DAR ȘTIU !
Când
am venit pe lume,
legată de lumină,
eu am crezut o clipă,
că sunt
asemeni ei,
dar,
n-am știut că-n viață,
îmi voi fi eroină,
cum n-am știut că soarta,
mi-e scrisă
de condei.
Ursita șușotește
că-mi sunt
copacul viu,
că rădăcina mea-i răsad
din infinit,
că frunzele mă dor,
pentru că…
mi-e târziu,
că…
în curând voi merge,
de unde
am venit.
Mă-ntreb
unde mi-e casa,
cine îmi sunt părinți,
mă-ntreb de rădăcina
și-a regăsit
pământul,
dacă în asfințit
e rai,
dacă sunt sfinți,
dar știu că n-oi muri,
căci
templul mi-e mormântul.
—————————
Silvia URLIH
23 septembrie, 2018