Melania RUSU CARAGIOIU: Note de lector și de sărbătoare – La Antologia ,,SCRIITORI ÎN SĂRBĂTORI” de Ligya Diaconescu, Editura ,,Olimpias”, 2018

Am în mână o carte. Este un buchet de mici cărți deschise din sufletul a patruzeci și doi de autori, poeți și scriitori contemporani, între care și autoarea care a adunat cu migală  florile de cuget ale acestora, Doamna Ligya Diaconescu, Directoarea Revistei ,,STSARPRESS-USA-Canada-România, dar trebuie să  subliniem că însăși editoarea, Doamna Olimpia Sava este printre noi, nu numai spre a da la lumină această Antologie ,, Scriitori în Sărbători” , ci și participând efectiv cu partea sa de  pagini oferite cărții, din spiritul său creator.

 Iată-ne dar, în fața unei Antologii   compusă din optimism, speranțe,  viziuni poetice vizând abstractul sau materialul. Ca o explozie binefăcătoare de entuziasm , de împăcare, de calm, și veselie ne apar imagini care oglindesc într-un conglomerat aceeași fațetă de sărbătoare a cugetului, a limbii scrise, a sufletului nobil și deschis spre artă al românului.

Arta creatoare a românului este izvorâtă din efervescența plămădită în plaiul carpatin  și din care au zburat spre lume descoperiri, idei mărețe, dăruiri, noi românii având suflet larrg, având multe genii în palmaresul creației și o mare dragoste de a ne bucura împreună cu alții de ,,bucatele” de pe masa noastră bogată. Noi creem perpetuu valori spirituale și materiale , dar nu le păstrătăm  numai pentru noi, ci cu mult drag împărtășim și  altora din ele,  în altruismul nostru legendar.

 De ce ?  Fiindcă noi crem continuu, fiindcă suntem pașnici, cu sufletul deschis spre  speranță, credință și iubire și voim ca peste tot și peste toate să planeze acel  suflu  care se numește bine.

Într-o culegere deosebită, această Antologie adună flori spirituale  și  ele sunt așezate într-o îmbinare floristică spre a alcătui un buchet, prin cugetarea și mâna Directoarei,  scriitoarea și poeta Ligya Diaconescu.

 Ca să ne cunoaștem- iar și iar- și ca să ne arătăm părticica noastră de suflet, am adăugat fiecare dintre noi, câte o imagine fotografică și câte o prea scurtă fișă de autor,  care  este cartea nostră de identitate  scriitoricească și cu mici penelări am amintit despre fiecare,  persoana care a înfăptuit  acei pași de grație divină în literatură.

 Răsfoim ordonat, prezența și un vers sărbătoresc, al fiecărui coautor, spre a face un mozaic de suflet, așa cum am învățat de la Mihai Eminescu, prezent și aci, chiar începând de  pe coperta Antologiei, precum și în tot ce scriem noi.

Întâlnim o mare varietate de stiluri, sentimente,  talente, inspirații, gândiri de valoare, un întreg florilegiu, cum am mai subliniat. Am recurs la stratagema enumerării autorilor și a  prezentării domniilor lor, numai sub definiția strictă a sărbătoririi unui eveniment, redării unui fragment, a unei mici informații, deși paginile abundă de nenumărate fațete și realizări  de  maestru.

Volumul  se deschide cu Prefața alcătuită de Domnul Președinte al Ligii Scriitorilor,  Al. Florin Țene. Domnia sa spune, citez: ,,Luceafărul simboliza călăuza călătorilor spre lăcașurile zeilor…În căutarea luceafărului poetul își străbate în felul său viața.  Ceeace ne dezvăluie nouă este prin forța sa de a stăpâni Pegasul la modul sublim, daca stie să-l facă să poposească, pentru contemplația a ceeace zărește, sau dimpotrivă de a-l îndrepta să galopeze năpraznic într-un vârtej de lumi interioare ale eului.  Astfel își realizează Eminescu, partea sa de magie…!” ( AL. Florin Țene,  din Prefața volumului)

Citând,  fac o pajiște, cu flori , care puse alături ca un colaj,  redau atmosfers  de sătătoare a volumului.

Autori  și citate din  Partea I, Poezie

… /,,Păzitor al luminii am devenit /simt o ușoară atingere, / Un înger îmi trimite iubirea. / Asupra mea se revarsă ”/… ( Mariana Popa, din: ,,Poveste de iubire”).

 … /,,Ziua scrie cu lumină în brazde poezie, / Holda aurie, mai trece și-n povești, / Iar poemul scris cu brațul ridică-n chindie / Imn Transilvaniei, Molovei și Țării Românești ” / ( AL.Florin Țene,  din:  ,,Dumnezeu, Țara Domnului o mirunge…”).

… / ,,Aș vrea să mă plimb prin pădurea străveche / Visând să găsesc chiar acolo / Stejarul ce mi-a zis că este poet / Îmi place să-i aud frunzele  cântând… / Să iau și să port această zestre cu mine.” /… ( Melania Rusu Caragioiu,  din: ,,Poet Român”).

… /,,Frunzele-mi de vânt luate hoinăresc / Răzlețe,  cu alte frunze se-ntâlnesc,  / Se îmbrățișează cu altele-n văzduh, / Dorurile mele cu ele se duc… ”/ (George G. Echim,   din: ,,Voi visa…”).

… /Din zări, Crăiasa Nopții apare / Urcând mereu câte un pas / Aducând a nopțiior răcoare,  / Privind rece,  fără de gând. /  Lasă în urmă norii zglobii / Admirând zbuciumatul  Pământ, / Privește spre visătorii copii,  / Care-i închină un cânt ” /…  (Elena Jucan, din:  ,,Trece luna prinre nori”).

… / ,,E  viața cosmică-ncercare, / Tandem de vorbe:  naște, moare, / Metafora zilei fecunde,  / Vibrația unei secunde.” /…  (Constantin Iordan din ,, Pascale/Triumful vieții”).

 … / ,,Citesc și azi bădiță, versurile tale / Limpezi și clare ca unda de izvor: / Găsesc în ele pacea unei catedrale / Și  pururea de tine-mi este dor !” /…(Victor Burde din ,,Omagiu bădiței Mihai”

… /Pune-mi, Doamne / scâncet lângă scâncet / aripă lângă aripă / balada colțului  de suflet / ce-am rămas /  să urce-n noi pârguită / ca o notă încrustată-n cerul gurii / ca un bob de strugure / înainte de sacrificiul viei Tale” /…  Camelia Florescu, din: ,,Baladă pentru Fiul Tău”).

… /,,În seara aceasta de Crăciun / Și gândul  și-l îndreaptă sus / La Pruncul Sfânt, chiar la Isus / Se mângâie că-n suflet spun / Colindul sfânt și bun.” /… ( Ovidiu Jucan, din: ,,Căci asta-i seara de Crăciun”).

… /,,Zarea-și închide pleoapele impure / Și trandafirii-și scutură potirul, / Mai tainic se aprinde-n mierle trilul, / Așchii de cântec zboară sub secure”. /… (Rodica P. Calota, din: ,,Cântare”).

… / ,,E  veselie și colind /Iar viața o găsim frumoasă / Se-aud paharele ciocnind / În seara asta drăgăstoasă” . /… (Florin-Cezar Călin, din :  ,,Anul nou”).

… / ,,O cioară se face umbră pe perete / Fața-i filtrează riduri,lunare / Sertare cu nimicuri / drapează praf peste ceea ce a fost / și ceeace ar fi putut să fie” /… (Mariana Zavati Gardner, din: ,,Eternitatea- un alt vis”).

… /În vechime când veneau / Sânzâienele,  căci ele / Sunt considerate cele / Mai aproape soarelui, / Preotese ale lui / Multe semne s-au păstrat / Că demult au existat / Ritualuri mai avan / Pe masivul Călimani,  /… (Olimpia Sava, din: ,,Legenda Sâzâienelor”).

… / Să aveți sufletul cald, / Plin de multă veselie, / Pe cer zilnic soare bun,  /Paradis pe întreaga glie”. /… ( Victor Manole, din: ,, De An Nou”).

…  / Zice-om horea tot cu hire, / Pe strunuca cea subțire, /Pentru tine, măi fârtat, /  Să se-audă peste sat”. /… Vasile Bele, din: ,,Muzicantul (I)”).

…  / ,,Dar eu nu am ce vă da ! / ,,Nu face nimic , bătrâno ! / Ți-am adus câte ceva,  / Ai un coș plin cu de toate / Să mănânci pe săturate… (Alina Sorinela Didu, din: ,,Darul de Crăciun”).

… / ,,O pasăre în zborul ușor / Carpații și marea veghează / O inimă în mugur extaz / Cu România pulsează”. / (Mioara Oprișan, din : ,, La Balcic”).

… / ,,Doamne, fă-mă primăvară, / fă-mă stea în prag de seară, / fă-mă umbră-n zi cu soare,  / fă-mi iubirea mărțișpare !” /… ( Sorin Micuțu, din:  ,,Mărțișor, Dar deosebit”).

…/ ,,Încercăm să te păstrăm / Cât putem, în minți curate, / Nu doar când aniversăm / Anii tăi, trecuți în moarte”. / (Carmen Pasat, din: ,,Luceafărului”).

… / Ușor- ușor  devine văzduhul o albăstrea / De sus se revarsă parfum primăvăratic și floarea /Albastră, cu bucurie-n inimă cântă ziua de față. /Pe Dumnezeu îL cântă natura blândă și măreață.” / Elena-Alina Grecu, din: ,,Sărbători, sărbători”).

… / ,,Așa-nțelegem ce ni-i dat, / Ce suntem noi în mersul firii / Sensul iertării și iubirii, / Rostind: ,, HRISTOS A ÎNVIAT !” /.  (Teona Scopos, din: ,,Hristoa a Înviat”).

… / ,,Când e a MAMEI – zi de sărbătoare.  / Și vreau să fiu iarăși cu seamă, / Să-i spun ca și bunica-i cea mai bună MAMĂ,” /… (Bianca Georgiana Bele, din:  ,,Ființei dragi, azi îi mărturisesc”).

 / ,,Limba noastră cea română /  E un tril  de ciocârlie. / E cusută de-orice mână / De româncă, pe-a ei ie”. /…  (Iuliana Ciubuc, din: ,,Limba noastră”).

…,,Verbele au devenit icoane sfinte, / transformate în izvoare, să le sorbi, / iar dorul urcă înspre zei, / redând vederea celor orbi…” /… (Titina Nica Țene, din: ,, Eminescu înveșnicind Limba română”).

… / ,,Te voi iubi cum te-am iubit în rai, cândva / Când nu știam de timp și de altcineva / Când plămădeam lumini în ochii ce vor fi / Din dragostea eternă a Lui, se vor ivi.”…  (Doina Guriță din: ,,Te voi iubi mereu”).

… /,,Vom construi un pod al poeziei / Noi care avem legate mâinile de societate / Vom construi  un pod de metafore / Noi care avem pe limbă gustul libertății de sare.” /…   (Ionuț Țene, din:  ,,Podul poeților”).

… / ,, Lumina doare /  în curcubeul răstignit /  pe fiecare lacrimă /  prelinsă / către cer / spre / infinit.”/  ( Ionela Flood, din: ,,Curcubeul”).

…  / ,,Eu am în suflet un dor dulce / Iubitul drag îmi e plecat / Și vine-o seară, ca-n poveste, / Pe-un mândru cal alb-naripat / Și poartă-n ochi marea albastră / Și în priviri doar gânduri bune, / Mă cam topesc când i-aud glasul / Și-mi spune-ntr-una, doar… ,,minune” !” , (Ligya Diaconescu, din: ,,Eminesciana… în taină”).

PARTEA  a II-a. PROZĂ

Terezia Bolchiș Tătaru: ,,Un gând din inimă pentru Luceafăr”, (pag.82-87),

Constantin Zavati: ,,Boboteaza de altădată”, (pag.87-89),

Nadia Urian: ,,Rătăceam într-o grădină”, (pag. 90-92),

Magdalena- Eugenia Albu: ,,Eminescu – Identitatea asumată a poporului  român”, (pag.93-95),

Vasile Szolga: ,,Dealul”,  ,,Lumânarea”, (pag. 95-96),

Lucia Ciupercă: ,,Regăsire”,  ,,Semne de întrebare”,  ( pag. 97-98),

Lucia-Elena Locusteanu: ,,Sentimentul patriei și al istoriei în opera eminesciană”, (pag.99-102),

Victor Manole: ,,Dragostea de țară și politica”,  ,,Din ale vieții”, ( pag. 103-105),

Ecaterina Chifu: ,,Dor de Mihai Eminescu, pentru universal”, (pag.106-108),

Nicolae Dina: ,,Iartă-mă, prietene!” , (pag.108-110),

Damiana Weinberger Zeana: ,,Autointerviu”, (pag. 11-112),

Scopos Teona: ,,Ritual de iarnă la Ciurea”, (pag.113-115),

Camelia Florescu: ,,Dansul cu fata în ziua de Ignat”,  ,,De ce tocmai bunica?”, (pag.116-118),

Zenovia Zamfir: ,, Nașterea Domnului, bucuria nemărginită a omului”, (pag.118-120),

Maria Barnareanu: ,,Cugetare”,  ,,De te-aș prinde”, (pag.120-122),

Rodica Ghinea: ,,Doamna Limbii Române”, (pag.122-124),

Constantin Mănescu: ,,Întreita semnificație a zilei de întâi ianuarie”, (pag.124-127).

Acest grupaj sărbătoresc  –  internațional, pot spune – de gânduri  și suflet al coautorilor  acestei Antologii alcătuită de scriitoarea-poetă Ligya Diaconescu,  ,,Scriitori în sărbători”,  exprimă multa varietae a preocupărilor scriitoricești, care toate converg spre acea afirmare a culturii, erudiției și dragostei de frumos a celor  care și aci reprezintă neamul românesc. Zona de inspirație este plaiul nostru mioritic, universul, viziunea spre viitor, omagii, cercetare istorică, evenimente, Luceafărul poeziei-Mihai Eminescu, sărbpătorile religioase tradiționale, bucuria vieții, pacea, împăcarea și multe altele, nenumărate, concrete și abstracte. Posibilitățile de realizare sunt de maestru,  fiecare autor întrecându-se pe sine în varietatea de stiluri și bogăția metaforelor. Este multă filozofie. Este și decantarea experiențelor vieții, tematica educațională, spicuiri din tradiția satului românesc. Ca gen găsim  toate genurile literare, exceptând genul dramatic. Ca formă de poezie întâlnim  poezia în vers alb și poezia în vers clasic, excelând, sonetul.

Totul este  o strădanie, o afirmare plină de succes a  ,,Creșterii Limbii Române”.

              ST.CONSTANT(Quebec), Canada, februarie 2019

————————–
Melania RUSU CARAGIOIU
8 Martie 2019

Lasă un răspuns