Galina MARTEA: Ioan Popoiu – scriitorul care valorifică istoria neamului românesc

Istoria, ca știință ce studiază dezvoltarea complexă a unei țări, a unui popor sau a diverselor aspecte sociale, economice, culturale în evoluția unei societăți umane, este preocupația de bază a multor savanți/ intelectuali cărora le place să pună la dispoziția publicului cititor lucrări de valoare și de mare interes despre trecutul sau prezentul propriei țări și nu numai. Între aceste ipostaze se înscrie și omul de știință Ioan Popoiu (profesor în teologie, licențiat în teologia ortodoxă pastorală – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, dar și cu studii universitare în domeniul istoriei și filozofiei – Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iași, scriitor, cercetător și istoric literar, poet, publicist, editor, redactor șef al revistei de cultură „Ofranda Literară” din București), care cu multă satisfacție și talent scriitoricesc continuu pune în lumină opere literare prețioase și de o importanță aparte pentru patrimoniul național român, acestea fiind în același timp bunuri spirituale și culturale pentru ființa umană. Absorbit de gânduri frumoase și intuiție intelectuală, de această dată scriitorul și istoricul Ioan Popoiu ne propune spre lectură o nouă lucrare foarte originală despre istoria neamului românesc, întitulată „ROMÂNIA 1848-1947 – Afirmarea unei națiuni”, cu un cuprins de 613 pagini (Editura PRO Universitaria, București, 2022). În contextul dat este cazul de menționat că Domnia sa de-a lungul timpului a reușit să construiască opere istorice cu totul deosebite, printre acestea regăsindu-se monografiile: – „Românii în mileniul migrațiilor (275-1247)”, Colecția Historia Magistra Vitae, Editura Junimea, 2015, pagini 510, lucrare formată din zece capitole și structurată în trei părţi: I (275-602), II (602-970), III (970-1247), suplimentar este suprapus un capitol ce transgresează cronologic perioada abordată şi cuprinde intervalul de timp 1247-1359, de la Diploma ioaniţilor la întemeierea Moldovei, sunt prezente ansamblu de problematici din perioada primului mileniu al istoriei românești, întemeierea statală marcând încununarea luptei îndelungate pentru dăinuire a românilor în spaţiul de la Dunăre și Carpaţi; – „Statele medievale românești (1386-1714)”, Colecția Historia Magistra Vitae, Editura Junimea, 2016, pagini 696, lucrare despre evoluția statalității române în Evul de Mijloc; – „Statele din sud-estul Europei (1804-1999). Ediția a II-a revăzută și adăugită”, Editura Pro Universitaria, Colecția Istorie și Studii Culturale, 2017, lucrare despre istoria politica din Sud-Estul Europei, accentul fiind pus pe primatul politicului în derularea evenimentelor din perioada anilor 1804-1999; –„Întemeierea României (1859-1918)”, Editura Pro Universitaria, Colecția Istorie și Studii Culturale, 2018, scriere care zugrăvește etapele istorice și idealul politic national al daco-romanismului; dar și multe alte lucrări literare de proză și poezie. Respectivele sunt lucrări inedite și de mare pondere pentru cultura națională română, creații literare cu caracter istoric ce reprezintă existența evolutivă a societății românești din diverse timpuri, dar și despre procesul cronologic al altor popoare din Estul Europei. Așa fiind, creația literară realizată de Ioan Popoiu se identifică prin conceptul cunoașterii despre lume și existența ei – Domnia sa având studii temeinice în domeniul filosofiei, dar și a istoriei, disciplină care cercetează dezvoltarea și procesul evolutiv al unei sau mai multor societăți/ popoare de-a lungul timpului – scrierile corespunzătoare conținând evenimente și fapte concrete ce se încadrează în științele istorice.

Revenind la monografia în cauză „ROMÂNIA 1848-1947 – Afirmarea unei națiuni” vom specifica faptul că autorul se expune într-un mod foarte preocupat și cu o mare atenție față de toate evenimentele istorice ce au avut loc în cadrul României între anii 1848-1947, concomitent fiind radiografiat destinul istoric al românilor atât din cadrul țării, cât și din afara ei. Descrierile sunt argumentate din punct de vedere științific, cuprinzând aspectele sociale, politice, economice și culturale ale ținutului român din perioada susmenționată. Prin intermediul discursului literar-istoric Ioan Popoiu găsește răspunsuri concrete la cele mai importante subiecte pe care dorește să le investigheze. Aceasta presupune o muncă enormă prin arhivele statului, instituții de istorie unde se regăsesc documentele necesare, studiile analitice și științifice corespunzătoare privind evoluția statului român din diverse etape ale timpului. Astfel, în calitate de istoric, de această dată savantul Ioan Popoiu oferă publicului cititor o lucrare de valoareprin intermediul căruia înregistrează, în mod prioritar, segmentul identitar despre unitatea de neam, aspect ce reprezintă modul cum a decurs proiectul Unirii din 1918 la care au participat mari personalități ale națiunii române din acea perioadă. Deci, cum se pronunță autorul: „Dedic această carte marelui eveniment din acest an, CENTENARUL ÎNCORONĂRII (Alba Iulia, 15 octombrie 1922), act istoric și simbolic, ce consacra înfăptuirea României Mari, prin realizatrea Marii Uniri din 1918, marele vis care încununa opera înaintașilor noștri!”.

Monografia „ROMÂNIA 1848-1947 – Afirmarea unei națiuni”, cu o denumire nespus de reușită, deține o structură consistentă care posedă capacitatea de a-și menține într-o formă apreciabilă și frumoasă totalitatea notelor esențiale ale noțiunilor înscrise. Urmând principiul teoriei științifice, Ioan Popoiu abordează cu multă grijă procesele istorice care s-au perindat în timp în cadrul Țării Românești cu începere din anii 1848. În acest mod autorul prezintă evenimentele sociale ce au avut loc în mediul respectiv, concomitent investigând întâmplările cu efecte stabile și instabile în evoluția vieții românești, dar și despre fenomenele ce au cauzat acumulări cantitative treptate care, la rândul lor, au condus la schimbări radicale, nemijlocit la nașterea/ formarea statului român (1859-1866), în cele din urmă, la obținerea unei Românii Independente – războiul ruso-turc și Principatului României din anii 1877–1878 (așa cum se exprimă creatorul acestei opere literare) și, bineînțeles, descrieri despre toate procesele ce au urmat până în anii 1947. Întreaga diversitate a evenimentelor istorice sunt înglobate în douăsprezece capitole, treizeci și șase de subcapitole, note și, firește, bibliografia necesară. Așa cum se cunoaște din literatura de specialitate, Revoluția Română cu începere din 1848 a fost parte a revoluției europene din același an, dar și expresie a procesului de afirmare a națiunii române și a conștiinței naționale române. Conform acestul temei firesc, istoricul-scriitorul Ioan Popoiu a formulat titlul manuscrisului în cauză cu o denumire foarte adecvată ce corespunde și este în concordanță desăvârșită cu intenția de a relata explicit acțiunile istorice din timp, evident și dorința de a dedicaaceastă carte marelui eveniment din acest an – Centenarul Încoronării (Alba Iulia, 15 octombrie 1922).

Precum s-a menționat, monografia este compusă din douăsprezece capitole și treizeci și șase de subcapitole, cuprinsul îngemănând succesiunea completă a evenimentelor istorice dintre anii 1848-1947, inclusiv acțiunile și schimbările ce s-au produs în această perioadă de timp în politică internă și externă, viața administrativ-legislativă, economică și culturală din Țara Românească. Despre „Principatele Române din prima jumătate a secolului al XIX-lea” Ioan Popoiu relatează întâmplările în capitolul I, urmând cu subcapitole despre „Revoluţia lui Tudor Vladimirescu din 1821”, „Mişcarea pentru unitate naţională” – formularea conclusivă din partea autorului având următoarea explicație: „La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea, odată cu cristalizarea conştiinţei naţionale, se poate vorbi de închegarea naţiunii române, în spaţiul etnic şi cultural al vechii Dacii. În aceeaşi vreme, a fost declanşată lupta de emancipare naţională, avându-şi originile în conflictul dintre domnia fanariotă şi boierimea pământeană”. Însă în capitolul II scriitorul vorbește despre „Unirea principatelor române”, consecutiv istorisind evenimentele încordate despre Războiul Crimeii, Congresul de la Paris (1856), Mişcarea naţională pentru Unirea Principatrlor (1856-1858), Adunările ad-hoc (1857), Convenţia de la Paris (1858), „Replica naţionalistă: dubla alegere”, cât și alte subiecte. O diviziune de o însemnătate aparte este prezentă în capitolul III în care este redată panorama de ansamblu consacrată „Nașterii statului român (1859-1866), nemijlocit cu subcapitolele „Recunoaşterea dublei alegeri”, „Desăvârşirea unirii”, „Marile reforme”, „Abdicarea”, respectivele completând integral obiectul de studiu despre formarea statalității românești. De asemenea lucruri destul de interesante le regăsim și în capitolul patru al monografiei unde se profilează noțiunea de „România Independentă”, iar explicațiile subiectului propriu-zis se desfășoară în diviziunile „11 februarie 1866 – o „revoluţie naţională”; „10 mai 1866 – un prinţ străin”, „Constituţia din 1866”, „Viaţa politică (1866-1876)”, „România şi Criza Orientală (1875-1878)”, „10 mai 1877 – Proclamarea independenţei României”, „Războiul de neatârnare (1877-1878)”, „Plevna”, „San Stefano”, „Congresul de la Berlin”. Cât despre viaţa politică de după anul 1878, afacerile politice externe dintre anii 1878-1914, despre România şi Tripla Alianţă constituită în urma tratatului din 7 octombrie 1879 dintre Germania şi Austro-Ungaria, dar și despre războaiele balcanice care au început la 17/30 octombrie 1912,chestiunile respective sunt integrate în capitolul cinci care se întitulează „România între anii 1878-1914”.

Discursul analitic al scriitorului Ioan Popoiu traversează prin evenimente istorice de mare însemnătate pentru națiunea română, tematicile abordate reflectând o realitate de o sonoritate intensă trecută prin timp. Este vorba despre „Românii din provinciile istorice subjugate (1848-1914)” – transilvania, Bucovina, Basarabia (capitolul VI); corespunzător despre „Unirea Basarabiei cu România” (capitolul VIII), „Unirea Bucovinei cu România” (capitolul IX), „Unirea Transilvaniei cu România” (capitolul X). Deci, Marea Unire, care s-a realizat în 1918, a fost un eveniment de importanță vitală pentru poporul român de pretutindeni. Firește este pus în discuție și materia despre „Războiul pentru întregirea neamului (1916-1919)”, inclusiv despre „Anii neutralităţii (1914-1916)” și „România în război” (capitolul VII). Încheierea monografiei marchează perioada dintre anii 1918-1940, diviziunea cu numărul XI întitulându-se „România în perioada interbelică”, precum și anii 1940-1947 incluși în capitolul XII sub titulatura „Sfârșitul României” – un final ce constituie finalizarea respectivei lucrări, dar în același timp și cu un deznodământ care te predispune la o cugetare adâncă privind denumirea acestui paragraf.

Ceea ce a scris Ioan Popoiu în paginile acestei monografii sunt lucruri monumentale în domeniul istoric, înregistrările fiind o bogăție inestimabilă pentru cultura și literatura română. Prin urmare, manuscrisul de față poate servi ca obiect de studiu al istoriei în instituțiile de învățământ din România și, evident, din toate ținuturile românești de pe mapamond.Drept vorbind, aceasta este o carte despre Istoria Românilor, nemijlocit despre evoluția Țării Românești dintr-o anumită perioadă de timp. Ca obiect de studiu din științele umanistice, istoria este acea învățătură care te dispune/ invită/ provoacă să-ți cunoști cu adevărat trecutul și prezentul propriei țări, dar și despre procesul evolutiv prin care se dezvoltă lumea din acest univers.

De specificat, Ioan Popoiu este înzestrat cu un har divin foarte prețios – vocația scriitoricească, care se manifestă prin prezența unei personalități cu intelect distinct, temelia construcției având suportul studiilor filozofice în domeniul teologiei și istoriei, precum și prin studii ce tratează probleme ale vieții social-umane. Este o onoare de a prezenta personalitatea Domniei sale – Ioan Popoiu întruchipând în același timp identitatea marelui Om de cultură spirituală și de teolog creștin în slujba neamului românesc. Domnia sa a îmbrățișat cu mult succes arta literaturii, deci arta scrisului, ideea imaginației și vibrația sufletului fiind redate prin versul liric, proză, eseu de analiză, articole de istorie, sociologie și nu numai. Prin armonia acestor argumente se regăsește spiritul intelectual al scriitorului, istoricului și filozofului, al unui om de cultură și artă, al unui om ce este menit să fie un slujitor al cultului creștin ortodox.

Galina MARTEA

Al. Florin ȚENE: Literatura este integratoarea valorilor spirituale

Încă de la început trebuie subliniat că literatura înglobează valori spirituale de cele mai variate şi diferite tipuri, cum ar fi politic, filosofic, etic etc, fiind prin natura sa integratoare, dar că aceste valori încetează să existe din clipa în care ele sunt topite în creuzetul imaginii artistice. Operele literare le cuprinde nu numai sub formă conceptuală, ci în întreaga ei complexitate, fie ca atitudine afectivă, fie ca sugestii sau aluzii care se pot degaja dintr-o atmosferă, dintr-o anumită viziune asupra realului sau idealului, prin intermediul unei formule stilistice sau alta.

Se spune de obicei, mai ales cei care practicau realismul socialist, că arta reflectă realitatea, dar această formulare generală exactă rămâne incompletă și până la urmă chiar falsă dacă nu adăugăm că este vorba de o dublă reflectare, că scriitorul proiectează în operă nu numai imagini ale realului, dar și propriile sale idealuri estetice, concepțiile sociale și filozofice care îl călăuzesc. Așa că sensurile nu emană direct din realul “redat”, ci sunt rodul unei anumite construcții estetice a acestuia, iar concepția arhitecturală care o prezidează este inevitabil mai largă decât componentele formale sau structurale. Pledoria pentru sens este de fapt susținerea pentru artă, întrucât operele nu se prezintă ca simple schelete descărnate și lipite de viață, ci presupun o atitudine umană pe care o comunică. Fără a fi propriu-zis probleme estetice, geneza, contextul social, raportul dintre național și universal, accesibilitatea, succesul care nu întotdeauna este semnul valorii, moda sunt aspecte care nu pot fi ignorate și ele merită o preocupare specială în cadrul unei sociologii a artei. Nu e recomandabil să le ignorăm, întrucât esteticul nu există într-un vid spiritual și nu poate fi cercetat doar în sine, a le discuta fără respectarea specificului acestui domeniu duce la schematism, deoarece uită că diferitele tipuri de valori sunt autonome și ireductibile unele la altele.

Pentru mine are o însemnătate creația literară, nu pentru că ea ar determina în mod automat valorile, ci în faptul că deschide o perspectivă multilaterală și lipsită de rigidități și oferă posibilitatea unei viziuni artistice cuprinzătoare și nuanțate. Talentul și personalitatea creatorului sunt singurele în măsură să transforme această posibilitate în realitate.

Al.Florin Țene

Ionuț ȚENE: Versul ,,cobori în jos, luceafăr blând” de Mihai Eminescu nu este un pleonasm, ci o figură de stil ce transcede epoca!

Poeții de geniu transced timpul și moda stilurilor sau genurilor literare. Un poet autentic inspirat de muze și care ”vorbește cu zeii” schimbă cu totul mesajul liric perceput de epoca sa și face din vers o ”lance” stilistică, peste timp, spre absolut și peren. De aceea, de cele mai multe ori, marea masă a contemporanilor nu înțeleg mesajul liric transmis de poet și nici noile expresii sau figuri de stil înnoitoare, care transced prozodia și gramatica epocii. Constantin Noica, care a scris cu acribie o frumoasă introducere despre Eminescu la începutul anilor’ 80, îl considera pe poet ”omul deplin al culturii române”.

Din vremea școlii generale și apoi la liceu am fost contrariat de versul lui Mihai Eminescu ”cobori în jos, luceafăr blând” din poemul ”Luceafărul”, care cu toții l-am învățat pentru admiterea la liceu în treapta a doua sau pentru Bacalaureat. Întotdeauna profesorii de limba română abordau versul cu o ironie fină, zâmbind cu subînțelesuri despre greșeala genialului poet național. Ca să nu mai vorbim despre criticii literari de duzină, care și-au făcut din ”pleonasmul” lui Eminescu un leit-motiv de a lovi în poetul transformat de ”patapievicii” epocii post-decembriste în ”cadavru din debara”. Acest vers a fost pretextul ”criticilor mei”, de a se lustrui pe ei, de a hipoerboliza demitizarea celui mai iubit și genial poet român. Trebuie să recunosc că și eu, împreună cu generația mea lirică, am comentat, în cenacluri și șuete de cafenea, ”greșeala” lui Mihai Eminescu de a ”cobori în jos” Luceafărul îndrăgostit de tânăra domniță Cătălina. Cum să scrie cel mai mare poet român ”cobori în jos” afirmam cu toții, încurajați de câte un critic literar sponsorizat și cu mai multe lecturi din materialismul științific și dialectic decât din poeziile universale. În general, la prima căutare în biblioteci sau pe google afli că celebrul vers este un pleonasm, o greșeală a poetului sau o licență poetică folosită pentru muzicalitatea versului. Singurul critic autentic, Alex Ștefănescu, acum mai mulți ani, a încercat să dea o interpretare corectă a versului eminescian folosind și cercetarea manuscriselor de la Academia Română. Criticul literar propune o nouă viziune asupra versului, considerînd că a fost intenționată licența poetică, nu ca un pleonasm, ci ca o formă de prozodie pentru accentuarea impactului imagistic și simbolic a mesajului de dragoste dintre Luceafăr și Cătălina. „Cobori în jos luceafăr blând, alunecând pe-o rază…” Nu se poate să ”cobori” altfel decât în jos. Ceea ce înseamnă că precizarea „în jos” este inutilă. Iată, exclamă ei, cu o satisfacţie secretă, chiar şi Eminescu greşea.De fapt, nu greşea. Numai dacă îl citim noi greşit putem avea impresia că am găsit o eroare în poemul Luceafărul. Nu este vorba de o simplă rugăminte, „cobori, vino la mine”, ci de o rugăminte ritualizată, de o incantaţie, repetată, de altfel, pe parcursul poemului. „Cobori în jos, luceafăr blând,/ Alunecând pe-o rază,/ Pătrunde-n casă şi în gând/ Şi viaţa-mi luminează!” „Cobori luceafăr blând” ar fi fost mai concis, dar verbul la imperativ, de numai două silabe, n-ar fi avut timp să reverbereze în conştiinţa cititorului. Poetul prelungeşte de fapt verbul scriind „cobori în jos”, îl adaptează la ritmul unei ceremonii a implorării (…) există şi o dovadă materială că Eminescu a folosit deliberat, şi nu din neglijenţă formula „cobori în jos”. Într-unul din manuscrisele poemului Luceafărul scrie clar, cu cerneală neagră, „Cobori din cer luceafăr blând”. Poetul a tăiat, cu creionul, „din cer” şi a scris deasupra, tot cu creionul, „în jos”. Modificarea a făcut-o, în mod evident, la o recitire a poemului, când nu mai avea la îndemână tocul cu cerneală, ci un creion.” Alex Ștefănescu are dreptatea lui în interpretarea capodoperei literare. Mîcar s-a înțeles că nu este o greșeală de logică.

L-aș completa, totuși, pe Alex Ștefănescu, cu o prelungire sau o succintă adnotare la interpretarea sa și aș spune că Mihai Eminescu în acest vers a realizat o transcendență spirituală, înnoind limba română printr-un vers original și translucid, care trece și demantelează limba dincolo de pleonasm, într-o licență poetică foarte modernă. Mihai Eminescu nu a ales întâmplător versul ”cobori în jos”, care nu are în strofă calități ce țin de prozodie, ci profunde esențe filosofice și, mai ales, spirituale. Motivul ”demonului” este romantic și a fost plenar pus în opera lirică de poetul rus Lermontov, în celebrul poem ”Demonul”, publicat în 1841. „Demonul” lui Lermontov este un apel la originalitatea sa artistică. Este un exemplu pitoresc de romantism, opera este bazată pe antiteze. Eroii sunt în mod constant opuși unul altuia: acestea sunt imagini Demon și Dumnezeu (pământ și cer), Demon și Angel (moartea și viața), Tamara și Demon (realitate și ideal). Iubirea dintre Demon și Tamara se aseamnănă cu cea dintre Hyperion și Cătălina. Este relevată o dragostea dintre geniu și ființa comună într-o sinteză și sinergie a unirii dintre divin și pământesc. Mihai Eminescu a continuat ideea lui Lermontov, accentuând legătura teandrică dintre divin și uman. Această simbioză dintre transcendent și imanent este dragostea sinergică dintre om și zeu ce stă la fundamentul licenței lirice ”cobori în jos, luceafăr blând”. Poetul realizează în acest vers o simbioză aproape euharistică dintre elementul uman și cel divin. Din perspectivă teandrică ”cobori în jos” este de fapt o înălțare și o chemare a omului spre superior și îndumnezeire prin iubire. Mihai Eminescu schimbă sensul limbii în cel mai modern mod stilistic cu putință. ”Cobori în jos, luceafăr blând” se citește în interpretarea înălțării elementului inferior în cel superior. Cel care coboară, elementul superior, de fapt înalță, ”alunecând pe o rază” prin uniunea umano-divină, pe cel însetat de veșnicie.

”Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!

Luceafărul este o capodoperă, care în varianta agreată de Titu Maiorescu, în ediția princeps, are 94 de strofe, iar în varianta lui Perpessicius este de 98 de strofe, deși cercetătorul Petru Creția care a studiat manuscrisele poetului a descoperit încă 48 de strofe. Deci poemul ”Luceafărul” în varianta extinsă are 148 de strofe. Ceea ce dovedește puterea de muncă și de creație a autorului, precum și interesul arătat față de această operă lirică de excepție. Eminescu lucrând asiduu pe această variantă lirică extinsă a ”Luceafărului” a păstrat versul atacat de critică, ca pleonasm – ”cobori în jos”. Poezia “Luceafarul” se centrează pe cuplu de îndrăgostiți alcătuit dintr-o ființă genială, titanică trăitoare lângă Dumnezeu si una pământeană, telurică. Incantația Cătălinei este o sinergie teandrică, în care divinul pogoară ca să înalțe omenescul în imortalitate.

Conflictul dintre peren și temporar este sine-qua-non o istorie a religiei umanității. Numai coborârea pe crucea umanității poate înălța umanitatea după Chipul lui Dumnezeu. Mihai Eminescu se explică estetic și ideatic în ”Luceafărul” prin perspectiva dialectă umano – divină, care devine doar prin iubire o sinergie teandrică, identică cu concepția creștină a lumii. ”Cobori în jos” este incantația omului comun, care vrea să se înalțe prin chemarea divinului cu care dorește contopirea prin iubire. La chemarea Cătălinei ”cobori în jos”, Luceafărul o înalță prin iubire pe tânăra prințesă, la stadiul superior, într-o tainică epicleză. A scrie Mihai Eminescu la 1883 ”cobori în sus Luceafăr blând” ar fi fost la vremea respectivă prea mult și de neînțeles pentru contemporani, fiind o licență stilistică în manieră avangardistă sau chiar post-modernă, pe care nimeni la vremea aceea post-romantică și de început de simbolism nu ar fi înțeles-o. Eminescu, prin acest vers, a surprins genial esența ”coborârii prin înălțare”. Poetul a fost un vizionar și un profet, dincolo de timpul său limitat, în care a trăit.

În esența filosofiei eminesciene cel care coboară se înalță. Geniul în perspectiva eminesciană este o simbioză umano-divină, ceea ce exprimă tendința creatoare a poeților de calibru, a celor care ”vorbesc cu zeii”. Luceafărul este Eminescu, pentru care coborârea este o înălțare, prin iubire, la starea de teandrie.

Ionuț Țene

Conastantin MOSOR: OPRIȚI RĂZBOIUL!

Opriți războiul azi, nu mâine!

Nu hrăniți semenii cu moarte!

E mult mai ieftină o pâine

Pe care grâul ni-o împarte!

V-aduce vreun folos războiul?

Luați iute mâna de pe arme!

Ce-aveți în suflete? Noroiul?

Credeți că Dumnezeu chiar doarme?

Vă proclamați atotputernici!

Puternicia e divină

Și nu în inimi de nemernici

Bolnave grav de nelumină!

Opriți războiul! Chiar acuma!

Vă credeți voi stăpâni pe viața

Cea peste care plânge huma

De cum începe dimineața!

Opriți războiul! Stați la masă!

Întoarceți fața spre lumină!

Sau poate vouă nu vă pasă

Că ochii cerului suspină!?

Constantin Mosor, 24 februarie 2022, București.

Al. Florin ȚENE: Către scriitorii din Ucraina

Dragi colegi – Дорогі колеги,

Dragi scriitori din Ucraina, în această tristă perioadă când trupele lui Putin a invadat frumoasa dumneavoastră țară, membrii Ligii Scriitorilor din România sunt alături de dumneavoastră.

Condamnăm crimele lui Putin împotriva Păcii și a democrației din țara dumneavoastră și din Europa Războiul mârșav al președintelui rus Putin în țara dumneavoastră încalcă în mod masiv libertatea democratică câștigată în multe state din Europa de Est după 1989. Putin, care a numit dizolvarea Uniunii Sovietice totalitare drept o „tragedie”, își propune să destabilizeze Europa. Ofensiva militară asupra Ucrainei din 24 februarie 2022 cu trupele ruse, moștenitoare ale Armatei Roșii criminale, este astfel un atac la adresa păcii și a tuturor valorilor democratice din Europa.

În aceste condiții ne manifestăm solidaritatea față de poporul ucrainian a cărui cultură este pagină de aur în istoria universală. У цих умовах ми висловлюємо свою солідарність з українським народом, культура якого є золотою сторінкою всесвітньої історії.

Al.Florin Țene

Președintele național al Ligii Scriitorilor Români

Membru al Academiei Americană Română de cultură și știință

Membru Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Gheorghe Constantin NISTOROIU – BUREBISTA CEL MARE – ÎMPĂRATUL GETO-DACILOR

„Burebista, bărbat get, luând conducerea neamului
său, prin abstinenţă şi ascultare de porunci a ridicat
pe oamenii aceştia, aşa încât, în numai câţiva ani, a
întemeiat o mare împărăţie şi a supus geţilor pe
aproape toţi vecinii, ba a ajuns să fie temut şi de romani.”
(STRABON)

„SUNT SUFLET DIN SUFLETUL NEAMULUI MEU!”
(GEORGE COŞBUC)

Pământul VETREI Străbune este o CĂLĂTORIE spre miracol, o DORINŢĂ spre împlinire divină, o RÂVNĂ întru har şi statornicie, o ISPITĂ întru creaţie, o TAINĂ a dăinuirii cu popasuri, amintiri, cu evocări măreţe de fapte, întâmplări, fenomene, zidiri, răscoliri, cu tâlcuiri, cu înălţări profetice, cu slăviri de mame, de eroi, de martiri.

Sufletul NEAMULUI străbun vine din harul zămislirii scânteii divine în care s-a întrupat fiorul dreptei credinţe, prin care se cuminecă graiul dulce al limbii noastre sfinte, pogorâtă din FRUMUSEŢEA dintâi a CUVÂNTULUI dumnezeesc!

Orice cuminecare întru HRISTOS, trebuie să fie şi o cuminecare întru NEAM!

Profetica mărturisire – reflectă sublimul crez al Luceafărului Mihail Eminescu rămas pururea ca o comoară nepreţuită a Pantheonului pelasgo-geto-daco-român.

„BISERICA ORTODOXĂ ESTE MAMA NEAMULUI ROMÂNESC!”

Continue reading →

Flavia LAȚCU – TAINA SCRISULUI (156) – ESEU PENTRU SUFLET

Îmi aşez penelul pe hârtie pentru a vă aşterne o poveste care prin slovele ei să cuprindă câteva idei despre cine sunt. Fiecare om are povestea lui care este unică, pentru că fiecare suflet este unic în această lume.

Flavia Laţcu este numele meu şi anul acesta voi întâmpina 54 de veri frumoase. Am trăit să scriu încă înainte de a mă naşte şi voi trăi în continuare să fac acest lucru până la nemurire…

ÎNCEPUT DE POVESTE… JOCUL

Aşadar eram o adolescentă plină de efervescență, care s-a trezit în urma unei îndrăgosteli serioase că scrie… Erau versuri pline de patos şi esenţa. La început era doar un joc de cuvinte care se rostogoleau în caiete şi încet prindeau contur, o formă destul de armonioasă care mai apoi a devenit o adevărată pasiune. Aşterneam pe hârtie toate stările mele, experienţe, bucurii şi inovaţii, trăiri care prindeau tot mai mult amploare şi care erau urmate de o inspiraţie fără încetare. Timpul trecea şi aceasta pasiune s-a transformat în multe poezii care mai târziu au fost analizate şi studiate de anumite persoane din domeniul cultural, din oraşul unde locuiam pe atunci şi mi-au fost publicate în anumite reviste şi o cărţulie mică de la o editură. Au mai urmat multe astfel de poezii de, suflet, pe care le reciteam la anumite cenacluri, sau evenimente susţinute cu anumite ocazii…

Continue reading →

Mihaela Victoria IGNAT – EVENIMENT EDITORIAL – URANUS, OBIDĂ, REVOLTĂ, SPERANȚĂ. AMINTIRI ROMANȚATE.

Cartea „Uranus, Obidă, revoltă, speranță, Amintiri romanțate”, de Artemiu Vanca a apărut la Editura Universitară, București, în august 2021, cu un cuvânt înainte al autorului. Considerăm apariția acestei cărți un moment editorial de excepție despre istoria relativ recentă a României, cuprinzând aspecte din ultimul deceniu al comunismului și perioada imediat următoare Revoluției din Decembrie 1989.

Continue reading →

Gheorghe Constantin NISTOROIU -DROMICHAITES – MARELE REGE GETO-DAC

„Dromichet a fost zeul ce-a pogorît
să moară printre oameni!”
(Aurel Petrescu)

VATRA DACIEI străbune, care îmbrăţişa Carpaţii – Dunărea – Marea Neagră – Munţii Slovaciei – Moravia – Dunărea Mijlocie – Munţii Haemus (Balcani) – Tyras (Nistru) – Dalmaţia – Panonia – Tisa – Pind – Macedonia – Olympos – Podolia se sprijinea pe cele patru mari hotare – cele 4 puncte cardinale: Est – dincolo de Bug (Hipanis); Vest – Alpii Dinarici şi Peninsula Italică; Nord – Alpii Austriei, Boemia, Valea Vistulei (renumita cetate Getidava) ; Sud – Marea Marmara şi Marea Egee.

Pământul geto– dac, pământul nostru românesc, al vlahilor a fost înfrăţit din geana omenirii cu istoria acestui popor primordial (pelasgo-get), căruia i-a dat bogăţia şi înfăţişarea sa, pentru a se întrupa apoi din sufletul lui frumos, curat, demn şi omenos, devenind unul dintre cele mai bogate şi mai frumoase tărâmuri din arealul universal.

Varietatea geografică alcătuită din câmpii, dealuri, podişuri, munţi, ape, însumează o perfectă armonizare care asumă propria particularitate, UNICITATEA spaţiului ce îşi pune sigiliul, pecetea, amprenta, deopotrivă pe fiinţa individuală şi cea naţională.

Continue reading →

Ben Todica : INTEGRITATEA SPECIEI un semn de întrebare

Evoluția a atins viteze amețitoare pentru flămândă generație tehnofascistă și această trecere de la Capitalism la noua orânduire este acceptată cu greu de chiaburii cu suflete de ghiață care o conduc, declara fostul ministru de finanțe al Greciei, Yanis Varoufakis.

Eram cu doamna educatoare în excursie prin împrejurimile Ciudanoviței că să luăm contact cu lumea naturii. Buburuze, fluturași, viorele frăguțe, ciupercuțe, dar când să traversăm peste calea ferată se auzi din depărtare, de după deal fluieratul trenului. Educatoarea ne-a adunat pe toți grămadă în jurul ei sub aripa sa protectoare și așteptăm emoționați și curioși să vedem ce se întâmplă. Pufăitul și fluieratul erau din ce în ce mai intens și de după curbă, de la ieșirea din tunel se arată un monstru negru cu doi ochi aprinși care suflă nori albi și negri pe laterale și din coș. Ochii larg deschiși, sângele zvâcnea în obraji, inima bătea tot mai intens pe măsură ce marele monstru negru se apropia. A șuierat puternic și a tot pufăit lateral, fochistul făcându-ne cu mâna și zâmbind vesel curtezan către doamna, un vuiet puternic urmat de scârțâit de frâne și patinat de roți pe șina lucioasă a căii ferate după care s-a pierdut în depărtare. A fost o experiență unică și pe care nu am uitat-o nici până azi. Experiență pe care am povestit-o și acasă părinților și prietenilor de joacă. Luând de bune dangătul clopotului, uruitul căruțelor și plugul din tarla, acesta a fost primul meu contact cu evoluția. Am crescut și am descoperit istoria și luptele de clasă și ale imperiilor pentru resurse naturale și dominare economică. Toată acea îmbujorare a feței copilului la descoperirea minunilor creației au fost întunecate pe măsură ce am crescut. Am cunoscut omul și poftele lui.

La Consiliul de Afaceri Globale din Cicago ne-a fost introdus domnul George Friedman care declara că: „Nicio țară nu poate să trăiască în pace foarte mult timp, nici măcar SUA.” Avea o față roșie de chefliu când o spunea, de fapt își promova cartea, o față așa cum o aveau și vecinii mei, domnii ingineri și profesori după o noapte de poker și spunea că America nu are relații azi cu Europa, ci are doar relații cu niște țări ca România, Franța, Ucraina etc. Americii îi este frică de o unire a Germaniei cu Rusia și pentru asta lupta îndârjiți să-i țină separați. Ucraina încearcă să-i aducă pe americani înăuntru pentru că restul țărilor europene fiind de culturi diferite nu sunt interesate într-un conflict cu Rusia și ce se dorește de către americani și ucrainieni este crearea unui coridor sanitar între Marea Neagră și cea Baltică ca să-i despartă de accesul la o unire cu Germania. Statele Unite controlează toate oceanele lumii. Niciodată vreo putere nu a realizat acest lucru fapt care le permite să invadeze după pofta inimii orice stat din lume, de oriunde și oricând. Lucru pe care nu și-l pot permite ceilalți. Datorită acestui fapt, continuă Friedman cu mândrie, noi îi invadăm pe alții iar nimeni pe noi. Menținerea puterii pe ape și în aer e fundația puterii noastre. Cel mai bun lucru ca să nu fim atacați este să nu lăsăm pe nimeni să-și construiască o flotă. Că să-i controlăm pe europeni i-am ținut tot timpul dezbinați. Politica recomandată e cea a lui Ronald Reagan care i-a finanțat pe Irak și Iran să lupte între ei. Nu împotriva noastră. Acest lucru e cinic, sigur imoral dar funcționează. Atacurile americane sunt făcute doar ca să scoată alte state din echilibru. Problema Americii este să admită că au un imperiu. Nu am ajuns încă la stadiul ăla împlinit, suntem doar la capitolul 3 al devenirii. America este un imperiu foarte tânăr care luptă de sute de ani să întrerupă unirea Germaniei, a tehnologiei ei cu mâna de lucru și resursele naturale ale Rusiei. Deci, oricare ar fi fost rezultatul final al celui de-al doile război mondial, America ar fi câștigat dezbinându-i. Să nu uităm că germanii și rușii erau prieteni, cumpărau petrol de la ei. Germania e o putere economică dar este fragilă geopolitic și deci, nu știe niciodată unde și cum își va vinde exporturile. Din 1871 aceasta a fost problema Germaniei și întrebarea Europei.

Am să trec prin părerile mai multor specialișți ai stării de fapt a zilelor noastre. După spusele profesorului Yuval Noah Harari, istoria studiază schimbarea lucrurilor, evenimentelor și schimbarea se accelerează din ce în ce mai mult și devine tot mai greu să separăm vechiul de nou. Fake news/minciuna a fost cu noi dintodeauna. Suntem o specie de mincinoși, ar zice extraterestrul. Dictatorii dintodeauna au visat să ne controleze și azi cu nivelul tehnologic la care sa ajuns, visul a devenit realitate. Profesorul Jonathan Haidt ne spune că de când Facebookul a introdus butoanele de „Like” și Twitwer butonul de „Retwit” și apoi totul să funcționeze pe net bazat/controlat de algoritme, în loc să conecteze oamenii, a început să-i împrăștie împărțindu-i în tabere. Anul 2011 fiind vârful piramidei, al speranței de unire pe internet, succesul democrației și moartea dictatorilor, dintr-o dată totul s-a transformat într-o nebuloasă a violenței pornind din America spre întreg pământul prin toate formele de media și arte. Violența s-a democratizat și asta ne-a transformat dintr-o dată în niște găini leșinate care aleargă de colo colo incluzând instituțiile și chiar societatea. După mine, internetul și toate aceste creații noi, modernizări și invenții tehnologice și militare sponsorizate/finanțate cu banii publici trebuie moral să rămână în serviciul public. Întreaga societate să beneficieze liber și fără restricții. Nu să intre în dreptul de copyright al individului sau instituției care l-a dezvoltat pentru că ea a fost plătită cât a lucrat la proiect. Deci Internetul și tot ce a fost finanțat din taxe să devină domeniu public.

Yuval ne mai spune că de câte ori o nouă tehnologie apare, aceasta schimbă regulă jocului, ignoră vechile forme de conducere, regulamente, legi etc., procedurile vechi de dialog și negociere și apare o perioada de haos. Acest fenomen permite noilor grupări salvatoare să intre în scenă și împreună să inventăm reguli noi de conduită și dintr-odată apar noi opinii, noi interese și întrăm în panică, ne speriem. Devine totul haotic și vechile legi nu mai funcționează, iar legile noi nu le cunoaștem încă. De-a lungul istoriei am trecut și trecem prin cicluri de genul descoperirilor de noi tehnologii. Noile invenții apar ca entități noi pe pământ, parcă venite din altă lume. O nouă inteligență ne-a invadat confortul în care eram obișnuiți să trăim. Însă! Invenția de azi este foarte diferită de cele din trecut prin faptul că are puterea de a decide independent de noi, de om. Ne analizează, se lipește de emoțiile și acțiunile noastre precum virusul/ insecta/parazitul, se agață de identitatea ta și te manipulează cum nu s-a mai făcut vreodată.

Viteza evoluției a ajuns să depășească capacitatea noastră de înțelegere. Imaginativa o viteză a trenului, să întreacă pe cea a sunetului încât doamna educatoare să nu mai fie capabilă să ne protejeze și trenul să treacă prin noi, aflându-ne deja în trecere printre linii și să ne împrăștie ca pe niște ciuperci. Că n-o să ajungă civilizația să ne asigure protecție, tot așa cum nu ajunge să asigure apă de băut potabilă întregii planete. Asta ca să nu-i promovez pe cei care bat toba că nu mai există întoarcere înapoi. Eu nu accept faptul că nu putem rămâne naturali și loaiali creației. Toate descoperirile noi trebuie să fie în slujba omului nu a fanteziștilor/ideologilor. Pentru prima dată nu mai suntem capabili să prezicem viitorul, ne spune Yuval, (10 sau 20 de ani în viitor). În trecut puteam prezice ce meserii vor fi necesare să învețe copiii noștri pentru a-și asigura existența familiei. Azi totul a devenit inpredictibil. Viteza e prea mare, familiile nu mai sunt familii, meseriile nu le mai cunoaștem, instituțiile conservate sunt atacate etc. Yuval ne propune să facem schimbările încet pentru că nu înțelegem ce se întâmplă prea bine, iar cât privește internetul nu avem tradiții pentru ajustare. Internetul ne poate ajuta ca să lucrăm de oriunde pe pământ pentru o companie internațională, iar țăranul să rămână țăran și războinicul războinic. Meseriile care vor exista în viitor vor fi în Data, Psihologie și Sociologie. Să ai abilitatea de a obține informații, să le vinzi sau să le analizezi. Oamenii de azi nu înțeleg „încă” cum funcționează mintea și, ca atare nu vor fi capabili să ajungă la o IA (inteligență artificială) egală cu cea a omului. Și Yuval ne recomandă să nu renunțăm la viața spirituală și la meditații. Meditația ne ajută să ne cunoștem mintea, nu s-o subjugăm.

Internetul este folosit azi în scopuri ascunse nouă, nu mai servește cerința omului, ci își servește scopul propriu. Ne dă informații ca să ne atragă și ne dă puncte pentru adicție. Să ne țină lipiți tot timpul de calculator prin butoanele de „Like”, „Hate”, „Delate”, frică și ură. Dacă îi citești pe Stoici și pe Budiști vei fi mai câștigat și mai fericit, ne spune profesorul Jonathan Haidt. Surse de înțelepciune de la Buda și Marcus Aurelius, Titus etc., care ne învață să ne calmăm, să acceptăm oamenii pentru ceea ce sunt, să ne controlăm reacțiile etc. Pășește prin viață în ciuda haosului din jurul tău. Aceasta e adevărata putere: Cei șapte ani de acasă. Că dacă Buda și Aurelius nu au reușit să aducă fericirea pe pământ, cine te crezi tu că vei reuși? Pășește prin viață pozitiv ca s-o înțelegi și să supreviețuiești și nu uita că fericirea stă în deciziile pe care le luăm zilnic.

Dacă societatea Capitalistă e în cădere, ce putem face ca să o salvăm, mă întreb și încerc să aflu răspunsul de la cei specializați în domeniu. Covidul ne-a unit pentru prima oară planetar. Oamenii se adaptează cu mare ușurință în grup. Nu trebuie să renunțăm la Naționalism și Patriotism. E una din marile greșeli ale Uniunii Europene. Ignorarea tradițiilor și istoriei țărilor din care se compune. Banul pus înaintea spiritului divin și al țării duce la înstrăinare și ură. Naționalism înseamnă că îți pasă de neamul din care te tragi și de familia ta. Cooperare cu celelalte națiuni în prietenie. Iubirea de țară e un element esențial, apoi a plăti taxele înseamnă a ajuta aproapele, lucru ignorat de mai marii multibilionari ai lumii care mereu au găsit ușițe de a nu contribui la prosperitatea neamului. Un mare PATRIOT își PLĂTEȘTE TAXELE!

Cum înlocuim Capitalismul dacă nu-l putem salva? E cam greu, pentru că cere timp, justiție și schimbare. Nu e ușor să treci de la vechi la nou, ci doar de a trece de la unul vechi la unul progresist cu reguli noi. Cei care conduc lumea i-au folosit pe multimiliardarii de azi făcuți prin găurile ilegale construite în sistem ca pioni pentru a schimba regula jocului în favoarea lor. Au pus în conduceri cheie tot felul de oameni incapabili și cu dizabilități, netestați intelectual și academic. Lucru care nu este de acceptat în pilotarea avionului cu care zbori, însă cu mare nepăsare sau neglijență îl accepți în fruntea instituțiilor sau a țării în care trăiești. Acești oameni lipsiți de empatie, spunea Cosmin Gușă de la Gold FM au fost aleși ca să joace astfel de roluri precum în cazul „exercițiul pandemiei” condus de Bil Gates care nu numai că a acționat, dar a făcut și o repetiție cu public și promovează stabilirea unei guvernante mondiale. Sănătatea globală fiind prima treaptă spre globalizare, următoarele fiind încălzirea globală și criza energetică.

Yanis Varufakis ne spune că, tot ceea ce înseamnă Capitalism nu poate fi reparat pentru că a expirat. Ce urmează e un alt monstru pe care va trebui să-l stăpânim și cine îl va stăpâni va fi generația ce urmează. Statul și corporațiile sunt în aceeași căruță, lucrează mână în mână. Corupție peste tot din cauza alunecării banului ca instrument de control. Informația e putere și e peste tot. Câștigătorii financiari au cumpărat puterea politică și o controlează în favoarea lor. Omenirea are nevoie de un covor etic de a funcționa în mod sănătos. Problema e că prin revoluția economică și de acum și cea digitală s-a creat economia de scară și cea de scop care distrug moralul covorului și afacerile micilor lucrători (brutari, măcelari, constructori, fermieri etc.) fiind ocupate de corporații și dintr-odată teoria morală și cea a prosperității națiunii moare, e aruncată pe fereastră și obținem în final tehnofeudalismul. Guvernul nu își poate face datoria când toate partidele sunt cumpărate de acelaș șef financiar/sponsor.

În marea majoritate, omenirea nu înțelege că se închină banului, care la bază ar trebui să fie doar un instrument/unealtă ca și miile din tolba de funcționare a societății. Banul nu ar trebui să aibă cuvânt în conducerea și decizia unui guvern. Banul ar trebui să aparțină doar băncilor, tot așa cum semințele aparțin agriculturii, notele muzicii și culorile picturii. Banul nu trebuie să-l înlocuiască pe om! Omul trebuie să rămână curat precum copilul care s-a întâlnit cu marea minune a creației SUNETUL, CULOAREA ȘI TRĂIREA înainte de trecere peste calea ferată ȘI NU MAI PUȚIN DRAGOSTEA DE APROAPELE – ACȚIUNEA EDUCATOAREI. Sufletul trebuie să-și cunoască creația ca să poată întra în dialog cu ea. Vântul și parfumul trebuiesc savurate. Ce folos e să treci într-o viteză nebună printr-o lume pe care nu o vezi? NU EXIȘTI.

I-aș întreba pe americani: Voi când trăiți, dacă tot în război sunteți?

sursa :https://bentodica.blogspot.com/