FĂRĂ PODOABE
Așa m-ai cunoscut,
fără podoabe,
păream săracă în haina de vise
ce învelea clopotul inimii
din ceasul acela crud…
Primeam cu brațele deschise
Lumina care zburda
și striga lumii
cât ești de frumoasă,
Iubire!…
N-ai încăput în mine
și te-ai revărsat
peste pământ și ape,
peste oameni treziți in dimineți
nestatornici, uneori.
Așa m-ai cunoscut,
fără podoabe,
doar cu tine in suflet,
Iubire!…
Sunt mai aproape de tine
cu o lacrimă…
COLIND
Doamne,nu mă lăsa
singură de sărbători,
când cerul e plin de colinde
și miresme de brad!…
Trimite o Stea la fereastră,
călăuză fiind
pentru cei care trec
și nu se opresc.
În trecerea ta spre veșnicie,
Doamne,
lasă-mi un colind
cu care să îmi spăl obrajii.
AH, UMERII
Frământată, litera nopții
se înghesuie în cuvinte
ce caută răspuns pentru haina
sub care mă ascund.
Încerc să îmi acopăr tălpile,
ele mă dor de atâta umblet,
dar îmi rămân umerii dezveliți,
ah, umerii,
pe ei i-am neglijat totdeauna,
acolo ceva am lăsat în urmă
intr-o primăvară cu țipăt,
ca o desprindere de muguri
pregătiți să înflorească.
Umerii, ah umerii,
acolo am simțit
libertatea și zborul,
puterea care înalță un om,
trup și suflet încărcat cu lumină.
––––––––––
Lavinia BUD
Timișoara
10 decembrie, 2017