Mai știi? Îmbrățișarea mea a fost
ca două aripi triste de pasăre rănită,
ce-și căuta iubirii pe viață adăpost,
dar nu-ndrăznea, de dor încremenită…
Nici n-am simțit când ploaia, pe obraz,
sărutul mi-l ștergea cu-nverșunare…
Dar erau numai lacrimi de topaz,
cu gustul lor sărat, tulburător, de Mare…
Și până-n suflet se scurgeau tăcute
mărgăritare strălucind din gânduri…
Noi ne spuneam doar vrute și nevrute,
iar vorbele zburau în patru vânturi…
Și ne-am înlănțuit atunci cu-o amintire,
pe viață s-o purtăm și nimeni să nu știe…
O pasăre albastră, născută din iubire,
pe care am ascuns-o pe veci în poezie…
Spune-mi copile,
Ce dar ai vrea să-ți fac,
Când ziua ți-e aşa senină?
Ce dar să-ți facă mama ta,
Când ziua îți e plină de lumina?
Ți-am pus cununi de flori,
De când erai în dimineață,
Te-am învățat,
Cu florile să te încânți pe ram,
Şi să le sorbi din vers a lor dulceață.
Cu regii alianțe am făcut,
Ca să îți fie viața fără de războaie,
Chiar unui zmeu i-am înțărcat copii,
Să te vegheze,
Niciun blestem să nu te-ndoaie.
Ți-am dat să bei dintr-un pocal
Plin de a brazilor savoare,
Ți-am inşeuat de mic un cal,
Să împrumuți a libertății lui culoare.
Te-am învățat cât am putut
Să te semnezi cu litere de aur,
Şi până când ți-o fi părul cărunt,
La fiecare an,de ziua ta,
Să mai adaugi câte un laur.
Cum să cobori din Soare, Luna,
Cum să opreşti cu un surâs furtuna,
Cum să te-nalți, mândru fecior pe zi ce trece,
Cu toate, zi de zi, te-am învățat a te petrece.
Cu-arhanghelii în hore-am petrecut,
În cor de heruvimi şi serafimi am îngânat,
Pe-altar m-am răstignit cu rugăciuni,
Tot ce-i frumos şi bun,
Copilul meu, să-ți fie dat!
Şi calea ți-o presar cu flori,
Atunci când plec, apusul meu să nu te-nece!
Să treci prin viață,
Lăsând în urma ta comori
Cu amintiri ce niciodată nu or trece.
Deci, ce dar ai vrea să-ți fac,
Copilul meu, sfântă minune?
Căci ştii ca mi-eşti atât de drag,
C-aş transforma această vară,
În dimineți cu primele cunune.
Hai, fericire!
Hai, zâmbeşte-mi fericire,
Nu fugi de mine iar,
Leagă-te din nou de mine,
Dă-te jos de pe cântar!
pot să-mi umplu lumea dacă vreau, cu tine,
pot să-mi scutur cerul peste ochii tăi –
să se-nroureze nopţile-ţi cu vise
şi să-ţi ardă toate spaimele-n văpăi.
pot să-ţi curg în suflet cu uimiri candide
când îţi bate pleoapa alb peste cărări
şi când înfloreşte noaptea printre greieri
pot să-ţi şterg tristeţea altor întâmplări.
să renasc pot încă sub a ta suflare
sau sub dalta-ţi aspră de Pygmalion
care-mi sapă aripi largi în carnea pietrei
ce-mi crescuse-n tâmpla arsă de nesomn.
când te cheamă zarea dincolo de vreme
să-mi atârn privirea pot de ochii-ţi trişti,
să te duc cu mine-n capătul luminii
unde iarba verde ştie că exişti,
unde universul îngustat în inimi
face să nu doară că ne-a rupt cândva
din perfecţiunea unui tot magnetic
ursind două cioburi spre-a se căuta.
dupa toate astea pot să-nvăţ să uit
cum îţi suna pasul când îmi calci în dor
şi redefinindu-mi viaţa prin uitare,
fără sens de tine, pot să-nvăţ să mor.
… visele s-au dat în spectacol întreaga noapte,
reflectoarele cerului nu mai știau pe care
să-l pună mai întâi în lumină,
Luna se lăfăia în lojă de nori,
un luceafăr îi adusese pop-corn
iar ea savura totul de sub voal de argint …
gândul m-a purtat instant spre Hanger
și câtă ploaie de vers din Hanger !
simt un of din stern,
coșul pieptului ținea doar pentru el,
dar unde pui sângele !?
el ducea totul afară din mister,
firesc, noaptea striga toată incantația de luciri
și curgea peste mine atâta polei …
doar sărutul trăgea de întâmplare,
să simtă pentru el vâltoarea de încorduri,
vedeam cum mai cade o stea,
gândeam în durerea ei, căutând reacția cerului,
credeam eu !… mai sărăcit,
dar el se-mbogățea intrânduni-se-n sărut,
cerul ! Continue reading „Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Venițí”→
Aş iubi! Dar sunt prea tânăr, mă gândesc că mai e mult,
Până vine iarna vieții când la sobă, moțăind
Voi citi din carte, versuri, scrise de-un poet… cândva,
Despre ce a fost iubirea, despre cum fu viața sa!
Acum râd când văd amorul cum se plimbă leganând,
Cum cerșește sărutări până acum necontenit
Nu mi-e poftă, nici dorință s-ascult vorbe de îubire,
Este timp! Anii-mi sunt tineri…voi iubi cândva-neştire…
Azi, admir gradina, fluturi…mă voi odihni-n livezi,
Nu am timp de râs cu chipuri ce-mi zâmbesc cu ochii verzi
Sunt prea tânăr…şi roşesc când la braț văd amorezii,
Ce se gudură intruna şi se zbenguiesc ca iezii.
Dați-mi voie, prin livezi încă vreau să rătăcesc
Şi la braț cu a mele vise să alerg şi să trăiesc,
Într-o dulce nepăsare, să culeg crinul curat
Flori de iris, flori de lotus…că sunt suflet nepătat.
Ce se-aude? Este iarnă?! Doamne, ai făcut ‘nadins!
Unde-mi este trupul tânăr, de ce părul mi-este nins?
Cănd trecură anii vieții, când am râs de-atâtea ori,
De ce Doamne, scuturi floarea şi o laşi fără culori?
Dați-mi voie! Doamne Sfinte, pune lângă mine milă,
Prea e clipa trecătoare, inima mi-este copilă,
Lasă-mi timp! De ce e grabă lemnu-n sobă să ascult
Împiedică-mă de a plânge, lasă-mi clipa…n-am iubit…
Ascultă-n verde, simt miros de nuntă
În verdele desprins de prin rutină
Iar mugurii de brad ce vântu-i cântă
În buburuza-n zbor, fără de vină.
Mă trec prin verde, încă nu-l mai știu
Şi împletesc prin mrejele din mine
Mugurii de floare ce-mi doresc să fiu
Şi-o creangă aplecată , înspre sine.
Cobor din nori, în verdele din haine
Și-n timpul tins prin frunze ce-i tăcut
Penel de clipociri îngrop în vine ,
Pe chipul din copaci din timp pierdut.
Mă-ngrop în verdele din frunzele răpuse
Croire prin culcușul din ascuns
În putregaiul celor descompuse
Și în răspunsul, fără de răspuns .
Mă ung în verdele demult uitat de soartă
Precum si-n cel ce n-are niciun rost
Și în miresmea lemnului din poartă
Ce nu demult, cum știu ,stejar a fost.
Mă trec prin verde unde timpul duc
Ori să le las pe toate, printre toate
Sau dacă vreau mă nasc din nou, haiduc ,
Să petrec frunze descompuse, înspre moarte.
Dar parcă-n verde, văd alai de nuntă,
Penelul țanțoș și-a pictat rutina
Prin muguri verzi de paradă vântul cântă
Și-ncerarcă-n verde-a împleti lumina.
Alt apus de soare
Ce apus de soare, spectacol , iubite
Vezi deasupra noastră se mijeşte Luna.
Stele diafane, peste cer cârpite
Valul bate țărmul de ocean întruna.
Umbre de-ntuneric mărginind ispite
Plâng azure ape , bolților izvoare,
Fâlfâit de aripi umbrelor pierite
Bot desprins din ierburi, ochi de căprioare.
… aho-aho !… copii și Frați
de prin toate ungherele lumii,
ia veniți de m-ascultați …
de treci codrii …
la noi,
da-la noi !… sunt codrii nalți,
da-nalți …
nici nu mai știm ce poartă munții,
grânele de la noi … pfuuu !
serele, iazurile, comtimurile de toate felurile,
producțiile la hectar,
o tonă de cereale pe cap de locuitor !
alimentația rațională a întregului popor,
ia și-un strop cu strop de televizor parțial … color !
trecusem cum-necum de 1977,
dar aveam asigurată independența și suveranitatea națională și-atâta flotă comercială, că unu cu pleoapa stângă lăsată anormal peste ochi nici nu visa c-a s-o facă harcea parcea …
s-a cerut dintr-un foc să ne lipsim de CAPuri,
ba cu zâmbelul din lob în lob !
și țara s-a năpustit … praful și pulberea,
apoi ne-am ales cu praful de pe tobă …
noi vrem codrii voștri !… Imperiul,
după ce așezaseră catapeteasma peste petrol,
LIBER !… li s-a spus,
noi vrem siderurgia !
LIBER !
noi vrem cimentul,
LIBER !
noi vrem pământ de la voi
LIBER, dar fără Fundulea !
LIBER
LIBER
LIBER
LIBER
și am mai rămas cu libertatea de-a striga în stradă …
și tot strigăm !
se știe și cine ne plătește strigatul
și pensiile au niște piloane, pfuuu !!
radar ?
LIBER !
autostrăzi nu vreți ?
dar cine să le facă ?
voi !!!
mânați măi și sunați din zurgălăi !
uau, ce tare …
da vrem să vă impunem MCV
LIBER !
LIBER
LIBER …
dar eu, eu cu cine … ?
liber frate la cine vrei că treaba se face cu ambasada,
LIBER !
au ieșit niscai golani, am vrea minerii, știți …
bâte, topoare, fețele mâzgălite cu praf de cărbune,
LIBER !
jos golaniada !
și-au pus-o jos …
dar s-a câștigat mai apoi Puterea,
dar osul tot os !
moș Gavril a fugit din defileu, dar cu Dudu … ehee
liberă Capitala de mineri în veci vecilor,
va veni Mântuirea Neamului !
dar munții plâng,
le și e rușine cu pântecele goale-n ochii lumii,
iar sateliții ăștia nu au simțiri,
văd tot, ascultă tot … mai ș-o bârfă
cum atacul barbar gazetăresc împotriva actelor
de la Târgu Mureș …
dar ei sunt liberi !
dar au mințit !
ei și, sunt liberi !
DEPOZITUL DE LIBERTATE nu se va construi la voi,
vom … penitenciare …
moderne,
chiar până la 7 stele !
LIBER !
dar vine Centenarul,
100 de ani de libertate națională integrată …
lasă asta,
cine v-a adus curcubeul ?
bine-bine dar măcar să punem un motostivuitor …
LIBER !
vrem să pixelăm mai mult
LIBER !
dar mai avem ceva pământ, totuși,
DEPOZITUL DE LIBERTTE …
dar la câte sărbători aveți de unde altă libertate ?
da, dar copii noștri s-au cam săturat de bătrînii
care și-au ieșit cu piloanele goale în stradă
LIBER !
dar și lagardera …
LIBER !
dar eu,
eu sunt un poet în Grădina Maicii Donului,
LIBER !
cum să spun …
nu spune !
de la mine pân-la tine liberul arbitru
Liberul arbitru suntem noi,
voi mergeți cu DUMNEZEU !
bine, dar suntem așa de puțini,
apăi, râul, ramul … Cărarea Împărăției
lasă … a privi gândești că pot…
nu gândesc, scriu !
DEPOZITUL DE LIBERTATE
are pornite toate camerele de luat vederi,
iar noi am fos obișnuiți … știți … de îndată !
LIBER !
și Schengen ?
acolo e liber deja, nu mai e nevoie de voi,
dar lăsați-vă retina !
II
… retina ziceți ?
hmm … retina !
dar eu sunt mesager prin vers,
eu aduc linie de har,
aduc dar din Dar !
eu încerc !
da, m-am crezut Campionul,
ei și ?
am greșit !
pasul meu încă mai calcă,
pasul meu ferm încă,
mai și șovăi,
dar așa mi-i izvorul,
nimic nu-l împiedică însă să-ți ducă matca,
am încercat SUPLICIU,
l-am și biruit,
e drept, ÎMPĂRȚIT DE DOI !
mă uit în ochii cerului și-mi caut rezeme acolo,
azi l-am strigat pe Ioan Țepelea,
l-am rugat să-l salute pe George Enescu,
peste urmele pașilor lui îmi duc acum pasul !
și pasul calcă,
și pasul mi-i încă ferm !
firesc, Mărțișor mă ține de mână !
cerul nu-mi întoarce răsfățul,
el e mai liber ca mine ! Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Depozitul de libertate”→
