De când a izbucnit pandemia de Covid 19 ura se propagă pe reţele sociale, media şi în comunităţi cu o înverşunare distopică. Răul şi încrâncenarea sunt noile stindarde ale jurnaliştilor, analiştilor politici şi politicienilor. Se pune accent doar pe puterea/neputinţa omului, scoţându-se din ecuaţie transcendentul. Totul se explică doar prin materie. Ni se livrează panseuri filosofice materialiste de la Karl Marx la Stephen Hawking. Nimic nu mai este lăsat la voia întâmplării totul este explicat cu de-amănuntul. Toate lucrurile fiind doar în puterea omului. Profanul a eliminat orice rămăşită a sacrului din societate. „Dumnezeu a murit” de mult, „ucis” de Nietzsche. Iar ura revărsată pe ecranele televizoarelor şi monitoarelor de gadgeturi inundă imund societatea şi înstrăinează omul de Fiinţă. Trăim în plin absurdism, genial creionat de Albert Camus în romanele „Ciuma” şi „Străinul”. Cu cât îşi explică omul mai mult lumea prin puterile sale, cu atât este mai înstrăinat de sine şi preajmă. Greşeala filosofilor materialişti este că scoate iubirea din ecuaţia funcţionalităţii comunitare şi din creaţie. Totul e fişat, controlat şi exclusiv în puterea omului, iar sufletul e tot mai mecanic şi mai însingurat. Lumea a devenit un fast-food, iar filosofia un meniu de livrări materiale. Filosofii materialişti contemporani, în majoritate rupţi de metafizică sau transcendent, încearcă să ne explice lumea în ecuaţie atomizantă, de parcă ce spun ei s-a născut odată cu secolele XIX/XX. Materialiştii mizează pe lipsa memoriei comunitare şi pe uitare. Societatea are memorie scurtă. Nu întâmplător asistăm la asasinarea memoriei colective. Memoria are rădăcini, iar acestea trebuie tăiate pentru a fi un bun cetăţean docil şi supus cerinţelor materiei. „Putem învăţa din istoria popoarelor că popoarele n-au înţeles nimic din istorie” ne spunea un filosof al istoriei, Hegel.
În realitate toate aceste „invenţii” filosofice materialiste nu sunt de ieri sau de azi, ci au o istorie milenară izvorâtă din lumea greco-romană. Ura care mişcă materia este o paradigmă de prin anul 500 î.H. Anaxagora din Atena credea în divizibilitatea infinită a materiei și indestructibilitatea acesteia și a negat existența vidului. Universul, conform teoriei sale era alcătuit din mici particule, eterne, antrenate într-o mișcare haotică (numite de Aristotel – homoiomeriai). În viziunea filosofului grec, aceste elemente primordiale se aflau la început în neorânduială. Impulsul mișcării, principiul motor care a ordonat toate aceste particule printr-un proces centrifug, în urma căruia a luat naștere universul, a fost denumit de Anaxagora nous (rațiune, spirit). Empedocle a dus mai departe filosofia materialistă a lui Anaxagora într-o lume a intelectualilor care dorea să explice totul doar prin materie, nimic la voia întâmplării sau intervenţiei transcendentului. Taina metafizică era exclusă, la fel ca la corifeii de azi ai filosofiei materialiste. Originar din Agrigentul Siciliei, Empedocle duce paradigma materialistă de la Parmenide şi Anaxagora mai departe. Empedocle identifică 4 elemente ca substanțe primordiale imuabile, eterne, necreate și indestructibile în poemul „Despre natură”: focul, apa, pământul, aerul, care nu pot trece unul într-altul, ci se pot doar combina și separa mecanic. Din acest proces continuu de unire și dispersare, rezultat al acțiunii a două forțe universale („puteri dominante” sau „principii”), iubirea (philotes) și ura (neikos), reprezentări alegorice ale forțelor centripetă și centrifugă, iau naștere toate obiectele și viețuitoarele universului. Acțiunea acestor două forțe este determinată de un principiu superior, numit de Empedocle ananke (necesitate), concepută ca o esență a existenței doar materiale. La Empedocle, materia și energia nu pot subzista separat. Deci teoria bing-bang nu este o invenţie modernă de tip Einstein sau a cercetătorilor care caută în tunelul de sub Munţii Alpi „particula lui Dumnezeu”, impropriu denumită aşa, de fapt se vrea descoperirea primului impuls „întâmplător” care au pus atomii şi implicit materia în mişcare, ci are o istorie antică. Se vrea filosofic să fim convinşi că din dezordine se naşte ordine şi din haos acel cosmos la micron, agregat. Filosofia materialistă dusă la extrem este o utopie. Neînţelese sunt „căile” apariţiei vieţii, care nu poate fi pusă doar pe hazard şi particule materiale. Filosofia materialistă refuză principiul iubirii, care creează, mişcă şi uneşte universul. Iubirea este o taină metafizică care poate avea legătură cu transcendentul, ştiinţa materialistă, care refuză legătura cu sacrul, îşi concentrează tendinţele pe ura (neikos) iar ura duce la haos, dezordine şi război în general. Pacea este iubire, ura înseamnă război pe toate planurile. Aşa se explică revărsarea de ură în societatea contemporană, deorece pentru materialişti doar ura (nike) mişcă lumea ruptă brutal de transcendent. Succesul „urii” mişcă politicul, care deconstruieşte o societate contorsionată care se destructurează atomizant, fără suflet şi iubirea unificatoare şi salvatoare. Succesul urii e imediat, dar pe termen lung duce la distrugere şi dezagregare socială. Doar iubirea vindecă, uneşte şi renaşte în spirit metafizic societatea şi universul. Succesul de azi al urii generalizate nu este, iată, o invenţie a filosofilor contemproani, ci are o tradiţie bimilenară. Cei care înţeleg sensurile contingentului ştiu de dincolo de false pudori intelectuale la modă, că doar iubirea zideşte şi „învie” materia.
–––––––––
Ionuţ Ţene