Ștefan cel Mare
1433, Borzești – 02.06.1504 , Suceava
ICOANE PE ALTARUL ȚĂRII
La altarul țării mele, cu smerenie mă-nchin
La icoanele ce neamul din vechime mi-l tot țin,
Ele-s ÎNCEPUTUL nostru, MOȘII mei scoborâtori
Din a ZEILOR SĂLAȘURI, cele dincolo de nori.
Ei venit-au să ne-nvețe TAINE VECHI, necunoscute,
Să fim ÎNCEPUT DE NEAMURI prin ținuturi neștiute,
Să ne ducem limba, portul, datinile pământești,
Și poveștile străbune pân’ la porțile cerești.
Să fim DREPȚI , în tot și-n toate și ca pasărea de LIBERI,
Iar în suflete și inimi să rămânem veșnic tineri,
Nemurească-ne COLUMNE pentru sfânta LIBERTATE,
Ca de-acol’ să-și ia putere neamul nostru, mai departe.
Un ZAMOLXES, BUREBISTA, DECEBALUS , jertfitori,
Nimănui venit să prade nu rămasu-i-au datori,
Să se știe peste veacuri, că VIAȚA VAMĂ DATĂ
E PUTEREA născătoare de VIRTUTE, nepătată.
Și că-n vremea de-nceputuri îmi stă GLORIA străbună,
Fală încă și mărire la istoria ce-adună
Nume, fapte de legendă și mărețe întâmplări,
Ce ne fie-n calea vieții, dăinuite îndreptări.
*
Mă închin, mai cu sfială, mai smerit, la cât se poate
La icoanele bătrâne din cea vreme de departe,
Când, prin munți, prin deal și șesuri, bunii mei în viețuire
Înădeau cărarea vieții și a neamului vecie.
Voi, DESCĂLECĂTORI de țară, cu BOURII în PECEȚI
Tineri domni cu stele-nfrunte și în piept cu șapte vieți,
Voi, SĂMÂNȚĂ de DOMNIE ce-ngânat-ați veacuri multe,
Voi sunteți icoana țării, mari exemple de virtute.
**
Vin la rind, ei, DOMNITORII, la cea viță românescă
Ca s-o poarte mai departe pe sub pronia cerească,
MIRCEA, ȘTEFAN și VITEAZUL, inimosul, domnul CUZA,
Ce din veac în veac într-una reaprisu-mi-au iar spuza
DEMNITĂȚII noastre care, ne-a ținut SPERANȚA vie
Că suntem români și liberi, rotitori pe astă glie.
Cinste lor și-nchinăciune pentru fila cea de carte
Ce mi-au scris-o cu norodul, să mi-o ducă mai departe.
***
Vă-ncinstesc a vostre fapte, tinerimea mea română,
Ce cu moțul nostru IANCU, pus-ați pumnul la furtună,
Răscolindu-mi din adâncuri ce-a dorință minunată
De UNIRE-N LIBERTATE, vrerea ALBEI – ÎMPĂRATĂ.
A fost clipa când cuprins-ați în rotundul de hotare
Limba toată rămânescă și a inimi visare,
Ca-n cuibarul veșnicie să fim una, strâns uniți
Și așa să trecem lumea, în istorii amintiți.
***
ÎNSFINȚITE, VII, ICOANE care-mi stați pe TÂMPLA ȚĂRII
Voi ne dați puteri, speranțe, pentru visul înălțării,
Să trezim clipita vieții, ce-i acum în amorțire
Și uniți la neam să-i facem, clipa ei, de DĂINUIRE.
HRISOVUL LUI ŞTEFAN
Logofete ai poruncă de la Ştefan, domnul mare
Ca să scrii hrisov de suflet pentru vremea ce-o să vină,
Şi mi-l pune-n multe locuri ca să ştie orişicare
Ce-ntăreşte ţara, neamul, măreţindu-se pe sine.
Slovă fă, cu scris de aur, cum îs ramele la sfinţi
Ca să ştie peste veacuri cela care îmi citeşte,
Că din toate prima este DRAGOSTEA PENTRU PĂRINŢI
Ce s-o dai atâta vreme până unul mai trăieşte.
Alta-i DRAGOSTEA DE ŢARĂ şi de huma ei străbună
Ce ne dă din ea putere ca să trecem de nevoi,
Să îi facem tare stâncă pe acei care s-adună
Să îşi apere moşia, chiar de-o fac cu pumnii goi.
Mai apoi, îmi spune dară că ce-a DRAGOSTE DE NEAM
E aceea ce uneşte românimea laolaltă,
Ea îmi ţine viu trecutul, măreţindu-l an de an
Să nu uite-n veci urmaşii calea noastră, înstelată.
Toate astea scrie dară logofete, să se ştie
Că aşa ne-am dus ursita până-n clipa cea din urmă,
Şi c-aici ar vrea urmaşii să trăiască-n veşnicie
Într-u dragoste de ţară, de cel neam şi-a noastră mumă.
O VORBĂ ’ MBĂRBĂTARE
-Spre voi oşteni ai ţării se nalţă al meu gând,
De azi veţi fi ca leii, ca zimbrii spumegând
Şi ne-nfricaţi de coasă, vom birui-mpreună
Şi-acasă ne-om întoarce scăpând a noastră turmă.
Nu puneţi viaţa voastră naintea vieţii ţării
Că nu-i de trebuinţă în clipa disperării,
Noi astăzi după luptă vom fi învingători
Că din cea străvechime, suntem nemuritori.
Iar ceia ce-or rămâne la urmă în ţărână
Ingloriaţi în fapte, întorşi la vatra mumă,
Pomelnice i-om pune-n altare de iubire,
Şi-a neamului vecie i-o trece-n nemurire
Aşa îmbărbătat-a oştirea-i dăruită
Să n-aibă frica morţii în clipa sorocită
Cu oştile vrăjmaşe, venite pofticioase
Să prade, să se-nfrupte din bunătăţi mănoase.
Apoi, cu frâu-n mână şi sabia-i iuţită,
În fruntea tuturora spre oastea nepoftită,
ȘTEFAN îmi taie brazde adânci, ca-n nemurire
Cu-ai săi viteji de-o seamă, să-mi treacă în vecie.
***
O vorbă-mbărbătare în vremea cumpănită
Eroi în cele clipe îmi naşte miruită,
Când ea venită-i toată din dragoste de ţară
Nici moartea nu-i opreşte, pe-acei ce-i înfioară.
MĂRITE ŞTEFANE
Icoană de istorii
Mărite Stefane, mai dă-ne poruncă
Înhamă-ne Doamne la greaua ta muncă,
Mai ţine-ne-n viaţă în lupte de-o vară
Să ştim ce înseamnă iubirea de ţară.
În posturi ne ţine, şi-n grea rugăciune,
Tămâie ne fie în lacrini şi-n pâine,
Iar gândul ni-l pune în aspră căinţă
Să ştim ce înseamnă, tăria-n credinţă.,
Că astăzi pe toate pirdutu-le-am Doamne
Stricatu-s-a rândul, iar cele icoane
Ce fost-au în veacuri mereu sărutate
Căzut-au din rame, uitate-s şi-s sparte.
În Tine iar pus-am speranţa cea sfântă
Acum când a noastră viaţă e frântă,
Mai vino Ştefane, şi dă-ne tărie
Şi iartă-ne Doamne că fost-am pustie.
De nu vii acuma să pui iară frâie
La ’noastre păcate crescute-n prostie,
Ne-om duce-n pierzare cu toţi şi cu toate,
Şi nimeni pe lume de-acol’ nu ne-o scoate.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
2 iulie 2020