Corneliu NEAGU: Fulg de dor

FULG DE DOR

Un fulg de nea îmi cade pe obraz,
de unde îl aduce vântul oare? –
poate a fost cândva într-un talaz
ce s-a lovit de umbra-ți visătoare.

A stat apoi un timp pe fața ta,
când ai ieșit din apa înspumată,
dar a plecat s-ajungă la o stea
ce strălucea pe bolta dantelată.

S-a rătăcit în geana unui nor,
întins pe gândurile mele toate,
dar gerul l-a făcut un fulg de dor
cu aripile-ntinse retezate.

Când a căzut era doar un sărut
al dragostei rămasă-n amintire
pe neuitate visuri din trecut
ce m-asaltează zilnic în neștire.

———————————————–

Corneliu NEAGU

3 ianuarie, 2019

 

Lasă un răspuns