Pe unde hoinărești
Pe unde hoinărești, frumoasa mea?
Atât de scurt îți fuse răsăritul…
N-am apucat nici să încep cositul
Pe epiderma ta de catifea.
Eram în stare să mă fac olar
Să pot pe roată să-ți mângâi conturul;
Descopeream întâia oară purul…
Erai o Ană, eu eram zidar…
Dar ai zburat din zidul meu îngust
Și de atunci neîncetat te caut,
Te chem în sunet de viori și flaut
Și te aștept romantic și vetust.
Din nou e toamnă și din nou aș vrea
Să te îmbrac în frunze de aramă…
Din mângâieri să dăm iubirii vamă…
Pe unde hoinărești, frumoasa mea?
Melancolii autumnale
La margine de toamnă te aștept,
Pe ciotul unui vers neterminat,
De galbenul din jur contaminat
Devin al meditație adept.
Îmi este pleoapa veștedă de dor,
Încoronată-n stropi diamantini,
Dorința se transformă-n rădăcini
Și visele în lanțuri care dor.
Te-aștept să vii din vara ce-a trecut
Ori din al viitoarei ierni argint,
Dar astrele și zodiile mă mint…
Ca să o pot lua de la-nceput,
Acoperit de frunzele de tei,
Adorm, spre a renaște-n ghiocei.
Deșertică
Ochii mei,
cămile însetate
aleargă pe nisipul fierbinte al trupului tău
lăsând urme…
Adieri de atingeri
te înfioară, înfrumusețându-te.
Brațele mele -palmieri- își înfig
rădăcinile tot mai adânc…
Voi rămâne
beduinul care îți inspiră
furtuna de șoapte,
truditorul
adormit cu capul pe colinele pieptului tău,
mângâind mugurii cactușilor
înfloriți după ploaia săruturilor.
Îngemănați,
așteptăm, sub cupola albastră
aprinderea primei candele.
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
17 septembrie, 2018