Ramură înflorită în cer, petale de lumină pe suflet,
Intangibil pământ al făgăduințelor, crez,
Peste bătaia inimii șes
Peste care caii fără căpăstru și câini
Aleargă liberi de constrângerile acestei lumi.
Cetate fără gardieni politici, bogați
La carul mortuar al efemerului înjugați,
Fără balanțe măsluite și judecători
Nici cerșetori și nici umilitori.
Drum fără pietre, pavat
Cu umilință, de sufletele celor care n-au uitat
Alfa și omega, cuvânt
Cu care începe și se termină totul. Pământ
cu cer fără niciun bombardier.
Mizer,
Gândul ce a murdărit pământul cu ură
Prins cu lanțuri și cătușe de mână.
Locul unde într-o zi
Păcătoasa din mine speră că se va odihni.
Obosită de luptă ca un Don Quijote ironizat,
În sufletul meu toate speranțele au eșuat.
M-am prăbușit pe eșafodul acestei lumi fără valori
Și mi-am pus singură gâtul sub lama călăului. Ieri
încă mai credeam într-o șansă dar azi
Nu mai pot suporta mirosul pestilențial emanat
De groapa de gunoi în care ne-am aruncat.
Mâini și chipuri ascunse de măști
Ne poartă în războaie fără urme de sorți
De izbândă și care nu ne aparțin.
Nu mai avem drum înainte și nu mai gândim,
Imbecilități absurde despre dreptate
Ne sunt de minți oculte inoculate.
Nu mai există valori, singuri banii conduc lumea.
Raiule, raiule, trimite-ți solia,
Caii aceia pătați și puzderia de lăcuste
Peste mințile orgolioase și înguste!
Miroase a pucioasă deja peste pământ
Nu mai e nimic bun și frumos nici în gând,
Nici în inimile pătate
De cioplitorii în stânca cu cinste și cu dreptate.
Totul are gust de fiere, viața
E toată înnodată. Paiața
O tot rupe și iar o leagă
După cum puteri oculte comandă.
Noi nu mai suntem noi, suntem cine spun ei,
gânduri nu mai avem, nici sentimente.
Mișei,
Armate ascunse au trimis și ne-au hăcuit
Trupurile gârbovite de atâtea griji,
Sufletele împovărate
De lipsa de adevăr și de libertate!
Raiule, raiule, trimite potop,
Bogații pământului și-au făcut din noi pod,
Trufașii acestei lumi ne-au închis drumul spre tine,
Ne-au pus bir peste vise, nu mai există cinste sau rușine!
Trezește, raiule, omenirea din somn, toți dorm!
O boală grea și molipsitoare ne-a atins, de somn
Și în curând n-o să rămână picior de om
Doar niște roboți comandați de departe
Cu fire nevăzute ce vor condamna pământul la moarte.
Raiule, raiule, trimite escadron
Armată de viespi și de lăcuste în stol!
Și iartă-ne nouă, dacă se mai poate prostia
Ca am crezut tot, am uitat curajul și omenia
Smerenia și dreptatea,
Ne-am predat de bună voie exploatatorilor, viața!
Raiule, raiule, cum se mai vede
De la tine pământul? Mai este?
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL
19 iulie 2020