Acum în preajma Sărbătorilor de iarnă, și a Nașterii lui Iisus, rememorez perioada sărbătorilor din copilăria mea.

    E mult de atunci. Veniseră la putere comuniștii aduși de tancurile rusești, era vremea lui  Gh.Gh.Dej, Ana Pauker și Iosif Chișinevschi sau Kișinevski născut Jakob Roitman în 1905, la Chișinău, Gubernia Basarabia , decedat în 1963, la București, acesta fiind un militant și demnitar comunist român, de origine evreu rus. Când s-a căsătorit, a luat numele soției sale Liuba Chișinevschi, ulterior președintă a Femeilor Române Antifasciste, membră în Prezidiul Marii Adunări Naționale, vicepreședintă a Comisiei Controlului de Partid și o apropiată a Anei Pauker. Chișinevschi a fost vicepreședintele Consiliului de Miniștri al României și membru al Comitetului Central al PCR. Era vremea când marea prigoană împotriva intelectualilor români începuse. Era vremea când activiștii p.m.r, mai târziu p.c.r. interziceau mai toate tradițiile poporului nostru.

            Eram în clasa  I-a și veneau sărbătorilor de iarnă, se apropiau. Mă pregăteam să mă duc cu colindul și la Biserica din Drăgășani să ascult slujba ținută de preotul Grigore. Tata și mama îmi povestiseră că această frumoasă Biserică a fost construită de legionari.

  -„Dragă Florin, pentru Biserica la care ne ducem, pentru biserica din Drăgășani, mi-a spus tata, timp de două luni, în 1935, în jur de 100 de muncitori legionari au fabricat 100.000 de cărămizi, în perioada 13 iunie – 14 august.”

Mama, cu teamă în glas, îngrijorată, m-a atenționat  să nu mă duc la biserică și nici cu colindul că sunt profesori trimiși pe străzi și la biserici care le  notează numele elevilor ce încalcă interdicția de a  nu respecta tradițiile noastre românești și apoi sunt admonestați, le scad nota la purtare sau îi elimină trei zile din școală.

 Până la urmă mama și tata și-au călcat pe inimă, îngăduindu-mi să mă duc la biserică și cu colindul. Astfel, am făcut rost de un felinar de la prietenul Nelu Zăvoianu și seară de seară făceam repetiții în casa unde locuiam cu chirie. Eram un grup restrâns de colegi, Bebe Duței, Nelu Zăvoianu, Bebiță Dumitru și Doina Zăvoianu.

      Mama care cunoștea multă istorie, dar completată și de tata, în fiecare seară îmi povestea părți din istoria creștinismului. Astfel am aflat că la români sărbătorile de iarnă au loc în perioada 6 decembrie-7 ianuarie. Sunt sărbători laice și creștine: în  6 decembrie era Sfântul Nicolae, când tata îmi aducea mie și surorii mele câte o alviță și lui sora mea păpușe din turtă dulce. Îmi spunea că în  20 decembrie este  Sfântul Ignat sau sacrificarea porcilor, pe 24 decembrie- Ajunul Crăciunului , iar în 25 decembrie- Crăciunul, pe  27 decembrie fiind Sfântul Ștefan iar în 31 decembrie- Revelionul. De Crăciun ne-au interzis comuniștii să împodobim bradul. Astfel la instituții se împodobeau brazii pe 31 decembrie pentru a veni Moș Gerilă. Pe 1 ianuarie veneau cu  plugușorul flăcăi din satele vecine, Voicești, Ștefănești, sau cei ce treceau Oltul, cei din Verguleasa. Tot pe întâi mă duceam cu  Sorcova, la vecini și prieteni, care îmi dădeau mere și nuci. Cu  Capra veneau copii din Țigănie, iar de  Boboteaza, pe 6 ianuarie mama se ducea și lua agheasmă de la Biserică, iar pe 7 ianuarie de Sfântul Ion, tata invita colegii de la Banca Națională la o mica petrecere acasă la noi.

În seara de Moș Nicolae, 5-6 decembrie, era Sfântul Nicolae.  La noi în Drăgășani de 5 decembrie copiii își pregăteau ghetele, dar din cauza sărăciei adusă de regimul comunist-criminal,  Sfântul Nicolae, sau cum îi ziceam noi Moș Nicolae, nu se aducea daruri. Se zice că acest sfânt călătorește împreună cu un măgăruș încărcat cu două  coșuri: unul plin cu dulciuri și jucării pentru copiii cuminți și altul cu nuielușe pentru copiii care nu au fost cuminți. El coboară pe horn și lasă copiilor dulciuri sau nuielușe. A doua zi dimineața copiii găsesc în ghete darurile lăsate de Moș Nicolae.

Mama îmi mai povestea că Sfântul Ignat era în 20 decembrie. În această zi românii taie porcii. După ce pârlesc, curăță și tranșează porcul, familia face pomana porcului la care participă toți cei care au luat parte la tăiatul porcului. Din carne de porc românii pregătesc diverse preparate specifice sărbătorilor de iarnă: tobă, leber, caltaboș, șuncă, cârnați, piftie, sarmale. Denumirea de Ignat vine de la Sfântul Ignatie Teoforul, episcop de Antiohia.

La noi, la români, mâncărurile tradiționale sunt cozonacii, piftia, sarmalele, caltaboșii, toba și cârnații. Nouă, copiilor nu prea ne plăcea să ținem post. Practic îl țineam tot anul, datorită sărăciei. Cu 40 de zile înainte de Crăciun începe Postul Crăciunului timp în care mama și tata țineau postul, nu mâncau produse din lapte și carne. Astfel țața Lenuța de la Pesceana nu mai venea să ne aducă lapte. De asemenea în această perioadă româncele fac curățenie în casă și în curte pentru a întâmpina cum se cuvine marea sărbătoare.

 În dimineața zilei de 24 decembrie până spre prânz, cete de copii între 5 și 14 ani merg cu „Moș Ajunul”, un colind scurt rostit la fiecare casă și care anunță deschiderea seriei de colinde. Seara, după ieșirea de la biserică (ora 18), cete de copii merg cu „Steaua”, un colind religios. Ceata poartă o stea, luminată din spate, cu o lumânare ce are în centrul ei o reproducere a Nașterii Domnului.

 Colindele sunt texte rituale cântate cu ocazia Crăciunului și a Anului Nou. Există colinde laice și creștine. În ajunul Crăciunului familia împodobește bradul și primește colindătorii. Aceștia primesc de la gazde colaci, fructe (mere și nuci), bomboane sau bani.

Grupul nostru de colindători am cântat colindul de mai jos.

“Sculați, tovarăși, nu dormiți,
Vremea e să vă treziți.
Casa să vi-o aranjați,
Flori de măr,
Și masa s-o încărcați
Flori de măr,

Și colinda nu-i mai multă,
Să trăia cine ascultă!
Și colinda-i atâta,
Flori de măr,
Cine-ascultă să trăiască,
Flori de măr!”

Profesorul de matematică a obligat elevii să înlocuiască :”boieri mari” cu tovarăși.

Crăciunul, îmi spunea mama este ziua nașterii lui Iisus Hristos. În România Crăciun este numele păstorului în al cărui staul s-a născut Iisus. Pretutindeni acest cuvânt magic renaște speranțele, readuce bucuria și lumina în case. Sărbătoarea de Crăciun ține trei zile. În prima zi de Crăciun se oferă cadouri celor dragi, iar familia se reunește la masa de Crăciun unde se servesc mâncăruri tradiționale (sarmale, caltaboș, piftie, cârnați, tobă, leber, cozonac). După Crăciun vin diverse sărbători și obiceiuri deosebit de frumoase care fac ca plăcerile și veselia să se simtă în orice suflet și în orice casă: Capra, Sorcova, Plugușorul. În ziua de 27 decembrie are loc sărbătoarea religioasă a Sfântului Apostol Ștefan, care a fost omorât cu pietre pentru credința lui. Cei care poartă numele de Ștefan sau Ștefania își serbează în această zi onomastica.

În ajunul Anului Nou, pe 31 decembrie, cete de flăcăi și de bărbați de curând însurați pleacă cu Plugul – străvechi obicei agrar, care a ajuns o urare obișnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Acest obicei ilustrează una din principalele ocupații ale poporului român, agricultura. Plugușorul copiilor era în ajunul Anului Nou, cetele de copii intră din casă în casă să ureze purtând bice din care pocnesc, clopoței, tălăngi, etc. Urarea este un lung poem în versuri care prezintă succesiunea muncilor agricole – de la aratul ogorului până la coptul colacilor.

Tata cumpăra din piața orașului o sorcovă cu care sorcoveam cunoscuții care treceau pe stradă. Este un obicei închinat Anului Nou. Însemnul ritual este alcătuit dintr-un băț sau o ramură verde, împodobită. Obiceiul se practică de către copii, iar gazdelor li se adresează urări de sănătate, belșug și prosperitate.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Amintiri despre sărbătorile de iarnă în județul Vâlcea” →

Decalogul 37 pentru ziariști

1. Cel mai rușinos fapt al unui ziarist este nedreptatea dintr-un articol înzestrată cu amenințări fizice.

2. Nimeni nu cunoaște soluția pentru a atinge succesul, dar, în mod sigur, pentru a fi neâțeles e suficient să încerci să mulțumești pe toți cititorii.

3. Face mult zgomot un ziarist debutant care eșuează, decât toată redacția care muncește în tăcere.

4. Toate articolele sunt necesare la vremea lor.

5. Ziaristul pesimist vede dificultăți în fiecare oportunitate.Ziaristul optimist scrie despre oportunitate ca fiind o dificultate.

6. Sfântul Ambrozie de Milan spunea: “ În iubire se află cea mai bună apărare a noastră.“

 7. “Pe hoții mărunțI îI trimitem la închisoare, iar pe cei mari îi numim în funcții publice.“ Scria Esop.

8. Spuneam dăunezi la un prieten că nu mă interesează să fiu cel mai lăudat ziarist din cimitir.Pentru mine contează să mă culc și să-mi spun: “ Am mai scris azi ceva minunat pentru cititorii mei.“

9. Recunoașterea unui talent în jurnalism este atunci când cititorul care-l citește cade pe gânduri.

10. Iertarea este aroma pe care mărgăritarul o lasă pe călcâiul care l-a călcat. Parafrazândul pe Mark Twain.

                                                                                                Al.Florin Țene

Se cunoaște, din experiența umană, că fiecare colectivitate umană, influențată și de politic, cultivă anumite valori, adică prețuiește cu deosebire anumite idei, moduri de acțiune și lucruri. Valorile cultivate social sunt impuse fiecărui ziarist. În ansamblu, mentalitatea colectivă se impune celei individuale. În acest context intră și jurnaliștii ca parte integrantă a colectivității.

Cu toate acestea, fiecare jurnalist, în evoluția și activitatea sa, dobândește o experiență și un profil psihologic propriu în raport cu talentul cu care s-a născut, în raport cu seria de împrejurări și de cultură acumulată, cu drumul pe care l-a parcurs și cu experiența câștigată. Întrucât fiecare pornește de la o anumită bază ereditară și are un anumit drum în viață, jurnaliștii ca indivizi ai societății nu sunt identici unul cu altul, ci au doar unele trăsături comune, care se combină, însă la fiecare individ în chip specific.

Particularitățile psihice sintetice care definesc pe fiecare om, inclusiv omul de presă și scriitorul, conțin în sine elemente general-umane (proprii oricărui om normal), elemente tipice (caracteristice unei națiuni, clase, grup social) și elemente strict individuale rezultate din contextual vieții personale. Fiind determinat de împrejurări, ziaristul, mai ales începând cu faza începutului în redacții, se autodetermină conștient,  alege modele din redacție sau din afara acesteia, propune scopuri, se autoeducă și capătă experiență. Personalitatea umană, inclusiv cea de om al condeiului, cu atributele ei de temperament, capacități și caracter rezultă din interacțiunea cu oamenii și colegii de redacții, din modul de trai și studii, din izvorul fecund al vieții, și nu are nimic comun cu vreo forță din afara realității materiale și sociale. La care mai adaug, că mai există o forță dată de Dumnezeu la naștere, pe care noi o numim talentul și pe care DEX-ul îl definește: Aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare. ◊ Loc. adj. De talent = talentat. ♦ Persoană înzestrată cu aptitudini remarcabile. – Din fr. talent, lat. talentum.

Jurnaliștii, inclusiv personalitățile sunt cu atât mai puternici și mai activi cu cât țin seama de legile realității, de cerințele obiective ale civilizației și progresului, cu cât sunt mai devotați adevărului din toate domeniile, cu cât apelează la mijloace generoase ale științei și culturii.

                                                                        *

În evoluția sa omul s-a sprijinit întotdeauna pe cunoaștere. Această evoluție se efectuează prin efortul gândirii. Aceasta nu este altceva decât trecerea fie de la necunoaștere spre cunoaștere prin depășirea erorilor pentru dezvăluirea adevărului. În evoluția istorică, cunoașterea a trecut de la forme elementare, manifestate prin așa-numita cunoaștere comună, cum a fost Cronicile cronicarilor Moldoveni și Munteni, spre forme mai evaluate, cum este cea teoretică, vezi ziariștii din perioada interbelică, pentru a ajunge la cunoașterea științifică (Opera istorică a lui N.Iorga) .

Cunoașterea științifică nu se opune celorlalte două modalități amintite. Ea reprezintă o continuare pe plan istoric și individual a acestora, pornește de la cunoștințele realizate și depozitate în cunoașterea comună și valorifică într-un mod specific și  în anumite privințe, la un nivel superior rezultatele efortului cunoașterii teoretice. Cunoașterea științifică se orientează spre  aspectele interne, profunde ale realității. Această formă este obligatorie pentru jurnaliști. Ea urmărește să dezvăluie legile, laturile și însușirile esențiale care se ascund în spatele aparențelor și care determină existența și manifestarea concretă a realităților. Explorând această lume lăuntrică a fenomenelor, cunoașterea științifică apare ca o reflectare profundă, bogată, multilaterală. Această situație trebuie să stea în atenția jurnaliștilor care abordează teme științifice și cei care lucrează în redacțiile revistelor științifice.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Personalitatea ziariștilor este un produs social” →

Decalogul 36

1. Ziaristul trebuie să fie stăpân pe pasiune sa, pentru ca aceasta să nu ajungă stăpână pe talentul tău.

2. Importanța unui ziarist fără merit obține considerații fără aprecieri.

3. Ziaristul care ezită să spună adevărul nu va putea câștiga nici o bătălie.

4. Mulți compun, dar puțini gândesc și mul mai mulți n-au talent.

5. Ziaristul trebuie să fie stăpân pe opiniile lui și va fi apreciat de cititori.

6. Jurnalistul care este apreciat pentru sinceritatea sa îi este crezută și abaterile de la adevăr, pe când un ziarist mincinos nu este crezut nici când spune adevărul.

7. Un ziarist de succes este acela care poate scrie un articol cu cuvintele pe care alții le aruncă în el, ca injurii.

8. Un ziarist adevărat și stăpân pe opiniile sale poate fi distrus, dar nu înfrânt.

9. Viața unui comentator de radio este ce i se întâmplă în timp ce este ocupat să-și facă alte planuri.

10. Sofocle spunea: “ Timpul, în cursa lui imensă, descoperă tot ce era ascuns și acoperă tot ce era descoperit.“

Al.Florin ŢENE