Sofia Doina GAVRILĂ: Prețul

Prețul

 

Trotuare lunecoase,
umede, pline de
zăpadă așternută
peste conștiințe,
pomi desfrunziți
dând imagini nude,
polei haotic așezat
peste firele de iarbă
încă negerminate,
gânduri ucise înainte
de a se naște,
amalgam de chipuri,
priviri și zâmbete,
din păcate false,
toate împreună
într-un coctail de
oferte, la preț redus,
pe care viața ni-l oferă
aparent gratis, însă
incredibil de scump…
ești gata să plătești prețul
pentru clipa trăită?
sau încă ai dreptul
să negociezi cu viața,
câtă lumină să mai primești
până la căderea întunericului
veșnic….

—————————–

Sofia Doina GAVRILĂ

2 ianuarie, 2019

Lasă un răspuns