Sunt vie…
Trăiam un timp când umblam cu aripile rupte,
înmuiate în absint
pe alocuri poate descusute,
nu mă iubeam deajuns
sau poate nu știam ce să simt
când am scos prima oară apa din fântână,
m-am pierdut într-o poveste fecundă
când mi-am luat copilul de mână
am renăscut
azi e deajuns să-nchid ochii
că-mi apari într-o secundă…
domnește o liniște soră cu viața sau soră cu mine
Sunt vie,
dincolo de veste și de poveste,
pentru orice lacrimă a mea
trăiesc să se știe
spunând lumii cum te vindeci de uitare
sufletul cum ți-l umpli de cuvinte
și de confetti…și mergi înainte
nu-s toate o sfântă așteptare?
nu-i viața singurul dar!
coase-ți aripile și iubește-te iar!
mi-am spus,
cu toate întoarcerile mele în timp…
în capul mesei am să m-așez
cu toate dezastrele trecutului
să primesc dezlegare la dulce,
cu aripa ruptă, înmuiată-n absint
văd dacă mai doare ce-ncepea odată să doară,
așa mă regăsesc și-nțeleg tot ce simt, chiar dacă
pe masa asta s-a-ntins mama să moară….
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
Iași
3 ianuarie 2019