Lucia-Elena LOCUSTEANU: ,,ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ” de Al. Florin Ţene

,,Comuniunea cu Dumnezeu înrestrişte

 a fost din totdeauna actul de tărie

al sufletului românesc

prigonit, strivit şi răstignit.”

                                                                                               ***

,,Înfrânt nu eşti atunci cănd sângeri,

nici ochii când în lacrimi ţi-s.

Adevăratele înfrângeri

sunt renunţările la vis.”

Radu Gyr

 

          Scriitorul polivalent, Jurnalistul anului 2019 – cu o eferfescanţă creatoare ieşită din comun – Al. Florin Ţene ne uimeşte, a nu ştiu câta oară, cu publicarea romanului ,,INTOARCEREA DIN CRUCIADĂ – Viaţa poetului Radu Gyr între realitate şi poveste”.

          ,,ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ” e  un roman document, nu doar al vieţii şi al creaţiei profesorului universitar – Radu Dumitrescu, al poetului Radu Gyr, ci, mai ales, roman ce aduce în faţa cititorilor un evantai larg de evenimente, cuprinzând o vastă perioadă zbucimată a omenirii,o perioadă. a realităţilor istorice trăite nu doar de români, realităţi determinate / impuse de interesele meschine ale unor state, corporaţii, bănci, etc., interese care au dus la răsturnări de guverne şi nu numai.

          Aparent un roman – biografie romanţată a lui Radu Gyr – cartea e în realitate o adevărată frescă istorico – socială şi politică a perioadei de la instaurarea Regalităţii, a Primul Război Mondial, a crizei economice din 1929, a evenimentelor de la Griviţa din 1933, a mişcării legiomare, cu încercarea de motivare a asasinării lui Nicolae Iorga, a perioadei antonesciene, a instaurării regimului comunist cu consecinţele-i dramatice, apoi, a perioadelor de detenţie ale poetului, a eliberării şi moarţii acestuia.

          Acurateţea unor date istorice, sociale, politice, rod al unei munci titanice de documentare, dau şi veridicitate faptelor narate.

          De aceea, autorul reuşeşte să te facă părtaş  la evenimentele narate cu mare artă, evenimente desfăşurate în lume, trăind şi retrăind astfel calvarul nedrept al unor momente istorice regretabile, orori ale istoriei, făcute însă cu bună ştiinţă de semenii noştri, semeni preainteresaţi de prosperitatea personală – aş spune – ca un blestem pe neamul nostru – semeni încarceraţi în doctrine politice finanţate, susţinute şi dictate de interese străine.

       Nararea evenimentelort, rezultat al unei titanice munci de căutări, documentare, documentare atentă şi minuţioasă, îi facilitează naratorului să transpună în imagini vii o epocă de mari frământări.

          Imaginaţia bogată, talentul cu care l-a înzestrat Dumnezeu, îi permite lui Al.. Florin Ţene dar şi o recompunere în detalii amănunţite , veridice, a trăirilor omului şi poetului Radu Gyr.

          Paginile de viaţă sunt redate atât de viu, încât cititorul are impresia că nimic nu e ficţiune şi se transpune în pielea personajului, trăind cu emoţie fiecare moment, eveniment.

          Cumpăraţi şi citiţi romanul talentatului şi neobositului Al. Florin Ţene – ,,INTOARCEREA DIN CRUCIADĂ – .Viaţa poetului Radu Gyr între realitate şi poveste”!

           Vă veţi umple de bunătate.

–––––––––––––

 Lucia – Elena Locusteanu

 Membru al Ligii Scriitorilor Români

 Filiala Cluj-Napoca

 

 

One thought on “Lucia-Elena LOCUSTEANU: ,,ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ” de Al. Florin Ţene

  1. M-ai convins Lucia ! Voi fi la lansare și vrea să cumpăr volumul !
    Radu Gyr, poetul, mi-e cunoscut din poemele sale scrise-n detenție !
    Am multe volume cu poeți ce au scris în detenție !
    Radu Gyr m-a uimit că a trecut prin trei dictaturi și fiecare din cele trei l-au condamnat !

Lasă un răspuns