuvinte frumoase ce i se pot atribuii autoarei antologiei, dar și celor antologați.

            Atât curriculum vitae și creațiile autorilor sunt publicate în limba română și în limba engleză, inclusiv fotografia autorilor.

      Continue reading „Al. Florin ȚENE: Doamna Limbii Române continuă să promoveze valorile literaturii române pe mapamond”

Livia CIUPERCĂ: Despre jertfa cea biruitoare

Profesor Florin Sandu Țene, cunoscut în mediul literar și al jurnalismului românesc, cu pseudonimul Al. Florin Țene, mi-a dăruit, de curând, o carte, cu un titlu simbolic, Ce greu a fost în noaptea asta! (Editura „Casa Cărții de Știință”, Cluj-Napoca, 2021).  Aceasta nu este o monografie, precum ne-am lăsa înșelați de mențiunea care urmează titlului propriu-zis, „Viața poetului Traian Dorz. Între realitate și poveste”. Ci, dimpotrivă.

Ce greu a fost în noaptea asta este un roman social-politic, în care ni se revelă povestea vieții unui creștin, al unui vlăstar de român neaoș, hărăzit să traverseze mirajul unui contorsionat traiect existențial, un mărturisitor al „Oastei Domnului”.

Cele optsprezece capitole ale romanului, însoțite de câte un citat reprezentativ din gândirea propovăduitorului și psalmistului Traian Dorz, precum și motto-urile adiacente, au darul de a incita pe cititor.

În postura de narator omniscient, autorul Al. Florin Țene  dorește să capteze atenția lectorului nu doar asupra protagonistului, cu a sa evoluție care este ascendentă și impresionantă, ci și asupra evoluției societății românești, pe durata mai multor epoci istorice.

Impresionează acribia documentării și insistența asupra detaliilor de natură socio-politică și confesională.

Apreciem scriitorului Al. Florin Țene plăcerea de a se apleca și asupra segmentului etnografic transilvănean, prin termeni specifici zonei natale a eroului său; termeni cu o rezonantă aparte, mitic-baladescă. Pitorescul narării dovedește talent scriitoricesc, nu doar documentaristic. Așadar, termeni precum: „candalău” (sobă), „cișnel” (porc), „ludaie” (dovleac), mihei etc. – mă îndreptățesc să-mi imaginez un adevărat excurs în puritatea existențialului nostru, corolă prețioasă a fondului lexical ancestral.

Ochiul auctorial acordă o atenție deosebită protagonistului. Nașterea, visul premonitoriu, primii ani de viață (cu tatăl, prizonier în Siberia), munca împovărătoare la câmp, elev al „școlii confesionale” din Oradea etc. Deopotrivă, surprindem docilitatea copilandrului Traian în fața primelor semne care îi vor modela viața. Reținem acele stări premonitorii care dau contur, prin imaginea bisericuței de început de secol al XVIII-lea din satul Talpe sau norii care profilau în dansul lor mișcător, chipul Mântuitorului.

Întrezărim, la un moment dat, cu plăcută și emoționantă surpriză, și o altă perspectivă narativă, o anume contopire cu ființa căreia îi dă contur, înnobilându-o, cu naturalețe și simplitate firească, atunci când sufletul său adolescentin se lasă vrăjit de primii fiori lirici, învăluiți în maramă euharistică: „Odată, L-am văzut trecând / cu turma pe Păstorul blând / mergea cu dânsa la izvor / blândul Păstor, blândul Păstor (…)”.

Cu aceeași finețe și subtilitate descoperim necesitatea de a puncta momente de reală importanță în evoluția societății românești. Unele dureroase, precum imaginea „Bihorului – tăiat în două de granița cu Ungaria”; ticăloșia ungurilor, în plină noapte, de a schimba bornele de hotar; altele, de-a dreptul, firești, în plan evolutiv, civilizator, precum: aparatul foto „cu burduf”, trecerea de la opinci la încălțări domnești, lampa „cu fotoghin”, mașina de scris „Kappet” etc.

Personajul Traian Dorz, aflat în perpetuă căutare, se lovește, nu de puține ori de nedreptăți („Fiecare boală-și are începutu-ntr-un păcat / trupul nu se-mbolnăvește, cât e sufletul curat”) care nu-l vor slăbi până-n ultima clipă a existenței sale pământene. Este și acesta (intuim), un semn că el este fiul iubit al Domnului, iar prin toate încercările vieții, menit să devină mărturisitorul! Și acest „examen” fi-va de fiecare dată dur, amplificat de divergențe doctrinare sau frământări politice: grozăviile războiului, Germania nazistă, Armata Roșie, cenzura,  anchetele și umilirile inumane („Golgota stă și az’ / din chinuri și pieire”), lagărul Popești-Leordeni, domiciliul forțat în Bărăgan, Gherla, „Decretul de amnistie” (16 iunie 1964) etc.

Continue reading „Livia CIUPERCĂ: Despre jertfa cea biruitoare”

Voichița Tulcan Macovei: ,,CE GREU A FOST ÎN NOAPTEA ASTA” de Al Florin Țene – Viața poetului Traian Dorz între realitate și poveste

         Scriitorul Al Florin Țene este fidel șieși și Literaturii Române.

         Recidivează acum cu un nou roman „între realitate și poveste”, de data aceasta, despre un mare poet creștin-ortodox care și-a dăruit întreaga viață învățăturilor Sfintei Scripturi.

         „Reconsiderarea liricii lui Traian Dorz nu trebuie să cadă doar pe umerii unei comunități creștine ce a revenit în sânul bisericii mamă după 1990, ci pe talerul criticii literare și pe paginile manualelor școlare, care sunt prea schematice și neiertătoare ignoranțe cu ierarhiile valorice. În centru creației lui Traian Dorz nu este Golgota, cum interpretează facil unii critici literari, ci anunțarea miresmei de tămâie a Învierii”, afirmă scriitorul Ionuț Țene în prefață, introducând cititorul în conflictul stufos și dureros al cărții.

            Am citit cu interes această carte.

            Cunoșteam poeziile (multe devenite cântări) ale poetului Traian Dorz, dar mărturisesc faptul că am știut mai puține date despre viața și personalitatea sa. De aceea, cartea scriitorului Al Florin Țene este binevenită pentru toți aceia care  doresc să cunoască un poet creștin-ortodox ce nu s-a lăsat atins de-a lungul vieții de nicio adiere a curentelor politice din timpurile prin care a trecut (legionare, comuniste, sau de altă culoare). Traian Dorz a fost animat doar de credința și dragostea pentru Iisus Hristos, Mântuitorul omenirii.

            Cartea este bine structurată refăcând cu o exactitate până la detaliu, existența poetului Traian Dorz. Principalele planuri narative urmăresc: a) familia parentală (casa, părinții, soția și copiii); b) formarea caracterului de creștin devotat Tatălui Ceresc; c) marea familie creștină (Oastea Domnului). d) politica statului român surprinsă în diferite perioade istorice;

            În construirea epicului, găsim un narator omniscient, asemenea marelui Marin Preda. Ne-a rămas monumentalul romanul „Moromeții”, în care este descrisă familia Moromeților, dar și marea familie a țărănimii  române în lupta pentru libertatea sfântă oferită de proprietatea asupra pământului. La fel procedează și scriitorul Al Florin Țene în creionarea universului vieții poetului Traian Dorz: accentuează minunat legătura dintre familia (casa părintească) a poetului și aceea frățeacă, a creștinilor uniți în gruparea ortodoxă Oastea Domnului. Liantul dintre cele două familii este Traian Dorz, după cum în „Moromeții” este Ilie Moromete.

            Ilie avea suficiente probleme acasă, cu propria familie. Dar aceasta nu l-a oprit să lupte pentru credința lui în libertatea țăranilor, pusă în pericol prin colectivizarea comunistă, vorbind prietenilor în poiana lui Iocan. Spre deosebire de Ilie, care este abandonat de toți, Traian Dorz este susținut până la capăt de soția Maria, de propriii copii. Chiar tatăl Constantin, va deveni din dușman, un ajutor de seamă al fiului și al Oastei creștine.

            Epocile istorice parcurse de poet sunt descrise cu obiectivitate critică. Tehnica detaliului, scenele reprezentative acelor lumi sunt impresionante.

            Ca și în celelalte romane închinate vieții unor mari poeți din literatura noastră (Al. Macedonski, Ion Minulescu, Radu Gyr), aerul de poveste este țesut în jurul realităților trăite de scriitori. Dar, în cazul lui Traian Dorz, trebuie să recunoaștem că realitățile dure, trăite de către acesta, domină țesătura de poveste.

            Și mai trebuie subliniat ceva!

            Cartea este atât de bine scrisă, încât naratorul-autorul Al Florin Țene ajunge să se identifice cu un creștin ortodox puternic în convingerile sale, de pe pozițiile cărora analizează, face considerații sau îndeamnă la reflecții!

a)

Familia (casa părintească).

Povestea familiei Dorz este țesută de narator pe pilonii realităților crude trăite de membri ei. Atmosfera este recreată prin limbajul bihorean, impregnat cu expresii ungurești, termeni explicați la subsolul paginilor, transportând cititorul în zona pitorească a Bihorului  „ – Cine ne strigă? / -Eu! Mărie…vecina lui mă-ta. / Aaaaa, Floareo! Tu ești? Ce vânt te aduce? / Mi-o venit feciorul în permisie și mi-a adus depeșa asta de la bărbatu-to!” (pag. 14)

            Era vorba despre o scrisoare a lui Constantin, tatăl lui Traian, aflat pe frontul Primului Război Mondial, care, până la urmă, s-a întors acasă din prizonieratul siberian…

            Traian era deja de patru ani!

            Interesant este fotografiată de către narator psihologia oamenilor de la sat din acea vreme!

            Deși era normal ca tatăl să-și iubească fiul născut în absența sa, nu s-a      întâmplat așa. Micul Traian a avut mult de suferit din cauza bătăilor primite (de cele mai multe ori fără motiv) de la tată.

            Deși o familie bogată, cu pământ și recolte îndestulătoare, micul Traian nu și-a găsit fericirea, și nici împlinirea, în sânul acesteia: „Mama ta a dracului, m-ai călcat pe cizmă. Nu te uiți pe unde fugi? O palmă grea a simțit băiatul după ceafă”. (pag. 26)

            Nici la școală nu a fost lăsat, fiind obligat să lucreze în gospodăria familiei.

            Subtil, naratorul ne sugerează motivația căutării de către copil a unei alte familii în care să se poată împlini sufletește: „Erau trei persoane în familie, dar Traian se simțea singur…Fiecare cu singurătatea lui.” (pag 26)

            Din acest moment, romanul urmărește formarea personalității acestui copil, a căutărilor sale pentru împlinirea sufletească. Putem afirma că, privită din această perspectivă, viața lui Traian Continue reading „Voichița Tulcan Macovei: ,,CE GREU A FOST ÎN NOAPTEA ASTA” de Al Florin Țene – Viața poetului Traian Dorz între realitate și poveste”

Radu VIDA despre un roman al suferinței perpetue de Al.Florin Țene

„Ce greu a fost în noaptea asta!”, carte editată de „Casa Cărții de Știință (Cluj-Napoca, 2021) are un subtitlu semnificativ: Viața poetului Traian Dorz – între realitate și poveste. Este liantul care pune semnul egalității între celelalte romane de gen, romane ce s-au ocupat de resorturile existențiale ale lui  Alexandru Macedonski, Gib. I Mihăescu, Ion Minulescu sau Radu Gyr. Sunt romane de mare respirație emoțională, cu date biografice mai mult sau mai puțin cunoscute, puse însă în contextul epocii și al evenimentelor importante care au marcat destine. Sunt însă și romane istorice, am putea spune. Și asta nu pentru că se ocupă de un trecut relativ recent, ci pentru că autorul folosește tehnici combinatorii și științifice specifice acestui gen literar, atât de – să recunoaștem – îndrăgit de cititori.  Chiar și istoricii de marcă au aderat la ideea că evenimente concrete, exacte și adevărate descrise, trebuie să fie reale, iar „golurile” (situația economică și  financiară, împrejurarea socială și, mai ales,  politică) trebuie „umplute” cu cele mai plauzibile referințe, adaptate epocii și condițiilor existente la acea dată. Cu alte cuvinte, posibilitatea trebuie să fie cât mai aproape de realitatea acelui moment istoric. Sigur, conceptul a fost aplicat, intuitiv, și înainte de a fi conceptualizat de către marele istoric Constantin Dancoviciu, dar, din acel moment, scriitorii și-au asumat cel mai bine acest deziderat, de a găsi culoarea locală în tot și toate. Mărind, până la un procent foarte ridicat, autenticitatea trăirilor din momentul istoric descris.

Poetul religios Traian Dorz este, poate, cea mai reprezentativă figură a cumulului  suferințelor cauzate atât de regimul totalitar instalat în România, cât și de trădările unor entități ce și-au asumat rolul de ”conducător unic” (pe felia lor de existență) în relațiile comunitare neacceptând disidențele de nici un fel și considerând că există o singură formă de credință, cea agreată, oarecum, și de statul comunist. Destinul acestui om deosebit, talentat și calat pe ideea creștină a iubirii aproapelui și divinității, este și pretext pentru devoalarea atrocităților unui regim nedrept, important, rod al unor devianțe ideologice ce nu aparțin și nu au aparținut poporului român.    Al. Florin Țene derulează în fața cititorului captivat de succesiunea evenimentelor un… CV încărcat de durere și privațiuni de tot felul, convingerile, nevinovate, până la urmă, ale personajului fiind taxate de regim cu detenție grea: 17 ani de recluziune, în care doar viersul cutezător și crezul  de nezdruncinat au fost reazem pentru suferinţe, la care alții, mulți alții,  au clacat.

Remarcăm extraordinara documentare pentru ca firul romanului să urmeze linia dreaptă a adevărului. Asemenea unul actor de clasă, scriitorul se transpune atât în versatilul vremurilor totalitare, cât și în pielea personajelor, lăsând ca amănuntele plauzibile și cadența viersului evlavios să completeze fericit peisajul. Brutalitatea comportamentului de detenție, privațiunile de tot felul, atât în și înafara zidurilor închisorilor, reducerea animalică la absurdul comportamentului omului față de om sunt redate cu un realism devastator, tocmai prin folosirea dialogului simplu, firesc, fără intervenția comentatorului de pe margine. Astfel, firescul nefiresc dă credibilitate iar epicul mizeriilor de tot felul  dezvăluie  un tablou deloc retușat al unor vremi nu de mult apuse. Cititorul rămâne cu imaginea unei lumi absurde, aproape de neînțeles pentru generațiile mai tinere, întreaga existență a poetului Traian Dorz înscriindu-se într-o lungă noapte grea, de la începutul și până la sfârșitul vieții sale. Numai că această noapte prelungită, de reale suferinţe și lipsuri de tot felul dau – prin versurile scrise „la cald” de către Traian Dorz, dau, ziceam, speranța unei alte lumi care, chiar dacă iluzorie la acel moment, lasă loc binelui și iubirii. Până la urmă, iluziile din poemul „Vine-i vremea fiecărui” sunt rodul  cântului amărâștean, care crede întotdeauna într-un destin mai bun, într-un destin, de iubire față de semeni. Daruri de neprețuit pentru un om sensibil, talentat și cu drag de tot ceea ce a putut crea Bunul Dumnezeu.

Continue reading „Radu VIDA despre un roman al suferinței perpetue de Al.Florin Țene”

Galina MARTEA: „Ce greu a fost în noaptea asta!”, de Al.Florin Țene – poetul Traian Dorz între realitatea acerbă

      Cu o carieră de amploare în arta scrisului, talentatul și neobositul scriitor Al.Florin Țene (prozator, poet, eseist, critic literar și de artă, publicist) există în astă viață cu misiunea sacră de a produce opere literare de calitate, acestea fiind recunoscute ca valori autentice în cultura națională română. Distinsul scriitor de-a lungul anilor a reușit să pună în lumină lucrări de mare calibru, abordând diverse genuri literare (poezie, proză, eseu, roman, analiză literară), astfel acumulând în palmares până la ziua de azi un număr de 85 de cărți editate. Pe lângă activitatea de scriitor, Domnia sa este un admirabil activist și manager cultural, în timp afirmându-se cu mult succes în calitate de fondator al diverselor cenacluri și reviste literare. Iar pentru a încuraja și mai intens activitatea scriitoricească din țară și Diasporă, Al.Florin Țene înființează în anul 2006 asociația profesională Liga Scriitorilor Români, fiind în același timp și președinte al acesteia. Așa fiind, Al.Florin Țene este un veritabil susținător al valorilor culturale românești, un promotor insistent în fructificarea vieții spirituale.

       De această dată Al.Florin Țene vine în fața publicului cititor cu o lucrare impresionantă sau, mai bine zis, cu un roman reprezentativ, tulburător și lămuritor  despre viața poetului Traian Dorz, întitulat „Ce greu a fost în noaptea asta! Viața poetului Traian Dorz – Între realitate şi poveste” (Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2021, pagini 360). Prefața acestui manuscris este realizată de scriitorul și publicistul Ionuț Țene, cu titlu „Traian Dorz sau poezia noastră cea de toate zilele!”; iar postfața de Anton Ilica (dr., prof.univ., scriitor), cu titlu „Poetul creștin Traian Dorz ,,Nu-mi acoperiți mormântul cu cununi, ci cu iubire”. Însumând treisprezece capitole, lucrarea de față reprezintă o adevărată istorie despre destinul unui Om, al unui scriitor-poet care a trăit în mrejele comunismului – un regim social-politic ce încătușa pe deplin libertatea și independența individului, acesta fiind persecutat pentru promovarea adevărului, pentru a fi un adept al religiei, etc., în rezultat totul reprezentând o teroare în a exista ca ființă umană într-o societate cu asemenea orânduire. În cazul dat este vorba despre poetul, jurnalistul și misionarul Traian Dorz (născut 25 decembrie 1914 – decedat 20 iunie 1989, România), fost deținut politic pentru marea credință în puterea divină, din perioada comunistă. Astfel, Al.Florin Țene în lucrarea prezentă reabilitează viața acestui mare Om – Traian Dorz, totodată valorificând-i până la limite complete opera literară, constând din versul liric-poezia – curent literar prin care se exprimă și se degajă emoția, sentimentul, ideile unui scriitor; dar, în același timp implicând și alte genuri literare precum eseistica religioasă, meditațiile creștine, povestiri pentru copii. Precum înregistrează autorul, prin genul liric al poeziei Traian Dorz s-a afirmat ca o personalitate foarte talentată în domeniul literaturii române, astfel dând viață la vreo 5000 de titluri, însă cu mare regret și-au văzut lumina tiparului doar câteva volume editate în 1947. Versurile acestui mare poet nu se confundă cu nimic, deoarece ele sunt specifice personalității sale și acelui adevăr plin de tristețe și durere ce exprimă o viață trăită în detențiune, în condiții inumane de proporții monstruoase – poemele fiind arhipline cu aspecte de dragoste față de oameni și față de suferințele lor; despre viața reală plină de tristeți și chinuri; în mod aparte, despre morala spirituală a poporului român și despre sentimentul de afecțiune totală pentru slava lui Dumnezeu, considerându-l cu bună credință creatorul lumii și puterea divină care mânuiește soarta omenirii. Așa fiind, Al.Florin Țene, relevând ideea fundamentală din poezia lui Traian Dorz, la secțiunea Motto înregistrează:  ,,Ce greu a fost în noaptea asta,/ ce lupte crâcene-am trăit,/ ce-nverşunat a fost vrășmașul/ și ce sălbatic a lovit…// Acum când se ridică fumul/ și când putem privi-napoi,/ acum vedem ce pierderi:/ câți sunt căzuți și morți din noi…” (din poemul „Ce greu a fost în noaptea asta”, de Traian Dorz) – versurile poetului exprimând realitatea extrem de dură în condiții de detenție, exteriorizând simțirea individuală prin care se profilează vibrațiile interioare ale spiritului, formulându-se astfel o frumoasă formă de scriere, aceasta reprezentând creația literară autentică a lui Traian Dorz. Despre importanța și valoarea poeziei lui Traian Dorz, prefațatorul cărții Ionuț Țene semnalează: „La sfârşitul anilor 70, poetul Nichita Stănescu, care era considerat de critica literară şi de către marele public deja un clasic în viaţă, spunea prietenilor şi celor care-l vizitau că apreciază poezia unui „oarecare” Traian Dorz şi că este prieten cu acesta”...; în continuare Ionuț Țene relatând: „Traian Dorz s-a identificat cu viaţa primilor creştini la propriu, nu la figurat, şi a scris poezii de o naturaleţe creatoare şi de un sublim liric, şlefuit cu lacrimile durerilor şi încercărilor aspre ca piatra Sinaiului, care îl apropie de generaţia epocii sale, de suferinzii regimului totalitar: Vasile Voiculescu, Vasile Militaru, Radu Gyr sau Nichifor Crainic. Cei 17 ani de temniţe nu l-au răspus pe Traian Dorz, ci l-au înălţat spre cerul unei poezii mai bune, mai frumoase, aş spune chiar geniale. A memorat peste 200 de poezii în închisorile comuniste pe scoarţa memoriei, pe care le-a recitat comilitonilor în nopţile grele şi polare ale recluziunii… Poetul e plămădit dintr-o compoziţie telurică originară şi originală peste care a suflat talentul divin al unui popor ales de poeţi moşteniţi din cele mai îndepărtate adâncuri ale cerului”.

        Romanul „Ce greu a fost în noaptea asta! Viața poetului Traian Dorz – Între realitate şi poveste”, de Al.Florin Țene, determină o sensibilitate absolută despre procesele vitale ale omului, simultan întruchipând în mod concret fenomenele esențiale ale vieții umane ce sunt într-o legătură indispensabilă cu existența cotidiană, având în relief aspectul suferinței morale și fizice. Sub raportul acestor înfățișări se distinge sentimentul uman în relațiile dintre oameni în cadrul unei comunități, procesul existențial fiind exprimat prin atitudinea omului față de realitate, față de cele înconjurătoare, față de a cunoaște și a simți credința în valorile spirituale. Cu această atitudine față de o anumită persoană, bazată pe exemple reale ale coabitării sociale, se zidește conținutul integral al acestui roman, un roman care sensibilizează prin subiectele abordate, un roman care  produce o impresie puternică despre viața unui scriitor foarte talentat. Ca urmare, Al.Florin Țene redă verbul prin ironia sorții, aceasta fiind și filozofia existenței umane – un joc neașteptat al întâmplărilor vitale, un joc care dictează și corelează condițiile de viață și de trai cu reușite și nereușite, cu căderi și urcușuri, cu plăceri și neplăceri, cu dureri și tristeți, cu tot ceea ce unește și formează destinul omului în existența pământească. Pentru a înțelege complexitatea acestui fenomen epic, descris în această operă literară, este nevoie de o lecturare minuțioasă a întregului conținut, numai în așa mod se vor cunoaște toate circumstanțele din care se compun evenimentele și trăirile ce au avut loc în viața unui om, a unui om care pentru a supraviețui s-a luptat din plin cu sine însuși și cu un regim comunist existent.

       Construcția literară a romanului se bazează pe fapte și acțiuni reale, subiectele reprezentând o cugetare adâncă pe tema suferinței umane. Conform celor relatate de Al.Florin Țene, putem evoca că este pus în circulație un limbaj expresiv și clar despre sentimentul uman raportat la idealurile supreme ale acestuia. Desprinzându-se dintr-un complex de idei prin care se identifică conceptul cunoașterii, conceptul despre lume și existența ei, din primele pagini ale lucrării ne întâlnim cu imagini literare destul de interesante prin care verbul prezent se caracterizează pe sine însuși prin flexiune proprie. Prin imaginea acestui model de creație literară avem ocazia să relevăm reflecțiile cunoașterii de sine în funcție de procesele ce au loc în conștiința omului sau, mai bine zis, ce au loc în conștiința scriitorului. Descrierile realizate prin cuvântul literar, regăsite în paginile acestei lucrări, se asociază perfect cu spiritul intelectual al omului ce este menit să creeze lucruri capabile de sentimente înalte. Prin armonia acestor argumente se regăsește spiritul intelectual al scriitorului român, al omului ce este menit să fie un slujitor al cultului religios/ al cultului creștin ortodox. Printre respectivele ipostaze este prezent înaltul om de cultură spirituală Traian Dorz, care de-a lungul vieții sale a realizat creații literare de o necesitate și profunzime aparte pentru semenii săi, pentru neamul românesc – tematica fiind destinată problemelor ce ţin de religie, de Dumnezeu, de Biserică-Biserica Ortodoxă, de cultura unui popor ce trebuie să respecte morala religioasă. În cele din urmă, este plăcut să cunoaştem afirmaţiile despre esenţa divină în viaţa pământească, despre legea naturii în contextul divinităţii, despre lăcaşul de cult al poporului român – acestea fiind conţinuturi esențiale care completează cunoştinţele omului despre viaţă şi legile ei, despre istoria religiei și efectele ei. După cum menționează autorul, în momentele de cugetare Traian Dorz scria: Părinte-Atotputernic,/ din cerul Tău Preasfânt,/ îndură-Te, privește cu milă spre pământ,/ vezi câtă suferință și câte chinuri iar/ frământă bieţii oameni şi-i zbuciumă amar!” (Părinte-Atotputernic). În această stare de lucruri, Anton Ilica în postfață stipulează: Romanul lui Al. Florin Țene ne propune imaginea „unui psalmist bihorean”, „izvor al nețărmuritei și veșnicei iubiri”, „poet al luminii, al iubirii, al credinței și smereniei”, înșiruindu-l în rândul scriitorilor de poezie cu caracter religios. Cele 10 volume, apărute publice între 1994 și 2008, îmbogățesc literatura religioasă națională, iar demersul lui Al. Florin Țene poartă însemnele generozității”; în continuare Anton Ilica spunând: „Al. Florin Țene elaborează o carte ademenitoare, al cărei mesaj răsună ca un ecou despre agresiunea omului împotriva omului, că acesta în nenorocire dispune de puteri infinite pentru a ierta nefericirile. Același om pribegește în căutarea unei iluzii, a unei adorații desăvârșite, găsind doar o flacără care-i topește avântul și-i ostoiește puterile”.

      „Ce greu a fost în noaptea asta! Viața poetului Traian Dorz – Între realitate şi poveste” este un roman în care Al.Florin Țene descrie biografia adevărată a poetului Traian Dorz, derulând acțiunile prin spectrul evenimentelor istorice din perioada comunismului, unde discursul despre religie-biserică era foarte aspru executat, iar slujitorii acestui regim totalitar aveau un comportament inuman față de acele persoane care nu acceptau condițiile sociale impuse – unul dintre aceștea fiind omul scriitor Traian Dorz, omul care a existat de-a lungul vieții sale într-o realitate infernală. În contextul dat, Anton Ilica scrie: „Viața lui Traian Dorz a fost reprezentată asemenea unei „harfe spânzurată de-o streașină de închisoare”. Lucrarea în cauză exprimă efecte speciale din evoluţia umană şi anume: despre existența nenorocită a unui popor, a unor oameni în vremuri de grea cumpănă – acea perioadă de timp prin care se perinda regimul socialist-comunist, mișcare politică ce desconsidera personalitatea cetățeanului, cu atât mai mult fiind ignorate necesitățile și interesele spiritual-religioase ale acestuia. Contribuţia dlui Al.Florin Țene cu Continue reading „Galina MARTEA: „Ce greu a fost în noaptea asta!”, de Al.Florin Țene – poetul Traian Dorz între realitatea acerbă”

Al. Florin ȚENE: Radu Vida „boxerul“ având mănușa cu ,,înveliș de catifea“

          Cunoscutul scriitor și jurnalist Radu Vida, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști și al celor două organizații profesionale scriitoricești, este din nou în mijlocul cititorilor cu cartea “CEST cu înveliș de catifea “, apărută la Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2020, conținând 62 de reflecții asupra unor evenimente sociale, politice, culturale și filozofice, inclusiv un “Argument”. Carte ce -mi  amintește  de tabletele argheziene. și prin unele fine ironii de Caragiale.

            Volumul l-am primit, cu următoarea dedicație: “Domnului Al.Florin Țene-stima și considerația autorului, 29.I. 2021.ss. Radu Vida. “, pe o terasă relativ pustie, care altădată era plină de animație și visuri, în condițiile când între noi  amintirile se desfășurau de pe ghemul anilor.

            Radu Vida este autorul a patru volume de poezie, a unui roman, apărut în anul 2018, despre care am scris la timpul respectiv, fiind prezent și în mai multe dicționare.

            Titlul volumului mă pune în gardă, cunoscând sensul cuvântului “CEST”, fiind un substantiv neutru, ce exprimă mănușa  din piele armată cu plumb sau fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice, venind din latinescu caestus În această situație, autorul a ales forma amortizării „ loviturii„ cu “ învelișul de catifea“, adică în loc să folosească verbele dure la adresa unor subiecți și evenimente, folosește   adjective, interpretări filozofice și jurnalistice aluzive, uneori ironice, punând punctul pe faptă și nu pe personaj. Aceasa nu din menajamentul subiecților ci cu scopul de a pune în conul de lumină acțiunile, pentru generalizare și analiză.

            Cartea, are motto-ul “Quot capita, tot sensu“, în traducere “Câte capete, atâtea păreri”, cu scopul de a releva ideea fundamentală a scrieriilor  respective, nu pentru justificare, despre care autorul conchide în “Argument” cu următoarele fraze.”Un sfat:Eliminați numele, persoanele și personajele! Ele au menirea doar să marcheze momentul.Dar nimic nu se vrea a fi atac la persoană. În acest fel rămân doar faptele și puterea lor de înrâurire asupra prezentului și viitorului.Rabindranath Tagore spuea, completez eu, că”Cee ace e socotit de unii greșit poate văzut de alții ca o virtute.

            Prima tabletă din carte ”D.D.D”,  inițialele latinescului “Dat, dicat, dedicat “, în traducere “Dă, spune, dedică “, rubrică pe care Radu Vida o ținea la cotidianul “Făclia”, din Cluj-Napoca, pe când era redactor șef, abordează tema poeziei, dacă se citește sau nu în această perioadă a internetului. Întrebare la care autorul răspunde afirmativ, abordând în câteva cuvinte istoria acestui gen literar în istoria omenirii.Autorul, pro domo face o pledoarie în favoarea veșniciei poeziei, ea existând atâta timp cât trăiește omul pe acest pământ.Sunt amintiți poeți care au trait prin poezie, ca: Shi Jin, Leopardi, Mistral, Valery, Dante, Esenin, Eminescu, Blaga, Li Bai etc.Iar citatele din poeziile lui Horia Bădescu,  Al.Căprariu confirmă și întregesc afirmațile autorului.În acest context mi-am adus aminte de un poem de largă respirație al unui poet clujan contemporan în care se spunea:„Poezia trece/În vremuri ancestrale/Gânditorul din Hamangia/adăstând într-o vale/cu  tribul său împreună/se temeau de apariţia scrisului,/sub lună,/acele semne de rău prevestitoare :“cine va mai asculta cântece şi gânduri/sub soare/când nimeni nu ştie să citească/şi scrisul pe piatră costă/cât un ciubăr de iască?”/Îşi ziceau ieşind dintr-o grotă/anostă…//Vremurile se rostogoleau vremuind generaţii/şi Gutenberg a înfipt un spin de teamă,/menestreli de prin toate castelele Europei/şi prelaţii/încălzeau saloanele cu incertitudini şi dramă:/“cine va mai asculta/cântecele noastre/sub fonta solară şi astre/când puţini ştiu să citească/iar cartea e scumpă şi fr agilă/şi poate să ardă ca o iască?/Nu e mai bine s-o facem din argilă?”/…şi Dumnezeu a mai întors/câteva secole de pagini/pe dos,/poeţii la colţurile pieţelor/unor simpozioane de imagini/prevesteau sfârşitul Poeziei,/sorbind laptele viei:/ “Nimeni nu mai citeşte o carte/şi internetul cititorii n-i împarte,”/nevăzând că Poezia/încălţată cu sandale/ din pielea cerului/şi talpă din scoarţă de tei/agale/venind din veacuri ancestrale/se strecoară printre ei/ca o femeie tânără/şi dornică de dragoste/în mână cu o carte/în mileniul viitor/mai departe…”(Al.Fl.Ț. ).

            Radu Vida plongează în lumea economică și a impozitelor, subliniind că dincolod de poezie există lumea impozitelor (Ciobănaș cu 300 de…baiuri ), fapt ce mă duce cu gândul la ce spunea Heinrich Heine:”Legile nu sunt libertatea însăși, ci doar garanțiile ei. “ O altă temă este abordată este situația învățământului de la noi, autorul  stăruind asupra ingerinței politicului în acest domeniu și al dorințelor învățăceilor de a studia  în străinătate.Autorul dezvoltă un evantai de informații despre învățământul din Japonia, sau o întâmplare cu un copil ce-și  dorește să studieze în țara lui Goethe, care spunea că : “Unde este multă înțelepciune, acolo este și multă suferință.

            În tableta unde se analizează politica din Orientul Mijlociu ( Cu cine se luptă? ) și situația emigrației, se concluzionează faptul că fenomenul globalizării impinge Europa spre Evul Mediu prin “ciocnirea civilizațiilor.“Această problemă mi-a adus aminte despre teza cărții lui Samuel P. Huntington, extrem de provocatoare, despre amenințarea crescandă ce rezultă din acutizarea conflictelor dintre țări și culturi care se fondează pe credința religioasă și pe dogmă.
Continue reading „Al. Florin ȚENE: Radu Vida „boxerul“ având mănușa cu ,,înveliș de catifea“”

Mircea DAROȘI: ,,Ce greu a fost în noaptea asta’’, de Al.Florin Țene, un roman al iubirii creştine

  

      Mereu inspirat şi atras de subiecte literare  cu rezonanţă emoţională, Al. Florin Ţene se prezintă în faţa cititorilor cu un nou roman intitulat ,,Ce greu a fost în noaptea asta’’, în care personajul central este poetul Traian Dorz. Am citit cu mare plăcere romanele scriitorului clujean şi de fiecare dată când  am scris despre ele, mă gândeam ca nu cumva cuvintele mele să fie prea sărace şi prea puţine pentru a reliefa anvergura operei şi a personalităţii sale. Evocarea poetului damnat pentru credinţă este o restituire absolut necesară pe care Al. Fl. Ţene o face în stilul său autentic şi foarte apropiat de sufletul cititorului. Traian Dorz a fost ţinut în umbră ca poet, n-a fost cunoscut, chiar dacă o mare parte din poeziile sale erau puse pe melodii religioase şi cântate în biserici şi mănăstiri. Puţini sunt aceia care ştiu că ,,Blândul păstor’’ sau ,,Vei veni, Isuse, vei veni’’şi multe altele, sunt creaţii dorziene. Punând într-o perfectă armonie binomul realitate şi ficţiune şi folosind un instrumentar stilistic exersat în acest domeniu, autorul reuşeşte să ne introducă în atmosfera tensionată în care a trăit şi creat eroul său. Nu se îndepărtează de la adevăr, îl respectă cronologic şi evenimenţial. Pe soclul biografic al poetului sunt aşezate construcţii imaginare, care dau contur întregii evocări. Cartea poartă un titlu sugestiv şi atractiv, reprezentând un vers din poezia ,,Ce greu a fost în noaptea asta’’, o poezie plină de semnificaţii şi cu trimiteri simbolice la viaţa carcerală : ,,Ce greu a fost în noaptea asta,/ ce lupte crâncene-am trăit,/ ce-nverşunat a fost vrăşmaşul/ şi ce sălbatic a lovit…/ Acum când se ridică fumul / şi când putem privi-napoi/ acum vedem ce pierderi/ câţi sunt căzuţi şi morţi din noi’’.  Fiecare capitol este însoţit de câte un motto selectat din creaţia poetului, în aşa fel încât să  sugereze momentele naraţiunii : ,, Era şi nor şi noapte şi iarnă şi război’’, ,, Fii voios că-n oastea sfântă eşti şi tu chemat’’, ,,Binefacerea primeşte-o, dar simţeşte-te dator’’, ,,Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol, departe’’,, Azi nu mă-ntorc la nimeni’’, ,, Mai fi-va la sfârşit o judecată’’. Prin patosul ideilor şi calitatea expresiei cu un profund mesaj religios, opera lui Traian Dorz poate fi asemănată cu  poeziile lui Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic sau Vasile Militaru, trecuţi şi ei prin exerciţiul suferinţei din închisorile comuniste. Dar Al. Fl.Ţene nu analizează din punct de vedere literar creaţiile poetului, ci ne propune imaginea ,,unui psalmist bihorean’’, ,,poet al luminii, al iubirii,  al credinţei şi smereniei’’ pe care vrea să-l actualizeze mai mult ca oricând. O face însă Ionuţ Ţene în peambulul acestei lucrări, care reuşeşte să ne dezvăluie sensurile adânci ale liricii dorziene.  Sensibile aprecieri asupra romanului sunt făcute şi în textul de postfaţă a lui Anton Ilica, care spune că, Al.Fl. Ţene are déjà ,,expertiza unei garanţii calitative’’. Fiecare etapă a vieţii personajului este prezentată detaliat, dând evocării farmec şi culoare prin folosirea unei game variate de mijloace stilistice : limbaj expresiv, dialog viu,  descrieri istorice şi pitoreşti, caracterizări nuanţate, simboluri prevestitoare, etc. Din coţinutul romanului aflăm că, personajul principal este un om modest, cinstit şi cumpătat la vorbă, iubitor de Dumnezeu, dar şi un  luptător  curajos pentru Continue reading „Mircea DAROȘI: ,,Ce greu a fost în noaptea asta’’, de Al.Florin Țene, un roman al iubirii creştine”

Al. Florin ȚENE: În luna februarie se împlinesc 86 de ani de la nașterea lui Grigore Vieru

Grigore Vieru s-a născut 14 februarie 1935 în localitatea Pererîta, județul Hotin, Regatul României– a fost poet basarabean, membru al Academiei Române. În anul 1957 debutează editorial, fiind student, cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 19601963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”,actualmente „Noi”, și ziarul „Tănărul leninist”, actualmente „Florile Dalbe” . Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor ArgheziLucian BlagaBrâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. În 1973 Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan HăulicăȘtefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile PutnaVoronețSucevițaDragomirnaVăratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. În 1970, apare Abecedarul, elaborat în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. Acest manual a servit drept bază mult timp pentru învăţăcei. În anul 1974 scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din RomâniaBucureștiConstanțaCluj-NapocaIași.

În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru a fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

 Se stinge din viaţă la 20 ianuarie 2009 la Chișinău, după ce pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident. Pe 16 ianuarie 2009 fiind  internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire. Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–HînceștiCimișliaBasarabeasca. La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai ușoară.

Continue reading „Al. Florin ȚENE: În luna februarie se împlinesc 86 de ani de la nașterea lui Grigore Vieru”