Când sărutarea ta…
Îmi bat tăcerile în poartă
Un recviem al disperării,
C-un Demiurg ce nu mă iartă
Și tot dispare-n largul mării.
Se scaldă-n rouă dimineața
Cu iarbă crudă de mătase,
Dispare dintre gânduri ceața
Și-n așternut a tei miroase.
Mă uit spre el cu-nfiorare
Și mă cuprinde-un dor de ducă
Spre ora când în felinare
Lumina e doar o nălucă.
Și ochii îi deschid cu teamă
Nevrând să pierd nicio clipită
Când sărutarea ta mă cheamă
Să stau numai de ea lipită.
Tăcerea nu mai bate-n poartă
Şi a trecut de ușa zării,
Un ‘te iubesc’ parcă mă ceartă,
Râzând de umbra disperării…
————————————
Dorina OMOTA
28 iulie, 2017