Ștefan cel Mare

1433, Borzești – 02.06.1504 , Suceava

 

ICOANE  PE  ALTARUL  ȚĂRII

 

La altarul țării mele, cu smerenie mă-nchin

La icoanele ce neamul  din vechime mi-l tot țin,

Ele-s ÎNCEPUTUL nostru, MOȘII  mei  scoborâtori

Din a ZEILOR  SĂLAȘURI, cele dincolo de nori.

Ei venit-au să ne-nvețe TAINE  VECHI,  necunoscute,

Să fim ÎNCEPUT  DE  NEAMURI  prin ținuturi neștiute,

Să ne ducem  limba, portul, datinile pământești,

Și poveștile străbune  pân’ la porțile cerești.

Să fim DREPȚI , în tot și-n toate și ca pasărea de LIBERI,

Iar  în suflete și inimi să rămânem veșnic tineri,

Nemurească-ne COLUMNE pentru sfânta LIBERTATE,

Ca de-acol’ să-și ia putere neamul nostru, mai departe.

Un ZAMOLXES, BUREBISTA, DECEBALUS , jertfitori,

Nimănui venit să prade nu rămasu-i-au datori,

Să se știe peste veacuri, că VIAȚA VAMĂ DATĂ

E PUTEREA născătoare de VIRTUTE, nepătată.

Și că-n vremea de-nceputuri îmi stă GLORIA  străbună,

Fală încă și mărire la istoria ce-adună

Nume,  fapte de legendă și mărețe întâmplări,

Ce  ne fie-n calea vieții, dăinuite îndreptări.

*

Mă închin, mai cu sfială, mai smerit, la cât se poate

La icoanele bătrâne din cea vreme de departe,

Când, prin munți, prin deal și șesuri, bunii mei în viețuire

Înădeau cărarea vieții și a neamului vecie.

Voi, DESCĂLECĂTORI de țară, cu BOURII în PECEȚI

Tineri domni cu stele-nfrunte și în piept cu șapte vieți,

Voi,  SĂMÂNȚĂ de DOMNIE ce-ngânat-ați veacuri multe,

Voi sunteți icoana țării, mari exemple de virtute.

**

Vin la rind, ei, DOMNITORII, la cea viță românescă

Ca s-o poarte mai departe pe sub pronia cerească,

MIRCEA, ȘTEFAN și VITEAZUL, inimosul, domnul CUZA,

Ce din veac în veac într-una reaprisu-mi-au iar spuza

DEMNITĂȚII  noastre care, ne-a ținut SPERANȚA vie

Că suntem români și liberi, rotitori pe astă glie.

Cinste lor și-nchinăciune pentru fila cea de carte

Ce mi-au scris-o cu norodul, să mi-o ducă mai departe.

***

Vă-ncinstesc a vostre fapte, tinerimea mea română,

Ce cu moțul nostru IANCU, pus-ați pumnul la furtună,

Răscolindu-mi din adâncuri ce-a  dorință minunată

De UNIRE-N  LIBERTATE, vrerea ALBEI – ÎMPĂRATĂ.

A fost clipa când cuprins-ați în rotundul de hotare

Limba toată rămânescă și a inimi visare,

Ca-n cuibarul veșnicie să fim una, strâns uniți

Și așa să trecem lumea, în istorii amintiți.

 

***

ÎNSFINȚITE, VII, ICOANE care-mi stați pe TÂMPLA  ȚĂRII

Voi ne dați puteri, speranțe, pentru visul înălțării,

Să trezim clipita vieții, ce-i acum în amorțire

Și uniți la neam să-i facem, clipa ei, de DĂINUIRE.

 

 

HRISOVUL  LUI  ŞTEFAN

 

Logofete ai poruncă de la Ştefan, domnul mare

Ca să scrii hrisov de suflet pentru vremea ce-o să vină,

Şi mi-l pune-n multe locuri ca să ştie orişicare

Ce-ntăreşte ţara, neamul, măreţindu-se pe sine.

 

Slovă fă, cu scris de aur, cum îs ramele la sfinţi

Ca să ştie peste veacuri cela care îmi citeşte,

Că din toate prima este DRAGOSTEA PENTRU PĂRINŢI

Ce s-o dai atâta vreme până unul mai trăieşte.

 

Alta-i DRAGOSTEA DE ŢARĂ şi de huma ei străbună

Ce ne dă din ea putere ca să trecem de nevoi,

Să îi facem tare stâncă pe acei care s-adună

Să îşi apere moşia, chiar de-o fac cu pumnii goi.

 

Mai apoi, îmi spune dară că ce-a DRAGOSTE DE NEAM

E aceea ce uneşte românimea laolaltă,

Ea îmi ţine viu trecutul, măreţindu-l an de an

Să nu uite-n veci urmaşii calea noastră, înstelată.

 

Toate astea scrie dară logofete, să se ştie

Că aşa ne-am dus ursita până-n clipa cea din urmă,

Şi  c-aici ar vrea urmaşii să trăiască-n veşnicie

Într-u dragoste de ţară, de cel neam şi-a noastră mumă.

 

 

O   VORBĂ  ’ MBĂRBĂTARE

 

-Spre voi oşteni ai ţării se nalţă al meu gând,

De azi veţi fi ca leii, ca zimbrii spumegând

Şi ne-nfricaţi de coasă, vom birui-mpreună

Şi-acasă ne-om întoarce scăpând a noastră turmă.

 

Nu puneţi viaţa voastră naintea vieţii ţării

Că nu-i de trebuinţă în clipa disperării,

Noi astăzi după luptă vom fi învingători

Că din cea străvechime, suntem nemuritori.

 

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Ștefan cel Mare – Sfântul Neamului Românesc” →