Emma POENARIU SERAFIN: Toamna lirică (versuri)

Îți mai aduci aminte toamnă

 

Îți mai aduci aminte toamnă
Când amândouă mutam calea,
Că frunzele căzute-ndeamnă
Să le păstrezi neștearsă, jalea ?

 

Îți mai aduci aminte toamnă
Când petreceam cocori cu gândul,
Iar drumul neștiut înseamnă
Că zborul lor cunoaște, rândul ?

 

Îți mai aduci aminte toamnă
Cum file trec din calendare
Iar tu , frumoasa noastră doamnă,
Te risipești prin trup, ce doare ?

 

Ți-aduci, știu bine că ți-aduci,
Prin gânduri albe-n văi cu ceață
Și lângă albii, peste lunci,
Hai toamnă, să te strâng în brațe !

 

Să-ți cânte vântul

 

Cernită toamnă, te-am adunat din picuri
Și stau și scriu și număr prin iertare
Te-ai răstignit în noi , ca umbra prin nimicuri
Și nu ne-ntrebi de vara, ne mai doare.

 

Distinsă doamnă, te-ai îmbrăcat în vise
Și dori și treci și mângâi o-ntâmplare,
Doar tu renaști, prin florile ucise
Și vremuri reci , uitate pe-o mirare.

 

Măreață toamnă, pastel ți-ai pictat fața
Și râzi și cânți și zbori în frunze căzătoare,
Cu bruma ta, ne cumperi dimineața
Și nopțile , ce-au curs mai lăsătoare.

 

Iubită toamnă, ți-ai pus în straie roade
Și struguri și belșug și daruri multe
Și ne-ai adus și nopți ușor ce-or cade
Dar ia-ți cu tine vântul, să le- ncânte.

 

Oare ?

 

Cerul și-a încruntat fruntea, plânge ochiul său de ploaie
Vântul spulberă pământul, rupe viu din rădăcină
Valurile cresc spre zare, pare că marea se-ndoaie
Oare ce se-ntâmplă-n lume? Oare cine-o fi de vină?

 

Nici un câine nu mai latră peste oaza de-ntuneric,
Noaptea rupe crucea zilei și se trece de lumină
Timpul a-nghețat și tace, e tenace și himeric,
Oare ce se-ntâmplă-n lume? Oare cine-o fi de vină?

 

Frica a crescut cat casa și prin vene loc își face,
Inima aud cum bate, prin metania-i divină,
Gândul morții rupe margini dezmățate și vorace
Oare ce se-ntâmplâ-n lume? Oare cine-o fi de vină?

 

Turnul Babel e aproape îi simt umbra prin furtună,
E Sodoma, e Gomora, grija lor nu mă alină
Se tot strânge nefirescul , cu rușinea dimpreună,
Oare ce se-ntâmplâ-n lume? Oare cine-o fi de vină ?

 

Nu mai căuta răspunsul, fă-ți o cruce și-i de-ajuns
Gândul strâmb, e strâmb și gata și este de nepătruns.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

30 septembrie, 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *