În ultima sa carte, „Sufletul… la control”, poetul Gheorghe. A. Stroia reliefează un tărâm în care cuvintele sunt tranșate până la esență. Acestea înglobează, prin concentrația lor, o lume, un univers, în care realitatea este văzută prin prisma omului ce observă că după o viață întreagă, toată averea lui este de fapt timpul, iar el nu este decât un cărunt în barba infinitului, un om ce a reușit să vadă dincolo de rozul falsului cotidian.
În primul rând, ființa creatoare denunță verosimil adevărul dur, care, în deprinderile de zi cu zi ale contemporanilor, este îmbrăcat într-un tumult de vorbe dulci, de emoții false și admirație perfidă. Emoțiile lor de fațadă, izvorâte din caracterul oamenilor „de carton”, au ca scop mascarea acestuia, îngropându-l dincolo de vama rațiunii. Ființa poetică scoate adevărul la iveală, creionând portretul realității, reprezentată de fragilitatea ființei raportată la natura adânc batjocorită în decursul anilor: „eu am îmbătrânit,/ el e încă un copil”(am trăit).
Excesul liniștii amuțește freamătul constant al sufletului: „așa, ca pe un hap amar/ care-ți face bine;/ prea mult… devine toxic” (liniștea). De asemenea, întâlnim motivul decăderii îngerilor: „doar cad pe pământ,/ atunci când/ le atârnă prea greu…/ aripile.” (îngerii nu mor); interesant este și modul în care izbutește adevărul să biruiască minciuna în peisajul actual: „adevărul/ are rănile/ atât de adânci,/ încât îneacă minciunile/ în sânge…”(adevărul).
Datorită sensului conotativ bogat al creației, aceasta are un univers pictat în spatele cuvântului – baza universului văzut; se evidențiază următorul aforism: „frunzele/ nu vor deprinde/ niciodată zborul,/ fără să existe copacul/ de care să se desprindă” (frunzele). Analizând această frază putem obţine imaginea sacră a familiei – „frunzele-copii” care cad, dar numai datorită copacului/ părinților, izbutind a fi purtaţi de valurile vieţii pe marea destinului.
O altă formulare demnă de a fi menţionată ar fi următoarea: „iubirea este raiul/ trăit într-un perpetuu infern:/ crezi că te mântuieşti prin ea,/ dar te osândeşti, de fapt…” (iubirea). Dincolo de aparenţe, regăsim ideea că dragostea este lumină, dar totodată reprezintă şi sacrificiu, un foc continuu, o flamă nemuritoare ce arde uşor-plăcut. În al doilea rând, sensibilitatea cu care au fost abordate anumite teme este fără de cusur, autorul reuşind să transmită doza perfectă de sentiment, plină doar de curcubeul inimii.
Continue reading „Codruț Marian STROIA: „Sufletul… la control” sau dincolo de aparențe”
MĂRUL
Dintotdeauna urmându-mi destinul am încercat să trec prin viață neobservată pe cât a fost posibil din cauza în-lăuntrurilor mele zbuciumate, rezultatele unor circumstanțe mai mult sau mai puțin dramatice pe care nu le doream expuse în văzul tuturor, teama mea fiind că odată ajunse la suprafață nu vor fi înțelese și acceptate.
Nu știu dacă e un fenomen legat de vârstă sau de criza financiară mondială dar, în ultima vreme, adică de un an și ceva, domnul Brocker a devenit grozav de invidios. Pe mine, cel puțin, chestia asta mă indispune destul de mult pentru că nu se justifica cu nimic. Îmi face, de exemplu, o vizita incognito, fără măcar să mă anunțe în prealabil, ceea ce practic nu mă deranjează, pentru că eu nu sunt formalist. Sună la ușă, intră, eu îl poftesc cu mine în bucătărie, pentru că tocmai mănânc.
Definitivarea creştinismului nostru