ȚIN LA SÂN PĂCATUL CRUD…
Am deschis o ușă sorții,
Ziua să petreacă moartă,
Câinii vieții își beau colții
Eu… leg gâdele de poartă!
Trece-un înger fără vreme
În cotlonul meu de negru,
Din păcatele supreme
Îmi doinesc un marș funebru!
Am ucis mereu iubirea
Și-am chemat hiena vieții
Ca să – mi sfâșie privirea
Cu lumina dimineții!
Mi-am făcut din glas, minciună
Și-am donat-o tuturor,
Vânt nebun, albă cunună
Cu blazon de profitor…
În oceanul meu de oase
Geme oare ce Cain?
Un mormânt de chiparoase
Peste cordul meu hain!
Tu, care-mi voiai coloană
Infinitul lui Brâncuși
Ți – am lăsat sufletul vamă,
Fără geamuri, fără uși!
Șapte mii de morți pe ață
Merg în tipatul meu surd.
Eu, o „plasă” pentru viață
Țin la san păcatul crud…
ÎN SPITALUL…
ieri mi-am uitat durerea în spitalul
în care umblă muţi toţi deţinuţii
şi mintea mea fugea beteagă-n valul
pe unde e morfina, vama curţii!
un cancer ce mă macină din timpuri
m-a mâzgălit pe patul de la geam ,
satanele îşi fac în tură schimburi ,
nu mai am aer, viaţă, să condamn !
de boala ce-o hrănesc de-atâta vreme
nu scapi în veci ,că-n faşă ţi-e sortită…
am arborat un steag ce doliu geme
cu lumânări din viaţa netrăită!
copil fiind, creşteam în palme arbori
şi ei mă înveleau în verde gol…
să vină altă iarnă , dar cu hamuri,
pentru doi ochi ,ai nefiinţei sol!
în apa asta care mi-i o noapte
eu ridicat-am mâinile -a predare-
brâncuşiana pasăre mă soarbe
în măiestria unui zbor spre soare!
nu ştie nimeni că eu am o lună
trăindă veşnic peste pacostea de mine …
în cruci sunt cimitire ce adună
trei lumânări ce ard acum străine !
OCHI NEBUNI ȘI-O GURĂ RARĂ
Ieri îmi aninam privirea de-o femelă, fiinţă rară,
Avea umbletul săltat, piep involt şi păr de grâu,
Îsi purta cu toc pantofii şi cu zvâc trupul de pară
Şi-o curea de capră neagră, de pe munţi… îi sta la brâu !
Mă uitam cu jind la dânsa şi oftam păcatu-n gând,
Ea-mi zări cumva privirea… şi zâmbi cu toată gura…
Of , Veneră, drac de înger… nu avea doi dinţi la rând
Sufl-un alizeu, măi Doamne, hai furtună, hai tu vânt !
Se-ndrepta spre mine…fiinţa, tot cu mersul mlădios,
Ce trup pară? Ce păr galben?… nu-i vedeam acum făptura ,
M-agăţam de ceasul gării cu privirea… vag… curios…
Din tot nimbul ei de muză… neuronul… zărea… gura !
Unde să mai fug Satane când se-aşează studiat
Pe băncuţă, lângă mine… şi se uită drept în faţă-mi…
Vai de mine…Domn! ai milă…se uniră imediat
Ochiul stâng cu dreptul dânsei, mă priveau interesant!
Îngere, te rog, mă scapă… cărui ochi să m-adresez?
Când privesc unul la altul, să mă uit la buze, poate…
Ah! Nu, Nu există milă… dinţii lipsă îi fixez…
Chiar uitasem… plin de apă, mă îndrept rapid de spate !
Fug nebun, urmat de ochii-dreptul stâng şi stângul drept,
Sacadat mă scuip-o gură cu doi dinţi scoşi la mezat…
„- Ia de te mai uită, dragă!” mă împunse-acum în piept
Cu umbrela şi cu geanta… cununata mea… în act !!!
——————————–
Irina ALEXANDRESCU
Craiova, 28 martie 2019