1) Textul d-lui Alexandru Nemoianu, istoric, USA, și
https://www.facebook.com/
2) articolul meu Viziuni ortodoxe
http://www.ziarulnatiunea.ro/
pot oferi o imagine a discursului, dialogului est-vest, ortodoxie – catolicism, din vremea noastră.
*
1. Am mai avut prilejul sa ma refer la producțiile de literatură fantastică semnate de către Dr. Viorel Roman.
Intre altele V.R. repeta cu încăpățânare termenul de “Sfântul Imperiu German”. Sub această apelație VR cuprinde și curtea masonizată de la Viena ba chiar și actual Europa “unita” și asta în ciuda faptului ca aceasta Europa “unita” fuge ca de foc de orice aluzie la origini creștine. Dar mai departe același VR a ajuns la un soi de “lingo” efectiv stupefiant.
El a ajuns să spună că “Sfântul Imperiu German”, repet, în intelegerea lui VR asta ar fi fost curtea masonizata de la Viena, a desfintat în Ardeal “doar” mănăstirile Ortodoxe “contemplative” (?!) care nu ar fi fost social utile aceluiași “Imperiu Sfânt German”, id est curtea masonizată din Viena. Incredibil! Probabil fără să își dea seama VR folosește aceiași argumentare și același lingo folosit de către sinistra creație stalinista, ”Biserica Vie”. Aceste fiind spuse, cu riscul de a mă repeta, trebuie adăugat.
Este incredibilă capacitatea lui Viorel Roman de a repetă aceleași lucruri și aceleași idei fixe, din nou și din nou. Dintr-un alt punct de vedere aceste repetiții vădesc un manierism încăpățânat. Dar din nou faptele îi stau împotriva. Care „pact” Imperiu-Papa? Oare captivitatea papală de la Avignion nu a existat? Regele, ‘prea creștin” al Franței se războia sălbatic cu „Imperiul”, iar apoi bătălia inter-europeană a devenit sinistră. Care „teocrație” ortodoxă? Bisericile Ortodoxe au fost periodic persecutate sălbatic: iconoclasm, Petru cel Mare, comunism. Dar ultimul argument marca VR, „imperiul româno-catolic UE/NATO” este efectiv patetic. Acolo este un regim sodomito-demonic. Ceea ce afișează nu sunt articole sau analize, sunt literatură fantastică .
De fapt Viorel Roman este un autor de literatură fantastică. Este adevărat că VR cuprinde în personalitatea sa și o dimensiune monomaniacala. Dar asta nu schimbă împrejurarea că el este un scriitor bun, avântat și pasionat. Textele lui nu sunt articole istorice, sunt povestiri despre ce ar dori VR să fie. De multe ori asta duce la rătăcire. Cei care intră prea adânc în hățișul fanteziei riscă să se piardă în el. Mă tem că asta i s-a întâmplat lui VR. Acestea fiind spuse aș vrea să îl asigur că îl respect ca persoană, multe dintre formulările lui le apreciez ca frumoase manifestări stilistice dar nu mai mult. Ceea ce VR nu sunt argumente, sunt închipuiri.
VR comite o greșeală metodologică esențială și care îl condamnă ca mereu și mereu să greșească până la nivelul de a deveni ridicol.
Confuzia lui stă într-o neputință de a delimita tărâmul spiritual de cel secular.În încercările sale VR folosește argumente și fapte crezut istorice. Aparent VR nu înțelege că oamenii și înjghebările lor sunt stări eminamente vremelnice și că desăvârșirea vine la sfârșitul istoriei și nu în curgerea ei. Nu îmi dau seama dacă VR comite această greșeală din rea credință sau din neînțelegere. Personal, deoarece am sentimente pentru VR, nădăjduiesc că din a doua cauză.
Voi cuta să adresez câteva dintre ele.
Foarte frecvent VR pomenește o altă plăsmuire a fanteziei sale, repet de coloratură monomaniacă, „teocrația moldo-valahă”. În primul rând ar trebui precizat înțelesul termenului. Teocrație este o societate aflată sub controlul clerului. Asemenea teocrație a fost Tibetul și asemenea teocrație este Iranul și este Vaticanul în Ortodoxie așa ceva nu a existat.
În Bizanț, întotdeauna, a existat clară diferențiere între sferele de autoritate ale Împăratului și ale Bisericii. La fel a fost și în toate țările Ortodoxe și astfel a rămas această înțelegere până în ziua de azi. Biserica avea în grijă nevoile duhovnicești. Chiar și sub persecuții, ca cele suferite sub Petru cel Mare și urmași ai săi sau, cele fără precedent din vremea comunismului, Biserica Ortodoxă nu s-a abătut de la datoria ei. Această explică unitatea canonică nezdruncinată pe care o are Biserica Dreptmăritoare, singura adevărată.
VR promovează un program și textele lui sunt manifeste de intenție drapate în limbaj istoric dubios. VR este un propagandist. Mesajul lui este strident și provocator și bănuiesc, deliberat așa. Între sterotipurile folosite mai frecvent se afla și termenul, conceptul de „moldo-valahi” pe care el îl atribuie Românilor din zona extracarpatică. Este desemnare după așezare geografică a unei părți din Națiunea Română. Dar VR crede că această opțiune de terminologie ar însemna efectiv că Românii din teritoriul ardealo-banatic și cei de dincolo de Carpați ar fi altceva; el se înșală grav. Mai rău, folosind informație după ureche, informație greșită sau incluzând aberații VR crede că va fi capabil să propună un viitor istoric.
Între altele VR vorbește frecvent și despre o închipuită definire a sferelor de influență între Episcopul Romei, zis „papa” și Împăratul German. Nimic mai fals, acea „înțelegere” nu a existat și asta dintr-un motiv simplu, Episcopul Romei, zis „papa”, mereu s-a voit și încă se voiește un suveran laic. După cum se știe și cum magistral a arătat Dostoievski în „Frații Karamazov”, Episcopul Romei a sucombat ispitei a „treia”. De aici încolo VR efectiv fantazează.
Frecvent VR pomenește de o „înțelegere”, ce ar fi avut loc, conform fanteziei sale, în mileniul I d.Hr. între zice, același VR, „papa (i.e Episcopul Romei) și Împăratul” Imperiului Roman de Națiune Germană”. Oare la ce se referă fantezia, mereu monomaniacă, a lui VR?
Desigur ca plăsmuire fantastică afirmăția lui VR poate avea stare existențială în gândul său, dar, confruntată cu realitatea istorică, ea nu există. Nu putea există din motive de substanță și voi caută să explic.
Atât Imperiul cât și Episcopia Romei,zis „Biserica” romano-catolică, au fost realități și puteri temporare. Episcopul Romei, zis „papa”, s-a voit mereu un suveran temporar care să stea peste ceilalți suverani. Deci între acest Episcop al Romei și Împăratul apusean era o rivalitate care se manifesta în conflicte armate. Astfel în veacul al XI-lea toți Episcopii Romei au fost numiți de către Împărații „saxoni”. Abea după moartea împăratului Henry al III-lea(1056) a putut Episcopia Romei să capete preponderență. Iar asta a însemnat o lupta lungă, cunoscută ca „lupta pentru investitura”, între 1076-1122. Această lupta urma să determine cine are dreptul de a numi Episcopi și stareți, Episcopul Romei, zis „Papa”, sau Împăratul. Abea în 1122, prin compromisul de la Worms s-a acceptat ca slujitorii Bisericii să fie numiți de către Episcopul Romei, zis „Papa”. Dar Împărații ulteriori din dinastia Hochenstaufen și mai ales Frederick Barbarossa, au ignorat cu desăvârșire acest compromis. Mai mult ei au și dat nume celor două puteri în conflict, „Sanctum Imperium” și „Sacra Ecclesia”. Dar ulterior această lupta pentru puterea temporară a căpătat dimensiuni critice pentru Episcopia Romei.
Cuprins de orgoliu și ambiții fără acoperire, Papa Bonifaciu al VIII-lea a provocat pe regele Franței, „regele preacreștin”, Philip al IV-lea, „cel Frumos”. Într-o enciclica,”Unam Sanctam”, Papa s-a avântat a spune că toți oamenii și toate regatele trebuie să se află sub ascultarea lui. Inițial „regele preacreștin” s-a mulțumit să răspundă și să decline ironic această pretenție nesănătoasă a Papei, numindu-l „îngâmfarea Sa”. Episcopul Romei a făcut imprudența de a escalada și de a excomunica pe „regele preacreștin”. Fără zăbavă acesta și-a trimis emisarii care, în armură, au intrat în reședința papală, l-au apucat pe Episcop și l-au pălmuit într-o manieră care, câteva zile mai târziu, l-a expediat în lumea cealaltă. Mai mult, Regele „preacreștin” a ales un alt Papa și i-a stabilit reședința la Avignon unde a rămas papalitatea până 1378 că supus ascultător al „regelui preacreștin”. Au urmat apoi perioade încă mai critice când au existat, concomitent, mai mulți „papi” și „contra papi”. Iar apoi Episcopul Romei a sfârșit ca suveran temporar în Italia. Excesele curții papale au dus apoi la schisme și în final la reforma. Din cele arătate, fapte istorice ferme, rezultă că Episcopia Romei a suferit mereu conflicte și aceste conflicte s-au datorat împrejurării că această structura mereu a căutat să se „acomodeze” lumii și nu invers. Astfel s-a ajuns la situația de azi când Bisericile ținând de Episcopia Romei sunt monumente arhitectonice goale. Atunci când VR vorbește de „conlucrarea” sau legătura dintre actualele structuri temporare din Europa de apus (EU,NATO) și Episcopia Romei el pur și simplu fantazează, departe, foarte departe de realitate. Actualele entități, EU, sunt nu doar activ seculuare, ele sunt în interiorul demonismului.
Cele spuse nu înseamnă de fel tăgăduirea meritelor pe care Episcopatul Romei, zis biserica romano-catolică, le-a avut. Dar a afirma că Ortodoxia, singura structura creștină autentică și având continuitate desăvârșită, în formă și în duh și care este Trupul lui Iisus, ar trebui să se alăture plăpândei și slăbănogitei Episcopii a Romei, este o aberație.
Adevărul nu este suma unor păreri. Adevărul este o Persoană, având și Duh și Trup, iar acesta este Biserica Dreptmăritoare, Pravoslavnica, Ortodoxă, „una, sfânta, sobornicească și apostoleasca”.
* *
2) Viziuni ortodoxe
de Viorel Roman
Realitatea exista pur și simplu, nu are nevoie de vocabular sau retorica. Dar de cand oamenii au început să vorbească, în urmă cu zeci de mii de ani, ei au elaborat treptat un vocabular, o retorică, discurs cu care interpretează ce vad, ce vor și ce cred.
Misterium humanum: La început a fost cuvântul!
Din sec. 18 domina în Europa credința în rațiune, știință și tehnica, contrară religiei și mai ales clerului romano-catolic. Un secol mai târziu, profetul mesianic Karl Marx îl înlocuiește pe Dumnezeu cu materialismul dialectic și istoric Atotputernic și ne garanteaza cu acest crez un viitor comunist luminos la toti. Raiul pe pamanat!
La o privire mai atenta la retorica imperialismului, globalizarii, integrarii in Europa constatam ca atat in vocabularul si retorica liberala, tipica crestinismului occidentul, cat si in cel marxist sau neo-marxist, dupa prabusirea ideologiei Lagarului ortodoxo-comunist, regasim vocabularul si viziunile Vechiul si Noul Testament.
Stiintele sociale au fost teologiei si numai aparent s-au emancipat. Misionare, imperialism, globalizare, occidentala sau ortodoxa? Care-i imperiul binelui si unde al raului? Unde-i viitorul luminos si cum ne pazim de cel necurat? Cine va opri dansul in jurul Vitelului de Aur si ne indruma spre Tara Fagaduintei? Cine reface speranta, aduce Vestea Minunata, Revolutia mondiala? Cine ne salveaza in vest si mantuieste in est? Cine ne duce in ispita? Ce este moral? Care-i adevarul?
Din sec. 19, de la Max Weber, stim ca etica protestanta, calvinista e indisolubil legata de capitalism, mult mai mult decat stiinta si tehnica. Si Werner Sombart vede clar interdependenta dintre iudaism si afaceri. Mai aproape de noi, Karl Löwith trece in revista ideile salvatoare de la Fericitul Augustin la Marx, tranzitia de la Dumnezeu la noul credo in Progresul Atotputernic, la care se inchina ateii din zilele moastre.
Moldo-valachii, in calea tuturor rautatilor, imperiilor si religiilor au dezvolta, dupa ce bulgari i-au fortat in sec. 9 sa preia ierarhia greco-slava, un vocabular ortodox, pe cand ardelenii, dupa unirea cu Roma, o retorica greco-catolica, occidentala. Opinia ca si unirea s-a facut fortat, ca au fost distruse manastiri ortodoxe, este falsa, pentru ca trece cu vederea ca in Sfantul Imperiul Roman nu erau tolerate manastiri contemplative, fara o functie sociala, utila, dar este farad oar si poate expresia sincera a unor traume. Daca asa au fost terorizati moldo-valachii de catre ierarhia greco-slava, dece nu-ar fi avut aceiasi soarta tragica si unitii cu Roma?
Pentru a intalege teroarea bulgara, avem un ex. recent. Stalin se intreaba Cate divizii are Vaticanul? si lichideza brutal tot ceea ce aduce a occidental, de la Biserica unita la elita. In schimb, dupa 1989, bisericile nu-s retrodedara, reorientate spre Roma. Ierarhii ortodocsi antioccidentali, activistii marxist-leninisti, agentii Moscovei n-a ajung la Canal. Generozitate, aroganta sau o viziune a la long? Dupa Machiavelli actiunile rele, brutale sa fac brusc (ca Stalin), pe cand cele bune, lent (ca UE).
Pe de alta parte teama atavica ca revine din cand in cand, Biciul lui Dumnezeu, Hoarda de Aur, Imperiul raului de la Rasarit e usor de intales. Plecand de la aceste considerente sa urmarim cateva momente ale coabitarii cu estul si vestul, si lupta crestinilor occidentali si ortodoxo-comunisti de salvarea lumi. Care globalizare e benefica, care nu, si cine va invinge? Roma sau Moscova? Se vor reuni crestinii?
1944, rusii si anglo-saxonii se intaleg la Jalta si romanii invinsi in razboi sunt jacmaniti si fortati sa sarbatoreasca: Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus! Dupa ce-l ucid de Ion Antonescu, Ana Pauker cu ajutorul Armatei Rosii si a ilegalistilor evrei, reorienteaza cu baioneta 2.000 de biserici unite cu Roma spre Moscova si lichideaza brutal tot ce-i occidental. Academia Romana este dizolvata, majoritatea membrilor ei ca si ierarhii Bisercii unite mor in puscarie. Globalizarea, panortodocsia si panslavismul in straie rosii, marxist-leniniste triumfa doua decenii in toata lumea, pe toate planurile, dar mai ales in Lagarul protejat de o Cortina de Fier.
1964, dupa retragerea rusilor si emigrarea in masa a evreilor, Gheorghe Gheorghiu-Dej denunta vasalitatea neconditionata. Nicolae Ceausescu refuza chiar participarea la ocuparea Cehoslovaciei si vrea sa faca apoi din Bucuresti a patra Roma. Asta socheaza a treia Roma, Moscova, in asa masura, ca se ajunge pe picior de razboi.
Ceausescu incepe dupa 1968 volens, nolens o colaborare si cooperare cu vestul. Bunastarea anilor 70 e inca in memoria colectiva a romanilor, ca si mizeria anilor 80, cand el refuza colaborarea cu crestini si cauta salvarea la mahomedani. Dec. 1989, la Timisoara, multimea scanda: Ticalosul de tiran, a fugit in Teheran!
1989, rusii si americanii se intaleg din nou, la Malta, si romanii sunt din nou invinsi: Gorbaciov si poporul rus, libertate ne-au adus! Dupa uciderea lui Nicolae si Elena Ceausescu, omul providential Ion Iliescu ajutat de 40.000 de turisti rusi, de actori si regizori profesionisti si de inevitabili revolutionari, mai ales evrei si tigani, care preiau din mers privilegiile ilegalistilor lui Stalin, revine la ortodocsia celei de a treia Roma.
1989, primul mesaj adresat natiunii de Iliescu – Ceausescu a intinat nobilile idealuri (ortodoxo-)comuniste (de la rasarit) – ii asigura trei mandate de presedinte si promovarea partidei filoruse – PMR, PCR, FSN, PDSR, PSD, USL. Fireste el a facut parte la nivel inalt din toate aceste miscari antioccidentale si este presedinte de onoare al PSD. Ca toti conducatorii orientali, de la Tokio la Bucuresti, voda, regele, secretarul general PCR, presedintele moldo-valah este de natura divina.
Alianta dintre protestantii anglo-saxoni si pravoslavnicii 1944 si 1989 se bazeaza pe o veche aversiune si incompatibilitate cu Sfantul Imperiu Roman, Europa Centrala, UE, dar care este singura sansa a emanciparii romanilor fara patronaj greco-slav, dupa cum s-a vazut la Unirea lui Mihai Viteazul 1600, la Unire cu Roma 1700, la Revolutia din 1848, la Unirea din 1859, la proclamarea Regatului in 1881, la Marea Unire din 1918, la eliberarea din Lagarul rusesc 1989 si la aderarea la UE 2007.
Istoria ne arata ca atunci cand vestul e puternic, rusii sunt opriti la Nistru, in Transnistria, ca in zilele noastre. Si invers, cand ei revin in forta, ca dupa 1945, influenta lor ajunge pana la Muntii Balcani si moldo-valahii redevin vasali lor. De exemplu, Kiseleff moderniza Principatele pentru a le face gubernii. Programul P.C. din R. era dezmembrarea tarii, ceea ce Stalin si Hitler reusesc. Planul Valev, o reactie la Declaratia de independenta din 1964, dezmembreaza R.P.R. in gubernii.
2013, fostul deputat moldovean Andrei Safanov, rus din Transnistria, ca o reactie la protestul presedintelui Traian Basescu fata de sustinerea USL-ului de catre Vocea Rusiei, pledeaza direct pentru desfiintarea Romaniei, cand, dupa dogma marxista, cantradictiile interne, inerente lumii capitaliste, UE/NATO, vor permite.
Mai nou insa Safanov, rusii, renunta la Transilvania, care cu un cardinal si mai multi episcopi catolici, se califica mai greu ca satrapiea oriental rusa. Pravoslavnicii se concentraza acuma asupra moldo-valahilor, care le sunt de la principele Cantemir la presedintele Iliescu preasupusi. Altfel le taie popa (greco-slav) limba (latina)!
Polonia si Romania sunt bastioane ale cordonului sanitar cu misiunea de a inpiedica invaziile rusilor. Dar daca polonezii, cu toate ca sunt slavi, sunt romano-catolici occidentali, cu exceptia ardelenilor uniti, occidentali, moldo-valahii sunt in tabara slava, antioccidentala, ceea ce, fireste, se ia in calcul la Moscova.
Sa ne reamintim ca rusi duc o lupta surda la Dunarea de Jos, ajutati de agentii lor de la Cantemir la Iliescu pentru a avea un culoar si oameni de incredere, care sa le asigure atat legatura directa cu fratii lor, slavii, sarbii si bulgarii, cat si influenta in eterna Chestiune Orientala. In acest context, tradatorii, cozile de topor potrivnice intereselor rusesti sunt fireste Antonescu, Ceausescu. Pedeapsa lor e exemplara.
Pe de alta parte Mihai Viteazul, Scoala Ardeleana, pasoptistii, Cuza, regii germani, Dej, Ceausescu au formulat de a lungul timpului un program de emancipare si fara tutela ortodoxa greco-slava. Aderarea romanilor la Europa este desigur firava si mereu subminata de vecini. Dar in ciuda esecurilor, proiectul este mereu actual.
Baronii moldo-valaha, cu o retorica duplicitara in UE, se simt mai in siguranta sub patronajul Moscovei. Frica de libertate, de necunoascut? Oricum paternalismul, coruptia, irationalismul administrativ turco-fanariot, in care s-au format moldo-valahi cinci secole, nu pot fi inlaturate peste noapte. Asta e cunoscut, dar UE nu practica o schimbare brutala, dar perisabila, cum a facut Stalin si fac de obste rusii.
Bineintales ca in Europa n-ar fi ales un prim-ministru, care a plagiat un sfert din doctorat, un europarlamentar prins cu manta in sac sau parlamentari puscariabil. La Portile Orientului insa cultura politica si standardele etice se deosebesc de cele din vest, unde conducatorii politici n-au nimbul providential, divin, de la Bucuresti.
Ortodocsii moldo-valahi filorusi sunt sincer convinsi ca ei sunt incarnarea interesului national al Romaniei, iar adversarii lor politici, tradatori, cu atat mai periculosi cu cat ei cunosc adevarul, dar il ascund in interes personal, meschin. Invers, provesticii vad in panslavism si panortodoxism calea pierzaniei absolute. La sud de Dunare romanii sunt deja in majoritate exterminati sau asimilati. A mai ramas o minoritate valaha.
Dupa cum se vede integrarea in est sau vest, globalizarea, imperialismul occidental sau ortodox, rusesc este glorificat sau diabolizat in functie de perspectiva. In timp ce adeptii romantismului protocronist vor, netulburati de nimeni, un stat neinchinat, ca soarele de pe cer. Casa Poporului si Catedrala Mantuirii Neamului, simbolul arhitectural maret al proiectului Bizant dupa Bizant este inca in constructie.
Viziunea globalizarii occidenale si ortodoxe, spre Roma, a doua Roma, Athos, sau a treia, Moscova, sau chiar a patra Roma, Bucuresti, fara a uita fireste nadejdea in mantuirea prin Progres a (neo)liberalilor si (neo)marxistilor, se deosebesc mult, dar in esenta toate se sprijina pe acelasi fundament milenar iudaico-crestin.
Daca in final, am curajul sa afirm ca aceste succinte constatari pot fi utile definirii viziunii ortodoxe a lumii, si daca fortez optimismul, vocabularul si retorica Vechiului si Noului Testament sunt inca instrumente indispensabile taierii nodului gordian al multiplelor conflicte pomenite mai sus, nu fac altceva decat sa continui acelasi discurs, desigur dintr-o cu totul alta pespectiva, dar nu prea departe de a celorlalti.
Bangkok la 21 ianuarie 2013