Gheorghe PÂRLEA: Moștenitorilor

MOȘTENITORILOR

 

Noi nu murim de tot în astă lume,
Păstrăm prin voi în sat un strop de viaţă,
Lăsându-vă zălog aici un nume
Şi-un sipet în odaia cea din faţă.

Noi nu plecăm la cer când bate vântul,
Ci ne tocmim aici cu noimă dusul –
De când e lumea noastră şi pământul
Amiaza ne-a hrănit mereu apusul.

Noi nu plecăm de-aici cu tot cu vlagă,
Lăsăm şi-o adiere de suflare
În tot ce-am strâns cu sârg într-o desagă,
Drept leac, prin cele vremuri, la uitare.

Moştenitorule, şi tu la fel ţi-adună
La ce-ţi rămâne zestre de la mine,
Iar tot obolul tău din zi cu vreme bună
Nu-ţi fie-n viaţă spor doar pentru tine!

———————————

Gheorghe PÂRLEA

22  ianuarie 2019

Lasă un răspuns