Asta-i viața …
Mă sprijin cu privirea de colțul unu-i nor,
Opresc vântul din tăceri, simt cum ploile mă dor
Și în marea de iubire te zidesc halucinant,
Declar totul fără lege într-o beznă post-restant.
În delir te gust din muguri,din furtuni și din deșert,
Cu prea multe adevăruri te evit ca să mă iert,
Dar cu patima nefastă dintre apus și răsărit,
Ne mințim că asta-i viața, ca o rană de cuțit.
Te închin acum femeie celor toate șapte arte,
Intr-un templu de icoane condamnata la păcate,
Prea concret n-este cerul de albastru infinit,
Un izvor de apă vie… ori un munte de granit !
——————————-
George POTIRNICHE (Budescu)
2 martie 2019