Al. Florin ŢENE: Mariana Popa sau un altfel de jurnal de călătorie scris pe vitraliile „Ferestre (lor) spre lume”

Zilele trecut am primit de la scriitoarea Mariana Popa din Brașov, pe care o întâlnesc în fiecare an la sărbătorirea “Zilei Limbii Române” organizată de revista internațională STARPRESS și Liga Scriitorilor Români, cartea “Ferestre spre lume-Un altfel de jurnal “, Editura Libris Editorial, Brașov, 2019, însoțită cu o notiță: “Domnului președinte al Ligii Scriitorilor Români, Al.Florin Țene , Cu deosebit respect și prețuire vă trimit cartea mea FERESTRE SPRE LUME, editată în 2019 cu speranța aprecierii ei, Cu înaltă considerație,ss Mariana Popa, Brașov, 15.09. 2019. “

Autoare a 17 volume de poezie, haiku, proză scurtă și reportaj, Mariana Popa, în volumul de care facem vorbire își etalează talentul într-un original jurnal de călătorie, practic, fiind reportaje sentimentale însoțite de poeme scrise cu ocazia vizitării unor obiective turistice încărcate de istorie de pe majoritatea meridianelor lumii.

Volumul editat în condiții grafice deosebite, având o grafică stilizată, semnată de Marcela Rădulescu și Irinel Merlușcă se încheie cu imagini color din diferite colțuri ale lumii vizitate de autoare. Remarc traducerea poemelor în engleză făcută de Delia Cojocaru și Mircea Doreanu (Petra, Etna).

Cartea se deschide cu o Prefață semnată de Doru Munteanu, urmată cu câteva rânduri scrise de autoare, în care face mărturisirea: “Uneori amintirile îmi creează o stare de ieșire din timp.“Cele 30 de reportaje ce sunt tot atâtea oglinzi a unor obiective turistice însoțite de un poem tradus în engleză inspirat de “Fiordurile Nordului “care “m-au legănat într-un peisaj încremenit între ape… “, despre care poeta spune: “Izvorăsc din stâncă/ repezi izvoare, a lor naștere/ ascunsă-i în ani/ precum comoara corăbiilor/ vikinge “(În fiorduri scandinave).

Deschizând cartea mi-am adus aminte de zicerea lui Robert Louis Stevenson care spunea:Călatoresc pentru a ajunge undeva, ci numai de dragul calatoriei. Cea mai mare placere a vieții este să călătorești.”

Despre propria-i carte Mariana Popa scrie: “
Uneori, amintirile îmi creeaza o stare de ieșire din timp. Aducerile aminte încolțesc la vederea unor obiecte, la auzul unui sunet sau la revederea unei culori de floare. Cel mai puternic stimulent al trăirilor departe de casă îl reprezinta fotografiile. In timp ce revăd albume, cuvintele încep să curgă, imaginile fiind adevărate secvențe ale developării amintirii. Foșnetul răsfoirii unui caiet îmi evocă biroul de lucru, cu caietele de poeme scrise ordonat de Pablo Neruda. Mi se parea ireal să pot atinge caligrafia unui laureat Nobel pentru poezie. Acea zi a fost foarte emoționantă pentru mine. Retrăiesc povești, legende. Revăd figuri umane. Se apropie și-mi trezesc anumite cuvinte cheie, adevărat cifru pe care-l deschid, pentru ca apoi să pot să vă ofer trăiri pe meridianele globului pământesc. “

În capitolul “De la Atlantic la Pacific “ autoarea face o incursiune în America de Sud, unde descoperă o Fluidă lume scăldată de cele două oceane. Și aici eul poetei vibrează la cascada Iguazu care are 275 de căderi de apă, dedicându-i un poem. În Chile vizitează casa poetului Pablo Neruda care a primit premiul Nobel. Născut la 12 iulie în Parral în Chile. Pablo Neruda care a decedat în . 23 septembrie 1973 a fost mai întai pseudonimul și, mai apoi, numele legal al poetului și politicianului Neftali Ricardo Reyes Basoalto. Și-a ales acest nume după poetul ceh Jan Neruda.
A scris într-o varietate de stiluri, de la poeme pline de erotism la poeme suprarealiste, istorii si manifeste politice.Pablo Neruda scria mereu cu cerneală verde, deoarece pentru el această culoare era simbolul speranței. Poeta îi dedică un poem în urma căruia: “Un drum a rămas în mine, / în suflet:/ primăvăraticul imperiu al poeziei.”(Acasă la Pablo Neruda). Peste tot sunt muzee, plăci sau inscripții cu citate din Pablo Neruda. Până la urmă poetul nu a fost ucis de militari cum se zvonea, ci a decedat în urma unei hemoragii în casa unde era izolat de regim, asta neîmpiedicând armata să-i devasteze locuința din capitala Santiago, un oraș imens de 7 milioane de locuitori. Autorii au făcut și muncă de dedectiv literar. Au dat peste o antologie de poezie românească realizată de Pablo Neruda și publicată în spaniolă, cu un cuvânt înainte care laudă genialitatea și talentul poeților români. ”44 poetas rumanos” traduși de Pablo Neruda cuprind de fapt poeziile trimise de prrietena sa Veronica Porumbacu, care a făcut o selecție din Arghezi, Beniuc, Bacovia, Blaga, Radu Boureanu, Ion Brad, Ilarie Voronca, Nicolae Labiș, Eugen Jebeleanu, Al. Philiphide și clujeanul nostru Aurel Rău. Poetul chilian considera poeții români frumoși și liberi, cu un potential creativ datorită frumuseții doinei și peisajului mioritic. Pablo Neruda a fost de mai multe ori în România, pe Valea Prahovei, dar și în zone viticole ca Drăgășaniul.În această oglindă sufletească desfășurată între cele două oceane, Mariana Popa își deschide sufletul ce vibrează în câteva poeme pline de matefore despre trăirile pe care le-a avut la Montevideo când “Vântul strigă și îngână/ glasul nălucilor “( Montevideo).

Scriitoarea trăiește în memoria trecutului pe când vizitează Londra, emoționată că se află pe pământul lui Shakespeare și privește lumea prin”Ochiul Londrei. “Aici poeta scrie trei poeme inspirate de istoria locurilor vizitate, și al Druzilor. Aceștia alcătuiesc astăzi o comunitate de aproximativ 500000 de persoane, răspândite între Liban, Siria și Israel. Doctrină religioasă și inițiatică, druzismul își păstrează secretul doctrinei de aproape o mie de ani.

La începutul anilor 1840, poetul Gérard de Nerval începe o lungă călătorie care îl duce până în Orientul Apropiat. Pe parcursul acestui periplu, el intră în contact cu membrii unei comunități religioase secrete, druzii.Europeanul ne relatează ideile cunoscute în epocă: „Druzii au fost comparați succesiv cu pitagoricienii, esenienii, gnosticii și cred că templierii, rozecrucienii și francmasonii moderni au împrumutat multe din ideile lor.”El adaugă că „religia druzilor nu este decât un sincretism din toate religiile și toate filozofiile anterioare”. Ar fi destul de dificil să ne putem face o idee asupra druzismului dacă Nerval nu ar preciza că „religia lor se diferențiază de altele prin faptul că susține că este cea din urmă revelație a lumii”. Printre prozeliții druzi se remarcă, în afară de Darazi, iranianul Hamza, căruia al-Hakim îi acorda întreaga sa încredere. Adevărat tată al doctrinei druzilor, predicator fără odihnă, el îi aduna pe toți partizanii din califat, care vedeau în el ultima emanație a divinității, manifestarea Unicului.În această perspectivă, Hamza se proclamă imam, călăuzitor și purtător de cuvânt al califului. Conform ideilor sale, istoria este ciclică, ea practicând manifestări și ocultări ale Unicului care s-a încarnat de mai multe ori de-a lungul timpului.Profeții Noe, Abraham, Moise, Iisus și bineînțeles Mahomed i-au răspândit cuvântul până la o nouă încarnare, în persoana lui al-Hakim, în anul 408 de la Hegira (1017). Mișcarea druzistă cunoaște o dezvoltare importantă până în 1021; în acest an, cu ocazia unei plimbări prin Cairo, al-Hakim dispare în mod misterios.Atunci Hamza anunță retragerea califului, dar și faptul că va reveni: începe o nouă fază de ocultație. Se pare că din acesta epocă datează scăderea influenței druze în Egipt. Totuși, mișcarea, prin intermediul misionarilor, se răspândise până în Siria.

Atunci când Hamza dispare la rândul său, druzii intră într-o nouă eră, cea a așteptării întoarcerii lui al-Hakim și a imamului său. Ei alcătuiau acum o comunitate sudată, retrasă în munții Siriei și Libanului, care va deveni o societate din ce în ce mai închisă.

Poeta dedică un sensibil poem misterului de la Stonehenge unde enigmaticul ansamblu Stonehenge, considerat drept cel mai valoros monument din Marea Britanie, se află la o distanţă de 130 de kilometri de Londra, comitatul Wiltshire. Construcţia este realizată din piatră, datează din epoca megalitică şi este inclusă pe lista monumentelor protejate de UNESCO. Se crede că ridicarea monumentului a durat peste 2000 de ani, realizându-se in mai multe etape. Arheologii au depistat, tot în acest loc, rămăşiţele unor constructii mult mai vechi. Amplasarea unor piloni relevă funcţionalitatea lor: aceştia susţineau un monument de lemn, cu o vechime estimativă de 8000 de ani. În jurul anului 2600 î.Hr., construcţia din lemn a fost inlocuită cu măreţele construcţii din piatră. Stonehengeul este format din patru cercuri concentrice, construite din 82 de pietre, care sunt plasate în poziţie verticală (denumite menhire) şi orizontală (denumite dolmene). Blocurile de rocă sunt imense, fiecare având înălţimea de aproximativ 6 metri şi greutatea de peste 50 tone. Se presupune că ele au fost aduse pe sănii de lemn, din Câmpia Salisbury, aflată Continue reading „Al. Florin ŢENE: Mariana Popa sau un altfel de jurnal de călătorie scris pe vitraliile „Ferestre (lor) spre lume”” →

Al. Florin ŢENE: Petre Din, „Primul război mondial-Viața cotidiană și mentalități colective”

Zilele trecute am primit de la profesorul Petre Din, un profund istoriograf cu aplicații spre filosofia istoriei, volumul „Primul război mondial-Viața cotidiană și mentalități colective „ , apărut la Editura Napoca-Star, 2019, cu următoarea dedicație: “ Domnule Președinte al Ligii Scriitorilor din România, Alexandru Florin Țene Am onoarea și bucuria de a vă dărui această carte în semn de respect și prețuire pentru modelul de intellectual pe care îl reprezentați în societatea românească. Cu deosebită gratitudine, ss Din Petre, Avrig, 10.09.2019.“

Cartea cu o Prefață semnată de Prof.univ.dr Gabriel Moisa este structurată în 13 capitole, Bibliografie și Summary, are pe ultima copertă câteva rânduri despre autor:”Petre Din este autor a 10 cărți. A publicat 103 studii și articole în difese reviste de specialitate. A participat la 87 de sesiuni de comunicări științifice, naționale și internaționale. În present, Petre Din este cadru didactic la Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr” Avrig”.

În introducerea cărții, autorul, “construiește” un tablou asupra evenimentelor petrecute înainte de Primul Război Mondial, numit în vremurile acelea Marele Război, în timpul luptelor, conturează personalitățile străine și române implicate în acele timpuri și evenimente, locurile geografice unde s-au desfășurat cele mai încrâncenate lupte etc.

Nicolae Iorga autorul a peste 1300 de cărți și a 25000 de studii spunea: “„Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.“ Autorul cărții de care facem vorbire face istorie predând-o la elevi și scrie istorie pentru generațiile viitoare.

Sensibilitățile, opțiunile, atitudinile premergătoare Primului Război Mondial ale lui Octavian Tăslăuanu care a militat pentru unirea teritoriilor locuite de români cu Regatul României, sunt abordate cu empatie de autor. TASLAUANU Oct. C, se naște la 1 febr. 1876, comuna Bilbor, judetul Harghita – moare in 22 oct. 1942, București.
Fiul preotului Ioan Taslauanu si al Anisiei . urmează cursurile liceelor de la Nasaud, Brașov și Blaj apoi urmează Facultatea de Litere si Filosofie a Universității din București.

În acest capitol autorul face o succintă biografie a intelectualului transilvănean.. Octavian Codru Tăslăuanu – contribuţii la cercetarea Octavian Codru Tăslăuanu (n. 1 februarie 1876, om

Octavian Tăslauanu Octavian Codru Tăslăuanu – contribuţii la cercetarea Octavian Codru Tăslăuanu (n. 1 februarie 1876, comuna Bilbor, județul Harghita – d. 22 octombrie 1942, BucuunAcesta a fost unul din reprezentanţii de marcă ai intelectualităţii româneşti care a militat pentru realizarea unităţii şi libertăţii naţionale. Numele său este legat de revista Luceafărul,

Scrierile sale surprind prin sensibilitate, subtilitate şi ingeniozitate. De o incontestabilă valoare istorică şi literară sunt Spovedaniile care evocă mai ales amintiri şi portrete din copilăria şi adolescenţa sa, şi din perioada petrecută la „Luceafărul”. Spovedaniile, încep printr-o descriere plină de sensibilitate a satului său natal, Bilbor: „Am coborît în largul vieţii dintr-un sat aninat pe crestele Carpaţilor.

Un sat frumos, ca-n poveşti”. „Sufletul meu a luat fiinţă în creierul munţilor, departe de mare… De cum am deschis ochii, mi s-au îndreptat spre piscurile munţilor şi spre cerul albastru care se răzima pe coamele lor”. „Cine se deprinde din copilărie să privească spre înălţimi ajunge să aibă predispoziţii spre idealism (…). Aşa am început să-mi dau seama că pe înălţimi se ajunge cu multă trudă şi cu multe primejdii. Viaţa mea de mai tîrziu – care n-a fost decât o necurmată luptă pentru cucerirea înălţimilor – a dovedit cu prisos acest adevăr. Idealismul a rămas temelia lumii mele sufleteşti, oricîte decepţii am îndurat” Acesta a fost crezul său faţă de care a rămas fidel indiferent de greutăţile întâmpinate în viaţă”. Nichifor Crainic scria despre Tăslăuanu că “dispunea de un talent robust și cald, pus în desbaterea prolemelor de cultură ale provinciei de peste munte. Uneori felul său de a judeca indispunea și stârnea discuții aprinse și polemici fără capăt. Dar nu e mai puțin adevărat că viața literară se înviora și îmbogăția prin asemenea discuții.

O altă personalitată, căreia Petre Din îi conturează un medalion socio-politic și literar este Sextil Pușcariu, pedalând mai mult pe anul 1914.Acesta a fost primul rector al Universității clujene, a creat Muzeul Limbii Române și a altor instituții de interes cultural și de cercetare. Cu toate acestea acesta avea o sensibilitate aparte față de “bunul împărat “, în ciuda faptului că acesta era membru titular al Academiei Române.

Un studiu de caz este cel despre Lucian Blaga, în care autorul se apleacă asupra paginilor de istorie despre naționalismul sârb de prin anul 1914.
Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu – d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român. Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.

S-a născut la Lancrăm, lângă Sebeș. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoți, fiul lui Isidor Blaga și al Anei (n. Moga), de origine aromână. Copilăria i-a stat, după cum mărturisește el însuși, „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. Mama poetului, Ana Blaga, a murit în anul 1933 la Sibiu, în vârstă de 74 de ani. În luna august 1949, fratele poetului, Longin Blaga, a murit de asemenea în Sibiu. Primele clase le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană (1902-1906), după care a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914), unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Petre Din, „Primul război mondial-Viața cotidiană și mentalități colective”” →

Al. Florin ŢENE: Ziariștii trebuie să respecte mai presus de toate sensul cuvântului – Decalogul 6 pentru ziariști

1. Scrisul lor și al meu să fie seva spirituală a omeniei și al adevărului. Să respecte mai presus de toate sensul cuvântului.

2. Să știe că sensul cuvântului e, în fond, unic.Că adevărul este unic într-o societate democratică.

3. De fiecare data, în redacție, când trebuia să fie scris un editorial despre un eveniment încurcat și greu, fiind implicat un politician cu relații, îl delegam să facă acest lucru pe cel mai leneș ziarist din colectivul nostru, pentru că întotdeauna găsea o metodă rapidă de a scrie acest editorial.

4. Un test de reciprocitate: eu scriu despre cartea ta, tu să scrii despre cartea mea, eu te laud, tu mă lauzi…Adevărata reciprocitate este să scrii despre colegul care nu îți răsunde la …”ajutorul” tău.

5. Vorbind despre raportul dintre jurnalist ci cititorul de presă, apreciez că scrisul este o problemă de conștiință. Ziaristul să-și aprecieze scrisul și adevărul.Să fie demn de menirea pe care dorește s- îndeplinească.

6. Scrisul jurnalistului să fie seva spirituală a omeniei sale. Să știe că sensul unui cuvânt e, în fond, unic. Că și în cuvântul său e adevărul și frumusețea.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Ziariștii trebuie să respecte mai presus de toate sensul cuvântului – Decalogul 6 pentru ziariști” →

Al. Florin ŢENE: Panait Istrati sau „ciulinii” din viața scriitorului

Primul jurnalist și scriitor român dezmăgit de ideologia sovietică și crimele comuniste

În 10 august s-au împlinit anul acesta 135 de ani de la nașterea jurnalistului și scriitorului Panait Istrati. La această data a anului 1884 la Braila se năștea Gherasim Panait Istrati.

Este al doilea copil nelegitim al Joiței Istrati cu Gherasim Valsamis, originar din Faraclata, insula Kefalonia a Greciei, care se ocupa cu contrabandă de tutun în zona Brailei. Copilaria ș-a petrecut-o in satul natal al mamei, Baldovinesti.

Cele patru clase le-a făcut la școala primară „Tudor Vladimirescu” din Brăila, câștigandu-și apoi existența ca băiat de prăvălie, plăcintar, vânzător într-o băcănie, ucenic la atelierele docurilor, zugrav. între timp, setea de călătorii il poartă până pe meleagurile Egiptului. Intră in contact cu mișcarea muncitorească și debutează în Romania muncitoare cu articolul Hotel Regina apărut în 1906.

Din 1916 pleaca chemat de mirajul Occidentului, ducând o viață dezordonată, schimbând mereu ocupațiile, în permanentă luptă cu privațiunile. A cutreierat Elvetia, ajunge la Paris, iar la Nisa face o tentativă de sinucidere în data de 3 ian. 1921.

Corespondența asiduă cu Romain Rolland, la insistențele căruia își redactează, în limba franceză, primele povestiri. Tot datorită lui Romain Rolland publică în revista Europe (nr. din 15 aug. 1923) Kyra Kyralina, apărută în volum un an mai tarziu , în vara lui 1924. Larga audiență de critică și de public a acesteia va însoți și volumele urmatoare. Scrierile aparținând anilor 1922-1926 si 1931-1935 sunt organizate în ciclurile cuprinzând istorisirile, copilăria, adolescețta și viața lui Adrian Zograffi. Din primul ciclu fac parte Kyra Kyralina, Oncle Anghel , apărute în 1924, Les haidoucs (I-II, 1925-1926); al doilea este alcătuit din Codin apărut în 1925; al treilea cuprinde volumul. Mikliail publicat în 1927; ultimul înglobează La maison Thiiringer (1933), Le bureau de placement (1933), Mediterranee (1934-1935). Beneficiind de liantul unui personaj-martor, care îndeplinește, pe rând, rolurile de narator, protagonist sau simplu ascultator, povestirile se reproduc, firesc, unele din altele, în cea mai bună tradiție a marilor povestitori. Opere neincluse în cicluri: La familie Perlmutter (1927), Le refrain de lafosse, Nerrantsoula (1921), Les chardons du Baragan (1928), Tsatsa Minnka (1931). Au urmat volume autobiografice: Trecut și viitor (1925), Mes departs (1928,), Pour avoir aime la terre ( 1930). Paralel cu tipărirea la editurile franceze, cărțile sale sunt publicate și în România, unele în transpunerea autorului insuși. In 1925 si 1929 stă câteva luni în țară. Viziteaza URSS (1927-1929), publicând apoi volumul Vers l autre flamme (Spre cealaltă flacără), (Confession pour vaincus, 1929). Călătoria în URSS a reprezentat un adevărat ritual pentru mulți intelectuali și scriitori occidentali. Istrati este și el primit regește, i se oferă excursii și petreceri, i se plătesc foarte consistente drepturi de autor. Scriitorul vine cu o imagine aprioric favorabilă, care va fi însă permanent contrazisă de realitățile care îl frapează la tot pasul. Reușește, de la un moment dat, să se debaraseze de „însoțitori” și călătorește pe cont propriu. Constată, stupefiat, omniprezența birocrației, care a devenit un cancer al țesutului social. Vede cum la putere s-a instalat o nouă oligarhie (termenul „nomenklatură” nu apăruse încă), la fel de avidă și de fără scrupule. Deslușește mecanismele prin care sindicatele și presa sunt folosite ca mijloace de a ține sub control populația. Komsomolul, organizația tinerilor, este și el putred și corupt. Îl îngrozește banalizarea denunțurilor, care frâng destine și nenorocesc existențe. Are exemple la îndemână, prietenul său Christian Rakowski sau Rusakov, socrul lui Victor Serge. Vizitează mai multe republici sovietice unde îl oripilează mizeria și penuria. Concluziile pe care le trage la capătul călătoriei sale sunt dramatice: „Părăsesc Leningradul, Moscova și Uniunea Sovietică mult mai amărât decât pe vremea când eram eu însumi unul dintre muncitorii aceștia striviți sub toate regimurile. A-i exploata pe oameni, a-i face să trăiască cu o bucată de pâine neagră, luându-le până și jalnicul drept de a cârti, a-l împușca apoi pe cel care a strigat într-o zi, a strigat numai ceva mai tare decât de obicei, așa ceva, așa ceva nu există nicăieri pe pământ, nici măcar în țara lui Mussolini”.După apariția cărții, Istrati fost ținta unor atacuri josnice iar mitul Uniunii Sovietice a continuat să funcționeze. N-au fost de-ajuns nici ale mărturii ale unor personalități celebre, cum e cazul lui André Gide. Cu atât mai mult acum, când s-au împlinit o sută de ani de la octombrie 1917, trebuie să omagiem curajul și franchețea lui Panait Istrati, care a înțeles că adevărul, oricât de dureros, trebuie spus până la capăt. Calătoreste prin Grecia în compania lui Nikos Kazantzakis. În 1930 se reîntoarce definitiv în țară. Atitudinea lui de independență, expusă în eseul L homme qui n adhere a rien, apărut în 1933, îi atrage, atât aici, cât și peste hotare, vehemente contestări. In schimb, exceptând unele reacții violent negatoare din presa românească, opera „vagabondului-scriitor”, revendicat de doua literaturi, Continue reading „Al. Florin ŢENE: Panait Istrati sau „ciulinii” din viața scriitorului” →

Al. Florin ŢENE: Când copii zâmbesc citind cartea scriitoarei Olimpia Sava

În ziua când sărbătoream Ziua Limbii Române la Olănești, cu participarea multor scriitori din țară și diaspora, majoritatea membri Ligii Scriitorilor și colaboratori ai revistei internaționale STARPRES condusă de scriitoarea Ligya Diaconescu, am primit de la scriitoarea și editoarea din Galați Olimpia Sava o frumoasă carte pentru copii, intitulată sugestiv “Povestioare hazli pentru voi , iubiți copii!“(Ediție revăzută), Editura Olimpias, Galați, 2015.

Cartea cuprinde 14 poezii ample, scrise în stil clasic cu rimă, în majoritatea cazurilor, pereche, făcându-le muzicale, ușor de înțeles pentru micii cititori.

Personajele poeziilor sunt mici animale jucăușe care pătrund în viața copiilor cu gingășia și nevinovăția lor:

“E născut în București

Și, atent dacă-l privești,

O impresie frumoasă

Ai, că-i un pisoi…de rasă!“ (Un pisoi de la oraș )

Botezat Tom de o fetiță Carmen, pisicul face diferite năzbâti ce-i încântă pe micii cititori.

Poeziile sunt adevărate povestiri în care un rol principal îl au pisicile, șoriceii, motanii, găinușile, cățelul, cocoșul, practic spoeziile unt fabule care transmit învățăminte copiilor.

Pentru a înțelege mai bine ce sunt faulele am să explic pes curt această specie poetică: Fabula este opera epica de mica intindere, cu caracter satiric si moralizator, in care intamplarile sunt puse pe seama animalelor, obiectelor sau fenomenelor, care intruchipeaza anumite tipuri umane. Perntru a crea o atmosferă plăcută copiilor, autoarea folosește, de multe ori, epitete, care sunt: figurile de stil care constau în evidentierea insușirilor deosebite ale obiectelor, ființelor sau fenomenelor în stare de a emoționa pe cititor. Autoarea mai folosește comparația care este figura de stil ce constă in evidențierea trăsăturilor a doi termeni, în scop expresiv, dar mai ales metafora plastiăc care este figura de stil care constă în înlocuirea unui termen cu sens propriu cu unul cu sens Continue reading „Al. Florin ŢENE: Când copii zâmbesc citind cartea scriitoarei Olimpia Sava” →

Al. Florin ŢENE: ,,Scrisori de la poarta nemuririi”, sau poemele unui suflet în nopțile albe

La Olănești în timpul manifestărilor dedicate Zilei Limbii Române, poeta din Anglia de origine română Ionela Flood mi-a dăruit volumul său de prozopoeme intitulat “Scrisori de la poarta nemuriri “, apărut la Editura Transylvanian Edition Londra, Marea Britanie, 2015.

Cartea se deschide cu calde “Mulțumiri “ pe care le aduce unor scriitori și prieteni spirituali din țară și de pe mapamond care “în mod spiritual, m-au încurajat să scriu.“

Alături de fotografia autoarei se află o “Dedicație“oferită celor care “au ales sau au fost obligați să stea în exil (… ) fie unul spiritual, ca formă conștientă sau subconștientă de penitență, de sacrificiu și de purificare a destinului personal sau colectiv. “

Rândurile scrise de Ioan Astaluș “Credința în lumină mai presus de tăcere “sunt o invitație la lectura acestor proze cu iz de poeme.

Practic poemele în proză ale Ionelei Flood sunt scrisori ale eului către sinele poetei ca o împăcare a sufletului cu metafizicul prin care încearcă să înțeleagă existența. Iubirea (Imperială) este o luptă cu sine în căutarea jumătății mitologice. Aceasta fiind, practic, încercarea reciprocă de a se înțelege unii pe alții în descifrarea cântecului cărnii.

Prietenia, acel sentiment pe care îl simte poeta în relația afectivă și de cooperare între ființe umane, care se caracterizează prin sentiment de simpatie, respect, afinitate reciprocă. Prietenia presupune o atitudine de bunăvoință reciprocă, suport reciproc la nevoie sau în criză de loialitate, buna-credință și altruism. Relația de prietenie (Născut norocos) se bazează pe încrederea reciprocă.

Concepția poetei despre sentimentele ce leagă doi parteneri de sex opus este un“Trandafir îmbobocit “, un fel de clipă, de un minut de a scrie și expedia un rând către sufletul celei ce scrie. Este minutul un fel de istorie a unei relații dintre doi parteneri. La Ionela Flood, sufletul este fantastic și gregar, însetat de orizonturi, experiențe, dorințe Continue reading „Al. Florin ŢENE: ,,Scrisori de la poarta nemuririi”, sau poemele unui suflet în nopțile albe” →

Al. Florin ŢENE: ,,Nu doar povești…“ cu dascălii Cornel Urian și Nadia Urian Linul

La Olănești când am sărbătorit Ziua Limbii Române, în anul Domnului 2019, am primit din partea familiei de dascăli și scriitori Cornel Urian și Nadia Urian Linul interesanta carte “Nu doar povești… “, autori fiind cei doi soți amintiți mai înainte, carte apărută la Editura eCreator, Baia Mare, 2018.

Cartea cuprinde trei secțiuni, prima cuprinde studii despre îndrumarea gustului pentru lectură la elevi și nu numai, analiza probei de evaluare sumativă comunicare în Limba Română la caslsa a II-a, analiza teoriei inteligențelor multiple și notițe după Sistemul Cornell.

A doua secțiune ne încântă cu 19 povestiri în stilul cunoscutei prozatoare Nadia Urian Linul și a treia parte sub titlul “ Stampe“ din cadrul Școlii Gimnazială Cristeștii-Ciceului Uriu-Bistrița Năsăud, practic sunt imagini care surprind clipa din bogatele activități ale colectivului școlii amintită mai sus. Cum ar fi participarea la Ziua Eroilor, activități la muzeul școlii, la cules de cireșe, la târgul de carte, la o masa comună de socializare, exerciții de prim ajutor, la Muzeul Județean, imagine de la Pasul Tihuța cu un grup de școlari, imaginea frumoasei școli din Cristeștii-Ciceului, Hora Unirii de ziua Marii Uniri, în vizită la Cluj-Arena, imagini din drumeții, de la șezători, imagini sugestive din excursii, colectivul de elevi care au luat diplome la concursul Prietenii lecturii, Ziua costumului popular, la Biserică, la Grădina zoologică, sărbătoarea deschideri anului școlar,, laboratorul de fizică-chimie, imagine din holul școlii cu bustul lui Mihai Eminescu, imagine din intrarea în școală, Biblioteca școlii, sala de clasă, Sala profesorală și două foste eleve în costume populare specifice zonei.

Cartea se deschde cu o analiză exhaustive a facorilor necesari în cultivarea și îndrumarea gustului pentru lectură, care începe cu un citat din cronicarul Miron Costin cel care s-a născut în anul 1633, ca fiu al lui Ioan sau Iancu Costin (ridicat ca boier nou, mai întâi postelnic) și al Saftei Scoarțeș. Tatăl său, care era, ca și Grigore Ureche, nobil polon, fusese protejat al domnului Miron Barnovschi-Movilă, rudă cu soția sa. Îl însoțise pe voievod la Țarigrad, unde acesta fu ucis în 1628 din cauza pârelor vornicului Vasile Lupu. Eliberat din închisoare, hatmanul ia trupul decapitat și-l înmormântează. Numele ucisului îl va purta întâiul născut al acestui om neștiutor de carte, care deține moșii în Polonia, în apropiere de Bar. În acest an are loc o invazie în Crăie a turcilor, care îi târăsc în luptă și pe munteni și pe moldoveni. Hatmanul Costin, pentru a-i face pe turci să se retragă, vestește că oști cazace vin în ajutorul leșilor. Vicleșugul reușește, dar Abaza-pașa află adevărul și pune gând rău domnului și hatmanului. Moise Movilă vodă și Iancu Costin fug în Polonia împreună cu familiile.

Fostul hatman ia în arendă, în 1634, moșia Nowosilka Nowa, aproape de Barul Poloniei. În anul 1638, Dieta polonă acordă, la recomandarea regelui, indigenatul polon lui Iancu Costin – bărbat însemnat în Moldova și fiilor săi, pentru însemnatele servicii aduse Crăiei, între care la loc de cinste se situează evitarea cuceririi de către Abaza Pașa și a cetății Camenița. De altfel, boierul moldovean se arată destoinic și în treburi diplomatice, mediind între reprezentanții polonezi și cei al Țarigradului, așa cum făcea și un frate al său, care locuia în Muntenia, de unde se presupune că venise și familia Costineștilor. În anul 1647, tânărul Miron își începe studiile la colegiul iezuit de la Bar și le continuă la cetatea Camenița, remarcându-se atât prin inteligență, cât și prin noblețea trăsăturilor. Ca și Grigore Ureche, distinsul cărturar cunoaște profund valorile antichității, își însușește, pe lângă polonă și rusă, limbile latină și greacă. Iubește istoria, cunoaște retorică și poetică.

Factorul principal și esențial în cultivarea gustului pentru lectură a elevului , scriu autorii, este profesorul. În formarea personalității omului o are lectura. Recomandarea unor cărți nu este obligatoriu ca elevul să o respecte. “Chiar lectura unei cărți interesante pierde din farmec atunci când este impusă. “

Cei doi autori scot în evidență importanța biblioteci școlare. Subliniind faptul că lecturarea unei cărți este bună, ca efect, în bibliotecă, chiar dacă aceasta nu este bogată în numărul de volume.

Autorii subliniază necesitatea listelor bibliografice pentru îndrumarea elevilor la citit, însă un rol important al acestora este ca listele cu titlurile cărților să fie adecvate vârstei lor. În realizarea acestui deziderat, rolul şcolii este hotărâtor, formarea culturii generale este un proces continuu, care începe din copilări şi continuă până la bătrâneţe. Profesorii şi învăţătorii sunt obligaţi să cunoască fondul de cărţi al bibliotecii sau să-i dirijeze pe elevi la alte biblioteci la care au acces. Trebuie să cunoască foarte bine prevederile programei, să afişeze lucrările necesare lecturii şi să alcătuiască el singur liste de lucrări în condiţiile în care programa şcolară nu prezintă liste pentru lectura suplimentară. Atragerea elevilor spre lectură este un proces permanent care se face cu multă grijă prin aplicarea unor chestionare care să ofere informaţii privind preferinţele copiilor, privind biblioteca personală: cine cumpără cărţi în familie, cine citeşte mai mult şi ce?. Pătrunderea în universul cărţii se face încet şi cu grijă pentru a nu-i bloca pe elevi, profesorul îi va învăţa pe elevii săi cum să citească, ce să citească, ce să reţină, ritmul cititului, ce să sublinieze, întocmirea şi utilizarea fişelor de lectură sau a jurnaluli de lectură, consemnarea elementelor de Continue reading „Al. Florin ŢENE: ,,Nu doar povești…“ cu dascălii Cornel Urian și Nadia Urian Linul” →

Al. Florin ŢENE: Scrie despre ceilalți cum ai scrie despre tine – Decalogul 4 pentru ziariști

1. Ne-a ajuns până la noi apoftegma lui Confucius, scrisă pe la anul 500 î.Hr. care spune: “ Nu face altuia ce nu-ți place ție…dacă îți dorești înțelegere, ajută-i și pe ceilalți să aibă parte de ea; dacă îți dorești succes, ajută-i și pe ceilalți să-l atingă“.

2. În această idee, Iisus propovăduia: “Faceți altora cum v-am făcut eu vouă, că în asta stau legea și profeții. “ Adică, ziaristul e necesar să ajute cititorul cu adevărul din cuvânt, dar și fapta.

3. Cei care susțin că valoarea morală a unei acțiuni trebuie judecată în funcție de consecințe resping, în general, doctrina;aceasta este acceptată, de regulă, de filosofii care conferă acțiunilor valoare morală și le cuplează cu datoria de a proceda într-un anumit fel, indiferent de consecințe. Acționează în așa fel încât maxima acțiunii tale să poată deveni oricând un principiu al unei legislații universale.

4. Să zicem că ți se pare greșit să permiți ca milioane de imigranți să se stabilească în România în fiecare an, dar că ești, totuși, de acord că unii este în regulă s-o facă. Unde ar trebui să tragem linie? Faptul că există și că e inevitabilă o doză de incertitudine în privința acestei decizii sau în legătură cu contextul nu înseamnă că nu ar trebui, totuși, luate o decizie. De aici se desprinde ideea: dacă le dai un deget…îți ia mâna toată.

5. Există la un nivel mai elevat, idealuri morale. Acestea sunt, de obicei, pozitive și pot reprezenta finalități deschise: astfel, deși există o datorie morală în a nu fura de la ceilalți, faptul de a fi generos este un ideal moral care este, în principiu, nelimitat.O idee de bază se desprinde: e necesar să fim cu toții eroi, în condițiile când aceștia au două valențe? Eroii noștri sunt criminalii oponenților noștri, și invers.

6. Problema dacă există noroc moral sau dacă judecățile morale sunt determinate măcar în parte de elemente de șansă care sunt în afara controlului nostru – a stârnit, în ultima perioadă, dispute filosofice intense.

Dacă un jurnalist nu se poate abține în dușmănia sa față de cineva, poate fi un laș sau un egoist- pentru că e Continue reading „Al. Florin ŢENE: Scrie despre ceilalți cum ai scrie despre tine – Decalogul 4 pentru ziariști” →

Al. Florin ŢENE: Lumina din inimile ce nu plâng niciodată

În cadrul sărbătoarei ZILEI LIMBII ROMÂNE, organizată la Olănești, scriitoarea Zenovia Zamfir mi-a dăruit cartea “În lacrima iubirii, inimile nu plâng niciodată “, apărută la Editura Proșcoală Râmnicu Vâlcea, 1919, cu dedicația”Cu cele mai notabile și alese gânduri . ss Zenovia Zamfir“.

Ediția este îngrijită de Zenovia Zamfir, Maria Lică Catană, Iuliana Radi și Alin Pavelescu, având coperta semnată de Valeriu Ionescu, iar pe a doua copertă un citat din Sfânta Evanghelie după Marcu, Capitolul 12.

Cartea este structurată în trei capitole: I-Bucuria în inimă, lumină în suflet, II-Iubire, credință, lumină, III-Între iubire, bucurie și comuniune, încheindu-se cu: Dovezi fotografice, surprinse la evenimente.

Capitolul I se deschide cu un text amplu, întitulat:”Bucurie în inimă, lumină în suflet “, semnat de Zenovia Zamfir, o animatoare culturală dăruită promovării culturii naționale. Autoarea acestui capitol se axează pe credință, dragoste și suflet.Educată în familie primită, încă din copilărie, a făcut ca Zenovia Zamfir să se aplece asupra credinței, îndrumată fiind de părinți.

Pornind aici a intrat cu inima deschisă în Societatea Culturală Anton Pann din Râmnicu Vâlcea și împreună cu colegele de la Biblioteca Județeană Antim Ivireanu s-a dedicate tup și suflet în protecția copiilor și recuperarea neuropsihică a bolnavilor din Măciuca, comună din județul Vâlcea. Sunt pagini scrise cu pasiune și talent mărturisitoare pentru tot ce face această Doamnă a Culturii Vâlcene cu numele Sfintei Mucenici Zenovia.

Am să fac o mica incursiune în viața acestei Sfinte, pentru a înțelege mai bine activitatea scriitoarei Zenovia Zamfir. În părţile Ciliciei era o cetate care se numea Egea şi în acea cetate s-au născut aceşti sfinţi mucenici, Zenovie şi sora lui, Zenovia, din părinţi dreptcredincioşi, care i-au crescut în bună învăţătură şi în frică de Dumnezeu. Când ei erau încă tineri, părinţii lor s-au dus către Domnul, lăsându-le multe averi. Atunci Zenovie şi Zenovia, deşi erau tineri cu anii, însă cu înţelepciunea erau bătrâni şi desăvârşiţi în fapte bune; deci, văzând deşertăciunea acestei lumi, s-au sfătuit ca, lăsând toate, să urmeze lui Hristos. De aceea, Zenovia a încredinţat fratelui ei şi partea ei de avere rămasă de la părinţi, pentru a fi împărţită la săraci, şi petrecea de bună voie în sărăcie şi în linişte, păzindu-şi fecioria sa fără de prihană pentru Mirele ceresc. Iar Zenovie, luând amândouă părţile de avere, şi a sa şi a surorii sale, le-a împărţit celor care le trebuiau şi în puţină vreme le-a dat pe toate, încât a ajuns şi el ca unul dintre săraci. Dar Dumnezeul Cel ce îngrijeşte de sărmani şi nu-i lasă pe cei ce nădăjduiesc spre Dânsul, l-a îmbogăţit pe Zenovie cu darurile Sale cele cereşti pentru bogăţia cea împărţită la săraci.

Zenovia avea în toata viaţa sa ca ajutor mâna lui Dumnezeu, care o apăra de toate asupririle trupului şi ale lumii şi de războaiele cele diavoleşti care o supărau. Iar Zenovie a luat darul de a tămădui suferinţele, pentru că acele mâini care au miluit pe săraci le-a miluit Domnul cu puterea facerii de minuni şi cu tămăduirea a toate neputinţele şi rănile oamenilor, căci atunci când sfântul se atingea cu mâna sa, îndată bolnavul primea tămăduirea. Deci îndoită milostenie a făcut acest plăcut al lui Dumnezeu în viaţa sa: una, când a dat săracilor averea, şi alta, când bolnavilor le dădea sănătate, din darul lui Dumnezeu. Şi mulţime de duhuri necurate a izgonit din oameni, pe cei mâhniţi i-a mângâiat şi celor ce se aflau în primejdie le-a ajutat. Pentru aceste fapte bune şi faceri de minuni a fost ales episcop în acea cetate, conducând bine Biserica lui Dumnezeu, ajutând şi neîncetat făcând bine poporului şi tămăduind pe cei neputincioşi.

Sinceritatea cu care își pune inima în palmă autoarea primului capitol al cărții mă face să cred că scriitoarea Zenovia Zamfir este o personalitate deosebită în societatea vâlceană și nu numai.Autoarea nu uită să mulțumească tuturor prietenilor săi din mass-media, cum ar fi: Jana Nicoleta Sdreală, Marius Popescu, celor de la Argeș Expres, părintelui Constantin Olariu, colectivului de la Radio Trinitas și Radio Craiova etc. Îmi cer scuze că nu i-am enumerate pe toți cei scriși de autoare în paginile primului capitol, aceleași scuze îmi cer pentru faptul că nu am enumerat multiplele acțiuni și activități ale acestui suflet mare plin de lumină cu nume de Sfânt.

Capitolul doi, scris tot de Zenovia Zamfir, se deschide cu un citat din Sfânta Scriptură, în care se recomandă că viața noatră trebuie “trăită în spiritual iubirii și ascultării de Dumnezeu(…)”

În paginile acestui capitol sunt relatate acțiuni culturale inițiate de Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe din județul Vâlcea, în colaborare cu Părintele Cristian Bănuță, activități sociale ale Ligii Femeilor creștin-ortodoxe la Centrul de plasament “Ana”, și multe alte acțiuni în acest domeniu, apreciate de enoriași.Un eveniment deosebit a fost în data de vineri, 16 martie, când Primăria Glăvile, Școala Gimnazială “Bartolomeu Valeriu Anania “, Biblioteca Județeană “Antim Ivireanu”;și Biblioteca Publică Glăvile, au organizat ediția a VIII a “Memorialului Valeriu Anania“, Continue reading „Al. Florin ŢENE: Lumina din inimile ce nu plâng niciodată” →

Al. Florin ŢENE: “O zi de pomină! “de Lucia Bibarț sau fabula ca morală în educația copiilor

Am primit, în luna august din acest an, cartea scriitoarei Lucia Bibarț, intitulată “O zi de pomină! “, apărută la Editura Gutenberg Univers, Arad 2019, cu dedicația: “ Familiei Țene, această “poartă“ spre copilărie! Cu drag, Lucia Bibarț.Arad, august 2019. Era luna august care este a opta lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. August începe (astrologic) cu soarele în semnul Leului și sfârșește în semnul Fecioarei. Din punct de vedere astronomic, luna august începe cu soarele în constelația Racului și se sfârșește cu soarele în constelația Leului. Numele lunii august vine de la numele primului împărat roman, Cezar August. Luna are 31 de zile, pentru că Cezar August a dorit ca luna august să aibă tot atâtea zile câte are luna lui Iulius Cezar, luna iulie. Înainte, luna august se numea în latină Sextilis pentru că era a șasea lună în calendarul roman, calendar care începea cu luna martie.Grecii numeau luna august Metageitnion .În România, luna august, popular, are mai multe denumiri zonale: Augustru, Măselar, Gustar, Secerar.

Am făcut această digresiune pentru a înțelege mai bine fabula în proză a Luciei Bibarț, a cărei acțiune, se pare, că se desfășoară în luna Gustar, fiindcă iepurașii din povestire se ospătau cu morcovii crescuți în ograda vecinului. Legumă care este bună de ronțăit chiar în această lună care începe în constelația Racului.

Plăcuta fabulă a doamnei Lucia Bibarț se încadrează într- o scurtă povestire alegorică, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor și lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalităţi sau greșeli.Încă din titlu, autoarea ne avertizează că vom citii o întâmplare strașnică, grozavă și extraordinară. Toate acestea înglobate în cuvântul pomină.

Ea are următoarea structură: povestirea propriu-zisă și morală. Figura de stil folosită în general este personificarea. Fabula este una dintre cele mai vechi specii literare, despre care s-a crezut o lungă perioadă de timp că își are originile populare în Grecia antică. Însă, datorită izvoarelor sale folclorice, fabula a putut apărea oriunde în lume. Considerat „părintele” fabulei, Esop este cel care, îndepărtând fabula de basm, a reușit să amplifice semnificațiile alegoriei, dând creației propria funcție morlizatoare.

Fabula transpune întâmplări din lumea umană în cea animală, dându-le necuvântătoarelor darul vorbirii pentru a putea spune adevăruri supărătoare despre viciile și însușirile umane. Datorită caracterului ironic al fabulei, La Fontaine – marele fabulist francez- își numea opera : ” O amplă comedie cu mii de vieți în mers / A cărei vasta scenă e întregul Univers.”

Meritul fabulei este acela că, deși prezentă în cel mai comic și ironic mod posibil, defectele umane, reușește să ofere atât copiilor căt și celor mari învățaturi prețioase. Cu toții știm că „Lupul moralist” înseamnă ipocrizia, „Dreptatea leului” – injustiția, „Câinele și cățelul” – parvenitismul, „Pădurea și toporul ” – trădarea, „Talerul cu doua fețe” – fățărnicia.

C. Vandendorpe spunea că fabula „este ca o enigmă care va fi întotdeauna acompaniată de soluția sa”.

Dintre marii creatori de fabule îi amintim pe: Esop, La Fontaine, D.O Ascanio, G. Ranetti, Fedru, Karlov, Grigore Alexandrescu, Anton Pann, Al. Donici, D. Bolintineanu, Ghe. Tautu, C.D Aricescu, C.V. Carp. Tudor Arghezi, vrând să prezinte caracterul umoristic al fabulei, a prefațat creatiile lui La Fontaine si Kârlov, spunând:

„Fabulă se cheamă vechea corcitură
Dintre pilda bună și caricatură.
O minciună blândă-n care se prefac
Hazurile snoavei scurte-n bobârnac.
Incă de pe vremea robului Esop
N-a fost încercată fără tâlc și scop,
Și întotdeauna de la el încoace,
Ea în loc de oameni pune dobitoace.”

Dragi copii, va ajutam să învățați din „pățaniile” animalelor și să nu greșiți și voi asemeni lor! Citiți, fiți drepți, sinceri, cuminți, egali! Fabulele vă ajuta să vă dezvoltați atât la școală cât mai ales ca oameni. Citiți și fiți atenți la morala fabulei scrisă de doamna Lucia Bibarț..

Povestirea “O zi de pomină! “de Lucia Bibarț, este o fabulă în proză, plăcută și interesantă prin narațiunea ei, având personaje din regnul animal cărora autoarea le atribuie caractere și atitudini omenești.

Narațiunea se deschide cu zgomotul ce-l face ciocănitoarea cu ciocul ei puternic căutând viermișori în coaja copacului. Ursul, somnuros, trezindu-se poartă o discuție contradictorie cu pasărea. Considerată”ceas“, ciocănitoarea trezește la o nouă zi societatea animalelor din pădure. Astfel, se trezesc familiile Lupulescu cu soția, Bursucescu, Porumbescu, Veverițescu, animale și păsări care asistă la scandalul dintre Urs și Ciocănitoare.Prin personificare, autoarea, le acordă însușiri omenești, precum și numele pe care il au sunt specifice oamenilor. Această metodă se numește antropomorfismul care constă în atribuirea de însușiri și calități umane unor ființe non-umane, obiecte sau fenomene naturale ori supranaturale. O formă de personificare (atribuirea calităților umane sau animale unor obiecte statice). Antropomorfismul este similar prozopopeei sau personificării, atribuirea calităților umane sau animale unor obiecte statice. Animalele, forțele naturii și personaje invizibile sau neidentificate reprezintă adeseori subiecte ale antropomorfozei.

Numele animalelor cu sufixul escu, care înseamnă fiul, cum sunt Lupulescu, Bursucescu, Porumbescu, se “traduc “în fiul lui Lupul, fiul lui Bursuc, Porumb etc. Acestea sunt exemple din etimologiile numelor folosite de autoare. Asemeni în limba maghiară: Petofi, adică fiul lui Peto, Ghiorfi, adică fiul lui Ghior-Gheorghe.

Porumbeii au început ziua tăind lemne,Porumbițele scuturau praful din pleduri în fereastra Bursucului. Supărat și mofturos pentru acest lucru. Lupul, mare “judecător” al pădurii pleacă la “servici” cu geanta, fiind sfătuit de soață să meargă drept și mândru pe măsura funcției lui. În același timp familia Iepurilă își pregătea copiii pentru școală. Copiii acesteia se mai băteau cu copiii familiei Bufnițescu.

Ursul ieșit din vizuină se întâlnește cu cumătra vulpe pe care o interpelează cu cuvinte dulci de curtuoazie.

Așa le trece ziua, precum oamenilor, până când se așterne înserarea peste pădure. Odată cu aceasta “posturile “de sub nuc au început să se ocupe. Un cerb voinic și un taur, încinși cu șorțuri așteaptă de după tejghea sosirea musafirilor. Musafirii încep să sosească, dichisiți, precum oamenii când se duc la restaurant sau în vizită la prieteni. Un stol de pupeze pudrate se îndreptau svelte spre nuc. Păsările și animalele clevetesc între ele, precum oamenii, despre suratele care vin sub nuc.În timpul petrecerii se încinge o horă, un fel de sârbă românească, la care participă măgarul, boul, cerbul, capra și alte animale, care până la urmă s-au îmbătat.

Țepuș și Bălțatu beți au căzut într-un șanț și au adormit pe loc.

Astfel se încheie povestea unei zile, în Pădurea Tuturor, imagine metaforică a societății românești exprimată prin alegorie, din care se desprind o mulțime de învățăminte pentru copii, dar și pentru părinții lor.

Această poveste scrisă cursiv, într-un stil curat literar și clar, utilă tuturor vârstelor, este însoțită de desene colorate , executate, cu talent, de elevii Liceului de Artă “Sabin Drăgoi “ din Arad: Paula Suiugan, Alexandra Gheorghe-Papadopol și Andrei Burlacu, coordonator fiind prof. Andreea Bereneanț.

Al.Florin Țene