SETE
Azi suntem doar pocale cu cerneală,
Eternităţi ce clocotesc şi ţipă,
Îndrăgostiri ciocnite din greşeală
De îngeri ce se ceartă pe-o aripă!
În noi se zbat căderi de Niagare
Şi se desfac în delte mii de fluvii,
Ne umplem cu tăceri asurzitoare
Si curgem în erupţii de Vezuvii.
Ard struguri despuiaţi în vinuri acre,
În flăcări ce ne mistuie dorinţa
Si sub ruine de istorii sacre
Ne toarnă în ţărână neputinţa.
Din noi îşi stinge setea tot Infernul,
Iar Raiul se îneacă şi tuşeşte
Şi însuşi Dumnezeu zdrobeşte sternul
Pe care cerul tot se prăbuşeşte.
Au părăsit toţi îngerii grădina
Într-o beţie soră cu sfârşitul,
De norii mov ne spânzură lumina,
Ca să privim din moarte, răsăritul!
—————————-
Mihaela BORZEA
(din volumul POTECA DINTRE STUF ȘI CER)