Se scutură brumă-n toamnă
În adieri de vânt se scutură frunze atinse de brumă
Pe alei pustii pașii călcând peste ele le lasă în urmă,
Se pierde în depărtare privirea plină de melancolie
Tristețea și neliniștea din suflet îmi alungă orice bucurie.
Ramurile desfrunzite parcă a ruga se înalta spre cer
Norii pufoși și fumurii se destramă și se pierd în eter,
Timpul pe nesimțite se scurge în clipe ce-n grabă trec
Precum toamnele reci ce-n vise rebele mi se petrec.
Tot mai departe mă poartă gândul mereu călător
Putere nu am să alungă din suflet amarnicul dor,
Din dragostea noastră au rămas frânturi de vise
Ce se pierd în amintiri și nu pot fi nicicând distruse.
O eternă durere o simt și din plâns nu mă opresc
Se scutură brumă-n toamnă și încă te mai iubesc,
Nu pot opri timpul pentru o clipă în care să te chem
Să dispară tristețea și iubirea-n doi să o petrecem.
——————————-
Maria HOTEA
16 noiembrie 2019