Eleonora SCHIPOR: Ne mândrim cu succesele profesorilor noștri

Anul acesta a avut loc tradiționalul concurs «Învățătorul anului – 2017», etapa  a II-a, regională, la care au participat mai mulți pedagogi din regiune la diferite obiecte. Printre nominanțiile anului curent se numără limba și literatura română. La etapa regională a acestui concurs au luat parte patru participante din trei raioane  cu populație compact românească din nordul Bucovinei, dar și din centrul regional. Parcurgând probele, destul de complicate, dar interesante, cum ar fi teste, master clas, lecție deschisă în fața unor elevi necunoscuți ș. a., profesoarele noastre au dat dovadă de profesionalism și competență în toate.

Printre participantele recentului concurs s-a numărat și profesoara de limba și literatura română de la CIE Cupca, directoarea adjunctă pentru munca instructiv-educativă doamna Marilena Zâgrea. Mai întâi doamna Marilena a participat la I etapă (raională) a acestui concurs unde a ocupat primul loc. A muncit mult, a dat dovadă de tact pedagogic, atenție, răbdare, cunoștințe vaste, s-a pregătit minuțios pentru fiecare probă. Bineînțeles a fost ajutată de colegii de serviciu de la CIE Cupca, susținută de familia ei. În final după multe retrăiri, emoții, dar și o muncă enormă depusă harnica noastră profesoară doamna Marilena Zâgrea a ocupat primul loc. O felicităm din suflet. În toate acele zile am fost și noi colegii alături  de ea, susținând-o moral. La ceremonia de premiere am venit cu buchete de flori și felicitări, cu alese cuvinte de laudă. Premii bănești, felicitări, cuvinte de laudă au primit toți participanții acestui concurs din partea Administrației regionale, Consiliului regional, Departamentului de învățământ, unor magazine ce le-au făcut câteva oferte. Participantele la nominația «Limba și literatura română» s-au învrednicit și de seturi de cărți și premii din partea Consulatului General al României la Cernăuți care personal au fost înmânate de doamna Consul General Eleonora Moldovan.

Ne bucurăm sincer că tânăra noastră colegă a adus cinste școlii natale pe care a absovit-o cu câțiva ani în urmă cu medalie de aur, și unde lucrează după absolvirea facultății de filologie română și clasică a Universității cernăuțene, a adus cinste satului de baștină, raionului și regiunii.  Ne mândrim mult cu succesele doamnei Marilena Zâgrea, îi dorim succese în continuare, aceeași capacitate de muncă, energie, cutezanță, îndrăzneală, dragoste de profesia aleasă, de neam și baștină și ne bucurăm că avem asemenea profesori în rândurile noastre.  Succese cât mai mari pe viitor și realizări depline.

––––––––––

Eleonora Schipor

Cupca, Ucraina

4 decembrie, 2017     

Lasă un răspuns