DE RUȘINE
Ar fi fost păcat
și mi-a fost rușine
să nu caut vederea luminii prin
ochiul orbului în rugăciune.
Ar fi fost păcat
și mi-a fost rușine
să nu ascult aria vieții prin
urechea surdului în rugăciune.
Ar fi fost păcat
și mi-a fost rușine
să nu miros florile de mai prin
nările văzduhului în rugăciune.
Ar fi fost păcat
și mi-a fost rușine
să nu mă adăpostesc de frig prin
iubirea ce-a ales să fie rugăciune.
——————————
Carmen CIORNEA
4 ianuarie, 2019
Poetul
am plecat într-o noapte
am plecat către tine
tu dormeai femeie
mă așteptai într-un gând
uitat de toți, între cărți
visam la o mare
dar astăzi
marea mai este o mare
căutam cerul în beznă
visam un loc în paradis
scriam pe pagina goală
mă scriam în sus
eram poet, dar ce vă pasă
trăiam o existență efemeră
prin cabareturi, printre sticle și pahare
și o femeie de o seară
desigur m-ați lăsat pe dinafară
eram mai trist și era seară
în jur doar corbi
mai negri și mai goi
curgeau lacrimi în mine
se îndoaia timpul rămas sub pleoape
băteam în uși, tăceau, se ascundeau în zid
dar zidurile tremurau de frig
acasă nu-s, sunt cel plecat
tot căutând un dus
eu am rămas pe drum
pe drumul spre apus
———————————–
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
3 ianuarie, 2019
Femeia…
E vis, mângâiere,
Muză, plăcere,
Univers și splendoare,
Lacrimi de floare,
Speranță, chemare,
Iubire, savoare,
Zgomot de-aripă
Unduiri în ispită
Zână, crăiasă,
În suflet mireasă,
Mare de stele
Râu de plăcere
Vals de cuvinte
Cu glas nerostite,
Izvor de uitare,
Sentiment și mirare,
Neant și cădere,
Credință și vrere,
Tremur și vină,
Noapte senină,
Ploaie de soare,
Dor, împăcare,
Clipa rămasă,
Dorul de-acasă…
—————————
Dan MORARU
4 ianuarie 2019
Buchet de flori
Tot ce vine de la Ceruri, strâng buchet foare cu floare
Și contemplu înserarea peste trupul meu amar,
Strâng prin roua dimineții alb buchet de lăcrămioare,
Ori vre-o rază prinsă-n gene, sprijinită de altar.
Poate-n crucea nopții mele întâlnesc un gând de taină
Ce mă prinde, și mă strânge, și îmi e de ne-nțeles,
Ca o captuşală strânsă, sucită, din altă haină,
De nu-nteleg răstignirea, cum pe mine m-a ales.
Doamne, știu că viata-i scurtă și de tine greu mă leagă,
Nu lăsa ca pasul șubred să-mi alunece-n spre rău.
Pe cărarea scrisă-n suflet pun viața mea, întreagă,
Iar pe felinar din stele, am să scriu numele TĂU.
În buchetul strâns din mână, mai aşez câte-o lumină,
Ce nu poate sta alături de flori moarte-ntr-un ierbar.
Iar pe calea fară-ntoarceri, din LUMINA TA, divină,
Toate florile din mâna JUDECAȚII, IȚI dispar !
Ninge auster
Ninge cu suspine jumătăți de tară ,
Sufletele-n oase ca o toamnă-n frunză
Și-o să dea de-acuma, până-n primăvară ,
Până ce durerea le topeşte-n spuză.
Ninge peste clipe şi-n noi e tarziu
Plapuma zăpezii se topeşte-n mine.
Cineva mai poate…din cer azuriu…
S-adune ninsoarea de printre suspine? Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Versuri”
Mă iartă copile
Mă iartă copile că-ți sunt povară
Și anii mi-s slobozi printre dureri
Mi-e tristă și soarta, grea și amară,
Iar astăzi ți-aduc doar neplăceri.
Îmi iartă absența prezenței în viață
Și nevolnicia în care trăiesc
Oftatul mi-e surd, făptura-i paiață
Pe scena acestui teatru lumesc.
———————————–
Emilia-Paula ZAGAVEI
3 ianuarie 2019
Sunt vie…
Trăiam un timp când umblam cu aripile rupte,
înmuiate în absint
pe alocuri poate descusute,
nu mă iubeam deajuns
sau poate nu știam ce să simt
când am scos prima oară apa din fântână,
m-am pierdut într-o poveste fecundă
când mi-am luat copilul de mână
am renăscut
azi e deajuns să-nchid ochii
că-mi apari într-o secundă…
domnește o liniște soră cu viața sau soră cu mine
Sunt vie,
dincolo de veste și de poveste,
pentru orice lacrimă a mea
trăiesc să se știe
spunând lumii cum te vindeci de uitare
sufletul cum ți-l umpli de cuvinte
și de confetti…și mergi înainte
nu-s toate o sfântă așteptare?
nu-i viața singurul dar!
coase-ți aripile și iubește-te iar!
mi-am spus,
cu toate întoarcerile mele în timp…
în capul mesei am să m-așez
cu toate dezastrele trecutului
să primesc dezlegare la dulce,
cu aripa ruptă, înmuiată-n absint
văd dacă mai doare ce-ncepea odată să doară,
așa mă regăsesc și-nțeleg tot ce simt, chiar dacă
pe masa asta s-a-ntins mama să moară….
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
Iași
3 ianuarie 2019
Din suflet…
Am înțeles că orice clipă doare
Atunci când nu-nțelegi ce simți, ce ești,
Că inima în viață-i muritoare
Dacă n-o mângâi, dacă n-o respecți.
Preocupați de ziua ce-o să vină
Doar alergăm pe drumuri, fără rost,
Și-n goana noastră prindem doar furtună
Și iar uităm ce suntem, ce am fost.
Uităm de noi, de tot ce ne-nconjoară
De sufletul robit, ce-așteaptă trist,
Și ne-amintim târziu că o să doară
Toți ani-n care l-am ținut închis.
Cel mai frumos cadou primit din stele
Purtăm ascuns în noi, inconștient,
Un diamant pierdut printre mărgele
Ce-ar ajuta-n lumină să privești.
Să poți vedea dincolo de ochi și minte,
Să lași să curgă universu-ntreg,
S-asculți tăcerea gândurilor mute,
Să simți iubirea ca pe un întreg…
—————————
Dan MORARU
3 ianuarie 2019
Surâs în floare
Departe, în spatele atâtor cuvinte și a convulsiilor lor ești tu,
de la rădăcini până la ultimele ramuri spre aer și soare,
în lava memoriei, între amintiri calde și necunoscut,
acolo unde trăiesc textele oarbe
ești doar tu,
tu cu propria oglindă,
tu cu emoțiile tale, tu și dorințele tale.
Cu vârful degetelor ușor le atingi.
În urmă, doar umbre și șoapte multiplicate.
Poezia își poartă aripa de cântec. Ca un vis, o rază de lumină răsare.
În liniște, o cale există întotdeauna.
Eliberarea.
————————————
Irina Lucia MIHALCA
București
3 ianuarie 2019
MESAJUL ANUL NOU
Anul nou, ca şi o viaţă,
Să v-aducă sănătate,
Bucurii, zâmbind pe faţă,
Cu alai de forţe-n toate!
Dintre ce-i frumos, sau nu,
Doar ce-i bun e veşnic viu,
Anul nou v-aducă-acum
Duhu-i blând şi argintiu!
Printre sentimente-aducă
Ceea ce, doriţi mereu:
Bucurii cu miez de nucă
Şi benefic, doru-i său!
Să vă însoţească veşnic,
Cu-a lui mână, sfântă, vie,
Să v-arate-n jur, vremelnic,
Pace, vis şi armonie!
———————————-
Mariana POPAN
Baia Mare
3 ianuarie 2019
Sub semnul echilibrului
fragmente de timp se aliniază
să formeze întregul
printre razele răsfirate se strecoară bucăţi de linişti
într-un amestec de tăcere şi lumină
pictează cerul plin de umbre aruncate la întâmplare
fire de infinit ţesute de o mână tremurandă
se întind pe pântecul sângeriu al amurgului
opresc căderea stelelor fără cer
micşorează distanţa
dintre mine cea de ieri
şi eu cea de zi
vântul alungă norii trişti şi murdari
lasă lumina să pătrundă ca un alint temător
vagi amintiri tulbură victoria
care va defini simţirea
când mâna nopţii mângâie pleoapele lăsate
totul devine linear şi calm
ca o efuziune prin sita timpului
da, e o senzaţie nouă
îngheaţă trecutul în clepsidră
mii de culori mă învăluie spre întregire
o singură stea încolţeşte cu o neînţeleasă fericire
în locul în care credeam că e prea târziu
timpul iese din timp
ninge cu vise.
———————————
Maria CĂLINESCU
3 ianuarie, 2019