Florița MITROFAN: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)

MOŞ CRĂCIUN

Moş Crăciun, Moşul cel bun
Vine la noi în Ajun,
Cu desaga încărcată,
Cum venea şi altă dată.

Casa, noi o-mpodobim
Şi pe Moşul îl poftim,
Să stea pe un scăunel,
Să se-odihnească niţel.

El are mult de umblat
Pe pământ în lung şi-n lat,
Că-n lume sunt mulţi copii
Care-aşteaptă jucării.

Moşule, tu an de an,
Fără  să ne ceri un ban,

Treci pe la căsuţa noastră
Când e noapte rece-albastră.

Şi la anu’ te-aşteptăm,
O colindă să-ţi cântăm,
Să ne bucuri şi să-apuci
Alte daruri să ne-aduci,
puse-acolo, în papuci.

NOSTALGIE

Parcă ieri eram copil,
Zgribulit la o fereastră,
Focul pâlpâia în sobă
Luminând căsuţa noastră
Parcă ieri îmi spunea mama:
Dacă n-o să mă asculţi,
Moş Crăciun n-aduce ghete,
Şi-o să umbli tot desculţ

Parcă ieri bradul din tindă
Sărăcuţ împodobit,
Fremăta-ncet la colinda
Tatălui meu, obosit.

M-aş întoarce înapoi,
În vremile de demult,
Sărac, flămând şi desculţ,
Acea colindă s-ascult.

GÂND DE COPIL

Fulgii albi râd în fereastră,
Linişte-i în casa noastră,
S-aud când în uşă bate
Moş Crăciun cu sacu-n spate.

Bradul e plin de lumină.
Aşteaptă şi el să vină
Moş Crăciun, cel plin de zel,
Să pună daruri sub el.

Vai, mi-e frică, de nu vine
Ce-o să zică mami, mâine ?
-Ai văzut, n-ai fost cuminte!
Moş Crăciunul  ţine minte!

Dacă-l mint, el o să ştie?
Dacă-i spun o poezie,
Moşu-mi dă din sacul lui
Darurile pomului?

Mă rog în gând lui Isus,
Să privească el de sus,
Micile greşeli să-mi ierte,
Mămica să nu mă certe.

Iar Moşul bătrân şi bun
Să-mi dea daruri de Crăciun,
Să-mi dea dulciuri, că sunt mic
Şi Moşul mă vrea voinic.

 

 

MAREA SĂRBĂTOARE

 

Cât e lumea pe sub soare

Nu-i mai mândră sărbătoare

Cum e Ziua de Crăciun,

Când tot omul e mai bun.

 

Când pe străzi oameni colindă,

Fetele mari stau în tindă

Şi aşteaptă peţitori,

Unul din colindători.

 

Cozonaci, fripturi, sarmale

Stau puse pe masa mare,

Iar pocalele cu vin

Te aşteaptă să închini.

 

C-aşa-i datul la români,

Să se-adune oameni buni,

Pe Cristos să Îl slăvească,

Un pahar să mai ciocnească.

 

 

ÎNTREBĂRI

 

Moş Crăciun, ai plete dalbe,

Aşa cum noi colindăm?

Hai, deseară, la fereastră,

Ca şi noi să te vedem.

 

Barba- ţi este albă oare

Şi e ninsă chiar de nea?

Treci pe la căsuţa noastră,

Suntem mari şi vom vedea!

 

Renii îţi trag săniuţa

Cum citim noi în poveşti?

Vino pe la noi, fuguţa,

Multe să ne povesteşti.

 

Nu uita, Moşule dragă,

Pune câte- o jucărie

În desaga fermecată,

O să-mi faci o bucurie!

 

Cea mai mândră poezie

Moşule, am să ţi-o spun

Şi- am să-ţi dau o sărutare

Şi-o urare de drum bun.

 

 

SCRISOARE

Sunt Georgel din grupa mare
Şi-ţi scriu, Moşule, scrisoare.
Nu ştiu literele toate,
Dar scriu semne, că se poate:

Scriu o linie şi-un punct,
„Moşule, te am în gând !”
Scriu oval şi un punct pun,
„Moşule eşti cel mai bun !”
Scriu un bastonaş în jos,
„Eşti un bătrânel frumos!”
Scriu o linie-orizontală,
„Te-aştept, Moşule, deseară!”
Uite, ştiu să-l scriu pe „a”,
„Pune în desaga ta
Multe dulciuri, jucării
Şi-o să-ţi scriu litera „i”.
Pot să-ţi scriu şi-un rând de „e”
De vei veni, Moşuleee!
Scriu egal şi semnul plus,
Eu îţi mulţumesc nespus!

Câteva litere ştiu,
Numele, eu să mi-l scriu.
Chiar dacă sunt mititel

Ştiu să mă semnez:

G E O R G E L

––––––––––-

Florița MITROFAN

Craciun 2019

Timișoara

 

Lasă un răspuns