Dunia PĂLĂNGEANU: Îngerul Luminii

Îngerul Luminii

 

Dintr-o dată se făcu lumină
aripile îngerului palpitau
aprinse între cer si pământ
bătând ca o blândă zăbavă
transformată târziu în cuvânt .
Vino,larg deschid astăzi ușa,
sufletu-mi îngenunchiat și primenit
te cheamă să-i fii alături
în pocalul deznădejdii smerit.
Am nevoie de dulcea-ți lumină
ca mierea pe tipsii de cleștar
mă veghează un ochi din înalturi
și spășit te-aștept la hotar.

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

26 martie 2019

Ilustrația realizată de Dana Sandu

 

Lasă un răspuns