Timpul…Între noi…
E un copac,
cu crengile
aplecate spre căile
destinelor noastre…
Când obosim, iar frunzele,
de supărare, se îngălbenesc,
să privim cerul!
Luna? Ne privește de
pretutindeni,
pe când soarele,
tu, soare, te afunzi în
tristețile tale…
Fiecare zor aduce
o speranță…
Căți zori vestesc
răsăritul tomnatic?
Plin de speranțele cerului,
pășim, odihnindune arar,
pentru admirarea fiecărei raze de soare…
Privim cerul, sperând prin
viața noastră,
viețile dimprejur,
iubind tot ce ne înconjoară!
Oriunde suntem, suntem tot…
Noi…
———————————-
Mariana POPAN
Baia Mare
Noiembrie 2019