TIMPUL MEU ȘI-AL TĂU
Sunt doar vântul ce-ţi adie
și-ţi mângâie fruntea
arsă,
zilnic
pe pagini de viaţă
lumea noastră se rescrie,
ne descriem în cuvinte,
sufletele-n noi
se varsă,
ne-adunăm din ploi uitate,
ne trezim
din agonie.
Stăm pe margine de suflet,
sufletul
în noi se strânge,
timpul ce s-a rupt de noi
se adună,
se-ntregește,
când ajunge-n întregime
parcă-l doare,
parcă plânge,
parcă-l doare întregirea
ce și-a fost…
și se grăbește.
Timpul meu
și-al tău
și-al nostru
ne grăbește-n înserare,
gândul meu
și-al tău
și-al nostru
ne unesc într-un cuvânt,
e cuvântul de-nceput
când era în gând
doar boare,
timpul meu
și-al tău
și-al nostru
ne întoarce pe pământ.
—————————
Silvia URLIH
13 decembrie, 2018